Decizia civilă nr. 8104/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 8104/2013
Ședința publică din data de 03 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. -I. A. JUDECĂTOR DP JUDECĂTOR C. I. GREFIER D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de revizuenții B. M. L. ,
G. împotriva Deciziei civile nr.2854/_ pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C. privind și pe intimat D. G. A F. P. A J.
, intimat A. F. P. A M. C. N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru revizuiennți, reprezentantul acestora, avocat Florin Bulieris, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.2), lipsă fiind reprezentanți intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că în data de_ intimata D. G. a F.
P. a J. C. a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.24-26).
Curtea comunică un exemplar din întâmpinare reprezentanților revizuienților, care arată că nu solicită termen pentru studiul acesteia, Acesta depune în probațiune înscrisurile de la filele 27-30, pentru confruntarea datelor cuprinse în cele două recomandate.
Curtea acordă cuvântul pe excepția tardivității prezentei cereri de revizuire, invocată de intimata D. G. a F. P. a J. C. prin întâmpinare.
Reprezentantul revizuienților, avocat Florin Bulieris solicită instanței respingerea acestei excepții, având în vedere că în cauză nu poate fi vorba de termenul de care vorbește intimata, decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în data de_, astfel cum rezultă din copiile recipiselor depuse la dosar pentru termenul de azi, revizuienții s-au încadrat în termenul legal de formulare al cereri.
Curtea după deliberare, urmează a respinge excepția tardivității prezentei cereri de revizuire, invocată de intimata D. G. a F. P. a J. C. prin întâmpinare, avânnd în vedere că cererea de revizuire înregistrată în data de_, cererea find expediată în data de_, astfel cum rezultă din avizul recomandatei, parafa aplicată de Oficiul poștal atașat la dosar la fila 27.
Reprezentantul revizuienților, avocat Florin Bulieris arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ. constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuienților, avocat Florin Bulieris solicită instanței admiterea cererii de revizuire, schimbarea în întregime a Deciziei civile nr.2854/_ pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C. ,
respingerea recursurilor formulate de D. G. a F. P. a J. C. ,
A. F. P. a M. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 9577/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., care să fie menținută în întregime, pentru motivele invocate în scris, pe care le susține în integralitate, în cazul admiterii cererii de revizuire, solicită acordarea unui termen pentru judecarea recursului.
Mai subliniază că până în ianuarie 2010 nu a existat nici o inspecție fiscală a persoanelor fizice, astfel, solicită a fi interpretată cererea de revizuire și prin prisma interpretărilor CEDO, apreciind că decizia a cărei revizuire se solicită a încălcat norme de drept comun.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr.2854 din_ pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 9577 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea reclamanților B. G. și B. M. L. .
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în urma inspecției fiscale efectuate de pârâta D.G.F.P. C., au fost emise Raportul de inspecție fiscală nr.43319/_ și Decizia de impunere nr.43319/_, reținându-se că reclamanții aveau obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA începând cu data de_, dată de la care trebuia să calculeze, să rețină și să achite TVA pentru toate tranzacțiile subsecvente contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3550/_ .
S-a reținut că, în perioada 2007-2010, reclamanții au încheiat contracte de vânzare cumpărare având ca obiect terenuri agricole rezultate din dezlipirea a două parcele de teren înscrise în CF 1. C. -N. cu nr. cadastral 1. și CF
1. C. -N. nr. cadastral 12842.
Astfel, reclamanții au încheiat, în perioada_ -_, un număr de 20 de contracte de vânzare cumpărare și începând cu data de_ au depășit plafonul de scutire de TVA de 35.000 de euro și prin urmare datorează TVA conform Codului fiscal.
Problema de drept ce s-a impus a fi lămurită în prezenta cauză vizează stabilirea naturii juridice a activităților desfășurate de cei doi contribuabili în sensul legalității încadrării lor în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA începând cu data de_, prin depășirea plafonului de scutire de
35.000 EUR, echivalentul a 119.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 127 alin.1 li 2 din Normele metodologice de Aplicare a L.571/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit art.125/1 pct.18, persoana impozabilă are înțelesul prevăzut de art.127 alin.1 C.fiscal și reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituția publică, persoana juridică, precum și orice entitate capabilă să desfășoare o activitate economică. Activitatea economică, și persoana impozabilă au fost definite de art.127 C.fiscal ca fiind o persoană ce desfășoară o activitate în care intră în exploatarea bunurilor corporale și necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilelor proprietate personală nu este considerată activitate economică cu excepția situațiilor în care activitatea este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. În acest sens este și pct.3 alin.1 din HG 44/2004.
