Decizia civilă nr. 6484/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6484/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta N. G. și pârâta P. L. O., împotriva sentinței civile nr. 3979/CA/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bihor, în contradictoriu cu pârâta P. M.
O., având ca obiect anulare act administrativ decizie eliberare din funcție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă, avocat R. Cristian, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul reclamantei este timbrat.
Curtea învederează părții prezente faptul că urmează a statua dacă hotărârea Înaltei Curți de C. și Justiție desfințează hotărârea Curții de Apel O. și dacă această instanță poate statua în recurs.
Reprezentantul reclamantei recurente apreciază că statuarea ulterioară a Înaltei Curți de C. și Justiție asupra cererii de strămutare, după pronunțarea asupra fondului cauze, de către Curtea de Apel O., este rămasă fără obiect, fiind de natură a aduce atingere autorității de lucru judecat.
Curtea, în majoritatea completului, apreciază că hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție are ca efect desființarea deciziei Curții de Apel O. .
În acest sens, Curtea constată că, deși cererea de strămutare a fost soluționată după pronunțarea deciziei de către instanța de recurs și că deși s-a dispus păstrarea actelor îndeplinite, în temeiul art. 40 alin. 5 Cod procedură civilă decizia Curții de Apel O. este desființată de drept, ca efect al admiterii cererii de strămutare.
Astfel, este evident că păstrarea actelor îndeplinite are în vedere doar pe cele anterioare pronunțării hotărârii, nu și hotărârea prin care a fost soluționat recursul, o interpretare contrară lipsind de orice efecte încheierea Înaltei Curți de C. și Justiție prin care s-a dispus strămutarea. Este logic și evident că, dacă s-ar fi păstrat inclusiv decizia pronunțată de Curtea de Apel O., nu ar fi avut nici un sens să se mai dispună strămutarea cauzei.
Pe de altă parte, orice text de lege trebuie interpretat în sensul în care acesta produce un efect.
Or, apreciind că situația de față nu se încadrează în dispozițiile art. 40 alin. 5 Cod procedură civilă, s-ar ajunge în situația în care nu s-ar da nici o eficiență hotărârii de strămutare.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă, apreciind că imparțialitatea Curții de Apel
O., în această situație, ar fi sub semnul întrebării, dată fiind calitatea uneia dintre părțile litigante. Or, păstrând, sub aceste auspicii, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel O., s-ar putea pune problema încălcării accesului efectiv al celeilalte părți la o instanță imparțială, în accepțiunea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în opinie majoritară, se declară legal învestită, apreciind că decizia pronunțată în recurs de către Curtea de Apel O. este desființată de drept, urmînd a se proceda la rejudecarea recursului.
În opinia minoritară, a președintelui completului de judecată, în acord și cu doctrina de specialitate pertinentă, se reține că expresia legală « între timp » ce se regăsește în cuprinsul art. 40 alin. 5 din codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma efectelor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, are în vedere intervalul curpins între admiterea cererii de strămutare și îndeplinirea obligației de înștiințare a instanței despre măsura strmutării, numai astfel putându- se înțelege rațiunea utilizării expresiei sunt desființate de drept atele de procedură săvârșite ulterior strămutării.
A admite contrariul, respectiv dacă s-ar aprecia că este desființată de drept și hotătâtea pronunțată de instanță înainte de strămutare, se poate conchide că se încalcă autoritatea de lucruru judecat a acesteia.
Se mai are în vedere, că ÎCCJ a dispus odată cu strămutarea și păstrarea actelor de procedură îndeplinite înainte de strămutare, ceea ce confirmă teza conform căreia se mențin toate actele de procedură inclusiv hotărârea judecătorească pronunțată între timp. A admite altfel ar însemna să face deosebiri și distincții acolo unde legea nu prevede.
Ipoteza desființării de drept survine în opinia noastră, doar atunci când instanța care a soluționat cererea de strămutare pronunță încheierea înainte de soluționarea cauzei.
Ținând seama că soluția adoptată de completul majoritar, se dispune continuarea judecății cauzei, în sensul rejudecării recursurilor.
Curtea, în ceea ce privește recursul formulat de reclamantă pune în discuție excepția lipsei de interes, cu privire la aspectele invocate în cadrul recursului, cu privire la renunțarea la petitul privind reintegrarea acesteia în funcția publică anterior deținută, premisa fiind aceea că aceste chestiuni pot fi antamate în faza de executare și nu vizează legalitatea sau temeinicia hotărârii.
