Decizia civilă nr. 394/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 394/R
Ședința publică din 05 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.
J. ecător S. O.
J. ecător V. I.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent G.
R., domiciliat în N., str. L., bl. 2, sc. G, et. 3, ap. 9, jud. Bistrița N., împotriva sentinței civile nr. 1954 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, jud. M.
, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI
M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1954 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus s-a respins plângerea formulată de contravenientul G. R. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1784509 încheiat la data de 9 mai 2012 de către agentul constatator din cadrul I. M. .
În considerentele sentinței s-a reținut: "La data de 9 mai 2012 petentul a circulat pe DN 18 pe raza orașului Borșa (str. Libertății) cu un autoturism marca VW Passat având numărul de înmatriculare_ (M. a Britanie). La controlul efectuat de către lucrătorii de poliție s-a constatat că polița de asigurare pe care petentul a prezentat-o nu era valabilă. Pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate (precum este și în cazul de față) sunt asigurate obligatoriu pe o perioadă de o lună fiind obligatorie înscrierea în poliță a numărului de înmatriculare.
Această condiție nefiind îndeplinită, în mod legal, petentul a fost sancționat cu amendă în baza art. 56 și 64 din L. 136/1995.
Apărarea petentului din precizarea plângerii, respectiv că fapta nu putea fi constatată decât de personalul poliției de frontieră, nu este relevantă. Verificările la frontieră se fac numai prin sondaj, iar lucrătorii de poliție au competența generală de a constata astfel de fapte.
Față de cele reținute mai sus, plângerea formulată de petent va fi considerată ca nefiind întemeiată și va fi respinsă ca atare.";
Împotriva sentinței a formulat recurs petentul G. R., solicitând reaprecierea probelor administrate în cursul judecății de fond, cu următoarele argumente:
Procesul verbal de contravenție întocmit de agentul de poliție a fost emis cu încălcarea limitelor de aplicare legală, având în vedere dispozițiile art. 68 coroborat cu art. 63 și 64 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora încălcarea dispozițiilor legii amintite se constată de persoane anume împuternicite de Comisia de supraveghere a asigurărilor și se sancționează de Consiliul Comisiei de supraveghere a asigurărilor.
Contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule și încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedește cu polița de asigurare/documentul Carte Verde, conform art. 48 ind.1 al. 2 din Legea 136/1995, recurentul învederând că a adus la cunoștința agentului constatator aceste aspecte la data întocmirii procesului verbal.
La dosar au fost depuse înscrisuri în probațiune.
Comisia de supraveghere a asigurărilor a răspuns printr-o adresă solicitărilor instanței de recurs (f.13-15).
Analizând recursul declarat, instanța constată că este întemeiat și va fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1784509 încheiat la data de 9 mai 2012 de Poliția orașului Borșa, petentului G. R. i- a fost aplicată sancțiunea de 1000 lei amendă pentru încălcarea prevederilor art. 56 din Legea nr. 136/1995, motivat de faptul că a circulat pe DN 18, pe raza orașului Borșa (str. Libertății), cu un autoturism marca VW Passat având numărul de înmatriculare britanic_ . La controlul efectuat de către lucrătorii de poliție s-a constatat că polița de asigurare pe care petentul a prezentat-o nu era valabilă. Astfel, autovehiculele înmatriculate în străinătate (precum este și în cazul de față) sunt asigurate obligatoriu pe o perioadă de o lună fiind obligatorie înscrierea în poliță a numărului de înmatriculare.
În art. 56 din Legea nr. 136/1995 se menționează: Persoanele care folosesc pe teritoriul României vehicule înmatriculate/înregistrate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. 2, sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.
Potrivit art. 48 din aceeași lege: Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații:
dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România;
dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.
a reținut că la data de_ petentul G. R. a prezentat agentului de poliție documentele de identificare ale autovehiculului marca VW Passat înmatriculat în M. a Britanie și polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/16/H16/DV nr. 3100863496 cu valabilitate_ - _
(f.34-38 - dosar fond), în cuprinsul căreia se specifica seria de șasiu a autovehiculului.
Din răspunsul comunicat de Comisia de supraveghere a asigurărilor (f.13-15 - dosar recurs) a reieșit că asigurătorii din România pot încheia polițe RCA pentru vehiculele înmatriculate în alte state membre, pe o perioadă de maximum 30 de zile. Polița de asigurare RCA va cuprinde în mod obligatoriu numărul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului sau numărul de înregistrare al motorului/șasiu.
Prin urmare, dat fiind că la data controlului petentul deținea și a prezentat o poliță de asigurare RCA valabilă, în care se specifica seria de șasiu a autovehiculului, nu se va aprecia că sunt întrunite elementele contravenției prevăzute de art. 56 din Legea nr. 136/1995.
Faptul că asigurătorul român care a emis polița nu a respectat normele CSA sub aspectul duratei de valabilitate a poliței, care în speță depășește 30 de zile, nu poate fi imputat petentului, care a achitat prima de asigurare corespunzătoare.
Pentru aspectele reținute, recursul declarat va fi admis potrivit dispozitivului, conform art. 312 Cpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de petentul G. R., domiciliat în N., str. L.
, bl. 2, sc. G, et. 3, ap. 9, jud. Bistrița N., împotriva sentinței civile nr. 1954 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, jud. M., pe care o modifică în sensul că:
Admite plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1784509 întocmit în data de_ de agentul constatator din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M. .
Anulează procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1784509 din data de_ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
A.
C. O.
S. O.
V.
I.
G. ier,
H.
Red. / Tred C.O._ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND T. H.