Reclamanții intimați au susținut că potrivit Codului civil și comercial în vigoare la data la care au avut loc aceste tranzacții, ele nu puteau fi încadrate într-o activitate economică având un caracter civil și nu comercial, însă prevederile Codului fiscal nu fac distincție între caracterul civil și comercial specificând și definind doar ce semnifică activitatea economică. Este de remarcat că reclamanții intimați au obținut venituri ca urmare a unor tranzacții care prin număr, prin sumele obținute, prin regularitatea vânzărilor pot fi încadrate într-o activitate economică și prin depășirea plafonului de scutire aveau obligația de înregistrare ca plătitor de TVA.
Aceste prevederi mai sus arătate au fost subliniate prin intrarea în vigoare a pct.98 din OUG 109/2009 introducându-se alin.2/1 la art.127 C.fiscal, precum și prin pct.3 alin.4 din Normele de aplicare a art.127 C.fiscal, prin HG 1620/2009 însă nu se poate considera că doar de la această dată există norme legislative care fără a lăsa loc vreunui dubiu au reglementat situația în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile.
Prin urmare, nu se poate susține inexistența unor prevederi legale exprese și înainte de_ deoarece in baza acestora există posibilitatea ca reclamanții intimați să fie considerați persoane plătitoare de TVA. Astfel, prevederile art.3 C. fiscal privitor la principiul certitudinii impunerii nu au fost încălcate.
În ceea ce privește încadrarea unui teren în categoria teren construibil/neconstruibil trebuie avută în vedere încadrarea acordată în momentul vânzării, partajării sau comasării, prin documentațiile cadastrale sau certificatul de urbanism. Actele dosarului nu au condus la concluzia că parcelele rezultate din dezlipirea terenului înscris în CF 1. C. -N., nr. cadastral 12842, înstrăinate în perioada ianuarie 2008-mai 2010, ar avea caracter neconstruibil pentru ca reclamanții să poată beneficia de scutire de plata TVA.
Raportat la accesoriile stabilite suplimentar în sarcina reclamanților, a căror modalitate efectivă de calcul nu a fost contestată, Curtea va avea în vedere principiul ,, accesorium sequitur principale,, concluzionând în sensul datorării lor de către reclamanți.
Cât privește practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza 180/10 din_ s-a statuat posibilitatea ca o persoană fizică care utilizează mijloace similare unui comerciant sau prestator de servicii, să poată fi considerată că exercită o activitate economică.
În ceea ce privește posibilitatea reclamanților intimați de a beneficia de dreptul de deducere a TVA, aceasta este posibilă în conformitate cu art.146 C.fiscal și 147/1 C. fiscal, după ce persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, intimații nefăcând însă dovada îndeplinirii acestor condiții.
În această privință, situația este identică și raportat la susținerile intimaților referitoare la baza de calcul greșită. Din moment ce reclamanții nu erau înregistrați ca persoane plătitoare de TVA și nu au prevăzut această taxă în contracte, organul fiscal a făcut aplicarea prevederilor art.137 C.fiscal, fără ca prin adăugarea TVA-ului peste prețul de vânzare să fie încălcate prev.art.962 C.civ.
Susținerile reclamanților intimați potrivit cărora organul de control a greșit atunci când a împărțit sarcinile fiscale impuse în cote de 50% nu au putut fi primite aceștia au încasat în comun sumele aferente tranzacțiilor efectuate iar din cuprinsul actelor prezentate organului fiscal nu rezultă că vreunul dintre soți ar fi fost îndreptățit la un alt procent.