Reprezentantul reclamantei recurentă arată că acest aspect viza acordarea de despăgubiri, însă pentru a nu condiționa acest aspect de reîncadrarea reclamantei, aceasta a înțeles să renunțe la acest petit.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvîntul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurentă arat că recursul propriu vizează acordarea sumelor de bani, însă nu condiționează acordarea lor de reîncadrarea clientei sale în funcția anterior deținută. Apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3979 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bihor, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. O., ridicată prin întâmpinare, a admis în parte cererea
formulată de reclamanta G. N. împotriva pârâtelor P. L. a M. O.
și P. M. O., a dispus anularea Deciziei nr. 63/_ emisă de pârâta P. Comunitară O., reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior, respectiv funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare, a obligat pârâta P. L. a M. O. la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raportului de serviciu și până la data reintegrării efective a reclamantei, la care ar fi fost îndreptățită reclamanta. Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 1504,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. O., că, prin Decizia nr. 63/_ emisă de P. Comunitară O. s-a dispus, începând cu data de_, încetarea raportului de serviciu al reclamantei, prin eliberarea din funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare, conform art. 97 lit. c în condițiile art. 99 alin. 1 lit. b și art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, prin reducerea postului ocupat de reclamantă, ca urmare a reorganizării instituției.
Unul din actele administrative care au stat la baza emiterii acestei decizii a fost, conform preambulului deciziei de încetare a raportului de serviciu, Referatul de fundamentare nr. 3071/_ emis de Compartimentul Resurse Umane, pregătire profesională, Control în teren, salarizare, Evidență PV, prin care se propune eliberarea reclamantei din funcția publică de execuție.
Verificând Referatul de fundamentare nr. 3071/_ depus la dosar (fila 6), instanța a constatat că, deși în antetul acestuia este menționat Consiliul Local al M.
O. - P. Comunitară O., acesta este semnat în numele Primăriei M. O.
, Direcția Juridică, de către consilierul juridic Pop Corina. Prin acest referat s-a propus emiterea deciziei privind eliberarea reclamantei din funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare, conform art. 97 lit. c în condițiile art. 99 alin. 1 lit. b și art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, prin reducerea postului ocupat de reclamantă, ca urmare a reorganizării instituției.
Instanța de fond a constatat că acest referat a fost întocmit de P. M.
O. - Direcția Juridică, și nu de către P. Comunitară O., în baza atribuțiilor pe care le are Primarul M. O. prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a din Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare - astfel cum a fost în vigoare la momentul adoptării actelor ce fac obiectul prezentului dosar.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 371/2004, P. Comunitară O. a fost înființată prin hotărâre a Consiliului Local al M. O., fiind organizată ca serviciu public în cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local. Potrivit art. 4, P. Comunitară O. se află în subordinea primarului, căruia art. 16 din același act normativ, îi conferă atribuții privind organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, printre care și atribuția de "a propune consiliului local spre aprobare, în condițiile legii, organigrama, statul de funcții, numărul de personal și Regulamentul - cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare";.
Față de dispozițiile legale menționate, precum și având în vedere că propunerea de emitere a deciziei de eliberare din funcția publică a reclamantei, concretizată în Referatul de fundamentare nr. 3071/_, s-a făcut în concret de către P. M. O., instanța de fond a apreciat că aceasta are calitate procesuală în cauză.
În ceea ce privește argumentele pârâtei P. L. O. privind reprezentarea unității administrativ teritoriale de primar, și nu de către P. M. O., față de calitatea acesteia de organ deliberativ, instanța de fond a apreciat că acestea sunt
neîntemeiate, deoarece propunerile privind eliberarea din funcție nu s-au făcut de către Municipiul O., ci de către pârâta P. M. O. .
