Decizia civilă nr. 4884/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.4884/2013

Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.

S. AL H.

G.: M. V. -G.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurenta- pârâtă C. de A. de S. M. împotriva sentinței civile nr. 6633 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu intimata- reclamantă S. E., având ca obiect anulare act administrativ- decizie FNUASS.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6633/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a respins excepția inadmisibilității.

S-a admis contestația formulată și precizată de către contestatoarea S.

E. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. M. și, în consecință:

A fost anulată decizia de impunere din oficiu nr. 9419/1224/_ și decizia nr. 7/1224/_, ambele emise de C. de A. de S. M. .

A fost obligată intimata C. de A. de S. M. la restituirea către contestatoare a sumei de 4590 lei achitată cu chitanța seria MM nr. 0112656/_ .

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus contestatoarea S. E., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. M. a solicitat anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 9419/1224/_ și a deciziei nr. 7/1224/_, ambele emise de C. de A. de S. M., precum și obligarea acesteia la restituirea către contestatoare a sumei de 4590 lei, achitată cu chitanța seria MM nr. 0112656/_ .

În motivarea contestației s-a arătat că împotriva deciziei de impunere contestatoarea a formulat o plângere adresată CNAS București, depusă, spre știință și la CAS M. . În cadrul acestor demersuri a achitat suma de 4590 lei cu titlu de obligație principală pentru a nu mai achita și penalități de întârziere și dobânzi.

Ulterior, contestatoarea a mai depus o contestație și la CAS M., respinsă însă fără o analiză pe fond a susținerilor din cuprinsul acesteia procedându-se astfel în mod greșit. Pe fond contestatoarea arată că sumele la plata cărora a fost obligată nu sunt datorate, prevederile Legii nr.95/2006 fiind discriminatorii.

Prin întâmpinarea depusă la fila 38-40, intimata C. de A. de S.

M. a solicitat respingerea contestației în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată. În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că, potrivit art.207 din OG 92/2003, contestația administrativă formulată de reclamant trebuia depusă la casa de asigurări de sănătate, organul fiscal care a emis decizia de impunere atacată, în termen de 30 de zile, sub sancțiunea decăderii. Formularea contestației administrative la o dată tardivă, apare în acest context, în afara termenului prevăzut de lege.

S-a mai arătat că întrucât acesta nu a uzat de procedura administrativă în termenul prevăzut de lege, operând între timp sancțiunea decăderii, ca urmare a nerespectării termenului imperativ prevăzut de art.207 alin.1 din OG 92/2003, privind Codul de procedură fiscală se impune a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin.2 lit.b din Legea nr.95/2006 reclamanta care realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente ce se supun impozitului pe venit, are obligația plății unei contribuții lunare către Fondul Național Unic de A. Sociale de

S. stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplica asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată. Potrivit aceluiași articol, dacă venitul realizat este singurul asupra căruia se calculează contribuția aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară.

Stabilirea obligațiilor fiscale prin decizie de impunere din oficiu, a fost efectuată pe baza informațiilor comunicate de organele fiscale, conform protocolului încheiat între CNAS și ANAF având la bază declarațiile depuse de reclamantă la organele fiscale teritoriale în temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere anuale, întrucât aceasta nu și-a respectat obligația de depunere a declarațiilor la CAS, obligație care-i incuba în temeiul OG 92/2003 și a art.215 din Legea nr.95/2006 (anterior publicării acestui act normativ, reglementări similare se regăseau în OUG 150/2002).

Prin obligarea reclamantei la plata contribuției de asigurări de sănătate, pentru o perioadă anterioară anului 2006 nu se aduce atingere principiului neretroactivității legii civile în timp întrucât obligația de plată neîndeplinită în termen exista stipulată într-un act normativ ce ulterior a fost abrogat. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.705 din_ .

A mai reținut tribunalul că la data de_ C. de A. de S.