Cu privire la formularea in termen a contestațiilor împotriva deciziilor privind înregistrarea din oficiu in scopuri de TVA nr. 116714/_ si
116712/_, în mod corect a reținut tribunalul că, indiferent care este data la care s-a înregistrat contestația la A. F. P., relevantă este în cauză data la care a fost depusă contestația la poștă, respectiv data de_, în considerarea art.104 Cod proced. civilă.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea a admis recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 9577 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunile conexate ale reclamanților B. G. și B. M.
L. .
Dată fiind soluția pronunțată în cauză, aplicarea art. 274 Cod proced. civilă în sensul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată nu mai poate fi
invocată de către reclamanți fiind vizate în acest sens inclusiv mențiunile din încheierea nr. 1159/_ prin care au fost îndreptate unele erori materiale din dispozitivul SC nr. 9577/2012.
Curtea nu a putut, la rândul ei, să facă aplicarea art. 274 Cod proced. civilă, în favoarea intimaților având în vedere împrejurarea că recurenții nu au căzut în pretenții, dimpotrivă, demersurile lor au fost soluționate în sensul admiterii recursurilor formulate.
Împotriva acestei decizii, revizuienții B. G. și B. M. L. au formulat cerere de revizuire solicitând admiterea acesteia, schimbarea în întregime a deciziei civile nr.2854 din_ și rejudecând, respingerea recursurilor formulate de către D. G. a F. P. C. și
A.
F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr.9577 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. și menținerea în întregime a sentinței.
În motivele cererii de revizuire, reclamanții-revizuienți arată că potrivit art.
21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. "
Precizează că decizia civila nr.2854/_ pronunțata de către Curtea de Apel C. in dosar nr._ este o hotărâre ce incalca principiului priorității dreptului comunitar. In acset sens arătam ca aceasta hotărâre incalca jurisprudenta Curții Europene de Justiție.
Menționează totodată că hotărârile pronunțate de Curtea Europeana de Justiție sunt obligatorii pentru instanțele naționale, intrucat potrivit art. 19 din TFUE (fostul art. 220 din TCE), aceasta instanța asigura "respectarea dreptului in interpretare si aplicarea tratatelor."
Pe calea procedurală a întrebării preliminare Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilește semnificația normei comunitare, în scopul interpretării unitare a dreptului comunitar la nivelul Uniunii.
In doctrina s-a reținut ca desi Curtea Europeana de Justiție nu exercita un control direct asupra jurisdicțiilor naționale, neexistand între instanțele naționale raporturi de subordonare ierarhica fata de aceasta instanța europeana,
"hotărârile acesteia sunt obligatorii pentru jurisdicțiile naționale sub titlul
«autorității lucrului interpretat» si având o asemenea valoare ele produc efecte erga omnes "."
In aceste condiții, consideră că instanța de recurs avea obligația de a analiza și incidența jurisprudentei europene menționate de către reclamanți in cuprinsul acțiunilor introductive si a concluziilor scrise. Apreciază ca instanța a ignorat jurisprudenta obligatorie a Curții Europene de Justiție pentru motivele pe care le vom detalia in continuare.
Totodată, menționează ca prin hotărârea a cărei revizuire se solicita instanța a admis recursul insa in rejudecare nu a ținut cont de toate motivele de nelegalitate invocate de către reclamanți in cuprinsul acțiunilor introductive si a respins acțiunea. Apreciază ca instanța avea obligația in rejudecare sa analizeze toate motivele invocate, cu atât mai mult cu cat reclamanții nu aveau interes in a formula recurs impotriva hotărâri pronunțate in fond intrucat prin aceasta s-au admis acțiunile formulate.
Cu privire la încălcarea dreptului la apărare, revizuienții arată că în cadrul acțiunilor introductive au susținut ca organele fiscale au incalcat dreptul nostru la apărare atat in timpul procedurii inspecției fiscale cat si ulterior in faza soluționării contestației. In cadrul procedurii inspecției fiscale, dreptul la apărare al reclamanților a fost incalcat astfel:
Prin respingerea neîntemeiata a cererilor de amânare a inspecției fiscale, invederează că la data de_ ne-au fost comunicate Avizele de I. Fiscala nr.43319/2010 prin care au fost instiintati ca incepand cu data de_ va incepe inspecția fiscala.
