Decizia civilă nr. 6919/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6919/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. J. PENTRU P. ȘI I.
S. C. împotriva sentinței civile nr. 3219 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat R. D. L., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat C. Flavius C. în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 21 mai 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei datorate pentru judecarea în fond a cauzei și învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform actelor justificative pe care le depune la dosar. În mod nejustificat s-a solicitat restituirea sumei de 1340 lei, reprezentând drepturi necuvenite, întrucât în cursul lunii iulie reclamanta a realizat un total de 21 zile de stagiu de cotizare, din care două zile de muncă și
19 zile concediul pentru îngrijirea copilului. Nu se poate angaja răspunderea reclamantei pentru o faptă imputată unui terț, în acest sens fiind și practica CEDO.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3219 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta R. D. L. în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. și I. S. C. .
A fost obligată pârâta la plata sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1. /_ emisă de pârâta A. J. pentru P. și I. S. C., s-a stabilit în sarcina reclamantei R. D. L. un debit în sumă de 1340 lei, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului pentru perioada 01.07-_ .
Tribunalul a constatat că decizia susmenționată este nelegală, deoarece așa cum reiese din Adeverința nr.5309/_ emisă de Universitatea "Babeș-Bolyai";
C. -N., pentru perioada 01.07-_ contractul de muncă al reclamantei a fost suspendat, aceasta aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului, iar perioada în care o persoană se află în concediu pentru îngrijirea copilului este considerată stagiu de cotizare, astfel că cele 19 zile lucrătoare din perioada susmenționată au fost considerate ca atare de către angajator.
Reclamanta și-a reluat activitatea începând cu data de_, astfel că a fost remunerată pentru cele 2 zile lucrătoare, respectiv 28 și 29 iulie 2011.
Astfel, în luna iulie 2011 reclamanta a înregistrat un total de 21 de zile de cotizare, din care 19 zile corespunzătoare concediului pentru îngrijirea copilului și 2 zile pentru activitatea prestată.
S-a observat că pe întreaga perioadă în care reclamanta s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani nu a realizat venituri, astfel că în mod nelegal s-a dispus prin decizia atacată restituirea sumei de 1340 lei, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamantă.
În baza art.274 C.pr.civ., a obligat pârâta la plata sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C.
, solicitând sa se constate ca Sentința civila nr.3219 din_ pronunțata de Tribunalul Cluj - Secția Mixta de Contencios Administrativ si Fiscal, de Conflicte de munca si Asigurări Sociale, in dosarul menționat mai sus este nelegala.
Instanța de fond nu a ținut seama de argumentele prezentate in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, respectiv de faptul ca Decizia nr. 1.
/_ a fost emisa intrucat angajatorul reclamantei a declarat-o la Casa J. de Pensii C. in luna Iulie 2011 cu 21 de zile stagiu de cotizare desi si-a reluat activitatea profesionala la data de_, si in mod legal trebuia sa figureze la angajator cu stagiu in luna iulie 2011, de la_ pana la_ .
In conformitate cu dispozițiile art.18 din OUG nr.148/2005 perioada cat o persoana beneficiază de concediu de la angajator si de plata indemnizației pentru creșterea copilului prin agenția județeană pentru plați si inspecție sociala, constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii dreptului la pensie, precum si in vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de OUG nr. 158/2005, ca urmare a declarațiilor depuse de agenția teritoriala si nu ca urmare a declarațiilor depuse de angajatorul persoanei beneficiare de indemnizația pentru creșterea copilului.
Pentru acest motiv, consideră ca instanța de fond achiesand la argumentele prezentate de reclamanta a pronunțat o hotărâre lipsita de temei legal, considerând ca cele 19 zile aferente lunii iulie 2011 constituie stagiu de cotizare
conform declarației lunare depuse de angajatorul Universitatea Babes-Bolyai C. -
.
Citează dispozițiile art.18 din OUG nr.148/2005: "(1) Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000*), cu modificările și completările ulterioare.
In vederea determinării punctajului anual necesar stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, pentru perioadele asimilate stagiului de cotizare în condițiile prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile art. 78 alin. (5) Ut.
b) din Legea nr. 19/2000*), cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile alin. (2) se aplică și persoanelor care beneficiază de perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) și care, în același timp, se află în situațiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000*), cu modificările și completările ulterioare.
In situația persoanelor care, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006, au beneficiat de concediu și de indemnizație pentru creșterea copilului în condițiile reglementate de Legea nr. 19/2000*), cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului anual se utilizează cuantumul indemnizației acordate în perioadele respective.
Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute la art. 1, respectiv art. 2, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006.
In situația prevăzută la alin. (5), la stabilirea cuantumului indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul valoarea indemnizației pentru creșterea copilului.
Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea. "
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr. 1025/2006: "(1) Perioada în care se beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) In vederea înregistrării în sistemul public de pensii a perioadelor asimilate prevăzute la alin. (1), direcțiile teritoriale au obligația de a depune lunar, în termenul stabilit de lege, la casa teritorială de pensii, Declarația privind evidenta nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, în formatul stabilit de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale."
Astfel cum pentru perioada_ -_ angajatorul reclamantei Universitatea Babes - Bolyai C. -N., a depus Declarație rectificativa la Casa J. de Pensii C., recunoscând faptul ca pe perioada suspendării contractului individual de munca, pentru concediu creștere copil, angajatorul nu are dreptul de a declara zile lucrate( si implicit stagiu de cotizare), in baza declarației lunare privind evidenta nominala a asiguraților si a obligațiilor de plata către bugetul
asigurărilor sociale de stat, in același mod trebuia sa procedeze si pentru perioada_ -_, in ceea ce o privește pe intimata-reclamanta.