M. a emis decizia de impunere din oficiu nr._ stabilind că, debitoarei S. E. îi revine, raportat la perioada_ -_, obligația de a achita suma de 10.361 lei din care 4590 lei cu titlu de contribuție la FNUASS, 5082 lei cu titlu de dobândă și 689 lei cu titlu de penalități (fila 3).

La_ contestatoarea înaintează Casei Naționale de A. de S. o cerere prin care contestă datoriile ce i-au fost imputate și solicită a se dispune CAS M. să înlăture obligația de plată. Un exemplar de pe respectivul înscris contestatoarea îl înaintează "spre știință"; și Casei de A. de S. M. (fila 6).

La 3 ianuarie 2012 CNAS emite înscrisul depus la fila 8 prin care, după ce expune textele normative incidente, o îndrumă pe contestatoare să se adreseze CAS M. pentru obținerea de facilități (filele 8,9).

La_ contestatoarea înregistrează la CAS M. scriptul intitulat

"contestație"; prin care contestă decizia de impunere din oficiu nr._ (filele 14-16).

La data de_ C. de A. de S. M. emite decizia nr._

, prin care respinge contestația înregistrată la CAS M. ca tardivă.

Potrivit art.216 din Legea nr.95/2006, în vederea încasării sumelor datorate fondului național unic de asigurări de sănătate se aplica prevederile OG 9/2003.

Potrivit art.207 alin.3 din OG 92/2003, în cazul în care contestația este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

În conformitate cu prevederile art.207 alin.3 din OG 9/2003, C. Națională de A. de S., după calificarea corectă a petiției înregistrată la această instituție în data de_, calificare ce trebuia realizată în raport de conținutul petiției, în măsura în care aprecia că nu-i revine competența soluționării contestației, era datoare să înainteze cererea contestatoarei către

C. de A. de S. M. .

Neprocedând astfel contestatoarei i-a fost apreciată ca tardivă contestația depusă la CAS M. la_, rămânând nesoluționat fondul pretențiilor sale.

Instanța, apreciind că cererea înregistrată la CNAS la_ reprezintă o contestație împotriva titlului de creanță în sensul prevederilor art.205, înregistrată în termen, dar greșit îndreptată, în vreme ce scriptul înregistrat la data de_ la CAS M. nu constituit altceva decât o precizare a acestei contestații, văzând prevederile art.207 alin.3 din OG 92/2003 a constatat că, în speță, contestatoarea și-a îndeplinit obligația parcurgerii etapei administrativ-jurisdicționale, în mod greșit fiindu-i respinsă contestația ca tardivă.

Pentru aceste motive instanța a respins excepția inadmisibilității invocată de către intimată.

Trecând la soluționarea pe fond a cauzei instanța a constatat următoarele:

Suma de 4590 lei, ce reprezintă debit principal, a fost calculată în raport de veniturile realizate de către contestatoare urmare transferului de acțiuni BCR precum și în raport de veniturile realizate din chirii.

Contestatoarea S. E., în perioada de referință_ -_, avea calitatea de pensionar.

Potrivit art.257 din Legea nr.95/2006, în forma sa în vigoare până la data de 24 iunie 2008, contribuția lunară a persoanei asigurate se calculează asupra:

a).veniturilor impozabile din salarii sau asimilate salariilor; b).veniturilor impozabile realizate din activități independente; c).veniturilor impozabile din agricultură sau silvicultură; d).indemnizațiilor de șomaj;

e).veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividende, dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală și a altor venituri;

f).veniturilor din pensii.

La lit.e a alin.1 al art.257 din Legea 95/2006 se specifică faptul că asupra veniturilor înscrise în respectiva categorie (în cauză interesează

veniturile realizate din cedarea folosinței și alte venituri supuse impozitului, respectiv cele obținute din transferul de acțiuni BCR) se calculează contribuția de asigurări de sănătate numai în măsura în care asiguratul nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a)-d).

Legiuitorul nu menționează aici și veniturile realizate din pensii, care apar înscrise în lege la lit.f a art.2 al. art.257.

