Decizia civilă nr. 6358/2013. Contencios. Obligația de a face

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 6358/2013

Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.

V. G. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- chemat în garanție

M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 154 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimata- reclamantă P. M. E. și intimata-pârâtă U. "S. H. ";, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat.

Intimata-reclamantă P. M. E. și intimata-pârâtă U. "S. H. "; au depus întâmpinare.

Intimata-pârâtă U. "S. H. "; a depus dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei pentru fond.

Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.

Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 154 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud a fost admisă acțiunea în contencios administrativ, precizată, formulată de reclamanta P. M. E., împotriva pârâtei U.

"S. H. "; B.

, și în consecință:pârâta a fost obligată să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul diplomei.Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei.A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.

"S. H. "; împotriva M. UI E., C., T. ȘI S., și, în

consecință:chemata în garanție a fost obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă;

A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că U. "S. H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Reclamanta a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bolognia) - la Facultatea de Drept și Administrație din B., specializarea administrație publică, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.

Aceste aspecte nu au fost contestate de niciuna din părți.

Potrivit art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.

Conform art.2, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.

Art.5 menționează că instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii, iar potrivit art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor, conform art.20.

Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. "S. H. "; și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.

Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995,"activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi" .

În aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis la data de

7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2 că "Admiterea in învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate",

iar la art. 8 se prevede ca "Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective și dispun de departamente specializate. "

Susținerile chematului în garanție au fost reale în sensul că, existența în cadrul universității pârâte a unui program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare academică prevăzută de lege.

Este adevărat că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate de către universitățile care organizează cursuri de zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ, cu respectarea prevederilor OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006.

Însă, dreptul reclamantei de a cere să i se elibereze Diploma de licență însoțită de Suplimentul la Diplomă nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat de aspecte ce țin de valabilitatea inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. E. sau Agenția Română de

Asigurare a Calității în Învățământul Superior(ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat in afara cadrului legal.

Având în vedere adeverința de studii ce a atestat absolvirea de către reclamant la Facultatea de Drept și Administrație din B., specializarea Administrație P. ă, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiată în științe administrative,

act ce premerge diplomei finale de studii, împrejurarea că actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în științe administrative

este în ființă, acesta nefiind revocat sau anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ

, M. E., C., T. și S. nesolicitând în instanță anularea acestei adeverințe și neinvocând nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantei, tribunalul, raportat și la dispozițiile legale mai sus expuse, a constatat că cererea reclamantului a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, a existat o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție s-a asigurat punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.

Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.

MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009

invocate de minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță, din 12 august 2009, "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, a intrat în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C. pr. civ., s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S.

H. "; împotriva M. ui E., C., T. și S. cu consecința obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură a fost însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative

,executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";.

Numai în cazul în care termenul nu a fost respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege.

Având în vedere aceste prevederi legale, a rezultat că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, a fost nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art.18 alin.5.

În temeiul art.274 Cod procedura civilă, s-a admis cererea reclamanților de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată în cuantum 104,30 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.

E. N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală și neteminică.

În fapt, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.4 din Codul de procedură civilă, consideră că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, învederează onoratei instanțe de recurs următoarele:

Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții EXCLUSIVE ale M. ui E., C., T. și S. .

Având în vedere acest aspect precizăm că atribuțiile și competențele

M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., C., T. și S., cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. . "

Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, (1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție. Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii. Răspunderea pentru exactitate a datelor înscrise În actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "

Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ superior.

De asemenea, precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

În prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

Practic instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.

În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr.1/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MEN și ARACIS, și nu a instanțelor de judecată.

Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.

Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, învederăm instanței de recurs următoarele:

Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.

Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.

Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MEN, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de rec1amanta este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art.5, că "Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul rară frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.", din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.

H.G. nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că "Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. H. .

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie "studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

Legea nr. 84/1995, la art.l03, alin. 2 prevede: " Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi." Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".

Însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Potrivit art. 60 alin. l din Legea învățământului nr. 84/1995 " activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ape legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgere a procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.

În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamanta, pârâta U. S. H. era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID sau FR. Având în vedere că reclamanta-intimata nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu sunt îndreptățiți să obțină diploma de licență.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimatei. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.

În această ordine de idei, solicitarea reclamanților de a li se elibera diplome care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului " Quad nullum est,

nullum producit efectum";, studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avaea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.

Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MEN dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul 1 sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.

Învederează instanței de recurs că specializarea urmată de reclamanta nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID sau FR, această nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanta a urmat studiile.

Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei-intimatei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitate a în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, rară a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis rară respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate. Învederează instanței că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, rară a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.

Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

Nu este suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă cursuri la zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr. 3306/_ .

Prin Legea nr. 443/2002 s-a înființat U. S. H., iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după intrarea în vigoare a legii, în structura USH vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului conform legii.

Completarea adeverinței de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu prezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.

În concluzie, raportat la prevederile legale invocate mai sus solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurată în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.

U. S. H., prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimata reclamantă P. M. ele E. a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și obligarea recurentei la plat cheltuielilor de judecată.

Analizind recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente

Recursul declarat in speta vizeaza asa cum rezulta din finalul cererii de recurs atat solutia data cererii de chemare in judecata cat si solutia data cererii de chemare in garantie si in prin care recurenta a fost obligata sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta pentru reclamanta .

