Decizia civilă nr. 4350/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4350/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. F. - E. împotriva sentinței civile nr. 12510 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimații C. DE A. DE S. A J. C., A. F. P. A M. G., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă av. Precup F. în reprezentarea intereselor recurentei cu împuternicire avocațială aflată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 6 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei,
C. de A. de S. a J. C. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr.civilă din 1865 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurentei care relevă instanței că nu dorește lăsarea cauzei la a treia strigare, în raport de comunicarea la acest termen de judecată a întâmpinării.
Depune copia încheierii civile din data de 05 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., relevând instanței că este o contestație administrativ fiscală împotriva unui act intitulat titlu executoriu.
La solicitarea instanței arată că dintr-o eroare dosarul nu a fost înregistrat corect, relevând că nu s-a procedat corect de către instanța de fond întrucât aceasta nu putea reveni și invoca excepția inadmisibilității. Mai arată că nu a fost de acord cu această excepție. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Judecătoriei G. pentru motivele expuse pe larg în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 12.510 din 23 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca fiind inadmisibila acțiunea formulata de reclamanta B. F. -E., în contradictoriu cu parata C. DE A. DE S. A J. C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr._ s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei
de 18.712 lei reprezentând contribuție la FNUASS pentru perioada 2007-2011 iar prin Decizia de impunere nr._ au fost stabilite accesoriile obligației principale, pentru aceeași perioada, în cuantum de 6389 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, Or, în prezentul litigiu, instanța de fond a constatat că reclamanta a solicitat, direct în fața instanței de judecată, anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. _
, respectiv nr._, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor stabilite cu titlu de creanțe bugetare, fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității invocata din oficiu si a dispus respingerea acțiunii în anularea deciziilor de impunere ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta B. F. -E. a declarat recurs,
solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, se solicită schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 rap. la art. 312 pct. 5 și 6 C.pr.civ., reclamanta susține că deși obiectul primului petit al acțiunii era "anularea ca nelegal a titlului executoriu nr. 12751/_ emis de intimată", actul intitulat titlu executoriu fiind anexat somației emise de intimată în vederea începerii executării silite, și că se impunea admiterea excepției invocate de instanță din oficiu, aceea a necompetenței materiale în soluționarea cererii și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G., instanța a interpretat greșit obiectul acțiunii, consemnând și interpretând în mod eronat și parțial susținerile reclamantei care a arătat într-adevăr că a înțeles să conteste deciziile de impunere, dar într-un alt dosar și că în acest dosar contestă actul intitulat
"Titlu executoriu". Este adevărat că s-au depus la dosar precizare de acțiune, din care rezulta că s-a solicitat anularea deciziilor de impunere menționate în sentință, însă aceste precizări de acțiune erau exemplare ale celor depuse și care formau obiectul dosarului nr._ a Tribunalului C., dosar suspendat până la soluționarea unei excepții de nelegalitate. Acea acțiune având ca obiect anularea deciziilor de impunere nr._ și_ a fost depusă doar în probațiune, la dosar, iar nu ca precizare de acțiune a acțiunii inițiale.
Raportat la aceasta, reclamanta apreciază că în mod greșit s-a respins excepția necompetenței materiale invocate din oficiu de instanță, din moment ce obiectul principal al acțiunii din prezentul dosar viza anularea unor acte emise în cadrul executării silite, a acelui act intitulat de intimată "titlu executoriu". În opinia reclamantei, excepția trebuia admisă și cauza trebuia trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei G., competentă să soluționeze acțiunea vizând contestarea unui titlu executoriu.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, reclamanta apreciază că și aceasta a fost reținută în mod eronat de către instanță, în condițiile în care nu era investită cu o acțiune în contencios administrativ, ci cu o acțiune vizând anularea unor acte emise în cadrul procedurii de executare silită. A arătat reclamanta că a contestat
în dosarul nr._ cele două decizii de impunere, iar nu în prezentul dosar, după ce a parcurs anterior procedura prealabilă a contestației înaintate de intimată și după ce aceasta mi-a comunicat un răspuns. În atare condiții, opinează reclamanta, nu se putea reține această excepție a inadmisibilității acțiunii, însă aceste aspecte ale contestării celor două decizii nu formează obiectul prezentului dosar.