La data de_ a solicitat amânarea inspecției fiscale în vederea angajării unui apărător, iar la data de_ le-au fost respinse cererile de amânare a inspecției fiscale ca fiind nemotivate.
Solicitarea amânării avea la baza necesitatea angajării unui apărător, pentru a fi informat de drepturile si obligațiile subsemnatului/ei precum si eventualele opțiuni pe care le-as avea pe parcursul desfășurării inspecției fiscale", așadar era motivata.
În cadrul rapoartelor de inspecție fiscala s-a reținut ca nu au fost depuse documente justificative care sa susțină cererea de amânare. Cu privire la acest aspect arătam ca încă nu aveam o relație contractuala cu un avocat si drept urmare nu existau la acel moment documente care sa ateste aceasta relație. Se
impunea așadar anularea actelor administrative contestate pentru încălcarea dreptului la apărare.
Vătămarea este evidenta, reclamanții-revizuienți aveau dreptul sa fie asistați în cadrul procedurii inspecției, astfel ca prin respingerea cererilor de amânare nu au beneficiat de consultanță juridica de specialitate în aceasta etapa. Aceasta critică nu a fost analizata nici de organul de soluționare a contestației, nici de instanța de fond si nici în recurs ceea ce aduce încă o data
atingerea acestui drept fundamental recunoscut și de jurisprudenta comunitara.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de a fi ascultat, arată că în conformitate prevederilor art. 9 C. pr. fisc, înainte de luarea oricărei decizii în materie fiscală este necesară ascultarea contribuabilului. Or, după cum se poate observa, în cazul rapoartelor de inspecție fiscală contestate nu s-a procedat la audierea reclamanților, motiv pentru care decizia de impunere și raportul de inspecție sunt nelegale.
Motivul pentru care organul de inspecție fiscala a trecut peste aceasta etapa procedurala, care garantează dreptul la apărare al contribuabilului, a fost ca "întârzierea în luarea deciziei determina un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului său pentru luarea altor masuri prevăzute de lege", fară a indica în concret în ce ar consta pericolul. Motivul il considera a fi iluzoriu și neintemeiat, mai mult cu cât masurile asigurătorii asupra bunurilor reclamanților erau dispuse încă din decembrie 2010.
Menționează că CJUE recunoaște ca principiu general al dreptului comunitar si principiul dreptului la apararare. In acest sens instanța europeana a constatat ca si in cazul unei proceduri administrative care conduce la pronunțarea unor sancțiuni împotriva agenților economici trebuie sa se respecte
de către autorități dreptul la apărare, aspect garantat prin ascultarea contribuabilului.
In jurisprudenta Înaltei Curții de C. si Justiție s-a reținut: "Lipsa dovezii privind ascultarea contribuabilului, în condițiile art. 9 alin. (1) C. pr. fisc, duce, datorită nerespectării principiului dreptului la apărare, care este un principiu nu numai de drept național ci și de drept comunitar, la anularea actului administrativ fiscal emis de autoritatea fiscală competentă ".
Ulterior, in faza soluționării contestației, dreptul la apărare al subsemnaților a fost incalcat prin faptul ca organul de soluționare a contestației nu a răspuns tuturor criticilor formulate de către subsemnații in cadrul contestațiilor.
Organul de soluționare a contestației avea obligația să țină cont de apărările formulate de către reclamanți, aceasta etapa neavând doar un scop formal, fiind menita sa asigure exercitarea efectiva a dreptului la apărare a contribuabilului.
In acest sens s-a pronunțat si Curtea Europeana de Justiție: regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei sau a întreprinderii vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut. In aceste condiții, pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate. "
De altfel si în jurisprudenta naționala s-a arătat ca: în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative....
Or, dacă enumerarea unor acte normative ar fi considerată o indicare legală a temeiului de drept, această obligație ar fi inutilă, deoarece nici contribuabilul și nici organele abilitate să verifice legalitatea emiterii actului nu ar avea posibilitatea verificării aplicării corecte a dispozițiilor legale, și nici nu ar putea avea reprezentarea corectitudinii operațiunii de stabilire a obligațiilor fiscale. "
In condițiile în care hotărârea pronunțata validează legalitatea unor acte administrativ-fiscale emise cu încălcarea dreptului la apărare este evident ca aceasta hotărâre incalca principiul priorității dreptului comunitar.