Ca atare in primul rind se impune analizarea motivelor de recurs formulate in legatura cu cererea de chemare in judecata si prin care parata USH a fost obligata sa elibereze reclamantei diploma de licenta si suplimentul la aceasta diploma .

In privinta acestor motive se impune a se preciza ca in speta chemata in garantie critica indreptatirea reclamantei de a li se elibera diploma de licenta respectiv prin aceste motive de recurs intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 si pct.9 C.pr.civ se invoca in esenta lipsa unei acreditari din partea institutiilor exclusiv competente data in favoarea paratei de a organiza forme de invatamant la distanta pentru specializarea drept si pe cale de consecinta de a organiza examene de licenta si a elibera diplome in acest sens si depasirea limitelor puterii judecatoresti de catre instanta prin admiterea actiunii si a cererii de chemare in judecata prin prisma competentei exclusive sus indicate .

Aceste motive de recurs in primul rand nu pot fi analizate in speta pe fond intrucit instanta de fond nu a fost învestita cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Totodata adeverințele prin care i s- a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat în stiinte administrative este în ființă, nu a fost revocata,anulata astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

In aceste conditii in care se porneste de la premisa ca reclamanta este licentiata in specialitatea pentru care s-a emis adeverinta aflata la dosarul de fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la diploma de licenta reprezinta doar o punere in practica a obligatiei ce revine paratei potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.

In plus chiar si daca ar fi fost investitia cu o asemenea cererea Curtea retine ca prin HG 916/2005 s-au stabilit specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept si Administratie P. a este acreditata fara a se indica si forma de invatamant acreditata .

Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I printre care se numara si stiintele administrative cu specializarea administratie publica si domeniul drept cu specializarea drept .

Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanț era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si

C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi,

frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.

Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.

După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege

"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară

îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.

Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.

Din considerentele mai sus mentionate rezulta asadar ca motivele de recurs vizand cererea de chemare in judecata sunt nefondate .

Pornind de la aceasta premisa in mod întemeiat, prin sentința atacată a fost admisă si cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S.

H. și a fost obligat chematul în garanție M. E., C., T. și S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanta,admiterea cererii de chemare in garantie oglindind obligatia ce revine recurentului in temeiul art. 7 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007 in procedura in care se ajunge in final la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la aceasta diploma .

In speta sunt indeplinite cerintele art. 60 alin. 1 C.pr.civ .Astfel asa cum rezulta din art. 5 din acelasi ordin cit si din art. 2 din Legea 288/2004 responsabilitatea si obligatia emiterii diplomei de licenta revine in exclusivitatea paratei .Pentru ca parata sa isi poata indeplini aceasta obligatie este necesar ca si chemata in garantie sa isi indeplineasca la randul sau obligatiile ce ii revin in aceasta procedura respectiv sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta.Ca atare o data cazuta in pretentii parata pentru a-si putea indeplini obligatia stabilita in sarcina sa s-a indreptat cu o cerere in garantie impotriva recurentei pentru ca si aceasta sa isi indeplineasca obligatia legala mai sus indicata si care va asigura premisa indeplinirii obligatiei stabilite in sarcina sa in cererea principala .

Obligatia care sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie este o obligatie legala respectiv obligatia prevazuta de art. 7 din Ordinul MECTS 2287/2007 .Prevederile HG 536/2011 nu exclud posibilitatea stabilirii prin alte acte normative a unor obligatii specifice in legatura cu invatamantul superior in sarcina chematului in garantie aceasta cu atat mai mult cu cit Ordinul MECTS 2284/20067 este anterior HG 536/2011.Si in baza acestui text de lege si a celorlalte prevederi cuprinse in acest ordin intre parata si chemata in garantie s-a nascut un raport juridic in baza caruia parata poate cere aprobarea emiterii formularelor necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta iar chemata in garantie are obligatia a aproba emiterea acestora .

Ca atare in speta exista un raport juridic ce sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie .

In speta recurenta nu a facut dovada ca a indeplinit aceasta obligatie in ceea ce priveste diplomele de licenta ce urmeaza a fi eliberate reclamantilor astfel

ca nu se poate retine motivul de recurs vizind lipsa de obiect a cererii de chemare in garantie.Pe de alta parte prin acelasi recurs se contesta dreptul reclamantilor de a li se elibera diploma de licenta ceea ce sustine concluzia ca chemata in garantie nu si-a indeplit in speta obligatia stabilita in sarcina sa .

În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S.H. B. a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.

E., C., T. și S. în calitate de autoritate administrativă competentă.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 304 indice 1 C.pr.civ

,art. 312 C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului declarat de M. E.

, C., T. și S. .

In temeiul art. 316,298,274 C.pr.civ Curtea va obliga recurentul aflat in culpa procesuala sa plateasca intimatei reclamante suma de 200 lei cheltuieli de judecata in recurs constand in onorariu avocatial dovedit prin chitanta de la f.45.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de chematul în garanție M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 154 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatei reclamante suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. M. S. L. R. V. G.

GREFIER,

M. V. -G.

Red. A.A.M./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond: B. L. T.

Decizia civilă nr. 6358/2013. Contencios. Obligația de a face

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6358/2013. Contencios. Obligația de a face