În plus, în materia contenciosului administrativ, pentru a avea capacitatea de a sta în proces, în nume propriu, autoritatea sau instituția publică respectivă trebuie să aibă capacitate administrativă, respectiv aptitudinea de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică. Pe de altă parte, s-a recunoscut constant de către jurisprudență calitatea de parte în proces a Primăriei
O. .
Prin urmare, pârâta P. M. O. a emis actul administrativ de propunere a eliberării din funcție a reclamantei, în virtutea capacității administrative pe care o exercită, motiv pentru care instanța de fond a constatat că aceasta are capacitatea de a fi parte în proces, indiferent de definiția dată acestei entități prin Legea nr. 215/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului
, instanța de fond a constatat că, prin Decizia nr. 63/_ emisă de P. Comunitară O. s-a dispus, începând cu data de_, încetarea raportului de serviciu a reclamantei, prin eliberarea din funcția publică de execuție de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare, conform art. 97 lit. c în condițiile art. 99 alin. 1 lit. b și art. 100 alin. 4 din legea nr. 188/1999, prin reducerea postului ocupat de reclamantă, ca urmare a reorganizării instituției.
Potrivit preambulului actului administrativ contestat, măsura a fost dispusă, printre altele, în baza Referatului de fundamentare nr. 3071/2010 emis de P.
M. O., prin care se propune eliberarea din funcția publică a reclamantei, avizul ANFP nr. 465.182/_, HCL O. nr. 63/_ privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a numărului de personal al Poliției Comunitare
începând cu data de_, preavizul nr. 693/_ și adresa nr. 2730/_ prin care s-a solicitat ANFP lista funcțiilor publice vacante
Prin HCL O. nr. 63/2010 s-a aprobat organigrama, statul de funcții și numărul de personal al Poliției Comunitare O., iar actele premergătoare reorganizării au fost Nota de fundamentare nr. 398/_ și Raportul de specialitate nr. 399/_, la întocmirea căruia s-au avut în vedere prevederile art. 99 alin. 1 lit. b, art. 100 și art. 107 din Legea nr. 188/1999.
Prin Nota de fundamentare nr. 398/_ și Raportul de specialitate nr. 399/_ s-a constatat că pârâta P. Comunitară O. a funcționat cu personal ce încadra 65 de funcții publice ocupate din cele 68 de funcții publice și, având în vedere necesitatea echilibrării bugetului de venituri și cheltuieli a municipiului O.
, s-a propus diminuarea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor de bunuri și servicii, impunându-se reorganizarea instituției.
Reorganizarea instituției pârâte a constat în reducerea funcțiilor publice vacante, care la momentul respectiv erau reprezentate de trei funcții publice de conducere - șef serviciu, și desființarea funcției publice de consilier juridic clasa I, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare ocupată de reclamantă prin preluarea atribuțiilor de către Direcția Juridică din P. M. O., Compartimentul Juridic din cadrul Poliției Comunitare O. fiind desființat.
Argumentele reclamantei cu privire la inexistența unei reorganizări reale a instituției și modul în care aceasta trebuia efectuată nu au putut fi reținute de către instanța de fond, întrucât această reorganizare formează obiectul HCL O. nr. 63/2010 și HCL O. nr. 120/2010 prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Poliției Comunitare O., iar aceste acte administrative nu au fost contestate de către reclamantă în sensul solicitării anulării lor.
În consecință, față de obiectul cauzei stabilit de reclamantă, instanța este competentă a analiza dacă, în urma reorganizării astfel aprobate, pârâtele au respectat procedura pentru eliberarea reclamantei din funcția publică.
Având în vedere desființarea Compartimentului Juridic și preluarea în totalitate a atribuțiilor de asistență juridică și de reprezentare în fața instanțelor judecătorești a intereselor Poliției Comunitare O. de către Direcția Juridică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului M. O., este evident că atribuțiile funcției publice de execuție ocupată de reclamantă s-au redus în totalitate, respectând criteriul prevăzut de art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
În cauză au fost respectate și dispozițiile art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care în cadrul Poliției Comunitare O. nu s-au mai înființat posturi similare, de consilier juridic, până în prezent. Nici încheierea de către pârâtă a unui contract de consultanță în domeniul juridic nu afectează legalitatea eliberării din funcția publică, atât timp cât la momentul respectiv legea permitea externalizarea serviciilor publice. Instanța nu poate analiza oportunitatea realizării reorganizării instituției, prin raportare la nevoia încheierii de contracte de consultanță, atât timp cât modul în care a fost reorganizată instituția prin HCL Nr. 63/2010 și HCL nr. 120/2010 nu face obiectul acțiunii.
Instanța de fond a constatat, însă, că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999.
Astfel, prin preavizul nr. 693/_ (fila 103), comunicat reclamantei la data de_, aceasta a fost înștiințată despre reducerea postului său, în temeiul art.
