Decizia civilă nr. 4339/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4339/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. - A. M. JUDECĂTORI: S. -L. R.
L. U. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant Ș. P. C. împotriva sentinței civile nr.1408 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimatul- pârât O. de C. și P. I. B. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant Ș. P. C., lipsă fiind intimatul- pârât O. de C. și P.
I. B. -N. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimatul- pârât O. de C. și P. I. B. -N. a depus întâmpinare.
Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Recurentul-reclamant Ș. P. C. a depus note de ședință.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este, motivat, comunicat și timbrat.
S-a verificat identitatea recurentului-reclamant Ș. C. care se legitimează cu legitimația de expert tehnic nr. 3440-918, emisă la data de_ de către Ministerul Justiției- Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția de tardivitate a recursului, având în vedere că din procesul-verbal de comunicare a hotărârii primei instanțe reultă că reclamantul a primit hotărârea la data de 20 decembrie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 13 ianuarie 2013.
Recurentul-reclamant Ș. P. C. solicită respingerea excepției, apreciind că recursul este formulat în termen, întrucât hotărârea a ridicat-o personal de la poștă la data de 21 decembrie 2012 și a semnat de primire.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1408/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamantul S. | P. C. | , în contradictoriu cu pârâtul O. | DE C. | ȘI P. |
I. B. N. | . |
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea înreg. sub nr. de mai sus, reclamantul S. P. C. a chemat în judecată pe pârâtul
O. de C. si P. I. B. N., solicitând anularea procesului- verbal de recepție nr.17 din data de_ și a procesului-verbal de recepție nr.29 din data de_, ambele emise de către pârât; obligarea pârâtului să recepționeze și să avizeze favorabil documentațiile depuse de reclamant privind pe numiții reclamanți Cernat V. -N. sub nr.RGI 838/_ și pe Viman I. sub nr. RGI 1286/_ ; - obligarea pârâtului la respectarea legii în vigoare prin abținerea pe viitor de la pretinderea întocmirii și depunerii de către experții tehnici judiciari a altor documente care nu sunt prevăzute de ordinul comun MJ- ANCPI nr.l882/C/_ privind avizarea expertizelor judiciare în specialitatea
"Topografie,cadastru și geodezie".
In motivarea acțiunii, reclamantul susține că a fost desemnat de către Judecătoria Bistrița să efectueze doua lucrări de expertiza de specialitate în doua dosare diferite după cum urmează:
Prima în dosarul_ cu obiect succesiune, având ca părți pe reclamantul Cernat V. -N. și pârâții Moruțan Cornel, Moruțan M., Magherușan E. -D., Dehelean Florica, Sonea L. ida (decedat după începerea procesului), prin care trebuia sa propuna pentru întabulare pe numele reclamantului doua terenuri situate în extravilanul localității Sarațel, reconstituite conform LI8/1991 (modificata si completata cu L169/1997, Leg.nr.l/2000, Leg.nr.247/2005), întabulare care urma a se face în temeiul T.P.nr.32730/_ si a unui contract de vânzare-cumpărare autentificat la notarul public, iar cea de-a doua în dosarul_ cu obiect grănițuire, având ca părți pe reclamantul Viman I. și pârâții Peter Letitia,Catana Ion, Zăpârțan Anuța.
Conform Ordinului înregistrat la Ministerul Justiției cu nr. 1882/C/_ și la ANCPI cu nr.1.044.364/_ art.2, avizarea tehnica a expertizei judiciare consta în recepția tehnica a planului de amplasament si delimitare a imobilului ce face obiectul expertizei, iar în conformitate cu aliniatul 2 din același articol, planul de amplasament va fi însoțit de: memoriul tehnic prin care se descrie lucrarea efectuata;
planul de încadrare în zona, în care este individualizat imobilul; extrasul de carte funciara pentru informare,daca imobilul este înregistrat în cartea funciara; copia adresei, a încheierii instanței de judecata sau, după caz, a altor documente din care rezulta numirea expertului si identificarea imobilului care face obiectul expertizei. OCPI BN pretinde pe dinafară ordinului de mai sus,deci abuziv, depunerea extrasului de c.f. - după identificarea imobilelor - și pentru terenurile din extravilan care nu sânt înregistrate în CF.
