Decizia civilă nr. 58/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 58/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către D. G. | a F. P. | |
B. | N. în numele Administrației F. P. a orașului N. | , împotriva |
sentinței civile nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului
N. , în contradictoriu cu reclamantul I. I. privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător A. M. C. .
Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit 1RTxA, din a cărui compunere, în data de 08 ianuarie 2013, ar fi făcut parte următorii judecători: A. M. C., M. S., C. P. .
Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. C. completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de Colegiu de conducere al Curții de Apel C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, cu obiectele secundare: restituire taxă de primă înmatriculare, restituire taxă de poluare și obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare), respectiv a domnului judecător G. A. N. .
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, dosarele repartizate completelor RTXA nr. 1 și RTXA nr. 2 au fost preluate de către completele denumite: 1RTXA, 2 RTXA, 3 RTXA, 4 RTXA, 5 RTXA și 6 RTXA, potrivit planificării anexate la hotărâre.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de
pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B., ca neîntemeiată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasivă a pârâtei D. G. a F. P. B. -N. cu privire la petitul de restituire a sumelor solicitate de reclamant și în consecință a fost respins acest capăt de cerere față de pârâtă.
A fost admisă, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul I. I. , împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. N. , și în consecință:
a fost obligată pârâta A. F. P. N. la restituirea sumei de
11.324 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirii efective, constatând nelegalitatea refuzului.
a fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 7648/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N., ca inadmisibil
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
F. P. N. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M. , și în consecință:
- a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 11324 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei pe poluare până la data plății efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru
.
Referitor la fondul cauzei
, instanța a reținut următoarele:
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau
naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau
importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_ .
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele
expuse, tribunalul a aprecit acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că a admis-o, în parte, și în consecință a dispus obligarea pârâtei A. F. P.
la restituirea sumei de 11.324 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirea efective, constatând nelegalitatea refuzului, (dobânda legală calculată, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, de la data plății până la restituirea efectivă, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
Instanța a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. - 7648/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. B. -N., ca inadmisibil. Potrivit art. 41 C.pr.fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. În speță s-a constatat că înscrisul a cărui anulare se solicită nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal, întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța a obligat pârâta A. F.
P. B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,15 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar .
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP N. si a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP N. suma de 11324 lei, reprezentând taxa de poluare și a dobânzii legale de la data plății și până la data restituirii, precum și suma de 39,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D.
G. a F. P. B. -N., tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P.
, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei civile atacate si a incheierii civile din data de_ in principal in sensul admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii administrativ-fiscale invocata de catre D. G. a F. Administratiei F. P. aorasului N., si lipsa calitatii procesuale pasive a paratei-recurente si in cea ce priveste petitul de anulare a refuzului de restituire atacata prin precizarea de actiune, iar in subsidiar in sensul respingerii actiunii in contencios administrativ formulata de catre reclamantul-intimat ca fiind neintemeiata, pe cale de consecinta sa nu se dispună restituirea taxei pe poluare in suma de 11.324,00 lei impreuna cu dobanda legala calculata de la data platii taxei si pana la restituirea efectiva, precum nici obligarea la plata cheltuielilor de judecata in suma de 39,15 lei.
In temeiul dispozitiilor art.303 pct.(6) Cod procedura civila ,raportat la art.3 pct(3) Cod procedura civila solicită trimiterea dosarului spre competenta solutionare la Curtea de Apel C. -Sectia Comerciala de Contencios Administrativ si
Fiscal. Motivele de recurs pe care intelege sa le invoce in prezenta cerere, sunt cele prevazute de art.304. pct. (7),si (9),Cod procedura civila respectiv: cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii; cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Pe fondul cauzei arata urmatoarele:
In contradictoriu cu retinerile instantei de fond, actiunea in contencios administrativ formulata de catre reclamantul-intimat este neintemeiata astfel ca nu se impunea ca instanta sa dispuna restituirea sumei de 11.324,00 lei cu acordarea dobanzilor legale calculate de la data platii taxei si pana la restituirea efectiva.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, în speță, reclamantul nu a depus niciun înscris din care să rezulte că autoturismul pentru a cărui înmatriculare s-a achitat taxa de poluare a fost anterior înmatriculat în vreun stat membru UE, motiv pentru care cererea prin care reclamantul solicită restituirea taxei întrucât ar contraveni normelor comunitare este neîntemeiată.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. B. N. în numele Administrației F. P. a orașului N., împotriva sentinței civile nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de D. G. a F. P. B. N. în numele Administrației F. P. a orașului N., împotriva sentinței civile nr. 111/_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului B. N. pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. S.
C.
P.
G. -A. N.
GREFIER
B.
Red. C.P. dac. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: B. L.T.