99 alin. 1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 coroborat cu art. 100 alin. 4 din Legea nr. 198/1999. Acest preaviz expira, potrivit prevederilor legale, la data de_ .
În cursul perioadei de preaviz, la data de_, a încetat raportul de serviciu al d-lui Mușet Cosmin, prin demisie, din funcția publică de execuție din cadrul Poliției Comunitare O. . Acesta deținea o funcție publică de execuție, iar potrivit susținerilor reclamantei, avea aceleași studii ca și ea, fiind consilier juridic. Astfel, la data de_, în perioada de preaviz a reclamantei, în cadrul instituției pârâte, exista o funcție publică vacantă corespunzătoare, care putea și trebuia să fie pusă la dispoziția reclamantei de către pârâtă.
Pârâta, refuzând constant să răspundă solicitărilor instanței, la ultimul termen de judecată transmite prin adresa nr. 3228/_ că în perioada de preaviz a reclamantei nu existau posturi vacante - funcții publice generale, precum și că începând cu data de_ s-a vacantat un post de agent comunitar - funcție publică specifică, ocupat de d. Mușet Cosmin, în urma încetării raportului de serviciu prin demisie.
În primul rând, instanța de fond a reținut că nici în Legea nr. 188/1999, nici în Legea nr. 371/2004 nu există o asemenea clasificare a funcțiilor publice în cadrul Poliției Comunitare, generale și speciale. Pe de altă parte, potrivit art. 9 și art. 10 din HG nr._ pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, funcționarii publici din cadrul Poliției Comunitare pot fi funcționari publici de conducere sau funcționari publici de execuție, iar funcționarii publici de execuție sunt numiți în funcția publică specifică de agent comunitar, structurată pe grade profesionale. Din aceste prevederi legale, rezultă că toți funcționarii publici de execuție sunt numiți în funcția publică de execuție de agent comunitar, deci și reclamanta și dl. Mușet Cosmin. Argumentele invocate de pârâta
L. O. în sensul diferenței dintre funcțiile ocupate de cei doi sunt neîntemeiate și fără suport legal.
Având în vedere că dispozițiile speciale aplicabile funcționarilor publici se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003, instanța de fond a constatat că pârâtei îi revine sarcina probei, fiind obligată să depună dovezile în apărarea sa, potrivit art. 272 din Legea nr. 53/2003.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că reclamanta a dovedit faptul că în perioada de preaviz exista un post vacant corespunzător în cadrul instituției pârâte P. L. O., care nu i-a fost pus la dispoziție, pârâta nereușind să probeze temeinicia încetării raportului de serviciu, prin a arăta că acest post nu putea fi pus la dispoziția reclamantei, deoarece nu era corespunzător funcției pe care aceasta a ocupat-o.
Instanța de fond a constatat că, așa cum arată pârâta, P. M. O. și
P. L. O. sunt două instituții diferite, astfel că, în temeiul art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, nu era obligată să pună la dispoziția reclamantei posturile de consilier juridic vacante în cadrul Direcției Juridice a Primăriei M. O. . Însă, prin reorganizarea realizată în sensul întrepătrunderii atribuțiilor în domeniul consultanței și reprezentării juridice între cele două instituții, argumentele pârâtei nu sunt convingătoare, ambele instituții aflându-se în subordinea primarului, astfel că reclamanta putea fi cel puțin înștiințată despre aceste posturi vacante, în urma exercitării demersurilor obligatorii către ANFP în temeiul art. 99 alin. 6.
Contrar afirmațiilor pârâtei P. Comunitară O., instanța a constatat că aceasta a solicitat lista posturilor vacante, nu în perioada de preaviz astfel cum era obligată prin art. 99 alin. 6 din Legea nr. 188/1999, ci, prin nerespectarea dispozițiilor legale, lista a fost solicitată abia la data de_, după expirarea perioadei de preaviz, potrivit adresei nr. 2730/_, expediată la_ .
În consecință, s-a apreciat că, prin încălcarea prevederilor art. 99 alin. 5 și 6 din Legea nr. 188/1999, prin nerespectarea obligațiilor impuse de lege, pârâta a adus o vătămare reclamantei ce constă în împiedicarea acesteia de a ocupa o altă funcție publică vacantă corespunzătoare, care exista în cadrul instituției pârâte, și în cadrul Primăriei M. O. . Această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea Deciziei de eliberare din funcție a reclamantei.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004 și art.
