Decizia civilă nr. 415/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 415/R/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Judecător SS Judecător A. -L. I. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe recurent T. I. C. și pe intimat I. DE P. J. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin sentința civilă nr. 17686/_ a Judecătoriei C. -N. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. I. C. în contradictoriu cu intimatul
I. DE P. AL JUDEȚULUI C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.1071301/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională formulată la data de_ pe rolul acestei instanțe, înregistrată sub dosar civil nr._, petentul T. I. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. de P. al Județului C. anularea procesului- verbal de contravenție seria CP nr.1071301/_ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului, apreciind că procesul-verbal a fost legal și temeinic încheiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, invocând aceleași motive de nemulțumire ca și în prima instanță.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o sentință legală și
temeinică sub toate aspectele. Astfel în mod corect, prima instanță a reținut faptul că prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 1071301/_ încheiat de agent constatator din cadrul I. ui de P. al Județului C. -mun. C. -N. a fost sancționat petentul T. I. C. cu amendă în sumă de 280 lei (4 puncte amendă) și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de_, ora 11:00, C. -N., a condus auto Audi cu nr._ în Piața Unirii dinspre str. Ferdinand și ajuns la trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată situată în dreptul imobilului cu nr. 26 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar strada, aflându-se pe sensul acestuia de deplasare.
Fapta a fost încadrată în prevederile art. 100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002, fiind sancționată potrivit aceluiași text normativ.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către persoana sancționată, iar la rubrica "alte mențiuni"; s-a indicat că nu este de acord.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Ca urmare, din perspectiva legalității instanța de fond a reținut că au fost îndeplinite condițiile legale.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța de fond a constatat că petentul a contestat fapta susținând că este nevinovat, întrucât deși era semaforul verde pentru autovehiculele a observat pietonii angajați în traversare, abia în dreptul trecerii de pietoni, nemaiputând să le acorde prioritate de trecere.
Trebuie precizat faptul că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a următoarelor fapte: lit.b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului (art.100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002). Totodată, potrivit art. 51 alin.2 din HG nr.1391/2006 privind regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 când semaforul este însoțit de una sau mai multe lămpi care emit lumina intermitenta de culoare verde sub forma uneia sau unor săgeți pe fond negru către dreapta, acestea permit trecerea numai in direcția indicata, oricare ar fi in acel moment semnalul in funcțiune al semaforului.
Coroborând dispozițiile legale mai sus indicate, instanța de fond a reținut că petentul avea dreptul de a trece prin intersecție, pe culoarea verde intermitent, dar cu obligația corelativă de a respecta celelalte reguli de circulație - respectiv de a acorda prioritate de trecere pietonilor care având verde la semaforul electric urmau, cel puțin, să se angajeze în traversare. Din schița pe care însuși petentul a
2
depus-o la dosar la fila 5 s-a putut constata că persoana aflată în autovehiculul care virează dreapta are vizibilitate asupra semaforului electric al pietonilor, putând observa culoarea acestuia.
Audiat fiind, martorul M. Sorin, persoană aflată în autovehicul a susținut același aspecte ca și ale petentului, indicând faptul că știa acea intersecție, fiind conducător profesionist. Prin urmare, instanța de fond a reținut că martorul a omis să precizeze că semaforul pietonal se face verde în același timp cu cel au autovehiculelor, conducătorul auto care face virajul pe semaforul său verde, fiind obligat să acorde prioritate de trecere pietonilor care primesc verde la semaforul pietonal.
Susținerea petentului că are obligația de a respecta numai culoarea semaforului său de direcție nu a putut fi primită, în condițiile în care participarea la traficul rutier presupune respectarea și a altor reguli de circulație pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
În concluzie, instanța de fond a reținut că în mod temeinic s-a încheiat procesul-verbal de contravenție în sarcina petentului, în condițiile în care acesta nu a respectat regulile de circulație mai sus amintite.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța a ținut seama de prevederile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere faptul că petentul a învederat instanței susțineri din care a reieșit că acesta nu respectă regulile de circulație, fiind convins că fapta săvârșită nu constituie contravenție, neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept constituie, în opinia instanței, o faptă a cărei gravitate presupune o sancțiune mai grea decât sancțiunea avertismentului, gradul de pericol social al faptei nefiind minor. Ca urmare, instanța de fond a constatat că există proporționalitate între fapta comisă și sancțiunea aplicată.
În concluzie, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea petentului T. I. C. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr.1071301/_ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului I. de P. al Județului C. .
Așa fiind, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul T. I. C.
, împotriva sentinței civile nr. 17686/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELELEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul T. I. C., domiciliat în C. -N., str. G. B., nr. 28, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 17686/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
3
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2013.
Președinte, M. -F. B. | Judecător, SS | Judecător, A. -L. I. |
Grefier, C. S. |
Red. 2 ex./A.L.I./D.M. Jud.fond: Sînziana F. C.
4