Decizia civilă nr. 423/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 423/2013
Ședința publică din data de 16 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul O. A. împotriva sentinței civile nr. 8927 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ-contribuție FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant personal, identificat cu CI seria KX nr. 2. și asistat de avocat C.
V. a Grama, care depune la dosar împuternicire avocațială din_, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, unul fiind comunicat recurentului-reclamant anterior începerii ședinței de judecată, conform mențiunilor înserate la fila 8 din dosar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Se depune la dosar, din partea recurentului, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive formulată împotriva deciziei nr. E 201 din_ emisă de C. DE A. DE S. A J. C. precum și a deciziilor de impunere din oficiu nr. 318248/1 din_ și împotriva deciziei de impunere din oficiu nr. 318248/2 din_, emise de aceeași instituie.
Principalele critici vizează aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în speță, prima instanță îmbrățișând fără rezervă punctul de vedere exprimat de către pârâta C. DE A. DE S. A J. C. .
În privința calității de asigurat apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceasta survine în virtutea legii și că orice persoană care desfășoară o anumită activitate are în mod automat calitatea de asigurat.
Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006 precizează că această calitate de asigurat este conferită doar ca urmare a încheierii unui contract cu casele de asigurări de sănătate, iar potrivit art. 218 din același act normativ fiecare persoană asigurată are dreptul de a opta pentru o anumită casă de asigurări.
Hotărârea de Guvern nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului CNAS stabilește că fiecare persoană asigurată are dreptul de a fi informată, cel puțin odată pe an, cu privire la obligațiile de plată asupra serviciilor de care beneficiază și asupra nivelului de contribuție.
Ori în speță, timp de șapte ani, reclamantul nu a fost niciodată notificat sau informat asupra serviciilor. Mai mult, deciziile de impunere emise din oficiu nu au avut la bază nicio notificare prevăzută de textul legal.
În privința obligației de depunere a declarațiilor pentru contribuția la FNUASS dispozițiile art. 15 din Legea nr. 95/2006 au fost interpretate în mod eronat de către instanță întrucât textul legal prevede că obligațiile incubă doar acelor persoane care au încheiat un contract cu casa de asigurări.
În art. 258 din Legea nr. 95/2006 în cazul în care obligațiile nu sunt achitate sancțiunea constă în diminuarea pachetului serviciilor de bază iar nu o percepere retroactivă a contribuției.
Mai arată reprezentanta recurentului că în fața instanței de fond a invocat nerespectarea prevederilor legale referitoare la stabilirea bazei impozabile, pârâta limitându-se la cuantumul sumei prevăzută în informațiile oferite de către ANAF, fără a fi avute în vedere propriile declarații de venituri.
Pentru motivele evocate apreciază că recursul este întemeiat astfel încât solicită admiterea acestuia, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 8.927 din 10 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C. , având ca obiect anularea Deciziei nr. E201/_ și a deciziilor de impunere nr. 318248/1/_ și nr.318248/2/_ .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 2006 - 2009, reclamantul a realizat venituri din activități independente și nu a depus la pârâtă nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
A reținut instanța de fond din dispozițiile Legea nr. 95/2006 și ale Ordinului C.N.A.S. nr. 617/2007 că pârâtul avea obligația de a depune declarație, iar în lipsa acesteia, pârâta are dreptul de a emite din oficiu decizia de impunere căreia legea îi conferă caracterul de titlu de creanță.
Mai arată instanța de fond că au fost emise notificări din partea pârâtei și că s-a respectat termenul de prescripție de 5 ani.
Cu privire la calculul eronat al sumelor, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a dovedit această susținere.
În privința incidenței dispozițiile art. 213 din Legea nr. 95/2006, tribunalul a reținut că reclamantul nu se află în acea situație legală tocmai veniturile obținute din activități independente generând obligația sa de plată a contribuției.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul O. A. a declarat recurs
, solicitând modificare hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivare recursului, reclamantul arată că obligația de plată a contribuției este condiționată de existența unui contract de asigurare cu casele de asigurare de sănătate, or reclamantul nu este titularul unui astfel de contract. Ca o dovadă a faptului că nu a avut calitatea de asigurat, susține reclamantul, este și împrejurarea că pârâta nu i-a transmis nicio notificare și nici
2
nu l-a informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le-ar avea în calitate de asigurat.