Analizând textul alin.2 al art.275 se poate constata că cei care realizează numai veniturile prevăzute la lit.e datorează contribuția calculată asupra acestui venit unic, iar cei care realizează și venituri de natura celor prevăzute la lit.a-d (venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din agricultură sau silvicultură, indemnizații de șomaj) nu datorează contribuția calculată asupra veniturilor menționate la lit.e.

Legiuitorul nu reglementează în mod expres situația celor care realizează venituri din pensii și pe lângă acestea mai realizează și venituri de natura celor prevăzute la lit.e.

Acest vid legislativ nu poate fi interpretat însă în defavoarea asiguratului, astfel cum a înțeles intimata, întrucât o astfel de interpretare ar presupune o discriminare generată de inechitatea fiscală între categorii de cetățeni. Ar presupune să admitem că, în vreme ce alte categorii de persoane sunt exonerate de la plata contribuției, doar pensionarii datorează contribuția calculată nu doar asupra veniturilor realizate din pensii ci și asupra altor venituri din cele prevăzute la lit.e.

Conform jurisprudenței Curții Constituționale "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze (…) pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare, așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea

contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora"; (Decizia 1394/_ ).

În concluzie, instanța a apreciat că, în condițiile în care contestatoarea a contribuit la FNUASS cu contribuția calculată asupra veniturilor realizate din pensii, nu datorează o contribuție calculată și asupra veniturilor realizate din transferul de acțiuni BCR sau a celor realizate din închirierea imobilelor.

În sensul acestei interpretări date prevederilor art.257 din OG 95/2006 vin și reglementările ulterioare, respectiv OUG 93/2008 care include și veniturile din pensii, alături de veniturile prevăzute la lit.a-d, atunci când stabilește că se datorează contribuție calculată asupra altor venituri doar atunci când nu se realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a-d sau venituri din pensii.

Pentru toate aceste considerente, constatând că debitoarea S. E. nu datorează suma de 4590 lei cu titlu de debit principal și pe cale de consecință nu datora nici accesoriile calculate asupra acestei sume, instanța, în temeiul art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, a admis contestația, a anulat deciziile atacate și a obligat intimata la restituirea către reclamantă a sumei de 4590 lei achitată și nedatorată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de S.

M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate si respingerea acțiunii formulate de către reclamanta ca inadmisibilă si neîntemeiata.

Motivând recursul s-a arătat că din datele comunicate de către ANAF conform protocolului încheiat cu CNAS, rezulta ca in perioada 0_ -_ reclamanta a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor si alte venituri (transfer titluri de valoare), concomitent cu venituri din pensie.

Potrivit art. 215 coroborat cu art. 257 alin.2 lit. e) din Legea nr. 95/2006 (anterior cfr. art.8 coroborat cu art. 51 alin.2 lit. b) din O.U.G. nr. 150/2002), reclamanta avea obligații față de Fondul național unic de asigurări de sănătate: una de depunere a declarațiilor privind obligațiile fata de fond (FNUASS) si una de plata a contribuției.

Întrucât reclamanta nu a respectat cele 2 obligații mai sus menționate, in conformitate cu prevederile art. 83 alin.4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, coroborat cu art. 216 si art. 261 din Legea nr. 95/2006, instituția pârâtă a procedat la comunicarea înștiințării pentru depunerea declarațiilor nr. 3589/423/_, comunicata prin posta, cu confirmare de primire.

Prin decizia de impunere din oficiu nr. 9419/1224/_ reclamantei i s-a stabilit o obligație de plata in cuantum de 10.361 lei, din care 4.590 lei debit, 5.082 lei dobânzi si 689 lei penalități.

La data de 0_ reclamanta a achitat suma de 4.590 lei, echivalenta obligației principale stabilite prin decizia de impunere din oficiu nr. 9419/1224/_ .

Ulterior, reclamanta a transmis o sesizare Casei Naționale de A. de S., pe care a înregistrat-o spre știința si la CAS M. sub nr. 10339/_ .

