Decizia civilă nr. 600/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 600/R

Ședința publică din 31 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

J. ecător A. C. O.

J. ecător S. O.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată G.

N. DE M. - C. R. C. PRIN C. J. M., cu sediul în

B. M., str. G. C., nr. 52, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 8477 din_ a Judecătoriei B. M., în contradictoriu cu intimatul-petent I. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.8477/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M. s-a admis plângerea formulată de petentul I. T. împotriva procesului verbal seria AA nr. 09260 încheiat în data de_ de intimata G.

N. de M. - C. J. M. și s-a dispus anularea procesului verbal menționat.

In considerentele hotărârii s-a reținut în esență că prin plângere s-a solicitat anularea procesului-verbal motivat de faptul că petentul nu a împiedicat sub nici o formă organul de control în exercitarea atribuțiilor privind amplasamentul situat în localitatea Ș. M. str. Ciocârliei nr.2-4 aflat în proprietatea sa și cu toate că nu avea nici o obligație față de vecinul de la nr.4, pe cheltuiala sa a decolmatat acest șanț asigurând drenajul optim al apelor pluviale.

Intimata a solicitat respingerea plângerii arătând că cu ocazia controalelor efectuate în data de_ și_ de către G. N. de M. -

C. J. M. la adresa din Ș. M. str. Ciocârliei nr.2-4, fosta stradă Mireșului, s-a constatat că petentul a realizat prin construire o platformă betonată și se află în plină desfășurare de construire a unei hale supraedificată pe platformă, fără a obține vreun aviz de la autoritățile de mediu, împiedicând scurgerea apelor meteorice din amonte în aval, provocând în caz de precipitații inundarea terenurilor particulare din amonte de platformă.

Faptele constatate au fost reținute în cuprinsul Notei de constatare nr. 1326 din_ și cea din_ petentul refuzând sistematic nu numai facilitarea controalelor ci și prezentarea în fața autorității de control, deși i s- au adresat mai multe invitații în acest sens.

Urmare neprezentării petentului, agentul de control a întocmit procesul- verbal de contravenție din_ și a cărei comunicare nu a fost posibilă, plicul de corespondență returnându-se întrucât a expirat timpul de păstrare la factorul poștal.

Întrucât petentul prin neprimirea corespondenței a condus la depășirea termenului de 30 zile în care un proces verbal de constare și sancționare a contravenției poate fi comunicat contravenientului, la data de 10 ianuarie 2012, agentul constatator a rescris sancțiunea prin completarea unui nou PVCSC seria AA nr. 09260 și derularea procedurii de afișare la domiciliul petentului. Procesul verbal de afișare a fost încheiat în prezența martorului M. ș I. .

J. ecătoria a mai reținut că prin procesul verbal seria AA nr. 09260 încheiat în data de_ s-a reținut că petentul nu a permis accesul autorității de control la proprietatea sa, control necesar ca urmare a unor reclamații primite de intimată potrivit cărora petentul a procedat la împiedicarea scurgerii apelor din amonte în aval provocând astfel inundarea terenurilor proprietatea privată din amonte.

Pentru aceeași faptă (refuzul de a permite controlul din partea intimatei), petentul a mai fost sancționat și prin procesul verbal seria AA nr. 09258 încheiat de intimată în_, proces verbal ce nu a fost anulat de către instanța de judecată.

Or, pentru aceeași faptă, o persoană nu poate fi sancționată de două ori. Intimatul nu trebuia să mai încheie și cel de-al doilea proces verbal, respectiv procesul verbal atacat, atunci când a constatat că petentul refuză primirea procesului verbal din_ . În această ipoteză dacă intimata considera că nu este corect efectuată procedura de comunicare a primului proces verbal trebuia să procedeze la comunicarea acestuia prin afișare.

În nici un caz intimata nu trebuia să încheie un alt proces verbal fără a fi anulat primul de către o instanță de judecată. Încheind cel de-al doilea proces

verbal, intimata l-a pedepsit pe petent de două ori pentru aceeași faptă abătându-se de la principiul de drept care interzice acest lucru.

Sancțiunea ce intervine în acest caz este anularea celui de-al doilea proces verbal, ceea ce însemnă că se va admite plângerea petentului.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata G. N. de M. - C.

  1. C. prin C. J. M. solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în temeiul art. 312 alin.5 C.pr.civilă.

    Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de judecătorie este dată cu aplicarea greșită a legii arătând în esență că procesul verbal seria AA nr. 9258 din_ nu a intrat în posesia contravenientului fiind returnat de poștă de două ori și ca atare expirase termenul de o lună pentru comunicare, prevăzut de art. 26 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instituția de control a procedat la anularea acestui proces verbal, luând în considerare că acesta nu poate să producă nici un efect față de contravenient.

