Sentința civilă nr. 7260/2013. Contencios. Obligația de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7260

Ședința publică din 11 decembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul T. C. - A. în contradictoriu cu pârâta I. P. M.

- S. Pubic C. R. P. de C. și Înmatriculări Autovehiculelor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile. S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că reclamantul nu a completat taxa judiciară de timbru cu suma de 8 lei, deși a fost citat cu această mențiune.

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, cu trimitere la al. 1 și 10 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, instanța constată că este competentă funcțional, material și teritorial să soluționeze cauza.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411, coroborat cu art. 223 din Noul Cod de pr. civilă iar reclamantul a fost citat cu mențiunea completării taxei de timbru, obligație pe care nu a onorat-o, instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul T.

C. - A.

a solicitat tribunalului să oblige pe pârâta S. P. C. R.

P. de C. și Î. a V. M., să înmatriculeze fără achitarea taxei pentru emmisiile poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, autoturismul marca Audi nr. de identificare WAUZZZ8LX31206616.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat autovehiculul menționat mai sus din spațiul Uniunii Europene, iar când a dorit să-l înmatriculeze, pârâta a refuzat acest lucru, motivat de faptul că lipsește dovada achitării taxei de poluare.

Reclamantul consideră că Legea 9/2012 suspendată prin O.U.G nr. 1/2012 modificată este contrară art. 110 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule

second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei să înmatriculeze autoturismul marca Audi tip. 8L LASZF1 FM62M001R8L60T2M, numărul de identificare WAUZZZ8LX31206616 fără plata taxei pentru emisiile poluante. Răspunsul pârâtei însă nu menționează clar și concis că "înmatricularea se face doar cu dovada plății taxei pentru emisiile poluante"; sau că nu se poate face plata acestei taxe. S-au enumerat doar documentele necesare înmatriculării (lista de documente ce poate fi obținută de pe internet) care prevăd, la pct. 9, plata taxei pentru emisiile poluante. Mai arată că a depus toate documentele solicitate în vederea înmatriculării, mai puțin dovada achitării taxei, pe care o consideră ilegală. Față de refuzul nejustificat al pârâtei de a înmatricula autoturismul fără plata taxei, va putea înmatricula autoturismul numai în baza unei sentințe judecătorești definitive prin care să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului fără plata acestei taxe.

Reclamantul a susținut că în prezent există un regim fiscal discriminatoriu între produsele naționale ( cele aflate în circulație în România, indiferent de țara producătoare) și produsele fabricare în România sau provenite din spațiul comunitar, achiziționate după intrarea în vigoare a legii, neînmatriculate încă. Prin aplicarea taxei prevăzute în acest act normativ este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, prin introducerea unui regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană; taxa este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate în U.E., favorizând vânzarea de autoturisme second hand înmatriculate deja în România. discriminarea vădită despre care a făcut vorbire este realizată de legiuitor prin legarea plății taxei pentru emisiile poluante de faptul înmatriculării, deși din expunerea de motive a legii rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului

"poluatorul plătește";.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 25, 28, 30, 34 și 110 din Tratatul Comunității Europene, Legea nr. 9/2012, art. 11, art. 148 din Constituția României.

În probațiune s-au depus copii de pe actele de identificare și de proveniență ale autovehiculului și răspunsul pârâtei.

Prin

întâmpinare,

pârâta

I. P. M. - S. P. C. R.

P.

de C.

și Î.

a V.

a arătat că nu are competența de a scuti

reclamantul de la plata taxei de poluare instituită de prevederile legale în vigoare și lasă soluția la aprecierea instanței.

La primul termen de judecată stabilit la 4 septembrie 2013, tribunalul a constatat că reclamantul nu a timbrat acțiunea și a mai acordat două termene pentru 30 octombrie 2013, respectiv 11 decembrie 2013 când a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii conform mențiunii consemnate pe dovezile de citare ale reclamantului.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă excepția netimbrării corespunzătoare a acțiunii, invocată din oficiu, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Având în vedere că reclamantul nu a atașat dovada plății taxei de timbru, instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea timbrării, aspect ce rezultă din încheierile de ședință din 4 septembrie 2013 și 11 octombrie 2013 aflate la filele 39 și 41 și conceptele de citare aferente.

Față de cele arătate și reținând că primează excepția netimbrării raportat la art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, urmează ca instanța să dea eficiență prevederilor art. 20 al. 3 din aceeași lege și să anuleze cererea ca netimbrată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul T. C.

- A.

domiciliat în M. nr. 139B, jud. M. în contradictoriu cu pârâta I.

P. M. - S. P. C. R. P. de C., Înmatriculări Autovehicule,

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 11 decembrie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I. I. P.

red.I.V/_ .

tehnored.P.I/_ . 4. ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7260/2013. Contencios. Obligația de a face