Cu adresa pârâtei nr. 10339/2011 din_ i-a fost comunicata petentei faptul ca înscrisul mai sus menționat nu reprezintă o contestație in sensul art.205 si urm. din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Totodată, anexat răspunsului recurentei, i-a fost comunicată reclamantei adresa CNAS nr. DG 3659/_, potrivit căreia " ... pentru câștigurile din transferul titlurilor de valoare se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate in conformitate cu art. 257 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 95/2006".

Ulterior, reclamant a depus la instituția pârâtă o contestație administrativa înregistrata sub nr. 610/_ 2, după expirarea termenului de decădere prevăzut de art. 207 alin. l Cod procedura fiscala. astfel ca aceasta a fost respinsa ca tardiv depusa, fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei, prin decizia de soluționare a contestației nr. 7/1224/_ .

Criticile aduse sentinței recurate si motivele de recurs sunt următoarele:

Instanța de fond a reținut, in opinia recurentei, in mod eronat, ca "cererea înregistrata la CNAS la_ reprezintă o contestație împotriva titlului de creanța in sensul prevederilor art. 205, înregistrata in termen, dar greșit îndreptata, in vreme ce scriptul înregistrat la_ la CAS M. nu constituie altceva decât o precizare a acestei contestații".

Atâta vreme cât cererea înregistrata la CNAS la_ nu respecta prevederile art.206 C.pr.fiscală referitoare la forma si conținutul contestației, iar contestația administrativa înregistrata sub nr. 610/_ a fost depusa tardiv, cu nerespectarea prevederilor art. 207, alin. l Cod procedura fiscala, apreciem ca instanța de fond trebuia sa admită excepția invocat, de pârâtă si sa respingă acțiunea reclamantei ca inadmisibila.

Pe fond, Tribunalul Maramureș a reținut ca reclamanta a realizat concomitent atât venituri din cedarea folosinței bunurilor, precum si alte venituri (transfer titluri de valoare), cat si din pensie.

Dispozițiile art.257 alin.2 lit. e din Legea nr. 95/2006, in forma actului normativ pana la adoptarea O.U.G. nr. 93/2008 (publicata in M.Of. al României Partea I nr. 484 din 30 iunie 2008) prevedeau obligativitatea persoanelor care realizau venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală și din alte venituri care se supun impozitului pe venit, de a achita contribuția la FNUASS, in situația in care nu realizau venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), respectiv venituri din salarii sau asimilate salariilor, din activități independente. din agricultura sau silvicultura ori daca nu erau beneficiari ai indemnizației de șomaj.

Instanța de fond a reținut faptul ca "legiuitorul nu menționează aici si veniturile din pensii, care apar înscrise in lege la lit. f) a alin. 2 art.257".

In opinia recurentei, textul de lege este foarte clar, iar instanța fondului a înțeles ca persoanele care realizau venitul" din pensii aveau obligația de a achita contribuția si raportat la veniturile prevăzute la art. 257 alin.2 lit. c) din Legea nr. 95/2006, insa a reținut faptul ca "legiuitorul nu reglementează in mod expres situația celor care realizează venituri din pensii si pe lângă acestea mai realizează si venituri de natura celor prevăzute la lit.

e) " si ca "acest vid legislativ nu poate fi interpretat in defavoarea asiguratului".

Recurenta apreciază că nu se află în situația unui vid legislativ, iar modificarea formei art.257 alin.2 din Legea nr. 95/2006 intervenita prin adoptarea O.U.G. nr. 93 /2008 reprezintă doar o măsura fiscala luata de către legiuitor in sprijinul persoanelor beneficiare de venituri din pensii.

Referitor la dispozițiile art.257 alin.2 lit. e) din Legea nr. 95 / 2006. ulterior aceste prevederi fiind cuprinse 13 lit. f) (după intrarea in vigoare a OUG nr. 93/2008) se arată ca prin deciziile mai sus menționate Curtea Constituționala a constatat legalitatea acestor prevederi legale, fara a consta a existenta unui vid legislativ așa cum in mod eronat a reținut instanța fondului.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta S. E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și fără temei legal.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta, prin înscrisurile care se găsesc in dosarul cauzei, a contestat decizia de impunere din oficiu nr. 9419/1224 din_, prin care C.A.S. M. a înștiințat-o ca pentru perioada 0_ -_, reclamanta are obligația de plata la F.N.U.A.S.S. in valoare de 10.361 Ron fara niciun temei legal, prevederile Legii nr. 95/2006 fiind discriminatorii fata de pensionari, lege care de fapt a fost modificata prin O U.G. nr. 93/_ .