Reclamantul susține că în urma inexistenței unui contract de asigurare, nu avea nici obligația de a depune declarații privind obligațiile de plată către FNUASS.
Susține recurentul că instanța a ignorat prev. art. 258 din Legea nr. 95/2006 conform căruia nerespectarea obligației de plată a contribuției de către persoana asigurată duce la diminuare pachetului de servicii de bază și nu l-a perceperea retroactivă a contribuției cu calcularea de accesorii.
În privința calculului contribuției pe perioada termenului de prescripție, reclamantul arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că ar fi fost transmisă o notificare din partea C.A.S. C., deoarece, în realitate, acest act ne există.
Cu privire la calculul contribuției, reclamantul a arătat că nu a invocat o eroare de calcul ci a solicitat explicații cu privire la natura și sursa acestor surse, respectiv cu privire la baza impozabilă asupra căreia au fost calculate.
Pârâta C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. (f.8)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Referitor la primul motiv de recurs și la cel de-al treilea motiv de recurs Curtea reține incidența dispozițiilor at. 208 al. 3 din Legea nr. 95/2006, ce indică obligativitatea asigurării iar art. 211 din legea nominalizează persoanele ce au obligația de a se asigura.
Asigurarea socială de sănătate fiind obligatorie, reclamantul nu poate invoca propria sa pasivitate.
În același context sunt de avut în vedere și dipozițiile art. 208 al. 4-6 din legea nr. 95/2006, unde se arată: "(4) Pot functiona si alte forme de asigurare a sanatatii in diferite situatii speciale. Aceste asigurari nu sunt obligatorii si pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
Asigurarea voluntara complementara sau suplimentara de sanatate poate acoperi riscurile individuale in situatii speciale si/sau pe langa serviciile acoperite de asigurarile sociale de sanatate.
Asigurarea voluntara de sanatate nu exclude obligatia de a plati contributiapentru asigurarea sociala de sanatate.";
Al. 6 al art. 208 este deosebit de clar în privința obligațiilor de plată a contribuției la asigurările de sănătate a unui cetățean român, iar textul arată că nu este exclusă obligația de plată a contribuției, indiferent de existența și a unei asigurări voluntare.
Referitor la motivul de recurs nr. 2 Curtea constată existența obligației de depunere a declarației ca decurgând din argumetele de text menționate anterior ce conduc la concluzia caracterului obligatoriu al asigurării și implicit a obligației de plată.
Concluzia recurentului de la pct. 4 din motivarea recursului nu este fondată.
Legea instituie obligativitatea asigurării iar potrivit art. 216 din același act normativ "In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, denumita in continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurari sau persoane fizice ori juridice specializate, procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorarilor de intarziere in conditiile
3
Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.";
Acest text legal permite concluzia că neachitarea sumei datorate nu produce doar consecința menționată de reclamant și prevăzută la art. 258 din lege, ci și pe cea a declanșării procedurii de executare silită, deci existența certă a obligației de plată.
La fila 47 din dosarul de fond există dovada transmiterii notificării obligației de plată.
Din această perspectivă și față de faptul prezentării dovezii necesare, Curtea constată că motivul de recurs de la pct. 5 nu este fondat.
Referitor la pct. 6 din motivarea recursului:
Potrivit art. 1169 c.civil vechi (1864), reclamantul are obligația dovedirii susținerilor sale.
Mai apoi, Curtea reține și incidența principiului legalității, specific actelor administrative, împrejurare ce impune, din partea celor care contestă legalitate actului administrativ să depună dovezile necesare.
Procedura civilă permite verificarea legalității actelor adminsitrative prin adminstrarea probei cu expertiza, însă o astfel de cerere nu a fost formulată la fond.
Autoritatea publică poate fi obligată, potrivit art. 13 al. 1 din Legea nr. 554/2004 să depună, alături de actul atacat, și "întreaga documentație ce a stat la baza emiterii lui";, reclamantul având la îndemână mijloacele de probă prevăzute de codul de procedură civilă pentru a-și dovedi susținerile.
Se apreciază astfel că motivul de recurs nr. 6 este nefondat.
Referitor la practica judiciară Curtea reține că soluțiile menționate sunt pronunțate în primă instanță precum și împrejurarea că acestea nu au valosre obligatorie ci doar de precedent judiciar.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul O. A. împotriva sentinței civile nr. 8.927 din 10 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
GREFIER, D. C. |
Red..M.D./_ Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.G. C. .
4
