Decizia civilă nr. 698/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 698/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Judecător Ana-SS Judecător A. -C. Ț. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către S. WAY M. S. în contra sentinței civile nr. 14038 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata D. DE P. C., S. C. U. ȘI D. IN C. A M. C. - N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constată că se susține excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată și procedând la verificarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, constată că sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. 1 -3 din Legea nr. 47/1992 astfel cum a fost modificată, prin urmare dispune sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Încuviințează proba cu înscrisurile atașate declarației de recurs precum și cele atașate întâmpinării și lasă cauza la pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 14038 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, a respins plângerea contravențională formulată de petenta SC WAY M. SRL, cu sediul în B., str.C., nr.90, sector 1, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL C. N. - D. POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C. N., str.M., nr.1-3, jud.C. privind anularea procesului verbal nr.201/_
, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut urătoarele :
Prin procesul verbal de contravenție nr.201 întocmit la data de_, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.26 alin.1 lit.";a"; din Legea nr.50/1991, rep.
S-a reținut că, la data de_, ora 09,30, petenta a amplasat pe terenul situat pe str.Traian Vuia, nr.164 din C. N., un panou publicitar cu dimensiunile de cca 3m x 4m, fără a deține autorizație de construire, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
La data și ora efectuării controlului, mijlocul publicitar era amplasat.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa reprezentantului petentei, fapt neconfirmat prin semnătura vreunui martor.
Analizând sub aspectul legalității procesul verbal atacat în conformitate cu dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale edictate pentru întocmirea sa valabilă.
De asemenea, agentul constatator a respectat dispozițiile art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 arătând în cuprinsul procesului verbal atacat motivele pentru care acesta a fost întocmit în lipsa unui martor asistent. Cât privește susținerile petentei în sensul că la momentul constatării și a aplicării sancțiunii contravenționale era prescris dreptul de a constata sancțiunea în mod corespunzător, instanța reține că în
speță este vorba de o contravenție continuă, conform voinței legiutorului, rezultând din dispozițiile Legii nr.50/1991, respectiv art.37 alin.2 și 5 ce consideră nefinalizate construcțiile ridicate fără autorizație.
În speța de față instanța reține că este vorba despre o construcție cu caracter provizoriu astfel cum este definită prin anexa 2 din Legea nr.50/1991 și anume, " C. le autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire.De regulă, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole și alte asemenea.";
În consecință, realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în aceleași condiții în care se autorizează construcțiile definitive.
Drept urmare, legiuitorul stabilește că data la care o construcție este terminată nu este cea când faptic dobândește utilitatea pentru care a fost edificată, ci doar atunci când a fost ridicată cu respectarea condițiilor de legalitate, constatate prin recepția finală. Această intenție a legiuitorului rezultă și din art.28 și 32 care vorbesc de " oprirea lucrărilor";, cu alte cuvinte se apreciază că lucrările sunt în curs până la obținerea autorizației de construire, iar data constatării este, de fapt, cea a săvârșirii faptei, în sensul art.31 ce reglementează prescripția răspunderii contravenționale.
Drept urmare, instanța a precizat că organul constatator a constatat fapta și a aplicat sancțiunea în termenul de prescripție prevăzut de art.31 din Legea nr.50/1991, rep.
Din punct de vedere al temeiniciei instanța reține că, potrivit art.26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, rep., constituie contravenție executarea de lucrări de construcție fără a deține autorizație în acest sens.
Procedând la analiza temeiniciei procesului verbal contestat, instanța apreciază că din probele administrate în cauză rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității.
Instanța apreciază că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului, în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, beneficiind în această situație de prezumția de legalitate și temeinicie.
În cauză reprezentantul petentei nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal contestat. De altfel prin plângerea sa petenta a recunoscut amplasarea panoului publicitar pe imobilul situat în C. N., str.Traian Vuia nr.164, solicitând doar anularea procesului verbal pentru intervenirea prescripției răspunderii contravenționale și pentru lipsa semnăturii martorului asistent pe actul contestat.
