Sentința civilă nr. 2454/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2454

Ședința publică din 10 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul S.

D.

în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. Târgu L., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B., având ca obiect restituire taxă pentru poluare.

La apelul nominal lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 3 aprilie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. D. a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovenicule prevăzută de OUG nr. 50/2008 în cuantum de 2.175 lei pentru autovehiculul marca Volkswagen, model Caddy 1.9 TDI nr. de identificare WV2ZZZ2KZ7X007534.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat autoturismul menționat mai sus iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoit să achite taxa de poluare în cuantum de 2.175 lei, deși cunoștea că această taxă este ilegală.

Reclamantul consideră că OUG NR. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare, în acest litigiu favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second hand deja înmatriculate în

România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

S-a susținut că actul normativ menționat creează un alt tip de discriminare, între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de_ și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, în sensul că doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unor taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește";.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011.

În probațiune s-a depus decizia de calcula taxei pe poluare, dovada achitării acesteia, cererea de restituire, actele de proveniență ale autoturismului.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. Târgu L. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La primul termen de judecată stabilit la 3 aprilie 2013, tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii conform mențiunii consemnate pe dovada de citare a reclamantului (f.20).

Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă excepția netimbrării corespunzătoare a acțiunii, invocată din oficiu, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Față de cele arătate și reținând că primează excepția netimbrării raportat la art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, urmează ca instanța să dea eficiență prevederilor art. 20 al. 3 din aceeași lege și să anuleze cererea ca netimbrată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul S. D.

domiciliat în sat D. nr. 293, oraș Târgu L. împotriva pârâtelor A.

F. P. Târgu L., D. G. a F. P. M., Adminsitrația F.

P. Vișeu de Sus și A. F. pentru M. B. . Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 10 aprilie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I. I. P.

red.I.V/_ .

tehnored.P.I/_ . 6. ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2454/2013. Anulare act control taxe şi impozite