In urma apariției acestui ordin comun MJ-ANCPI a efectuat adrese atât la Președintele - Director general al ANCPI, cât și la Ministerul Justiției pentru a i se comunica până la data aplicării efective a ordinului (90 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României care s-a produs în_ ) ce acte este necesar sa depună la documentațiile privind terenurile situate în extravilanul localităților, iar răspunsurile primite au fost în sensul prevederilor art.2 din ordin.
Astfel, reclamantul apreciază că pârâtul în mod nefondat i-a respins lucrarea sub pretextul ca nu a depus documentația integrala care să cuprindă măsurătorile întregilor tarlale conform art.26 litera a din regulamentul nr.634/2006 modificat.
Prin respingerea avizării lucrării, pârâtul a procedat în mod nelegal întrucât atât în urma Ordinului nr.l882/C/_ cât și a răspunsurilor de la ANCPI cu nr.1046229/_ si de la Ministerul Justiției cu nr.86995/_ în calitate de expert tehnic judiciar,reclamantul nu are obligația legala de a măsura întreaga
tarla pentru a întocmi planul de amplasament si delimitare al imobilului ce face obiectul expertizei.
Prin refuzul său, pârâtul a prejudiciat atât drepturile pârtilor din proces - dosarul_ fiind înregistrat la_ - care se vad nevoite sa prelungească
litigiul,dar activitatea instanței de judecata care din cauza lipsei documentației avizate, în speța a celor doua planuri de amplasament și delimitare întocmite pentru imobilele din litigiu poate fi soluționat procesul într-un termen rezonabil.
In ceea ce privește cea de-a doua lucrare de expertiza întocmita pentru dosarul_ cu obiect grănițuire, având ca părți pe reclamantul Viman I. și pârâții Peter Letitia,Catana Ion, Zapartan Anuța reclamantul a întocmit planul de amplasament si delimitare al imobilului tulburat în posesie și supus grănițuirii identificat sub nr.cadastral 1687 aflat în proprietatea reclamantului, având suprafața de 1700mp si fiind înscris în CF 25240 Arcalia, în strictă conformitate cu prevederile art.2 din ordinul comun MJ-ANCPI nr. 1882/C/_ ,însa aceasta documentație i-a fost respinsa deoarece s-a constatat ca nu depusese si extrasul de cf al imobilului înscris sub nr.cadastral 1668 în CF 2245 Arcalia cu suprafața de 500mp pentru Cătană Ion si Axenia si ca nu am întocmit planul parcelar pentru identificarea poziționării imobilului cuprins în TP 32692/ Sieu Măgheruș Tarlaua 55/4 Parcela 7 care a fost dezmembrat ulterior si înscris în cele doua CF-are de mai sus cu nr.25240 si nr.2245 ale Satului Arcalia.
In primul rând respingerea recepționării este nejustificata deoarece nu imobilul cu suprafața de 500mp este tulburat în posesie,ci imobilul cu suprafața de 1700mp din proprietatea reclamantului pentru care a întocmit planul de amplasament si delimitare și l-a depus odată cu documentația la OCPI BN sub nr.RGI 1286/_ .
În al doilea rând, respingerea recepționării este nejusti¬ficata si datorita faptului ca imobilele, atât cel din CF 25240 cât și cel din CF 2245 Arcalia, erau la momentul întocmirii documentației de către reclamant, identificabile prin date cadastrale si de CF, prin planuri de amplasament si delimitare întocmite anterior în favoarea părtilor, prin inventare de coordonate recepționate de către OCPI BN si prin coordonate nou deter¬minate prin expertiza efectuata în cauza, astfel ca pe baza prevederilor ordinului comun MJ-ANCPI nr.l882/C/_ nu trebuia sa întocmească un nou plan parcelar pentru a putea grănițui două imobile înscrise anterior de către alte persoane autorizate în CF-are ale satului Arcalia.
Așa cum a arătat si Președintele - Director general al ANCPI si Ministrului Justiției după respingerea documentației prezentata spre avizare, din măsurătorile efectuate si din toate actele prezentate, rezultă fără nici un dubiu ca imobilul cu suprafața de 2200mp recepționat la data de_ de către tehnician cadastru M. L. -V. din cadrul OCPI BN este greșit intabulat din punct de vedere al amplasamentului.
