Decizia civilă nr. 3881/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3881/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. DE A. DE S.
C., împotriva sentinței civile nr. 12241/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta Z. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, consilier juridic Csetri Aura, cu delegație la dosar și reclamanta intimată Z. C. personal, identificată cu CI serria KX, nr. 7., CNP 2., domicliată în C. - N., S. D., nr. 176, Ap. 40, Jud. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, pune în discuția părților motivul de ordine publică referitor la inadmisibilitatea acțiunii motivat de neurmarea procedurii prevăzută de art. 215 C. pr. Fiscală, învederând părților ca la cuvântul pe fond să se refere și la acest aspect.
Reprezentanta recurentei arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 215 C. pr. Fiscală motivat de faptul că reclamanta nu a urmat procedura deferită de aceste prevederi legale. În subsidiar, pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimata solicită menținerea hotărârii primei instanțe și depune la dosar o serie de acte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 12241/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Z. C. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a Județului C. .
S-a anulat decizia de impunere nr. 369449/2/_ și titlul executoriu nr.
14831/_ emise de pârâtă.
S-a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere 369449/1/_ s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei sume de 1459 lei aferentă anilor 2007 - 2008.
Prin decizia de impunere 369449/2/_ s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a penalităților aferente sumei menționate anterior.
Instanța a constatat că în mod corect s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei prevăzute în decizia de impunere nr. 369449/1/_, această obligație fiind prevăzută de art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006. Această obligație de plată nu constituie o dublă impozitare, chiar dacă reclamanta plătea în același timp CAS din veniturile salariale derivate din contractul său individual de muncă. Aceasta deoarece obligația de plată impusă prin decizia atacată se raportează la alte venituri decât cele provenite din contractul individual de muncă al reclamantei, respectiv la cele pe care aceasta le realiza în calitatea sa de persoană fizică autorizată.
În schimb instanța a apreciat că este nelegală emiterea deciziei de impunere 369449/2/_, privind accesoriile sumei de 1459 lei (dobânzi și majorări de întârziere), întrucât din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamantei i s-ar fi comunicat obligația de plată stabilită prin decizia de impunere nr. 369449/1/_ . Scopul plății dobânzilor și a majorărilor de
întârziere este acela de a sancționa reaua credință a persoanei care având cunoștință de obligația de plată a unei sume de bani, nu efectuează această plată la timp. Or, în speță, având în vedere că reclamantei nu i s-a comunicat obligația de plată a sumei de bani prevăzute în decizia nr. 369449/1/_, în mod evident nu există din partea ei o rea credință a cărei sancționare să se impună. În consecință, instanța a anulat decizia de impunere nr. 369449/2/_ și subsecvent, și titlul executoriu emis ca urmare a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE
S. C.
solicitând sa se caseze sentinta civila si in urma rejudecarii sa se pronunțe o noua hotarare prin care sa se respingă actiunea reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că în fapt, reclamanta a realizat venituri impozabile din profesii libere SI comerciale in perioada 2007-2008.
Desi potrivit art.208,alin.(3),lit.e) al Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, participarea la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, este obligatorie pentru toti cetatenii romani cu domiciliul in Romania, reclamanta nu a declarat si nu a platit contributia datorata in perioada mai sus precizata.
Instanta de fond in mod intemeiat a apreciat faptul ca s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a sumei prevazute in decizia de impunere nr.369449/1/29.I1.20II, aceasta obligatie fiind prevazuta de art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006, insa aceeasi instanta retine faptul ca este nelegala emiterea deciziei de impunere nr.369449/2/29.I1.20II privind accesoriile de plata.
Considera faptul ca hotararea a fost dată cu încălcarea legii, nefiind respectate prevederile art. 259 alin.(7) lit. b din Legea nr. 95/2006 prioovind reforma in domeniul sanatatii.
Potrivit dispozitiilor art. 259 alin.(7) lit.b) al Legii nr.95/2006, asiguratii sunt obligati sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada.
In acest context menționează ca potrivit dispozitiilor art.91, alin.(l) si (2) din Codul de procedura fiscala dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
De asemenea potrivit dispozitiilor art.119 alin.l din Cod de procedura fiscala, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Mai mult, potrivit dispozitiilor art. 120 din acelasi act normativ majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Este lesne de observat faptul ca legiuitorul nu a prevazut ca o conditie prealabila incunostintarea, dimpotriva a prevazut in mod expres faptul ca se datoreaza majorari de intarziere pentru neplata la scadenta a creantelor fiscale potrivit legii.
De asemenea precizează faptul ca art.257, alin.(5) al Legii nr.95/2006 reglementeaza termenele la care contributiile prevazute la alin. (2) si (4) ale aceluiasi articol se platesc.
Obligația de plata se naste de la data realizarii venitului, iar recurenta nu poate tinuta numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabila.
Mai mult, drepturile si obligatiile asiguratilor sunt stabilite anual prin contractul cadru, conform dispozitiilor art. 217 din Legea nr. 95/2006. De asemenea, acestea sunt aduse la cunostinta asiguratilor prin publicare in Monitorul Oficial atat a contractului cadru cat si a normelor metodologice de aplicare a acestuia.
Prin urmare reclamanta nu poate fi tinuta numai la plata datoriei principale ci este obligata si la plata accesoriilor.
"Nemo legem ignorare censetur., exprima principiul potrivit caruia se prezuma ca toata lumea cunoaste legea si nimeni nu poate fi aparat de raspundere invocand necunoasterea prevederilor ei.
In alta ordine de idei învederează faptul ca asa cum rezulta din deciziile de impunere nr. 369449/1/2, emise la data de_, reclamanta a luat cunostinta de cuantumul debitului si modul de calcul atat a penalitatilor cat si al accesoriilor datorate, semnand de luare la cunostinta.
In concluzie, recurenta avea obligatia de a-si declara veniturile si de a plati in mod corespunzator contributia, inca din anul 2007.
Reclamanta intimată Z. C. a formulat întâmpinare
prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond - fila 8.
Asupra recursului declarat în cauză, în raport de motivul de ordine publică invocat din oficiu la termenul de judecată din data de_, Curtea va reține că acesta este fondat, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală. În nici un caz, nu se poate contesta în instanță decizia de
impunere sau alt act administrativ fiscal, fără a se ataca și decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 218.
Or, în prezentul litigiu, Curtea constată că intimata-reclamantă Z. C. a solicitat, direct în instanță, anularea deciziei de impunere nr. 369449/2/_ emisă de C. de A. de S. a jud. C., fără ca, în prealabil, să urmeze procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală și, evident, fără a investi instanța cu o cerere în anularea eventualei decizii pronunțate de organul de soluționare a contestațieii.
În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, cererea intimatei de anulare a deciziei de impunere apare ca fiind inadmisibilă, soluția instanței de fond de anulare a acestei decizii și a titlului executoriu nr. 14831/_ fiind nelegală și netemeinică, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este fondat, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C. DE A. DE S. C., împotriva sentinței civile nr. 12241/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în totul, în sensul că admite excepția inadmisibilității și respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
