Sentința civilă nr. 15569/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 15569/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier R. I. P.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. I. -Z. și pe pârât I. DE P. AL J. C. -S. C.

, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av Mazzolini Stanca E. ,lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de_ pârâtul a depus prin serviciul registratură întâmpinare.

Reprezentanta reclamantului solicită să se constate că reclamantul a suferit un abuz de drept prin reținerea permisului de conducere din 1999. Menționează că are două cereri de la Centrul de expertiză medico-legală și că permisul i-a fost redat pe baza Sentinței civile nr. 885/_ în anul 2009.

Instanța invocă excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul art. 8 din Legea 554/2004 și pune în discuția părților soluționarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

INSTANȚA

Prin acțiunea inregistrată sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamantul B. I. -Z. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul I. de P. al J. C. obligarea acestuia din urma la a -și retrage adresa emise sub nr 743.989 din 28 mai 2013 si obligarea pârâtului la emiterea unei alte adrese .

In motivarea acțiunii reclamantul arată, in esență, că in mod nelegal s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale pe baza concluziilor căreia i-a fost reținut sau anulat permisul de conducere in condițiile in care de la data eliberării permisului de conducere și până la data anulării acestuia nu a avut nici un fel de abatere de la normele care reglementeaza regimul circulației pe drumurile publice.

Pârâtul IPJ Clu a formulat intâmpinare in cauză solicitand respingerea actiunii cu motivarea că permisul de conducere eliberat reclamantului la data de_ a fost retras medical de Politia Municipiului T. urmare faptului că reclamantul a fost declarat inapt medical prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr 5266/IV/b/46 din_ intocmit IML-Laboratorul Exterior C. .

In temeiul sentinței civile nr 885/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj in dosarul civil nr_ pârâtul a comunicat S. ui Public Comunitar Regim Permise Auto și Inmatriculare a Vehiculelor că s-a dispus restituirea permisului de conducere seria C022995J, categoriile B;C; E reclamantului .

Arată pârâtul că obligația sa a constat in emiterea unei dispoziții de restituire a permisului de conducere și nu in restituirea efectivă a permisului, această din urmă operațiune neintrând in competența sa, pe de o parte iar pe de altă parte, permisul de conducere al reclamantului, emis in anul 1991, nu mai poate fi restituit deoarece intră sub incidenta dispozițiilor art 124 din HG nr 772/1966.

La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2013 instanta, din oficiu, a invocat și adus in discuția părților, excepția inadmisibilității acțiunii de față raportat la prevederile art 8 din Legea nr 554/2004 modificată.

Analizând cu precădere excepția invocată din oficiu, in temeiul art 78 Cod procedură civilă instanța reține că inadmisibilitatea este un mijloc de apărare cu o natură juridică mixtă: diferă de apărările de fond și se apropie de excepțiile de procedură prin obiectul ei; diferă de excepțiile de procedură și se apropie de apărările de fond prin rezultatul ei - dacă e primită conduce la respingerea acțiunii.

Obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestatarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța.

Efectele produse de inadmisibilitate au un alt temei decât al apărărilor pe fond și ele duc la respingerea acțiunii nu pentru că dreptul invocat nu există sau nu mai există ci pentru că respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat în justiție pe calea aleasă de reclamant.

In acest context, instanta notează că adresa emisă d epârât sub nr 743.989 din_, care face obiectul cererii de față, constituie corespondență administrativă intre pârât și Primăria Municipiului C. -N., prin care pârâtul oferă Primăriei o serie de informații cu privire la situația permisului de conducere al reclamantului. alin 1 din Legea nr 554/2004:"; (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."; iar potrivit art. 18 alin. 1, "instanta, solutionând cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, în tot sau in parte, actul

administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa";.

In cauza de față nu se regăsesște niciuna dintre ipotezele imaginate de legiuitor pentru ca o instanță de contencios administrativ să fie legal investită.Mai precis, reclamantul nu solicită anularea actului sau soluționarea unei cereri, nu reclamă o vătămare rezultat la refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau de soluționare a cererii peste teremn.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul B. I. Z. in contradictoriu cu pârâtul I. de P. al J. C. si in consecință va respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.

In temeul art 453 Cod procedură civilă instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul B. I.

Z. cu domiciliul in T., stra T., nr 70, jud C., CNP 1. ,in contradictoriu cu pârâtul I. de P. al J. C. cu sediul in C. -N., str

T., nr 27, jud C. .

Respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă. Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 22 noiembrie 2013.

Judecător

Grefier

M. -F.

B.

R.

I. P.

Red.tehnored MFB/ 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15569/2013. Contencios. Obligația de a face