Decizia civilă nr. 5862/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.5862/2013
Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant C. D.
F. împotriva sentinței civile 3121 din data de_, pronunțată de Tribunalul
B. -N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă I.
P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., având ca obiect ordonanță președințială.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea recurentului-reclamant C. D.
F. .
lipsă.
Cererea de repunere a cauzei pe rol este legal timbrată.
Recurentul- reclamant C. D. F. a solicitat judecarea cauzei în
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa
soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3121/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. D. F., împotriva pârâtei I.
P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. B. N. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin cererea sa, reclamantul Cobzalan D. F. a chemat în judecată pârâtul I. P. J.
B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. solicitând obligarea pârâtei să autorizeze provizoriu pentru circulație autovehiculul marca NISSAN, TIPUL PII/D/PRIMERA, nr. de identificare SJNBDAP11U0432141 și să îi elibereze o dovadă în acest sens, până la soluționarea irevocabila a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B.
-N. .
În motivare, s-a arătat că reclamantul a achiziționat din UE vehiculul sus- indicat. La data achiziționării autovehiculul era înmatriculat în această țară.
A solicitat Instituției P., S. P. C. R. P. de C. și Î. a a V. B. N. să înmatriculeze in România autovehiculul achiziționat fără plata taxei de mediu instituită de Legea nr.9/2012, deoarece aceasta taxa este neconformă cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), in special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), în consecința nu poate fi perceputa.
Prin adresa emisă de pârâtă i s-a respins această cerere, deoarece nu a făcut dovada achitării taxei pentru emisii poluante, astfel cum rezultă din refuz.
Toate actele necesare înmatriculării erau complete, exceptând dovada plății taxei de poluare.
Se consideră că perceperea acestei taxe și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrara normelor comunitare.
Până în prezent a primit de trei ori autorizație provizorie pentru circulație si nu i se poate elibera alta de către pârâtă potrivit art. 15 din Ordinul 1501/2006.
Insă, pentru a-i fi protejată exercitare a dreptului de proprietate se solicită obligarea pârâtei la eliberarea autorizației provizorii pentru circulație pentru vehicul, până la soluționarea irevocabilă a ds._, dosar în care a solicitat
înmatricularea vehiculului fără plata taxei pentru emisii poluante.
În drept, s-au invocat disp. art. 581 si urm, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), in special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), art. 90 par.l din Tratatul de înființare a Comunității Europene, art. 15 și 148 din Constituția României, Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană-ratificat prin Legea 157/2005, art. 205-207 din OG 92/2003, art. 2141 -2143 din Legea 571/2003, Legea 554/2004, Legea nr.9/2012.
A mai reținut tribunalul că potrivit art. 581 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În consecință, pentru a fi admisibilă, cererea de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civ., privind urgența, neprejudicierea fondului și vremelnicia măsurii ordonată de instanță.
Reclamantul a achiziționat, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, autoturismul second-hand menționat în cererea de chemare în judecată.
Ulterior achiziționării, reclamantul a solicitat Tribunalului B. -N., în cadrul dosarului nr._, obligarea pârâtei I. P. J. B. -N.
- S. P. C. R. P. de C. si Î. a V. la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pe emisiile poluate, pe motiv că această taxă are un caracter discriminatoriu, în sensul ca încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 din OUG nr.195/2002, autovehiculele și remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii își au domiciliul, reședința sau sediul, în condițiile stabilite prin reglementările în vigoare, iar conform alin.3 al aceluiași articol, până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin.1 pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizații speciale eliberate de autoritatea competentă.
Așa fiind și având în vedere prevederile art.6 alin.2-4 din OMAI nr.1501/2006, " Î. a poate fi permanentă sau, prin excepție, temporară";, adică "Î. a permanentă este continuă, în sensul că de la admiterea în circulație în România și până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul, acesta este înscris permanent în registrul național al vehiculelor înmatriculate,
pe numele proprietarului sau, după caz, al proprietarilor succesivi";, iar "Î. a temporară se realizează în cazul vehiculelor de proveniență străină care beneficiază de regimul vamal de admitere temporară sau pentru vehiculele destinate exportului";, legiuitorul nefolosind noțiunea de înmatriculare provizorie, ci aceea de "autorizare provizorie pentru circulație a autovehiculelor și remorcilor";.
Conform art. 15 alin.2 din OMAI nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, unui autovehicul neînmatriculat i se pot atribui succesiv mai multe autorizații provizorii (numere roșii) care nu pot cumula mai mult de 90 de zile.
Tribunalul a apreciat că cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamant nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de disp.art.581 Cod procedură civilă, în ceea ce privește păstrarea vreunui drept al său care s-ar păgubi prin întârziere și nici prevenirea unei pagube iminente, reclamantul având posibilitatea achitării taxei pentru emisiile poluante la expirarea celor 90 de zile de valabilitate a autorizației provizorii, taxă a cărei restituire să o solicite apoi în măsura în care o apreciază nelegală, instanța neputând să dispună "înmatricularea provizorie până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ ";, deci peste limitele prevăzute de dispozițiile legale incidente.
