Decizia civilă nr. 3210/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 3210/2013

Ședința publică de la 22 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Grefier M. -M. C.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant Z. G., pârât I. P. J. C. -S. P. C.

R. P. DE C. SI I. A V., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier. Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 11 ianuarie 2013 sub nr._, reclamantul Z. G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C., S. P. C. R.

P. de C. și Î. a V., să se pronunțe o ordonanță președințială prin care să se dispună înmatricularea provizorie a autovehiculului marca PEUGEOT 308 SW, cu nr. de identificare VF34H9XC9S193006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ a Tribunalului C. .

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu mai poate circula cu autoturismul pentru că pârâta refuză să-i elibereze numere provizorii întrucât i-au fost eliberate astfel de numere provizorii de trei ori., provocându-i astfel o vătămare a acestui drept.

În susținerea cererii, reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calcul a taxei de poluare, dovada activității desfășurate, corespondența purtată cu pârâta, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 581-582, art.82 și art.112 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 10 lei și s- au depus timbre judiciare de 0,3 lei.

Deși a fost legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând înscrisurile depuse, instanța reține următoarele:

Reclamantul susține că a achiziționat din străinătate autovehiculul marca PEUGEOT 308 SW, cu nr. de identificare VF34H9XC9S193006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ a Tribunalului C., solicitând pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtei I. P. J. C. la înmatricularea provizorie a

autovehiculului, prezentând motivele pentru care consideră că sunt îndeplinite condițiile art.581 C.proc.civ.

Potrivit art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara (…)";. Astfel, condițiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale sunt: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.

Verificând prezenta cerere prin prisma cerințelor legale enumerate, instanța apreciază că nu este admisibilă și urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Conform definiției legale, există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În cauză, dreptul de proprietate pe care îl pretinde reclamantul nu este afectat prin neînmatricularea provizorie a autovehiculului, iar prejudiciul cauzat prin privarea de atributul de folosință al dreptului de proprietate este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, eventual repara.

Apoi, cerința neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanței președințiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenței dreptului, dar fără a se antama problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăți pe fond.

Potrivit art.7 alin.1 lit.i din OMAI 1501/2006, înmatricularea temporară se poate dispune doar dacă se face dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită conform legii. Pe de altă parte, dispozițiile art.15 alin.1 și 2 statuează că autorizarea provizorie a circulației autovehiculelor și a remorcilor neînmatriculate se poate dispune pentru o perioadă ce nu va putea depăși 30 de zile, iar "vehiculului căruia i s-a acordat autorizație de circulație provizorie în condițiile prevăzute la alin. (1) i se pot atribui succesiv, în aceleași condiții, mai multe autorizații provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile, cu cond iț ia ach ităr ii tu turor taxelor ș i tar if elor legale

neces are în matr icul ăr ii, înainte de eliberarea următoarei autorizații

";.

În speță, s-a solicitat a se dispune înmatricularea provizorie a autovehiculului până la soluționarea dosarului nr._ al Tribunalului

  1. , deci pe o perioadă care nu poate fi determinată dar care în mod cert va depăși nu numai intervalul de 30 de zile, în condițiile în care primul termen de judecată în acel dosar a fost stabilit pentru data de_, ci oricum a fost atinsă limita maximă de 90 de zile.

    Or, tocmai obligația achitării taxei de poluare stabilite în temeiul dispozițiilor legale incidente face obiectul dosarului de fond și, pe cale de consecință, în cadrul ordonanței președințiale nu s-ar putea aprecia cu privire la valabilitatea taxei, care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părți.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII ORDONĂ:

    Respinge cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantul Z. G. , domiciliat în C. -N., str. A., nr.31,

    bl.8,sc.1, et.3,ap.7, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I.

    P.

    J.

    C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î.

    A V.

    ,

    cu sediul în C. -N., Bdul 21 D. 1989, nr.58, jud. C.

    .

    Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.

    Președinte,

    1. -M. B.

Grefier,

M. -M. C.

Red.AMB/MC 4 ex.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3210/2013. Contencios. Ordonanță președințială