Totuși C.A.S. M. si-a constituit creanțe pentru suma de 10.361 Ron, la data de_, deci după o perioada de peste 5 ani.

De asemenea C.A.S. M. la data de_ a emis Decizia nr. 7 ca răspuns la contestația depusa si înregistrata sub nr. 610 din_, ca acest document nu s-a făcut in termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, fiind decăzut din termen, contestația a fost respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei,

Aceasta motivare nu corespunde realității, fapt ce s-a dovedit prin toate înscrisurile trimise la C.A.S. M. si la instanța de judecata.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Prin decizia de impunere din oficiu nr._ emisă de C. de A. de S. M. s-a stabilit că reclamanta, raportat la perioada_ -_

, datorează suma de 10.361 lei din care 4590 lei cu titlu de contribuție la FNUASS, 5082 lei cu titlu de dobândă și 689 lei cu titlu de penalități.

Potrivit art.216 din Legea nr.95/2006, în vederea încasării sumelor datorate fondului național unic de asigurări de sănătate se aplica prevederile OG nr. 92/2003.

Debitul principal în sumă de 4590 lei a fost calculat în raport de veniturile realizate de către contestatoare urmare transferului de acțiuni BCR precum și în raport de veniturile realizate din chirii. În perioada de referință_ -_, reclamanta avea calitatea de pensionar.

Potrivit art. 257 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare în perioada de referință, contribuția lunară a persoanei asigurate se calculează asupra:

a) veniturilor impozabile din salarii sau asimilate salariilor; b) veniturilor impozabile realizate din activități independente; c) veniturilor impozabile din agricultură sau silvicultură; d) indemnizațiilor de șomaj; e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividende, dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală și a altor venituri; f) veniturilor din pensii.

Veniturile realizate din chirii și din transferul de acțiuni se încadrează la lit. e) a alin. 2 al art. 257 din Legea 95/2006 care prevede că asupra veniturilor înscrise în respectiva categorie se calculează contribuția de asigurări de sănătate numai în măsura în care asiguratul nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d). Veniturile realizate din pensii, cum este cazul reclamantei, nu atrag incidența excepției instituite de care apar înscrise în lege la lit. f a art. 2 al. art.257. Dacă, bunăoară, reclamanta realiza venituri din salarii sau activități independente, în privința veniturilor realizate din chirii și din transferul de acțiuni nu ar fi datorat contribuția de asigurări de sănătate, însă realizând venituri din pensii, exceptarea nu mai operează.

T. a considerat că normele sus-citate potrivit cărora sumele stabilite în sarcina reclamantei sunt legal datorate, incorect definite ca vid legislativ, creează o situație care nu poate fi interpretat în defavoarea asiguratului, întrucât o astfel de interpretare ar presupune o discriminare generată de inechitatea fiscală între categorii de cetățeni.

Cu alte cuvinte, tribunalul a înlăturat aplicarea unui text expres de lege pe motiv de egalitate în fața legii și nediscriminare, imixtionându-se în domeniul rezervat Curții Constituționale. În această depășire a prerogativelor proprii, a utilizat chiar jurisprudența Curții Constituționale din altă cauză, citând extensiv din Decizia 1394/_, încălcarea limitelor prerogativelor proprii fiind cu atât mai evidentă.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în întregime hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi

Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 6633 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifică în întregime în sensul că respinge acțiunea formulată ca nefondată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. S. AL H.

Cu opinie separată

G.

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: V.P.

Cu opinia separată a jud. S. Al H., în sensul respingerii recursului cu consecința menținerii sentinței civile nr. 6633/_ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4884/2013. Contencios. Anulare act administrativ