Pârâta C. DE A. DE S. A J. C. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, deoarece reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de art. 205 C.pr.fiscală .
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
O provocare procedurală pentru instanța de fond a fost aceea de a clarifica obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței. Deși inițial prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea ca nelegal a unui titlu executoriu (f. 2 dosar fond), în urma unor precizări de acțiune și clarificări de la ultimul termen de judecată, consemnate în practicaua sentinței recurate rezultă că reclamanta a investit instanța cu o cerere de anulare a deciziilor de impunere nr._ prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 18.712 lei reprezentând contribuție la FNUASS pentru perioada 2007-2011, respectiv decizia de impunere nr._ prin au fost stabilite accesoriile obligației principale, pentru aceeași perioada, în cuantum de 6389 lei.
Prin recursul declarat recurenta contestă această calificare și susține că totul este o eroare a instanței deoarece înscrisurile depuse în probațiune nu reprezintă precizări ale cererii inițiale ci copii ale unor acțiuni care fac obiectul unor alte dosare. Astfel, este real că obiectul primului petit al acțiunii era "anularea ca nelegal a titlului executoriu nr. 12.751/_ emis de intimată", actul intitulat titlu executoriu fiind anexat somației emise de intimată în vederea începerii executării silite.
Pe de altă parte, recurenta face abstracție de faptul că titlul executoriu este reprezentat exact de cele două decizii anterior amintite, emise de către CNAS în baza dispozițiilor art. 85-88 din Codul de Procedură Fiscală adoptat prin O.G. 92/200, decizii care au dobândit calitatea de titlu executoriu în baza dispozițiilor art. 141 din O.G. 92/2003 prin necontestarea lor în termenele procedurale reglementate de Codul de Procedură Fiscală. Mai mult, toate apărările împotriva titlului executoriu sunt de fapt apărări de fond împotriva deciziilor de impunere, în concret inexistența unui contract între reclamantă și C.N.A.S., lipsa calității de asigurat, lipsa unor elemente esențiale ale deciziilor de impunere ca acte administrativ fiscale, etc.
În acest context devin incidente dispozițiile art. 399 alin. 3 din vechiul Cod de Procedură Civilă potrivit cărora ,,în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească (ipoteză incidentă în cazul concret analizat) se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Or, în cazul concret analizat legea prevede o altă cale de atac și anume contestația reglementată de art. 205 - 207 din O.G. 92/2006 - Codul de Procedură Fiscală, urmată de o plângere la instanța de contencios administrativ dacă decizia de soluționare a contestației este nefavorabilă. Această posibilitate procedurală este consemnată și în cuprinsul celor două decizii (f. 6, 7 dosar fond), și desigur că era cunoscută și de către reclamanta intimată care este un profesionist al dreptului.
În consecință, prima instanță a reținut în mod întemeiat faptul că reclamanta a solicitat direct în fața instanței de judecată anularea deciziilor de impunere din oficiu nr._, respectiv nr._, cu consecința exonerării de la plata sumelor stabilite cu titlu de creanțe bugetare, fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește necompetența materială a primei instanțe, aspect asupra căruia recurenta stăruie îndelung, instanța de recurs reține că în mod neîntemeiat
afirmă recurenta că a investit instanța cu o cerere de anulare a unor acte emise în faza de executare. În realitate a solicitat anularea unui singur act, titlul executoriu care este reprezentat de cele două decizii prin care s-a născut obligația de plată, așa cum am arătat anterior.
În abordarea competenței materiale a primei instanțe sunt esențiale două precizări: Astfel, pe de o parte recurenta își invocă propria culpă deoarece chiar această parte a investit instanța necompetentă iar pe de altă parte necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 159 indice 1 alin. 2 C.p.c. de la 1865, așa cum a fost modificat prin Legea 202/2010. Dimpotrivă, la primul termen instanța și-a constatat propria competență generală, materială și teritorială (f. 19 dosar fond). Astfel, invocarea din oficiu la al doilea termen a excepției de necompetență a fost tardivă și neprocedurală, fără a mai putea produce vreun efect, deoarece instanța era decăzută din acest drept.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de reclamanta B. F. - E. împotriva sentinței civile nr. 12.510 din 23 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. F. - E. împotriva sentinței civile nr. 12.510 din 23 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
D. | P. A. | A. | I. | C. | I. |
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: M. -F. B. .
