Sentința civilă nr. 4325/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4325/2013Ședința publică din data de 11 martie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul C. O. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., chemat în garanție A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul, deși a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării cererii de chemare în judecată, indicându-se totodată și sancțiunea ce se aplică în caz de nerespectare a acestei dispoziții, acesta nu a înțeles să se prezinte, instanța reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul C.
O. I. a chemat în judecată pârâta A. F. P. a municipiului C. N. solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2671 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule.
Pârâta AFP C. N. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, raportat la art. 112 pct. 6 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată trebuie să poarte semnătura reclamantului, care semnifică atât însușirea textului acțiunii cât și manifestarea expresă de voință în sensul învestirii instanței de judecată cu soluționarea pricinii.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 133 Cod de procedură civilă, lipsa semnăturii atrage nulitatea cererii de chemare în judecată, putând fi însă complinită pe toată durata procesului.
Pentru termenul de judecată din data de_, reclamantul a fost legal citat cu mențiunea ,,Prezența obligatorie"; pentru a semna cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea anulării acesteia ca nesemnată.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și prin prisma dispozițiilor legale mai sus indicate, instanța apreciază că prezenta cerere este nulă și se va pronunța în acest sens.
Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, în temeiul art. 60 din Cod, se va respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Anulează ca nesemnată cererea formulată de reclamantul C. O. I. , domiciliat în C. N., str. S. P., nr. 10, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, jud. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. . Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red. / Dact. AGC/ORL _
5 exemplare