Corect ar fi fost ca OCPI BN sa respecte prevederile art.4,aliniatul 1 din Ordinul nr.l882/C/_, iar din punct de vedere al remedierii erorilor materiale făcute cu ocazia recepționării imobilului cu suprafața de 2200mp la data de_, trebuia sa remedieze aceasta eroare în cadrul instituției, nu sa refuze si sa respingă recepția tehnica a documentației întocmite corect.
Reclamantul mai arată că ca nici în ordin, nici în vreunul din răspunsurile oficiale primite de către acesta nu se face precizarea cu claritate ca pentru terenurile situate în extravilanul localităților si care au fost dobândite la Leg.nr.18/1991 completata și modificată, sau la alte legi referitoare la domeniul funciar, planul de amplasament si delimitare ce face obiectul expertizei trebuie să fie însoțit de "plan parcelar" sau "plan de încadrare în tarla" sau "schiță de punere în posesie" .
In art.4 punctul 1 al ordinului comun se specifica cu claritate ce se analizează de către OCPI (BCPI) la recepția unui plan de amplasament si delimitare,ce face obiectul expertizei iar la art.3 punctul 3 se precizează în mod expres ca răspunderea pentru corectitudinea întocmirii aceluiași plan de amplasament si delimitare si pentru corespondenta lui cu realitatea din teren revine expertului judiciar, acesta având obligația sa execute măsurătorile la fata locului.
În art.7 punctul 2 al ordinului comun se stipulează ca experții pot solicita OCPI (BCPI) date si documente legate de imobilul din litigiu,dar nu se stipulează ca sunt obligați să facă acest lucru de fiecare data la întocmirea unui plan de amplasament si delimitare,ce face obiectul expertizei.
In drept, invocă dispozițiile Legii nr.554/2004 modificată, Ordinul comun
- ANCPI nr.l882/C/12.09.201l, Legea nr.7/1996 modificata si completata, Ordinul Direcției Generale ANCPI nr. 634/2006, Ordinul Direcției Generale ANCPI nr. 108/2010.
Pârâtul O. de C. și P. I. (OCPI) B. - N., a formulat întâmpinare (f.34-38) prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii pentru următoarele motive:
In dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. (și nu_ cum precizează reclamantul în cererea de chemare în judecată) s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare privind pe reclamantul Cernat V. N. și pârâții Moruțan Cornel ș.a., având ca obiect succesiune.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus și înregistrat la OCPI
B. N. sub nr.838 din 12 ian.2012. Din analiza acestui raport se pot constata următoarele: obiect al raportul de expertiză sunt două imobile terenuri situate în extravilanul satului Sărățel, comuna Șieu Măgheruș; terenurile sunt înscrise în Titlul de proprietate nr.32730/_ emis în favoarea numiților
Moruțan loan și Sonea V., moștenitori ai defunctului Moruțan V., fiind amplasate astfel: 1500 mp arabil în tarla 70/2, parcela 34 Sărățel; 700 mp fânaț în Tarla 79 parcela 35 Sărățel.
Conform cu precizarea făcută de expertul tehnic-reclamant, imobilele obiect al dosarului se identifică în C.F. nr.25947 Șieu Măgheruș, nr. top 323 și 375/2 proprietari tabulari fiind Raidel M. născ. Bidner în cotă de 7/8 părți și Hanek Janos în cotă de 1/8 părți.
Conform art.2 alin.2 lit.a) din Ordinul comun al ministrului justiției și directorului general al ANCPI nr.1882/C/1044364/2011, în memoriul tehnic trebuiesc descrise elementele lucrării efectuate.
Cele două imobile terenuri înscrise în TP nr.32730/2004 însumează suprafața de 2200 mp. Planul de amplasament și delimitare este întocmit de către reclamant pentru suprafața de 500 mp, de asemenea, coordonatele punctelor de pe conturul PAD-ului în suprafață de 500 mp diferă de coordonatele punctelor din calculul suprafețelor, respectiv, parcela 35 din tarla 79 Sărățel din TP nr.32730/2004 are suprafața de 700 mp. Despre acestea, reclamantul nu face referire în memoriul tehnic.