De altfel chiar si jurisprudenta naționala confirma admisibilitatea cererii de revizuire în ipoteza ignorării dreptului la apărare .
Revizuienții mai arată că în cadrul actiuniilor formulate au invocat ca actele administrativ fiscale contestate au fost emise cu încălcarea dreptului comunitar, in speța cu încălcarea intepretării furnizate de către CJUE in Hotărârea din_ in Cauza C-180/10 Jaroslaw Slaby împotriva Minister Finansow și Cauza C-181/10 E. n Kuc, Halina Jeziorska Kuc împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie.
In acest sens au arătat ca în perioada 2007-2010, reclamanții au încheiat contracte de vanzare-cumparare având ca obiect terenuri agricole rezultate din
dezlipirea a doua parcele de teren, înscrise în C.F. 1. C. -N. cu nr. cadastral
1. si C.F. 1. C. -N. nr. cadastral 12842. Ca urmare a vânzării loturilor formate, organele fiscale au apreciat ca sunt persoane impozabile.
Precizează că Jurisprudenta recenta a CJUE a relevat ca o persoana fizica nu poate fi considerata persoana impozabila chiar daca a efectuat mai multe tranzacții imobiliare. In mod corect CJUE a reținut ca "împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare nu este, prin el însuși, determinant, după cum nu este nici durata pe care se întind operațiunile respective sau mărimea veniturilor provenite din acestea. Astfel, totalitatea acestor împrejurări s -ar putea înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate."
In cadrul aceleiași hotărâri CJUE retine că: "Potrivit unei jurisprudențe constante, simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun nu pot constitui o exploatare a unui bun în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva TVA, unica retribuție a acestor operațiuni fiind constituită de un eventual profit obținut la vânzarea bunului respectiv. Astfel, operațiuni similare nu pot constitui, în principiu, prin ele însele, activități economice în sensul directivei amintite (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, EDM, C-77/01, Rec, p. 1-4295, punctul 58, și Hotărârea din 21
octombrie 2004, BBL, C-8/03, Rec, p. 1-10157, punctul 39)."
Aceleași considerente sunt aplicabile și revizuienților, tranzacțiile imobiliare efectuate nu au avut ca scop obținerea de venituri cu caracter de continuitate ci sunt de fapt operațiuni de gestionare a patrimoniului personal, scutite de la plata TVA.
Din cuprinsul Hotărârii CJUE din_, instanța europeana concluzionează astfel:
(1). Livrarea unui teren destinat construcției trebuie considerată supusă taxei pe valoarea adăugată în temeiul legislației naționale a unui stat membru în cazul în care statul respectiv face uz de posibilitatea prevăzută la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006, independent de caracterul permanent al operațiunii sau de aspectul dacă persoana care a efectuat livrarea exercită o activitate de producător, de comerciant sau de prestator de servicii, în măsura în care această operațiune nu constituie simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titular.
(2). O persoană fizică ce a exercitat o activitate agricolă pe un teren recalificat drept teren destinat construcției, în urma unei modificări a planurilor de amenajare a teritoriului, intervenită din motive independente de voința acestei persoane, nu trebuie considerată persoană impozabilă în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în sensul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 12 alineatul
din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, dacă vinde terenul respectiv, în ipoteza în care aceste vânzări se înscriu în cadrul administrării patrimoniului privat al acestei persoane.
(3).Dacă, în schimb, această persoană, în vederea realizării vânzărilor menționate, ia măsuri active de comercializare a terenului prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un producător, de un comerciant sau de un prestator de servicii în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, această persoană trebuie considerată că exercită o "activitate economică" în sensul articolului menționat și, în consecință, trebuie considerată persoană impozabilă în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.
(4). Faptul că această persoană este un "producător agricol forfetar", în sensul articolului 295 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, este lipsit de relevanță în această privință.
O alta observație cu privire la jurisprudenta CJUE nu regăseste în cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Așadar, în cuprinsul hotărârii, instanța nu a analizat daca în speța erau incidente primele doua răspunsuri la întrebarea preliminară.