    Intimata a arătat că în data de_ a fost emis procesul verbal seria AA nr.09260 prin care petentul-intimat I. T. a fost sancționat cu amendă în valoare de 7.500 lei pentru săvârșirea contravenției de nefacilitare a controlului prev.de art. 96 al.3 pct.7 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, actul fiind comunicat petentului prin afișare la domiciliu, conform art. 27 din OG nr.2/2001.

    Față de situația de drept descrisă mai sus, recurenta a apreciat că nu se află în ipoteza prev.de art. 5 al.7 din OG nr.2/2001 privind dubla sancționare pentru săvârșirea aceleiași contravenții. Datorită faptului că din culpa exclusivă a contravenientului care a refuzat de două primirea corespondenței cuprinzând actul sancționator, instituția de control a fost pusă în imposibilitatea de a comunica procesul-verbal în interiorul termenului legal, după împlinirea acestui termen (o lună de la data emiterii) procesul verbal a fost de drept lipsit de efecte. Luând în considerare faptul că nefiind îndeplinită procedura de comunicare, procesul-verbal nu a ajuns niciodată în posesia contravenientului, conținutul acestuia nu i-a devenit opozabil și prin urmare, atât din perspectiva contravenientului cât și din perspectiva instituției de control, nu a intervenit vreo modificare a situației juridice, exact ca și când acest act nu ar fi fost emis niciodată. Situația este identică celei în care actul (în sensul larg de formular tipizat) ar fi fost emis dar a devenit impropriu comunicării din cauza unei deteriorări, situație în care nimic nu îl împiedica pe agentul constatator să anuleze înscrisul și să emită altul cu conținut identic, corespunzător comunicării.

    Susținând că al doilea proces verbal de contravenție a fost întocmit în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, recurenta a precizat că interpretarea dată de instanța de fond deschide posibilitatea sustragerii de la obligația plății amenzii contravenționale pentru orice contravenient care, cu

    rea-credință, reușește să împiedice comunicarea în termen legal al actului sancționator.

    In drept s-au mai invocat și prevederile OG nr. 2/2001 art. 299 și urm.

    C.pr.civilă.

    Prin întâmpinare, petentul-intimat I. T. a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, motivat de faptul că pentru aceeași contravenție nu pot fi aplicate două sancțiuni și că recurenta nu putea să anuleze primul proces verbal comunicat intimatului cu confirmare de primire.

    Intimatul a arătat că procesul verbal putea fi comunicat prin afișarea lui la locuința sa, procedură ce nu a fost urmată de agentul constatator și observând că a trecut o lună de la întocmire, fapt ce ar fi atras sancțiunea prescripției executării sancțiunii, s-a încheiat cel de-al doilea proces-verbal cu încălcarea art. 5 al.6 din OG nr.2/2001.

    Susținând că agentul constatator poate încheia un singur proces-verbal ce reprezintă un corolar al principiului nou bis in idem, fără să poată să anuleze un proces verbal intrat în circuitul civil.

    Examinând sentința prin prisma criticilor invocate în recursul care a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 și în baza dispozițiilor art. 3041C.pr.civilă, tribunalul reține următoarele:

    Este real faptul că potrivit art. 5 alin.6 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

    În cauză nu poate fi reținută încălcarea acestui text de lege ținând seama de împrejurarea că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la_ nu a fost comunicat petentului I. T., aspect ce reiese din copia scrisorii recomandate cu confirmare de primire care a fost returnată agentului constatator pentru că a expirat termenul de preluare (f.25, 26 dosar fond).

    Așa fiind, acest proces verbal nu a intrat în circuitul civil, fiind depus la dosar doar în probațiune de către intimată, astfel că nu a produs efecte juridice. Față de cele arătate, tribunalul constată că prima instanță a dat o interpretare eronată normelor imperative cuprinse în art.5 al.6 din Ordonanța privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, în cauză nefiind vorba

    despre o dublă sancționare.

    Pentru considerentele expuse și având în vedere că pricina a fost soluționată fără cercetarea fondului, recursul este fondat și urmează a fi admis în baza art. 3041C.pr.civilă raportat la art. 312 al.1 și al.5 C.pr.civilă, cu consecința casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

    În rejudecare, prima instanță urmează să analizeze legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ce formează obiectul plângerii deduse judecății, raportat la susținerile petentului, apărările intimatei și a probelor existente la dosar, ținând seama de dispozițiile art. 34 al.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,

    Admite recursul declarat de intimata G. N. DE M. - C. GE. RAL BUCUREȘTI PRIN C. J. M., împotriva sentinței civile nr. 8477 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o casează în temeiul art. 312 al.5 Cod procedură civilă și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică de azi,_ .

    Președinte, J. ecător, J. ecător,

    V. I. C. O. S. O.

    G. ier,

    1. H.

Red. I.V. / _

Tred. C.M.C./_ / ex.2

J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 600/2013. Anulare proces verbal de contravenție