De asemenea, expertul tehnic-reclamant nu a depus la lucrare documente de identificare a imobilelor care fac obiectul expertizei tehnice, conform art.2, alin.2, lit.d din Ordinul comun nr.1882/C/1044364/2011, respectiv: copie după Titlul de proprietate nr.32730/_ ; schiță de punere în posesie vizată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor Șieu Măgheruș; schița de carte funciară cu identificarea imobilelor.
Având în vedere că terenurile, obiect al acțiunii, înscrise în titlul de proprietate menționat mai sus sunt terenuri extravilane, era obligatorie măsurarea și parcelarea întregii tarlale pentru întocmirea Planului parcelar care
va fi vizat de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor și însușit de către OCPI, sau în lipsa acestuia, a Planului de încadrare în tarla, conform art.26 lit.a și art.261 alin.1 din Ordinul ANCPI nr.634/2006.
Necesitatea întocmirii planurilor parcelare pentru cele două tarlale din care fac parte imobilele obiect al acțiunii, sau a planurilor de încadrare în tarla, era obligatorie cu atât mai mult, cu cât, expertul-reclamant întocmește PAD-ul imobilului pentru parcela nr.35 din tarla 79 înscrisă în TP 32730/2004 pentru suprafața de 500 mp și nu pentru cea de 700 mp din titlul de proprietate, fără să motiveze în nici un fel această diferență de suprafață.
Pentru întocmirea corectă a raportului de expertiză tehnică judiciară și respectarea obiectivelor stabilite de instanța de judecată, expertul tehnic- reclamant avea obligația unei documentări tehnice riguroase și a efectuării măsurătorilor la fața locului, conform art.3, alin.3 din Ordinul comun nr. 1882/C/1044364/2011, iar conform at.7 alin.2 din același ordin, putea solicita oficiului teritorial toate documentele necesare identificării imobilelor obiect al dosarului, lucru pe care acesta nu l-a efectuat.
Urmare acestora, conform art.6 alin. 1 din ordinul comun menționat mai sus și în condițiile prevăzute de Ordinul directorului general al ANCPI nr.108/2010, OCPI B. N. a întocmit procesul verbal de recepție nr.17 din_ prin care a respins recepția P.A.D.-ului.
In dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare privind pe reclamantul Viman llie, împotriva pârâților PEȚER Letiția, CĂTANĂ Ion, ZĂPÂRȚAN Anuța, având ca obiect grănițuire.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus și înregistrat la OCPI
B. N. sub nr.1286 din 18 ian.2012. Din memoriul tehnic al acestui raport se pot constata următoarele: obiect al raportul de expertiză sunt două imobile terenuri care se identifică sub nr.cad 1687 și 1688 situate în extravilanul satului Arcalia; scopul lucrării: întocmirea raportului de expertiză în vederea grănițuirii celor două imobile, din care cel cu suprafața de 500 mp și identificat cu nr.cad. 1688 este revendicat de către pârâtul Cătană Ion.
Obiectul dosarului instanței fiind grănițuire, era necesară întocmirea unui plan de situație cu ambele imobile, respectiv, cu imobilul având nr.cad. 1688 în suprafață de 500 mp și cu imobilul cu nr.cad 1687 în suprafață de 1700 mp cu
"situația faptică din teren, respectiv, ce suprafață de teren stăpânesc părțile" așa cum se precizează în obiectivele stabilite de instanță.
Pentru cele două imobile din speța noastră, provenite din parcela nr.7 înscrisă în titlul de proprietate nr.32692/_ și situate în extravilanul
localității, necesitatea întocmirii planului parcelar pentru tarlaua nr.55/4 are o importanță deosebită în acest caz de grănițuire, putându-se astfel clarifica situația imobilelor în cauză prin poziționarea corectă în teren a acestora.
În memoriul tehnic al raportului de expertiză, reclamantul nu face nici o referire la faptul că imobilul din Planul de Amplasament și delimitare (P.A.D.) depus în lucrare are alt amplasament decât cel care a stat la baza înscrierii în cartea funciară și recepționat cu nr.34036/_ în care imobilul cu nr.cad 1687 în suprafață de 1700 mp proprietatea lui Viman llie este amplasat la nord de imobilul cu nr.cad 1688 în suprafață de 500 mp proprietatea lui Cătană I. .