Reclamanta intimată R. D. L. a formulat întâmpinare
prin intermediul căreia a solicitat să se dispună respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta R. D. L. în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. și I. S. C., a solicitat anularea Deciziei de debit nr.1. /_ emisă de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de debit nr. 1.
/_ s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1340 lei, reprezentând drepturi bănești necuvenite, deoarece în luna iulie 2011 figurează cu 21 zile stagiu de cotizare la angajator și cu 19 zile în care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, ceea ce este nereal, deoarece în această lună a înregistrat un total de 21 zile de stagiu de cotizare, din care 19 zile corespunzătoare concediului pentru îngrijirea copilului și 2 zile corespunzătoare activității prestate.
Prin sentința atacată, Tribunalul Cluj a admis în totalitate acțiunea formulată de către reclamantă. In acest sens, s-a arătat faptul că reclamanta este angajată a Universității Babeș-Bolyai din C. -N., Serviciul Acte de Studii. în perioada_ -_, contractul de muncă al reclamantei a fost suspendat ca urmare a faptului că se afla în concediu pentru creșterea copilului însă, începând cu data de_, și-a reluat activitatea.
Totodată, la data de_, A. J. pentru P. și I. S. C., i-a comunicat două decizii prin care a dispus recuperarea unei părți din sumele plătite reclamantei cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, după cum urmează:
pentru perioada_ -_, prin Decizia nr. 1. din_ s-a dispus recuperarea sumei de 1.340 RON;
pentru perioada_ -_, prin Decizia nr. 1. din_ s-a dispus recuperarea sumei de 3.486 RON.
Reclamanta a contestat cele două decizii de impunere (contestația din_ și completarea contestației din_ ), învederând faptul că în perioadele_ -_ și respectiv_ -_ nu a prestat nici un fel de activitate și nu a obținut venituri.
În sprijinul contestației, a depus adeverința nr. 53096/_, eliberată de Universitatea Babeș-Bolyai C. -N. - Direcția Resurse Umane - Serviciul Salarizare, de unde se poate deduce cu exactitate perioada în care se afla în concediu pentru creșterea copilului și respectiv faptul că în lunile martie și aprilie 2010, a încasat premiul anual aferent anului 2009, în două tranșe a câte 274 RON.
Totodată, prin decizia de soluționare a contestației nr. 264/2_, ce i-a fost comunicată la data de_, A. J. pentru P. și I. S.
C. a admis în parte contestația reclamantei, a anulat decizia nr. 1. din_ (pentru sumă de 3.486 RON) și a menținut decizia nr. 1. din_ (pentru suma de 1.340 RON).
Analizând recursul formulat de recurenta A. J. pentru P. și I.
C., se constată că se invocă faptul că sentința Tribunalul Cluj ar fi lipsită de temei legal și pronunțată cu greșita aplicare a legii.
Curtea nu va achiesa poziției recurentei, iar pentru a statua astfel, a luat act de caracterul întemeiat al apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, în sensul în care relevantă pentru prezenta speță este analiza situației existente în luna iulie a anului 2011, fiind vizate două perioade distincte și anume: perioada concediului pentru îngrijirea copilului și perioada de activitate.
Astfel, cu privire la prima perioadă_ -_, reprezentând concediul pentru îngrijirea copilului, contractul de muncă al reclamantei a fost suspendat.
Este de notorietate faptul că, în conformitate cu prevederile legale, concediul pentru îngrijirea copilului este considerat ca fiind stagiu de cotizare.
Referitor la cea de-a doua perioadă în discuție_ -_, adică perioada de activitate, în care reclamanta a fost la locul de muncă, a fost remunerată pentru două zile lucrătoare, adică 28 și 29 iulie.
Altfel spus, în cursul lunii iulie a anului 2011, reclamanta a realizat un total de 21 zile de stagiu de cotizare, din care două zile au reprezentat zilele de muncă, iar 19 zile concediul pentru îngrijirea copilului, aspecte care corect au fost reținute de către prima instanță și care nu au fost combătute prin recurs.
De altfel, conținutul adeverinței nr. 53096/_, eliberată de Universitatea Babeș-Bolyai C. -N. - Direcția Resurse Umane - Serviciul Salarizare (f. 12, dosar fond), este lămuritor în acest sens, atestând o stare de fapt contrară celei susținute de recurentă.
În egală măsură, Curtea constată că reclamantei-intimate nu îi poate fi opusă cu succes atitudinea angajatorului său, recurenta invocând împrejurarea că acesta avea posibilitatea de a depune o declarație rectificativă, nefiind posibilă antrenarea răspunderii fiscale a acesteia, din cauza unei omisiuni, care, în fapt, îi este imputabilă unui terț și pentru o faptă care nu este în acord cu starea de fapt reală.
Ca atare, în baza prev. art. 20 din LCA, recursul va fi respins, iar conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 372 lei, onorariu avocațial (f. 15-16).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de A. J. PENTRU P. ȘI I. S. C. împotriva sentinței civile nr. 3219 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei R. D. L. suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
M. B. G.
A.
N. S. AL H.
Judecător suspendat Hot. C. din _
Semnează Vicepreședintele Curții de Apel C.
I. A.
GREFIER,
B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. M. B.