Decizia civilă nr. 4237/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
cod operator date cu caracter personal 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4237/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. L., împotriva deciziei civile nr. 422 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., cauza privind și pe intimata D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul P. M. L. legitimat cu C.I. seria KX nr. 8. eliberat de SPCLEP C. -N. la data de_ .
Procedura de citare este îndeplinită.
Contestația în anulare este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 319 alin. 1 C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
La solicitarea instanței contestatorul arată că, taxa de timbru achitată în recurs este ceea capsată în interiorul dosarului Curții de Apel C., că nu știe de ce este acolo apreciind că este o eroare a grefierului faptul că este acolo. Arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părții pe fondul cauzei.
Contestatorul P. M. L. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
C U R T E A
Prin contestația în anulare formulată la data de 05 martie 2013, contestatorul P. M. L. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu
intimata DGFP C., prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei civile nr.422 din_ și drept consecință, rejudecând recursul, admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile nr.5016/2012 a Tribunalului C. și drept urmare: în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C. în vederea judecării în fond, iar în
subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea acțiunii reclamantului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele contestației, reclamantul-contestator arată că instanța a respins recursul ca fiind insuficient timbrat fără a observa că la dosarul cu nr._ există dovada timbrării.
Contestatorul își întemeiază cererea pe dispozițiile art.318 C.proc.civ.
Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 422 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul P. M. L. împotriva sentinței civile nr.5026 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a dispune astfel instanța de recurs a reținut incidența prevederilor art.20 din Legea nr.146/1997 întrucât reclamantul, deși citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru nu a înțeles să achite această taxă și să depună la dosar dovada achitării.
Susține contestatorul că în speță sunt incidente prevederile art.318 C.pr.civ. întrucât instanța de recurs nu a observat taxa de timbru care se afla la dosar, capsată pe coperta interioară a dosarului.
Curtea reamintește că potrivit art. 318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l doar în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este cunoscut, însă, faptul că dispozițiile art.318 C.pr.civ. vizează doar greșelile materiale care înseamnă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite; prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță se constată că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus nu este întrunită. Astfel, contestatoarea susține în principal că greșeala materială a instanței de recurs constă în soluționarea cauzei aplicând greșit normele procedurale prevăzute de art.20 din Legea nr.146/1997 referitoare la taxa judiciară de timbru în sensul că instanța de recurs a apreciat greșit înscrisurile depuse și care ar fi îndrituit-o să anuleze calea de atac promovată.
Din cuprinsul deciziei contestate, Curtea reține că instanța de recurs a făcut o analiză pertinentă a probațiunii administrate în cauză, concluzionând că recursul trebuie anulat, neexistând nici un înscris care să susțină că taxa judiciară de timbru a fost achitată.
Verificând înscrisurile existente la dosar, Curtea constată că, într- adevăr pe coperta acestuia se află atașată, prin capsare, o chitanță ce atestă plata unei taxe de timbru în cuantum de 6 lei, taxă achitată la data de 27
ianuarie 2012 (deci, cu aproape un an anterior soluționării recursului), despre care nu se cunoaște cum a ajuns la dosar întrucât nu există un înscris care să ateste că acesta a fost depus prin registratura Curții sau a Tribunalului C., odată cu recursul iar în evidența ECRIS a dosarului nu există nici o mențiune referitoare la taxa de timbru presupus depusă anterior soluționării recursului.
Mai mult, la data înregistrării recursului la Curtea de Apel C., odată cu emiterea citației, s-a stabilit că taxa judiciară de timbru nu a fost achitată
anticipat iar contestatorul datorează taxa, comunicându-i-se cuantumul acesteia.
Iată, așadar, că nu există dovezi care să confirme greșeala materială a instanței de recurs și care să deschidă calea contestației în anulare, susținerile contrare fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia contestația formulată ca fiind nefondată iar în temeiul art.320 C.pr.civ. raportat la art.318 din același act normativ o va respinge.
Adoptarea acestei soluții corespunde și jurisprudenței constante consacrată de Curtea Europeana a Drepturilor omului. Astfel, se poate observa că instanța de contencios european al drepturilor omului, în cauza Mitrea împotriva României ( hotărârea din 29 iulie 2008), a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația si instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. CEDO a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, că este
incident un caz tipic în care instanțele au doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea si relevanta probatoriului. Or, in absenta unor circumstanțe excepționale - situații numite de CEDO "defecte fundamentale"; ale hotărârii (ex. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei) - acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedura.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. L. împotriva deciziei civile nr. 422 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., cauza privind și pe intimata D. G. a F. P. a J. C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.recurs: Marusicac D.; T. F.; H. M.