106 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999, constatând că reclamanta a fost prejudiciată prin actul administrativ anulat, a dispus reintegrarea reclamantei pe funcția publică deținută anterior emiterii dispoziției și va obliga pârâta P. L. O. în favoarea reclamantei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raportului de serviciu și până la data reintegrării efective a reclamantei, cu plata tuturor obligațiilor bugetare aferente acestor drepturi salariale. Instanța de fond a respins solicitarea reclamantei privind obligarea și a Primăriei M. O. la plata despăgubirilor reprezentate de drepturile salariale, având în vedere inexistența vreunui raport de serviciu între reclamantă și această instituție și față de emiterea Deciziei nr. 63/2010 numai de către pârâta P. Comunitară O.
Constatând că, potrivit art. 298 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, pe data de_ au fost abrogate dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare, iar până în data de_, angajatorii au fost obligați să predea carnetele de muncă, instanța de fond a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de a efectua mențiunile privind drepturile salariale și vechimea aferentă în carnetul de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta-reclamantă G. N.,
solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării paratei P. L. a M. O. la plata despăgubirilor bănești reprezentând salariile indexate, majorate, recalculate, precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția de consilier juridic în cadrul Compartimentului Juridic al Poliției Comunitare O., începând cu data de_, actualizate în raport cu
indicele de inflație până la data plății.
Ulterior promovării acțiunii, odată cu admiterea sa la Institutul Superior de Magistratura, petitul privind restabilirea situației anterioare, prin reintegrarea în funcția publică de consilier juridic nu mai era de actualitate, aspect pe care l-a adus la cunoștința instanței, fără a formula cerere expresa de renunțare la acest petit, cerere pe care înțelege să o formuleze expres pe calea prezentului recurs fără a renunța la drepturile salariate restante.
Privita din acest punct de vedere, dispoziția instanței de obligarea la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de munca până la data reintegrării efective poate genera din partea pârâtei un refuz de executare a obligației de plata a drepturilor salariale, condiționând-o de reintegrarea reclamantei pe vechea funcție deținuta.
In consecință, solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente funcției deținute de la data încetării raportului de munca si până la data plății lor efective.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Împotriva aceleași sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs și recurenta-pârâtă P. L. O.,
solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În motivarea recursului se arată în esență că, referitor la posibilitatea ocupării de către reclamantă a unui post similar în structura Poliției Comunitare a municipiului O., în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-au respectat prevederile art. 99, alin. 5 din Legea nr. 188/1999, reclamantei neoferindu-i-se, în perioada de preaviz, niciun post vacant din cadrul instituției. Nici la momentul reorganizării activității instituției și nici în perioada de preaviz nu existau posturi vacante pentru care reclamanta să îndeplinească condițiile de ocupare.
In opinia sa, istanța de fond a nesocotit sintagma "funcții publice vacante corespunzătoare", apreciind că reclamantei putea să i se ofere postul de agent comunitar vacantat ca urmare a demisiei d-lui Mușet Cosmin.
Precizarea că funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală. Legiuitorul a împărțit funcțiile publice în funcții publice generale și funcții publice specifice. Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competentelor lor generale.
Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice.
Funcția publică de agent comunitar se încadrează în categoria funcțiilor publice specifice. În susținerea acestei afirmații vine și Legea nr. 371/2004 a privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a Poliției Comunitare(HG nr. 2295/2004) în cuprinsul cărora sunt stabilite atribuțiile agenților comunitari. Mai mult decât atât actele normative mai sus amintite stipulează că polițiștii comunitari trebuie testați din punct de vedere psihologic și medical de către instituții specializate și trebuie să urmeze un curs de formare, cu durata de 3 luni, organizat în centrele proprii ale Poliției Comunitare.
În aceste condiții, arată recurenta-pârâtă, este indubitabil că reclamanta nu îndeplinea condițiile de ocupare a postului de polițist comunitar. O simplă lecturare a fisei postului de consilier juridic ocupat de reclamantă și a fișei postului de agent comunitar conduce la concluzia că cele două funcții publice nu pot fi considerate ca fiind corespunzătoare.
În speță negăsindu-și aplicabile prevederile art. 99, alin 5 din Legea nr. 188/1999, s-a procedat la aplicarea prevederilor art. 99, alin 6 din Legea nr. 188/1999, reclamantei neputându-l fi oferită funcția publică vacantă de agent comunitar pentru simplul motiv că nu îndeplinea condițiile de ocupare.
