Sentința civilă nr. 4408/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4408

Ședința publică din 26 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. I. - judecător

G. ier I. P.

Pe rol fiind soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantul S. G. împotriva pârâtei I. P. M. - S. P.

C. R. P. de C. și Î. a V. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că pârâta a depus la dosar întâmpinare, comunicată cu reclamantul la _

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, cu trimitere la art. 1 și 10 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, instanța constată că este competentă funcțional, material și teritorial să soluționeze cauza.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față,

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la 27 mai 2013 sub nr. de mai sus, reclamantul S. G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., autorizarea provizorie a autovehiculului marca Ford Galaxy, nr. de identificare WFOGXXPSWGXD19450, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. _ , aflat pe rolul acestei instanțe.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul din Germania, unde a și fost înmatriculat pentru prima dată, iar pârâta a refuzat înmatricularea acestuia fără achitarea plata taxei de poluare.

Reclamantul a arătat că urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și prioritate față de dispozițiile contrare interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Deoarece OUG nr. 50/2008 a intrat în vigoare la_, rezultă faptul că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație în țară iar potrivit OUG nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, cele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state UE începând cu_ se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare. Aceste prevederi se aplică până la_ . OUG nr. 208/2008 a fost abrogată prin OUG 218/2008, act normativ care menține exceptările de la plata taxei pentru anumite categorii de autovehicule.

În drept s-a invocat art. 11, 16, 21 și 139 al. 1 din Constituția României, art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunități Europene și art. 581 Cod pr. civilă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței însă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale deoarece lipsește urgența iar reclamantul poate plăti taxa de poluare iar ulterior să solicite instanței de judecată restituirea taxei de poluare considerată ilegal achitată.

Examinând cererea care a fost legal timbrată prin prisma susținerilor reclamantului, din coroborarea apărărilor pârâtei, a probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 996 din noul Cod de procedură civilă, aplicabile speței având în vedere că cererea a fost înregistrată după intrarea în vigoare a acestuia, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru prevenirea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aspectele învederate de reclamant nu îndeplinesc cerințele textului de lege enunțat anterior, în cauză nefiind dovedită urgența și existența unei pagube iminente.

De asemenea, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt, împrejurare reglementată de art. 996 al.5.

Din perspectiva celor arătate și ținând seama de prevederile art. 998 al. 3 din noul Cod de procedură civilă, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul

S. G.

cu domiciliul procesual ales în B. M. str. M. nr. 5A, sc, D, et. 4, ap. 48, jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S.

P. C. R. P. de C. și Î. a V., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr.46.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare ce se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi, 26 iunie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I.

I. P.

Red. I.V/._

t.red.P.I/_ . 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4408/2013. Contencios. Ordonanță președințială