Conform Planului de situație nr.4 cu dispunerea imobilelor din litigiu, reclamantul localizează imobilul cu nr.cad 1687 în suprafață de 1700 mp proprietatea numitului Viman I. la sud de imobilul cu nr.cad 1688 în suprafață de 500 mp proprietatea lui Cătană I., imobil "localizat" și materializat prin punctele 7, 9, 10 și 11, puncte care nu se regăsesc în fișierul ascii depus la
lucrare, fișier care conține 23 puncte măsurate și nu 79 așa cum precizează reclamantul în petiția adresată conducerii ANCPI.
PAD-ul depus în lucrarea nr.1286 din 18 ian.2012 pentru suprafața de 1700 mp, proprietatea lui Viman I., nu reflectă situația faptică din teren, punctele 8 și 1 fiind interpolate pentru a se încadra în suprafața din act, fiind diferit și ca formă și ca dimensiuni față de P.A.D.-ul care a stat la baza înscrierii în cartea funciară și recepționat cu nr.34036/_ .
P.A.D.-ul depus la instanță cu ocazia întocmirii raportului inițial de expertiză și care nu este vizat de OCPI B. -N., are suprafața totală de 1583 mp măsurată pe conturul format din punctele 6-9-10-11 -12-13-19-20-22-23-24- 26-28-29-3-5.
Prin urmare, imobilul în suprafață de 500 mp cu nr.cad 1688 nu a fost măsurat în teren ci numai poziționat în lucrare, folosind coordonatele punctelor din PAD-ul recepționat cu nr.34036/2008 care a stat la baza documentației de dezlipire a imobilelor.
Art.3, alin.2 din Ordinul comun nr. 1882/C/1044364/2011 stipulează că P.A.D.-ul se întocmește în conformitate cu prevederile Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinului directorului general al ANCPI nr.634/2006 cu modificările și completările ulterioare.
În art.211, 212, 213, 214 și art.26 și 27 din Ordinul nr.634/2006 este prevăzută procedura prin care se stabilește modalitatea de recepție a planurilor parcelare și atribuirea numerelor cadastrale imobilelor situate în extravilan retrocedate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art.26 lit.a precizându-se că autorizatul are obligația de a stabili poziția reală a imobilului numai după măsurarea și parcelarea întregii tarlale.
Avizarea și recepția Raportului de expertiză tehnică nr.1286 din 18 ian.2012 dispus în dosarul civil nr._ s-a făcut în conformitate cu prevederile Ord. comun al ministrului justiției și directorului general al ANCPI nr. 1882/C/1044364/2011 și ale Ordinului directorului general al ANCPI nr.634/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare a faptului că reclamantul S. P.C., nu a respectat obiectivele stabilite de instanță în sensul de a întocmi planuri de situație cu situația faptică din teren pentru cele două imobile, nu a efectuat măsurători la teren și pentru imobilul în suprafață de 500 mp cu nr.cad 1688, pentru faptul că a interpolat puncte ce ar fi pe conturul imobilului cu nr.cad 1687 pentru a "pica" pe suprafața din acte, respectiv, de 1700 mp, precum și pentru faptul că nu a respectat dispozițiile art.2, alin.2, lit.c din Ordinul comun nr. 1882/C/1044364/2011, precum și cele ale art.211, 212 și 213 din Ordinul nr.634/2006 cu modificările și completările ulterioare, conform art.6 alin.1 din ordinul comun menționat mai sus și în condițiile prevăzute de Ordinul directorului general al ANCPI nr.108/2010, OCPI B. N. a întocmit procesul verbal de recepție nr.29 din_ prin care a respins recepția P.A.D.-ului.
Prevederile art.211 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr.634/2006 cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul imobilelor situate în intravilanul extins prin PUG/PUZ aprobat, care la momentul efectuării procedurii de retrocedare erau situate în extravilan, (conform precizărilor făcute de către conducerea ANCPI prin adresa nr.44211//2011).
În drept, invocă dispozițiile art.115 din Codul de procedură civilă.