Pentru aceste motive apreciază că nu poate fi primită afirmația instanței de fond potrivit căreia reclamantei i s-ar fi pricinuit vreo vătămare ce a constat în împiedicarea acesteia de a ocupa o funcție publică vacantă corespunzătoare. Pe cale de consecință, neexistând niciun prejudiciu, este injustă obligarea noastră la plata despăgubirii egale cu drepturile salariale aferente funcției publice deținute de reclamantă de la data încetării raportului de serviciu și până la data reintegrării efective.
În opinia sa drepturile salariale reprezintă o sumă de bani pe care o primește o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp, ori reclamanta intimată nu a depus nicio muncă pentru instituție, care să justifice plata acestor drepturi.
Mai mult decât atât motivul care a stat la baza reducerii postului ocupat de reclamantă a fost tocmai necesitatea echilibrării bugetului de venituri și cheltuieli care a inclus, printre altele și reducerea cheltuielilor ocazionate de plata drepturilor salariale.
Prin sentința pronunțată, instanța de fond obligă la mai multe prestații imposibile dispunând, pe de o parte, reîncadrarea reclamantei intimate în funcția publică deținută anterior, iar, pe de altă parte obligând la plata către aceasta de despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raportului de serviciu și până la data reîncadrării efective.
În drept au fost invocate prevederile art. 299 și următoarele, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare
, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de P. L. O. ca nefondat.
În ce privește motivul de recurs conform căruia nu exista posibilitatea ocupării unui post similar în structura Poliței Locale nici în perioada de preaviz si nici în cea de reorganizare, arată că existau 8 funcții publice vacante, din care una trebuia pusă la dispoziția sa. Întrucât nu s-a procedat astfel, eliberarea sa din funcție este nelegală, arată reclamanta.
Referitor la perioada supusă reorganizării, arată că, așa cum rezulta din corespondenta purtata de instanță cu instituțiile implicate, în interval de 1 an de la data eliberării reclamantei din funcție, instituțiile sus menționate au procedat la angajarea mai multor funcționari publici pe funcții similare cu cea din care aceasta a fost eliberata.
În ce privește inexistența unei funcții publice corespunzătoare, cu trimitere la faptul ca funcția publica vacantată ar fi fost una "speciala", arată că atribuțiile funcției ocupate de dl. Muset Cosmin erau identice cu ale funcției ocupate de reclamantă. În plus, conform art. 7 al. 1 din legea 188/1999 nici un exista categoria de funcție publice speciala, ci doar specifica, însă colegul său nu se încadra în aceasta categorie, ci în funcția publica generală. Argumentul reclamantei este corect reținut de prima instanța în sensul în care nici Legea 188/1999 si nici Legea 371/2004 nu recunoaște alte categorii de funcționari publici, decât cei de conducere si de execuție/aceștia din urma putând avea si funcție publica specifica. Atât colegul reclamantei, cât si reclamanta aveau funcție publica de execuție.
Prin încheierea civilă nr. 4798 din 2 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de C. și Justiție
, a fost admisă cererea de strămutare introdusă de către reclamanta G. N. în contradictoriu cu P.
O. și P. L. a M. O. .
La data de 16 aprilie 2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, pentru soluționarea acestui recurs formulat de reclamanta G. N. .
Curtea de apel, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține următoarele
:
Cât privește excepția lipsei de interes a recurentei pentru declararea recurslui, Curtea are în vedere că renunțarea la judecata unui capăt de cerere este expresia principiului disponibilității manifestat prin exercitarea dreptului de dispoziție asupra cererii de chemare în judecată formulată.
Actul de desistare al renunțării la judecată provine de la reclamant și poate fi determinat de ivirea în viitor a unor împrejurări mai favorabile pentru poziția sa procesuală.
Renunțarea la judecată poate surveni oricând în timpul procesului, deci și în faza de recurs cu atât mai mult cu cât, în speță, memoriul de recurs ce conține și actul de dispoziție a fost comunicat cu partea adversă.
Din această perspectivă, se poate reține că renunțarea la judecată este un drept al reclamantului și aceasta nu poate fi condiționată ori opusă de posibilitatea restrângerii ulterioare a pretențiilor în faza de executare silită ci denotă voința reclamantului de a obține un titlu executoriu conform opțiunii sale în armonie cu dreptul recunoscut de lege de a dispune de limitele de învestire a instanței.