Mai mult, în analiza sumară efectuată de instanță prin soluționarea cererii de ordonanță președințială nu se poate concluziona cu privire la compatibilitățile dispozițiilor care reglementează taxa pentru emisiile poluante prin comparație cu legislația europeană invocată de către reclamant, ci instanța este obligată a constata dacă sunt îndeplinite cerințele expres prev. de art.581 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele mai sus relevate, instanța a apreciat ca fiind nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant, cerere respinsă ca atare, instanța de contencios administrativ urmând a se pronunța pe fondul cauzei atât asupra compatibilității prevederilor interne cu cele ale legislației europene, cât și cu privire la cererea reclamantului de înmatriculare permanentă a autovehiculului în circulație fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. D. F., solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii.
În motivarea recursului, reclamantul învederează că sentința atacata este netemeinica si nelegala.
Recurentul a achiziționat din UE vehiculul sus-indicat, la data achiziționării autovehiculul era înmatriculat în aceasta tara.
Reclamantul a solicitat pârâtului Instituției P., S. P. C. R.
P. de C. și Î. a a V. B. N., sa înmatriculeze in România autovehiculul achiziționat fara plata taxei de mediu instituita de Legea nr. 9/2012, deoarece aceasta taxa este neconformă cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), in special articolului 10 (fostul articol 90 din TCE), în consecința nu poate fi perceputa.
Prin adresa emisa de pârâtă reclamantului i s-a respins această cerere, deoarece nu a făcut dovada achitării taxei pentru emisii poluante, astfel cum rezulta din refuz. Toate actele necesare înmatriculării erau complete, exceptând dovada plății taxei de poluare.
Recurentul consideră ca perceperea acestei taxe și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrara normelor comunitare.
Pana in prezent, arată recurentul că a primit de trei ori autorizație provizorie pentru circulație si nu i se poate elibera alta de către parata potrivit art. 15 din Ordinul 1501/2006.
Insa, pentru a-i fi protejata exercitare a dreptului de proprietate, recurentul solicită obligarea paratei la eliberarea autorizației provizorii pentru circulație pentru vehicul, pana la soluționarea irevocabila a dosarului nr._, dosar in care reclamantul a solicitat înmatricularea vehiculului fara plata taxei pentru emisii poluante.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041C.pr.civ., art. 581 si urm. C.pr.civ., Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolului 110 (fostul articol 90 din TCE), art. 90 par. l din Tratatul de înființare a Comunității Europene, art. 15 și 148 din Constituția României, Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea 157/2005, art. 205-207 din O.G. nr. 92/2003, art. 2141-2143din Legea 571/2003, Legea 554/2004, Legea nr. 9/2012.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art. 581 alin.1 C. pr. civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Din acest text s-au desprins condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, care sunt urgența, neprejudicierea fondului și vremelnicia măsurii ordonată de instanță.
Reclamantul a solicitat în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., obligarea pârâtei I. P. J. B. -N. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a V. la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pe emisiile poluate, pe motiv că această taxă are un caracter discriminatoriu, în sensul ca încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit art.13 alin.1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, autovehiculele și remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii își au domiciliul, reședința sau sediul, iar până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin.1 pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizații speciale eliberate de autoritatea competentă. Unui autovehicul neînmatriculat i se pot atribui succesiv mai multe autorizații provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile (art. 15 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006).
Tribunalul a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. pr. civ., în ceea ce privește păstrarea vreunui drept al reclamantului care s-ar păgubi prin întârziere și nici prevenirea unei pagube iminente, deoarece reclamantul are posibilitatea achitării taxei pentru emisiile poluante la expirarea celor 90 de zile de valabilitate a autorizației provizorii, taxă a cărei restituire să o solicite apoi în măsura în care o apreciază nelegală, instanța neputând să dispună înmatricularea provizorie peste limitele prevăzute de dispozițiile legale incidente.
Prin recursul său, reclamantul recurent nu s-a referit la chestiunea dacă în speță sunt îndeplinite cerințele expres prev. de art. 581 C. pr. civ. și nici la statuarea primei instanțe sub acest aspect, neformulând nici critici referitoare la inadmisibilitatea dispunerii înmatriculării provizorii peste limitele prevăzute de dispozițiile legale incidente.
Ca atare, Curtea constată că cele reținute de tribunal sunt corecte, necontestate prin critici punctuale, efective, și că, în plus, nici cerința caracterului vremelnic nu este îndeplinită în speță, deoarece limita normativă maximă, 90 de zile, reprezintă măsura temporală a vremelniciei, susceptibilă de depășire în ipoteza admiterii unei cereri de ordonanță președințială de acest gen.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C. D. F. împotriva sentinței civile nr. 3121 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. V. G.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
jud.fond: A.P.M.