A mai reținut tribunalul că reclamantul, în calitate de expert tehnic judiciar, specialitatea " topografie, cadastru și geodezie";, apreciază ca nelegale procesele-verbale de recepție nr. 17/_ și nr. 29/_ emise de pârât, prin care au fost respinse lucrările constând în documentații tehnice aferente raportului de expertiză tehnică judiciară, raportându-se la prevederile art. art.2 alin.2 lit.a și d, ale art.7 alin.2 din Regulamentul privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie aprobat prin Ordinul nr. 1882/C-1044364 din 12 septembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie, precum și a dispozițiilor 211, art. 212, art. 213, ale art.26 lit.a și ale art.261 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr.634/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Prin procesul-verbal de recepție nr. 17/_ s-a respins lucrarea documentație tehnică aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară, înregistrată sub nr. 838/_, deoarece nu s-au respectat prevederile art. 26 litera a din Regulamentul aprobat prin Ordinul 634/2006 modificat.
Expertiza tehnică judiciară a fost dispusă în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect succesiune, obiect al raportul de expertiză fiind două imobile terenuri situate în extravilanul satului Sărățel, comuna Șieu Măgheruș; înscrise în Titlul de proprietate nr.32730/_ .
Reclamantul apreciază că, contrar susținerilor pârâtului, nu are obligația legală de a măsura întreaga tarla pentru a putea să întocmească planul de amplasament și delimitare al imobilului ce face obiectul expertizei, făcând trimitere la dispozițiile art. 2 din Ordinul comun al ministrului justiției și directorului general al ANCPI nr.. 1882/C-1044364 din 12 septembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie.
Conform art. 2 din ordinul menționat mai sus, avizarea tehnică a expertizei judiciare constă în recepția tehnică a planului de amplasament și delimitare a imobilului ce face obiectul expertizei, plan care trebuie să fie însoțit de: memoriul tehnic, prin care se descrie lucrarea efectuată; planul de încadrare în zonă, în
care este individualizat imobilul; extrasul de carte funciară pentru informare, dacă imobilul este înregistrat în cartea funciară; copia adresei, a încheierii instanței de judecată sau, după caz, a altor documente din care rezultă numirea expertului și identificarea imobilului care face obiectul expertizei.
Planul de amplasament și delimitare a imobilului se întocmește în conformitate cu prevederile Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006, cu modificările și completările ulterioare (art. 3 alin. 2 din același ordin).
Prin raportare la aceste din urmă prevederi legale, și la împrejurările reținute de pârât în sensul că reclamantul nu a depus la lucrare documente de identificare a imobilelor care fac obiectul expertizei tehnice, conform art.2 alin.2 lit.d din Ordinul comun nr.1882/C/1044364/2011 (copie după Titlul de proprietate nr.32730/_ ; schiță de punere în posesie vizată de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor Șieu Măgheruș; schița de carte funciară cu identificarea imobilelor), nu a motivat diferența de suprafață de teren dintre cea înscrisă în titlul de proprietate (700 mp) și cea care rezultă din planul de amplasament și detaliu întocmit pentru parcela nr.35 din
tarla 79 înscrisă în TP 32730/2004, respectiv de 500 mp, tribunalul apreciază că devin incidente și dispozițiile art. 26 litera a din Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.
Conform acestor prevederi, pentru terenurile din extravilan retrocedate conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care într-o tarla nu există niciun imobil înscris în cartea funciară, atunci la prima înregistrare a unui imobil din extravilan autorizatul are obligația de a stabili poziția reală a acestuia după măsurarea și parcelarea întregii tarlale. Autorizatul are obligația, înainte de a prezenta documentația cadastrală la oficiul teritorial, să materializeze cu țăruși și să indice proprietarului poziția exactă a parcelei în teren. Planul parcelar astfel
întocmit, avizat de comisia locală de fond funciar, va fi recepționat de oficiul teritorial, dacă respectă normele tehnice în vigoare.
În consecință, tribunalul a apreciat că procesul-verbal de recepție nr. 17/_ a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere și art. 4 din Ordinul comun al ministrului justiției și directorului general al ANCPI nr.1882/C-1044364 din 12 septembrie 2011, potrivit căruia recepția tehnică a planului de amplasament și delimitare a imobilului se realizează, fără a se atribui număr cadastral, prin analizarea: conținutului topografic al acestuia; metodelor și mijloacelor de măsurare; încadrării acestuia în sistemul național de proiecție Stereografic 1970; determinării suprafeței imobilului.