Așa fiind, cererea de renunțare făcută pe calea recuruslui nu poate fi paralizată de posibilitatea restrângerii urmării silite posterior obținerii titlului executoriu.
Pe cale de consecință, Curtea reține că exceția lipsei interesului nu poate fi reținută ca fundamentată, folosul practic urmărit de recurenta reclamantă prin demersul acesteia în fața instanței de recurs este tocmai recunoașterea dreptului acesteia de dispoziție asupra cererii de chemare în judecată.
Sub aspectul reursului declarat de reclamantă, Curtea urmează a lua act de renunțarea la judecată în ceea ce privește capătul de cerere privind reintegararea sa în funția deținută anterior, dat fiindcă s-a ivit o situație mai favorabilă pentru poziția sa procesuală.
În acest context, pentru a lua act de cererea de renunțare Curtea urmează ca, în termeiul art. 106 alin. 2 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 20 alin.
3 și art. 29 din Legea nr. 554/2004, să admită recursul și să modifice sentința atacată în sensul că în temeiul art. 246 C.pr.civ. va lua act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei P. L. a M. O. de reintegrare a reclamantei în funcția publică de consilier juridic deținută anterior.
Ținând seama că reclamanta a renunțat la judecata acestui capăt de cerere și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data plății efective suferă efecte.
Și este așa, deoarece conform dispozițiilor art. 106 alin. 1 din legea nr. 188/1999, între altele, reclamantul poate solicita instanței plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public însă aceste despăgubiri sunt limitate temporal până la data actului de reintegrare în funție când dispar și efectele negative și păgubitoare a actului de încetare a raportului de serviciu.
În speță, cum o atare reintegrare nu mai este posibilă dat f’iind manifestarea de voință a reclamantei, atunci nici despăgubirile nu pot fi acordate decât până la momnetul la care se constată împiedicarea integrări, mai preci până la data la care aceasta și-a manifestat voința de a renunța la reintegrare.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că despăgubirirle egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, recte reclamanta, pot fi acordate până la data de 3 august
2012, data certă la care a înregistrat recurusl ce conține manifestarea de voință a desistării la registratura Tribunalului Bihor-O. .
Astfel fiind, consecutiv soluționării cererii de renunțare la judecată, Curtea deși reține că asupra capătului de cerere privind despăgubirile nu s-a renunțat acest capăt de cerere fiind influiențat de cererea de renunțare va fi avut în vedere la soluționarea cauzei în sensul arătat în precedent.
Prin această soluție Curtea nu a înrăutățit situația reclamantei în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât există declarat și recurs și de către partea adversă dar și ținând seama că actul de renunțare produce efecte juridice și pe terenul despăgubirilor, dat fiindcă soluția instanței de fond a vizat acordarea despăgubirilor până la data reintegrării efective a reclamantei în funcția deținută anterior.
Așa fiind, Curtea va modifica sentința instanței de fond în sensul că va obliga pârâta P. L. a M. O. la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data de 3 august 2012.
Raporatat la limitele de judecată a recursului reclamantei, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cât privește recursul declarat de pârâtă, acesta se va respinge ca nefondat pentru consdiderentele ce succed:
Deși susținerile recurentei sunt întemeiate cu privire la regimul juridic al primăriei ca entitate procesuală prin prisma prevederile art. 77 din Legea administrației publice locale nbr. 215/2001, soluția instanței de fond privind respingerea excepției lipsei calității procesuale nu influiențează soluția pe fond, care se circumscrie litigiului generat de aplicarea art. 106 din Legea nr. 188/1999, raportul juridic de conflict dedus judecății fiind grefat pe raportul juridic de drept material oglindit în raportul juridic de serviciu legat între reczurenta pârâtă în calitate de angajator și reclamantă în calitate de angajat în funcție publică.
Chiar dacă instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și față de pârâta P. muncipiului O. nu a dispus nimic în contradictoriu sa în legătură cu această parte procesuală.
Pe cale de consecință, Curtea reține că recurenta nu ar avea nici interesul procesual de a declara recurs sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. muncipiului O. de vreme ce nu a fost obligată împreună cu aceasta nici în solidaritate ori indivizibilitate și nici în cazul existenței vreunei obligații conjuncet care la executare să pună probleme de partajare a obligațiilor.
Pe cale de consecință acest motiv de recurs nu este fondat.