Instanța de recurs se rezuma doar la a menționa ca daca sunt utilizate mijloace similare unui comerciant persoana fizica, aceasta persoana exercita o activitate economica. Nu se menționează ca reclamanții au utilizat mijloace similare unui comerciant, nici nu se specifica în concret care ar fi fost aceste mijloace.
De altfel, interpretarea furnizata de către CJUE detaliază care sunt masurile care ar fi putut sa califice reclamanții ca persoane impozabile si anume realizarea pe terenurile agricole a unor lucrări de viabilizare (canalizare, curent, apa etc).
Dupa cum se poate observa cu ușurința din actele depuse la dosar, astfel de masuri nu au fost întreprinse de către reclamanți, nefiind efectuate niciun fel de demersuri anterior sau ulterior vânzării lucrări de viabilizaare nici nu s-a incercat măcar scoaterea acestor terenuri din circutul agricol.
Consideră că instanța de recurs a omis sa analizeze așadar practica CJUE invocata atunci când a pronunțat decizia civila nr. 2854/_ .
Apreciază așadar ca hotărârea instanței de recurs a fost data cu încălcarea autorității de lucru interpretat consemnata în cuprinsul Hotărârii din_ in Cauza C-180/10 Jaroslaw Slaby împotriva Minister Finansow și Cauza C-181/10
E. n Kuc, Halina Jeziorska Kuc împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie la pct.36-45 si a primelor doua răspunsuri la intrebarea preliminară.
Principiul încrederii legitime a fost recunoscut ca făcând parte din ordinea juridică comunitară. Principiul încrederii legitime poate fi invocat de orice persoană atâta timp cât legislația comunitară sau conduita organelor administrative i-a creat acestuia "speranțe fondate" .
Un exemplu elocvent de încălcare a principiului încrederii legitime este hotărârea pronunțată de Curtea de C. la 27 martie 1992 în cauza Van Apers, în cadrul căreia s-a decis în favoarea contribuabilului care și-a fundamentat comportamentul pe o aparență născută din comportamentul administrației față de el.
Situația este similara in speța. Este de notoritate ca inspecțiile fiscale pe tema TVA aferenta tranzacțiilor imobiliare au început doar în cursul anului 2010. Potrivit aprecierilor instanței de recurs, cadrul legal al impunerii TVA și pentru tranzacțiile imobiliare ar fi existat pe tot parcursul perioadei de referința, chiar și în anul 2007, anul tranzacției de referința raportat la care au fost
calificați în cadrul inspecției ca fiind persoane impozabile.
Având în vedere ca până în 2010 nu a fost efectuata nicio inspecție prin care sa fie impusa persoanelor fizice plata TVA aferenta tranzacțiilor imobiliare, a fost creată de către organele fiscale o aparenta, o speranța legitima ca pentru astfel de operațiuni nu se impune plata TVA.
De altfel și daca ar fi încercat să se înregistreze ca plătitori de TVA pentru astfel de operațiuni nu existau documente în baza cărora sa poată fi efectuata o astfel de operațiune.
Trebuie observat în acest sens că aprobarea modelului și conținutului documentelor și formularelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală la
persoane fizice de către ANAF au fost publicate abia prin Ordinul ANAF nr. 1415 din 11 august 2009.
In același sens se poate observa că impunerea din oficiu a fost posibila abia dupa publicarea Ordinului ANAF nr.1786 din 28 aprilie 2010 și nu a existat un formular pentru declararea taxelor provenite din tranzacții imobiliare din patrimoniul personal.
Așadar în lipsa formularelor de înregistrare, a unor documente specifice inspecției persoanelor fizice, precum și inexistenta unor controale fiscale pe tema impunerii TVA aferenta tranzacțiilor imobiliare au creat speranța legitima ca astfel de operațiuni sunt scutite de plata TVA.
In aceste condiții, nici cele mai diligent dintre contribuabili nu ar fi putut anticipa comportamentul ulterior al organelor fiscale, motiv pentru care este încălcat principiul securității juridice.
In concluzie, apreciază că a fost încălcat, atât principiul securității juridice cât și cel al încrederii legitime prin pronunțarea de către instanța de recurs a Deciziei civile nr. 2854/_ .