Prin procesul-verbal de recepție nr. 29/_ s-a respins lucrarea documentație tehnică aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară, înregistrată sub nr. 1286/_, deoarece nu s-a depus extrasul de carte funciară pentru imobilul în suprafață de 500 mp.; documentația nu conține măsurătorile efectuate și planul de situație aferent imobilului cu suprafața de 500 mp. înscris în CF nr. 2445 Șieu Măgheruș, nr. cadastral 1668; identificarea imobilelor nu a fost efectuată pe bază de plan parcelar conform art. 211, art. 212, art. 213 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, pentru a se identifica poziționarea imobilului cuprins în titlul de proprietate nr. 32692 Șieu Măgheruș, tarla 55/4 parcela 7, care ulterior s-a înscris în CF nr. 2245 Șieu Măgheruș nr. cadastral 1668 și CF nr. 25240 Șieu Măgheruș nr. cadastral 1678.
Expertiza tehnică judiciară a fost dispusă în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect grănițuire, obiect al raportul de expertiză fiind grănițuirea a două imobile terenuri care se identifică sub nr. cad 1687 și 1688, situate în extravilanul localității Arcalia, suprafața de teren de 500 mp identificat cu nr. cad. 1688 făcând și obiectul revendicării de către pârâtul Cătană Ion.
Reclamantul apreciază că, contrar susținerilor pârâtului, nu are obligația legală de a întocmi un nou plan parcelar pentru a putea grănițui imobile înscrise anterior în evidențele funciare, pe baza documentațiilor întocmite tot de către persoane autorizate. Reclamantul precizează că obiectul revendicării îl constituie terenul în suprafață de 1700 mp, proprietatea reclamantului, pentru care a întocmit planul de amplasament și delimitare și nu cel de 500 mp.
Potrivit art. 11 litera f din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006, cu modificările și completările ulterioare, planul parcelar este reprezentarea grafică a unei tarlale care conține limitele tuturor imobilelor din tarla și detaliile stabile din teren ce o
definesc; planul parcelar se integrează în planul cadastral după recepția și atribuirea numerelor cadastrale de către oficiul teritorial.
Conform art. 2 alin. 1 din același act normativ, documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la:
a) imobile care necesită documentație pentru prima înscriere; b) imobile care necesită documentație pentru dezlipire; c) imobile care necesită documentație pentru alipire; d) imobile care necesită documentație pentru înscrierea unei construcții definitive, pe un teren înscrisă în cartea funciară; e) imobile care necesită documentație pentru modificarea limitei de proprietate; f) imobile care necesită documentație pentru modificarea suprafeței; g) imobile care necesită documentație pentru descrierea dezmembrămintelor dreptului de proprietate; h) imobile care necesită documentație pentru reconstituirea cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase;
La alin. 2 se prevede că prin documentațiile cadastrale se realizează identificarea, măsurarea și descrierea imobilelor, la data întocmirii lor și se asigură înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.
Realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și/sau faptelor juridice referitoare la imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) literele a), d), e), f), g) și h) din regulament presupune parcurgerea, printre altele a următoarelor etape: stabilirea amplasamentului imobilului; realizarea lucrării de către persoana autorizată, care presupune documentarea tehnică, execuția lucrărilor de teren și birou, elaborarea documentațiilor ( art. 4 alin. 1).