Prin urmare, petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, motiv pentru care, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs S. WAY M. S.R.L, solicitând admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal nr. 201 întocmit la data de_, deoarece în mod greșit instanța nu a pus în discuție admisibilitatea probei cu martori și n u a constatat intervenirea prescripției dreptului de a constata contravenția, fiind depășit termenul de 2 ani stabilit de lege, edificarea unei construcții fără autorizație nefiind o contravenție continuă, astfel cum a stabilit instanța de fond.
Totodată, recurenta a solicitat instanței să dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 al. 3 din OUG nr.2/2001 conform căruia în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au dus la încheierea procesului verbal în acest mod, apreciind că contravin dispozițiilor art. 11 al.2 și art. 24 al. 1 din Constituție și art. 6 CEDO.
Mun. C. -N. D. Poliția Locală a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate, deoarece sarcina probei unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal contestat revenea recurentei și conform art. 37 al. 5 din Legea nr. 50/1991 construcțiile executate fără autorizație nu se consideră finalizate, fiind aplicabile în continuare sancțiunile prevăzute de lege.
Analizând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și față de dispozițiile legale în materie tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției nr. 201 întocmit la data de _
, recurenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.26 alin.1 lit.";a"; din Legea nr.50/1991, rep. constând în aceea că, la data controlului,_, ora 09,30, a constatat amplasarea de către recurentă pe terenul situat pe str. Traian Vuia, nr.164 din C. N., a unui panou publicitar cu dimensiunile de cca. 3m x 4m, fără a deține autorizație de construire în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este ținută, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat sub aspectul legalității, prima instanță a constatat că acesta a fost încheiat în condițiile legii și totodată, în mod temeinic, petenta nefăcând dovada unei stări de fapt contrare și în mod just a respins și excepția intervenirii prescripției invocată în cuprinsul plângerii formulate.
Apreciem că această concluzie este corectă în considerarea următoarelor argumente:
Într-adevăr, în cuprinsul plângerii formulate petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori, aceștia din urmă nefiind însă nominalizați iar la termenele de judecată acordate, reprezentantul său a lipsit, situație în care nu se poate susține că instanța a greșit nepunând în discuție admisibilitatea probei cu martori, atâta timp cât nu a fost indicată teza probatorie și nici identitatea martorilor, pentru ca instanța să poată verifica utilitatea și concludența probei.
Mai mult, petenta nu a contestat în concret starea de fapt reținută în procesul verbal încheiat, ci a susținut în plângerea sa intervenirea prescripției dreptului de a constata contravenția și nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii martorului asistent, chestiuni care au fost corect tranșate de către prima instanță.
În ce privește art.19 din O.G.nr.2/2001 rep., acesta prevede că (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Or, în cauză, agentul constatator a menționat că persoanele de față refuză să se implice, în acest fel fiind respectate și în opinia instanței de control judiciar, prevederile legale mai sus enunțate.
Pe de altă parte, deși petenta a susținut că panoul a fost edificat în cursul lunii februarie 2009, cu mai bine de 2 ani înainte de data controlului care a avut loc la_, opinăm că, contravenția în discuție este o contravenție continuă, ale cărei efecte s-au prelungit în timp până la data controlului.
În materia lucrărilor de construcții, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica sancțiunile
"se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei"; (art. 26, actualul art. 31 din Legea nr. 50/1991), iar aceste prevederi derogatorii au prioritate față de dreptul comun reprezentat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2000 pronunțată în interesul legii, obligatorie conform art. 329 alin. 3 teza finală Cod de procedură civilă, "contravenția trebuie considerată că se comite pe întregul parcurs al edificării construcției, astfel că ea poate fi sancționată din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor finalizate, până la împlinirea termenului înscris în art. 26 din Legea nr.50/1991";.
Pe de altă parte însă, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea nr.50/1991, "C. le executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi întabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege
";.
Rezultă așadar, că în privința construcțiilor edificate fără respectarea condițiilor legale s-a intervenit în mod expres cu precizarea că acestea nu se consideră a fi finalizate, cu consecința prelungirii în timp a contravenției până la momentul intrării în legalitate. Or, atâta vreme cât se săvârșește contravenția, legea permite și sancționarea persoanei responsabile.
