Decizia civilă nr. 411/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECI ZI A CI VI LĂ Nr. 411/2013
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I.
GREFIER M. N.
Pe rol este judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul R. C. M. în contradictoriu cu pârâții U. S. H. B. și M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, având ca obiect
obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina a fost declinată de la Tribunalul Maramureș, se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată, constatând totodată existența conflictului negativ de competență.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2599 din 17 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a admis excepția de necompetență materială și a declinat, în favoarea Curții de Apel Cluj, competența de soluționare a cererii promovate de reclamantul R. C. M., în contradictoriu cu pârâții U.
S. H. B., și M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță la termenul din data de_, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș, excepția asupra căreia s-a pronunțat cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă Curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În acest sens, ținând cont de obiectul cauzei, modul și cadrul în care reclamantul a înțeles să învestească instanța, nu se poate reține că petitul formulat împotriva pârâtei M. E. ar fi subsecvent în ecuația cauzei, cu atât mai mult cu cât din unele susțineri făcute de părțile cauzei și care urmează a
1
fi analizate pe fond de instanța competentă, reiese că tocmai M. E. refuză aprobarea tipăririi formularelor tipizate, reieșind că principalul aspect în urma căruia s-a impus introducerea prezentei acțiuni în instanță este tocmai presupusa atitudine a acestei pârâte.
Pe de altă parte, urmând firul logic în realizarea obiectului prezentei cauze, respectiv intrarea diplomei de licență în posesia reclamantului și ținând cont de susținerile și apărările părților, este logic că primul pas în acest scop se cere a fi făcut de către pârâta M. E. prin aprobarea tipăririi formularelor tipizate.
Astfel, chiar dacă în economia acțiunii introductive, primul pârât și primul petit este trecut ca fiind obligarea Universității S. H. la eliberarea diplomei, este fără putință de tăgadă că petitul inițial și totodată principal este cel vizând obligarea M. ui E. la aprobarea tipăririi formularelor tipizate.
De altfel, ar fi și imposibil de imaginat și realizat, ținând cont de cursul firesc și legal, obligarea pârâtei U. S. H. la eliberarea diplomei de licență către reclamant, fără ca mai întâi, pârâta M. E. să fie obligată la aprobarea tipăririi formularelor specifice, sens în care, și prin prisma acestui argument se impune considerarea petitului principal ca fiind cel îndreptat împotriva M. ui E., organ central ce atrage competența Curții de Apel.
Privind problema din alt registru, chiar în urma unei analize de ansamblu a dispozițiilor legale privind partajarea competenței între Curtea de Apel și Tribunal, reiese fără putință de tăgadă că scopul avut în vedere de legiuitor este acela ca orice cauză în cadrul căreia se pun în discuție acte administrative emise de autorități publice centrale sau obligarea acestora la a avea o anumită conduită, să fie judecată de Curțile de Apel în primă instanță.
În acest sens, întrucât în prezenta cauză nu se poate reține caracterul subsecvent al petitului vizând obligarea M. ui E. la adoptarea unei anumite conduite, instanța apreciază că, potrivit dispozițiilor legale incidente, competența de soluționarea a prezentei cauze aparține Curții de Apel Cluj.
Potrivit art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă necompetența materială este de ordine publică, motiv pentru care, instanța, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență a Tribunalului Maramureș, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr._, iar
instanța din oficiu, la primul termen de judecată în raport de prevederile art.159/4 alin.1 pct.2 C.pr.civ. a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și sesizând existența conflictului negativ de competență așa cum este el stabilit de art.20 pct.2 C.pr.civ., urmează a sesiza
instanța superioară în grad, respectiv I. Curte de C. și Justiție potrivit art.22 alin.1 pct.3 C.pr.civ., în vederea soluționării acestuia.
Cât privește excepția necompetenței materiale, Curtea reține următoarele:
Competența materială de fond în materia contenciosului administrativ potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ este reglementată în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ.
Din această perspectivă, speța de față pune problema stabilirii competenței materiale prin prisma evaluării primului criteriu care partajează competența în funcție de locul autorității administrației publice emitente a actului a cărui nelegalitate s-a invocat pe calea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
U. S. H. B. este o instituție de învățământ superior căreia prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat și îi este recunoscută utilitatea publică sens în care poate fi asimilată noțiunii de
2
autoritate publică așa cum este stabilită la art. 2 alin. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Astfel, este de stabilit dacă în speță autorul actului administrativ, recte U.
S. H. B. este o persoană juridică asimilată unei autorități centrale sau locale.
Curtea reține că deși în aparență sar putea reține că aceasta având sediul în B. ar părea că este o autoritate centrală nu s-a demonstrat că are o structură și o organizare similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat.
Așa fiind, Curtea reține că în speță se aplică regula conform căreia unitatea de învățământ superior este asimilată cu o autoritate publică locală și drept urmare competența de fond a instanței de contencios administrativ în ceea ce privește anularea actelor sale ori a constatării nelegalității acestora pe calea prevăzută la art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere și la art. 2 pct. 1 lit. d) c.pr.civ. aparține conform tribunalului și nu curții de apel.
Din această perspectivă, ținând seama și de dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 Curtea urmează ca în temeiul art. 158 și art. 159 și art. 1591 C.pr.civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului Sălaj ca instanță de contencios administrativ căreia i se va declina competența.
Constată existența conflictului negativ de competență conform art.20 pct.2 C.pr.civ.
Potrivit art.22 alin.1 pct.3 C.pr.civ., sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj.
Declină competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul reclamantul R. C. M. în contradictoriu cu pârâții U. S. H. B. și M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI
ȘI SPORTULUI, în favoarea Tribunalului Maramureș. Constată ivit conflictul negativ de competență.
Sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. M. N.
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
3