Raportat la prevederile legale menționate anterior ( coroborate cu dispozițiile art. 26 litera a din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006, cu modificările și completările ulterioare și ale art.2 alin.2 lit.c din Ordinul comun al ministrului justiției și directorului general al ANCPI nr.1882/C-1044364 din 12 septembrie 2011), la obiectul raportului de expertiză ce constă în grănițuirea a două imobile terenuri situate în extravilanul localității și provenite din parcela nr.7 înscrisă în titlul de proprietate nr.32692/_, precum și la împrejurarea că imobilul din Planul de Amplasament și delimitare (P.A.D.) depus în lucrare are alt amplasament decât cel care a stat la baza înscrierii în cartea funciară și recepționat, nu reflectă situația faptică din teren, fiind diferit și ca formă și ca dimensiuni față de P.A.D.-ul care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, se impune întocmirea planului parcelar pentru tarlaua nr.55/4, numai în acest mod putându-se clarifica situația imobilelor în cauză prin poziționarea corectă în teren a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare se arată că în fapt, prin sentința civila nr.1408/2012 pronunțata in dosar nr._ de către Tribunalul B-N, s-a respins acțiunea reclamantului de anulare a procesului verbal de recepție nr.17/_ si obligare a paratei la recepționarea si avizarea favorabila a documentației cadastrale depuse de subsemnatul pe numele Cernat V. N. si Viman I., obligarea paratei pe viitor de a se abține pe viitor de la pretinderea întocmirii si depunerii de către experții tehnici judiciari a altor documente care nu sunt prevăzute in_ privind avizarea expertize lor judiciare de topografie - cadastru, motivat de faptul ca documentația depusa de subsemnatul nu era completa si este nevoie de întocmirea unui plan parcelar .
Cele reținute de instanța de fond sunt nereale, documentația depusa spre avizare la OCPI a fost completa, iar in caz contrar trebuia prin adresa intimata sa îi solicite reclamantului in completare documentele considerate ca fiind necesare.
Insa cea mai mare eroare intimata a produs-o, in momentul in care a solicitat la toți experții judiciari sa se întocmească un plan parcelar avizat de comisia locala in care sa se delimiteze si sa se parceleze întreaga tarla.
O asemenea cerința este nelegala si in același timp imposibil de realizat tehnic corect, întrucât întocmirea unui plan parcelar presupune ca sa se știe in mod concret limitele tarlalelor, ceea ce nu exista.
Pentru terenurile extravilan nu exista o evidenta electronica sau scrisa a limitelor tarlalelor. Si atunci de unde sa începi o măsurătoare de tarla, in mod corect? Apoi conform prevederilor Legii nr. 7/1996 modificata, a cadastrului si publicității imobiliare, nu se menționează ca in sarcina proprietarilor de teren extravilan cade obligația sa se întocmească acest plan parcelar in vederea înscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara. Conform_ punctul 17. La articolul I punctul 11, articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Funcția tehnică a cadastrului se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției limitelor dintre imobilele învecinate. Lucrările de măsurători se execută prin orice metodă grafică, numerică, fotogrametrică sau combinate."
Limitele dintre imobilele învecinate au fost indentificate de reclamant în mod concret prin documentația cadastrala întocmita si depusa la dosar. Conform punctului 7 din legea 133/2012. In cuprinsul_ la art. 13 se menționează in mod expres care sunt documentele obligatorii necesare pentru intabularea dreptului de proprietate
Recurentul detaliază cuprinsul documentația pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară și arată că în cuprinsul ordinului nu se menționează obligativitatea întocmirii planului parcelar. Si chiar daca s-ar menționa acest lucru ordinul este de rang inferior la lege I iar in legea cadastrului si publicitarii imobiliare nu este prevăzuta o asemenea obligativitate iar prin ordin nu se poate deroga de la lege si nici nu se poate adăuga la lege.
În data de_, pârâtul O. de C. și P. I. B. N. (f.
9-16) a solicitat respingerea recursului reclamantului.
La termenul de judecată de azi, instanța, din oficiu, a ridicat excepția tardivității recursului.
Cu privire la această excepție, Curtea reține următoarele:
Hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamantului la data de_ (f. 86 dosar fond).
Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C.pr.civ., s-a împlinit la data de_, nelucrătoare, ultima zi de formulare a recursului fiind 7 ianuarie 2013.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel C. în data de_ (f. 2 dosar).
Constatând că recurentul este decăzut din dreptul de a exercita calea de atac a recursului, întrucât acest act procedural a fost săvârșit după împlinirea termenului legal, Curtea va aprecia excepția invocată drept fondată, considerent pentru care urmează să o admită, și pe cale de consecință, întemeiat pe dispozițiile art. 301 C.pr.civ., va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de tardivitate.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul Ș. P. C. împotriva sentinței civile nr.1408 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. - A. M. S. -L. R. L. U.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_