Cât privește motivele de recurs axate pe fondul cauzei, Curtea are în vedere că principala critică dedusă judecății consistă în aceea că instanța de fond a greșit când a reținut că nu s-au respectat prevederile art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, pe motivul că reclamantei nu i s-a oferit, în perioada de preaviz, nici un post vacant în cadrul instituției.
Conform art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 în cazurile prevăzute la alin.
(1) lit. b), c), și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici. Una dintre ipotezele vizate de acest text legal este și cea care se regăsește în speță, recte cea prevăzută la art. 99 alin. 1 lit. b), mai precis cea referitoare la situația în care autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.
Or, într-o astfel de ipoteză autoritatea publică, recte pârâta recurentă, avea obligația să evalueze statul de funcții al acesteia și să vadă dacă există funcții
publice corespunzătoare iar în caz afirmativ, în perioada preavizului, avea obligația să le pună la dispoziție intimatei reclamante.
În speță, pârâta neagă că ar exista în portofoliul său funcții publice corespunzătoare cu cel din care reclamanta a fost eliberată din funcție.
Pentru ipoteza negativă, respectiv când aceasta ar fi constatat că nu există funcții publice vacante corespunzătoare conform art. 99 alin. 6 din aceeași lege, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor P. i, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, dreptul funcționarului public de a ocupa o funcție publică corespunzătoare a fost vătămat prin aceea că pârâta nu și-a îndeplinit scrupulor obligația prevăzută de art. 99 alin. 6 din Legea nr. 188/1999 prin caeea că nu a solicitat în perioada preavizului ANFP lista funcțiilor publice vacante, lipsind-o astfel pe reclamantă de șansa de a ocupa în această modalitate o funcție publică corespunzătoare care ar fi existat în cadrul unităii pârâte cât și mai
larg în cadrul unității adinistrativ teritoriale O. de care aparține organic și pârâta.
Așa cum corect a statuat și instanța de fond în termenul de preaviz nu i s-au făcut cunoscute reclamantei funcțiile publice vacante existente pentru ca aceasta la rândul ei să decidă în cunoștință de cauză, împidicând-o astfel să acceadă la o funcție publică corespunzătoare pentru a-și putea continua cariera de funcționar public (cap. VI din Legea nr. 188/1999 privind cariera funcționarilor publici).
Din cele ce precedă, se poate conchide că soluția de anulare a actului de eliberare din funcție pe considerentul încălcării dispozițiilor art. 99 alin. 5 și 6 din Legea nr. 188/1999 este legală și la adăpost de critică, sens în care motivul de recurs relevat de pârât nu poate fi reținut ca fondat.
Cu privire la critica referitoare la acordarea despăgubirilor trebuie notat că acestea se justifică ca efect al anulrăii actului administrativ de eliberare din funcție iar fundamentul legal al acordării acestora își are sediul în conținutul art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Trebuie notat că reclamanta nu a solicita explicit ca pârâta să fie obligată la plata îndemnizației corespunzătoare muncii efectiv depuse ci a solicitat în temeiul normei legale mai sus citate plata despăgubirilor bănești egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost eliberată nelegal din funcția ocupată.
În acest context nu se pune problema că reclamanta ar primi drepturi salariale care se acordă pentru munca depusă într-o anumită perioadă de timp așa cum eronat apreciază recurenta ci este vorba de acoperirea unui prejudiciu încercat de reclamantă pentru că a fost nelipsită în mod legal de exercitarea funcției.
Așa fiind, ipotreza despăgubirilor acordate de instanța de fond este fundamental diferită de ipoteza de la care pleacă pârâta pentru a-și fundamenta critica.
Din această perspectivă, Curtea reține că și acest motiv de recurs este nefondat.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că recurusl pârâtei în întregul său nu poate fi admis, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va fi respins.
Se va lua act că recurenta nu a solicitat cheltuieli dse judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
1. Admite recursul declarat de reclamanta G. | N. | împotriva sentinței |
civile nr. 3979 din_, pronunțată în dosarul nr. _ | al Tribunalului Bihor, |
pe care o modifică în parte, în sensul că: ia act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei P. L. a M. O. de reintegrare a reclamantei în funcția publică de consilier juridic deținută anterior.
Obligă pârâta P. L. a M. O. la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente funcției deținute de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data de 3 august 2012.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
2. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P. L. a M. O. împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
L. U. | M. | D. | R. -R. D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. Orban C.