Așadar, considerăm că sentința judecătoriei este corectă și sub aspect, prezentul recurs fiind neîntemeiat și drept urmare, va fi respins în baza art. 312 C.p.civ.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 alin.3 din OUG nr. 2/2001, se arată în susținerea acestei excepții că textul de lege invocat contravine dispozițiilor art. 11 al.2 și art. 24 al. 1 din Constituție, art. 6 CEDO, deoarece contravențiile în lumina jurisprudenței instanței europene sunt încadrate în sfera acuzațiilor în materie penală cu toate garanțiile conferite de aceasta, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind agentului constatator cu respectarea principiului legalității probelor, situație în care, în opinia sa, procesul verbal trebuie semnat obligatoriu de un martor asistent.
Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este posibilă sesizarea acesteia cu o excepție de neconstituționalitate sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea curții.
În primul rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege sau ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Pe de altă parte, excepția a fost ridicată de către petent în fața instanței de judecată investită cu soluționarea recursului declarat de acesta împotriva unei hotărâri judecătorești.
În fine, o altă condiție reglementată de art. 29 al. 3 din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituționale de către curte nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curții cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu Constituția.
Raportat la cerințele de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate, tribunalul constată că din punct de vedere formal, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției invocate sens în care, urmează a-și exprima punctul de vedere cu privire la această excepție.
Considerăm, în exprimarea punctului nostru de vedere, că excepția invocată nu este întemeiată, dispoziția invocată fiind conformă cu dispozițiile constituționale arătate de inculpat, respectiv art. art. 11 al.2, art. 24 al. 1 din Constituție și art. 6 CEDO .
Aceste texte de lege se referă pe de o parte, la faptul că tratatele ratificate de către Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern, la dreptul la apărare care este garantat prin Constituție și la dreptul la un proces echitabil.
Opinăm că dispozițiile pretins neconstituționale de către autorul excepției nu contravin dreptului la apărare garantat prin Constituție în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 31 din OG 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere la instanța de judecată iar în cadrul procesului contravenientul este ascultat și se administrează orice probe prevăzute de lege necesare pentru verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal.
Într-adevăr, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, Anghel c. României, s.a.), materia contravențională a fost privită ca încadrându-se în noțiunea de "acuzație în materie penală";, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
În consecință, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus în fața unei "acuzații de natură penală"; în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie să beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 în ansamblul sau, cu referire specială la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
Totodată, înțelesul noțiunii de "prezumție de nevinovăție"; presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflecta în mod real ceea ce a stabilit autoritatea
emitentă - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, nemijlocit de către agentul constatator - procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie revenind petentului sarcina de a proba netemeinicia sa.
Art. 19 din OG nr. 2/2001 reglementează instituția martorului asistent, pentru acele situații limitativ prevăzute de lege, când contravenientul nu se află de față la încheierea procesului verbal, refuză sau nu poate să semneze, cazuri în care agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de către cel puțin un martor. Semnificația semnăturii martorului asistent este aceea de atestare a redactării regulate a procesului verbal în cele trei situații prevăzute de art. 19, rațiunea instituirii normei fiind aceea de protecție a persoanelor și de evitare a oricăror abuzuri din partea celor investiți cu competență de control și sancțiune, context în care aceștia trebuie să precizez motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, cel mai adesea motivele referindu-se la refuzul persoanelor de a se implica.
Nu se poate afirma că în situațiile amintite unui contravenient i s-ar încălca dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție ori dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 CEDO, practic existând situații în care la momentul constatării unei contravenții agentul constatator să fie pus în imposibilitate de a identifica o persoană care să confirme existența vreuneia dintre situațiile la care face referire art. 19 din OG nr. 2/2001 și oricum, așa cum arătam deja, contravenientul are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată cu plângere, în cadrul căreia își poate valorifica toate apărările și poate propune probe.
Pentru aceste considerente, opinăm că excepția nu este întemeiată, dispozițiile legale invocate fiind conforme cu dispozițiile constituționale la care petentul a făcut referire.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Respinge recursul promovat de către S. WAY M. S. în contra Sentinței civile nr. 14038 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 mai 2013.
Președinte, M. -F. B. | Judecător, Ana-SS | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, G. P. |
Red.A.Ț./C.B/2 ex.
Jud. fond: E. ia Pădurariu