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale invocate și a art.322 și urm. C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.2854 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a admis recursul declarat de pârâta D. G. A F.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 9577 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea reclamanților B. G. și B. M. L. .
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.
din Constituția României, republicată.
Este cunoscut faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, nesuspensivă de drept de executare și poate fi promovată doar pentru motivele expres prevăzute de lege; de asemenea, pot să exercite revizuirea doar persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Noul motiv de revizuire introdus prin Legea nr. 262/2007 a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea respectivului principiu, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art. 10 din Tratat.
Această reglementare, enunțată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare în privința condițiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.
Așadar, cât privesc condițiile ordinare de admisibilitate a revizuirii, Curtea constată că acestea sunt îndeplinite întrucât cererea este îndreptată împotriva unei hotărâri a instanței de recurs care evocă fondul și este promovată pentru unul din motivele expres prevăzute de legiuitor.
În analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire fundamentată pe prevederile art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, Curtea va avea
drept reper jurisprudența constată în această materie a Inaltei Curți de C. și Justiție. Astfel, Curtea reține că instanța supremă a statuat că interpretarea dispozițiilor legale enunțate anterior au ca premisă împrejurarea că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.
Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii în măsura în care partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.
În raport de actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin decizia nr. 2854 din_, a cărui revizuire se solicită, instanța de recurs s-a pronunțat irevocabil în ceea ce privește valabilitatea deciziei nr.43319 din_ și a raportului de inspecție fiscală nr.43319 din_ emise de pârâta D.G.F.P.C. .
Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente cât și a principiului priorității normelor de drept comunitar invocate ca fiind încălcate.
Curtea constată astfel că instanța de recurs a pronunțat, din perspectiva cazului de revizuire prevăzut de art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004, o hotărâre cu respectarea prevederilor legale incidente, starea de fapt și de drept existentă fiind corect stabilită.
Prin urmare, întrucât din interpretarea textului legal, rezultă că acest caz de revizuire poate fi invocat doar în situația în care instanța a soluționat cauza cu ignorarea principiului priorității dreptului comunitar care a fost invocat de către parte în fond sau în recurs, ori în speță, revizuenta a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii, Curtea va constata că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României astfel că se poate susține cu temei că nu sunt îndeplinite nici condițiilor prevăzute de art. 21 alin (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, Curtea va constata că cererea formulată de către revizuientă nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 astfel că urmează să o respingă.
La adoptarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere și jurisprudența CJCE. Astfel, în hotărârea pronunțată la data de 7 iunie 2007 în cauzele conexate nr.C-222/5-C-225/05, J.van der Weerd și alții împotriva Minister van Landbouw, Natuur en Voedselkwaliteit, CJCE a decis că dreptul comunitar nu impune judecătorului național să invoce din oficiu un motiv legat de încălcarea normelor comunitare, care nu a fost avut în vedere de părți, atunci când în dreptul intern, rolul său activ este limitat la invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică strict în cadrul procesual determinat de obiectul litigiului, așa cum a fost circumscris de părți. Această obligație nu incumbă judecătorului național nici atunci când instanța soluționează litigiul în primă și ultimă
instanță.
Curtea a reținut că justificarea limitării competenței judecătorului național se regăsește în principiul conform căruia inițiativa unui proces aparține părților, judecătorul acționând din oficiu numai în cazuri excepționale, pentru protejarea interesului public.
În optica instanței europene, în acest mod se asigură respectarea dreptului la apărare și buna desfășurare a procedurii, fiind evitate întârzierile inerente pe care le-ar atrage luarea în apreciere a noilor motive. În temeiul principiilor echivalenței și eficienței, o astfel de obligație apare numai când reclamantul este lipsit de posibilitatea de a invoca în mod util incompatibilitatea unei dispoziții naționale cu dreptul comunitar, ipoteză neîntrunită în speță.
În concluzie, Curtea constată că în speță nu este întrunită ipoteza textului legal invocat, respectiv art.21 alin.2 din legea contenciosului administrativ, așa încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de B. G. și B. M. L. împotriva deciziei civile nr. 2854 din_ pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. I. A. DP C. I.
GREFIER
D. B.
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
