Decizia civilă nr. 252/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 252/R
Ședința publică din 08 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător V. F.
J. ecător N. B.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent C.
R., domiciliat în Ș. M., str. C., nr. 1, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 10772 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea intimatului se prezintă cons. jr. R. Turdeanu, recurentul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.
Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului formulat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Susține că fapta petentului a fost încadrată corect juridic, iar sancțiunea a fost corect individualizată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10772 din_, Judecătoria Baia Mare s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. R. cu domiciliul ales în Ș. M., str. C. nr. 1 jud. M. în contradictoriu cu
intimatul I. DE P. AL J. M., împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 0979922 dresat de intimat la data de_ .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 0979922 dresat de intimat la data de_, petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru a aplica această sancțiune s-a reținut în sarcina petentului faptul că în data de_, la ora 12,55, pe DE 58, în localitatea Recea, din direcția
B. M. spre Dej, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare KDT-855 și a efectuat o manevră de depășire a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului "Depășire interzisă";.
Procesul verbal atacat a fost semnat de către agentul constatator și de către petent, acesta consemnând că nu are obiecțiuni.
Martorul petentului, A. Mircea, audiat în cauză, a învederat faptul că în zona unde petentul a făcut depășirea, la coborâre din panta situată la ieșirea din loc. Recea, nu este instalat indicatorul "Depășirea interzisă";, neexistând nici marcaj longitudinal continuu.
Cele relatate de martorul petentului sunt infirmate de martorul H. Vlad
, audiat în cauză, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, depășit de către petent, care a învederat faptul că se deplasa în localitatea Recea, iar indicatorul "Depășirea interzisă"; se află în mod normal înainte de coborârea pantei aflate spre sfârșitul localității Recea. Martorul confirmă faptul că indicatorul de încetare a acestei restricții este amplasat, de obicei, la ieșirea din localitate, în dreptul localului "Romanița";, unde se afla echipajul de poliție care a oprit autoturismele.
Totodată, agentul constatator a perceput personal fapta, aspect confirmat și prin raportul din_ întocmit de acesta, iar petentul nu a avut obiecțiuni la momentul faptei.
Potrivit art. 120 alin.1 lit. h din H.G. nr. 1391/2006: " Se interzice depășirea vehiculelor:… în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă";;";
Față de considerentele enunțate anterior, instanța a constatat că plângerea contravențională formulată de petent este neîntemeiată, în speță fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale contravenției reținute și, în consecință, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a respins-o, reținând totodată că agentul constatator a făcut o justă individualizarea a sancțiunii raportat la pericolul social al faptei.
Împotriva sentinței, a declarat recurs petentul C. R., prin care a arătat că va formula motivele de recurs ulterior.
Petentul nu a depus motive de recurs în scris și nu s-a prezentat la instanță pentru a le susține oral.
Examinând sentința prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că instanța de judecată a constatat în mod corect săvârșirea de către petent a faptei reținut în procesul verbal de constatare a contravenției menținând actul sancționator.
În aceste condiții recursul petentului va fi respins în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C. R., domiciliat în Ș. M., str. C., nr. 1, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 10772 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. P.
V.
F.
N. B.
G. ier,
H.
Red. B.N. / _
Tehnored.C.C.-_ / 2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND C. G.