Decizia civilă nr. 555/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ Nr. 555/R

Ședința publică din 24 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. P.

JUDECĂTORI: M. H.

C. G.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurentul - intimat I.

T. AL P. DE F. S. M. ‚, cu sediul în S. M., D. V., nr.38, județul M. împotriva sentinței civile nr.1914 din_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul - petent C. G. .

Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Prin sentința civilă nr. 1914/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus a fost admisă plângerea contravențională formulată de către petentul C. G., în contradictoriu cu intimatul I. T. al P. de F. S. M., și, în consecință, s-a dispus anularea procesului-verbal seria K nr.0. /_ și exonerarea petentului de plata amenzii în cuantum de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul- verbal de contraventie seria K nr.0. /_ petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.75 lit.d din OUG 105/2001, constând în aceea că, în data de _

, ora 00.05, în localitatea Vișeu de Jos, "la cererea organelor poliției de frontieră de a prezenta la control mijlocul de transport, în speță, portbagajul, …a refuzat…";

J. ecătoria a reținut că actul a fost încheiat de către un agent din cadrul intimatului, fiind sancționată o faptă prevăzută de OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, act normativ care reglementează, astfel cum este și denumit, aspecte ce țin de frontiera de stat, regimul juridic al frontierei de stat, controlul

pentru trecerea frontierei de stat, accesul, circulația și alte activități ce se desfășoară în zona de frontieră și în punctele de trecere a frontierei de stat, precum și răspunderea și sancțiunile antrenate de încălcarea regulilor stabilite în sensul celor menționate anterior.

În speță, locul săvârșirii contravenției este în zona de frontieră, potrivit Ordinului Prefectului depus la dosar de către intimat (la nr.36), însă este adevărat că localitatea Vișeu de Jos nu este semnalizată în acest sens, astfel cum sunt celelalte localități învecinate - de ex.Vișeu de Sus.

Acest aspect este de natură a legitima conduita petentului, care a pus în discuție la rândul său, legitimitatea controlului efectuat de către polițistul de frontieră, câtă vreme localitatea în care a fost oprit nu este semnalizată corespunzător, acest lucru fiind menționat în obiecțiunile formulate la încheierea procesului-verbal.În zona de competență a P. de F. este inclusă întreaga suprafață a teritoriului național, însă numai pentru îndeplinirea atribuțiilor privind prevenirea și combaterea migrației ilegale și date fiind împrejurările în care a fost reținută fapta săvârșită de către petent, neexistând vreun indiciu că s-ar fi avut în vedere aspecte ce țin de migrația ilegală, suntem în situația exercitării atribuțiilor specifice pe suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră.

Potrivit art.7 din HG 445/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, localitățile incluse în zona de frontieră vor avea înscrisă pe panourile cu denumirea acestora mențiunea "localitate de frontieră", prevedere de natură a asigura cetățenilor o informare corectă și completă asupra regimului juridic care guvernează zona, respectiv regulilor pe care trebuie să le respecte.

Din moment ce zona nu este semnalizată ca și localitate de frontieră, nu se poate solicita cetățenilor să se supună unor reguli a căror aplicabilitate nu este previzibilă, la fel cum, de exemplu, nu se poate solicita unui conducător auto să oprească la o trecere de pietoni nesemnalizată sub nici o formă, practic inexistentă.

În concluzie, refuzul petentului de a prezenta la control mijlocul său de transport, la solicitarea organelor poliției de frontieră, astfel cum s-a reținut în actul contestat, motivând că nu se află într-o localitate de frontieră, localitatea Vișeu de Jos nefiind semnalizată astfel, nu poate fi apreciat ca reprezentând fapta contravențională prevăzută de art.75 lit.d din OUG 105/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul I.

T. al P. de F. S. M., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul respingerii plângerii și menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție atacat și a măsurilor dispuse prin acesta, ca fiind temeinice și legale.

În motivare, se arată în esență că, în mod nelegal, prima instanță a dispus anularea procesului-verbal de contravenție câte vreme existența faptei reținute nu este condiționată de descoperirea unor bunuri deținute ilegal, iar faptul localitatea Vișeu de Jos, deși face parte din localitățile de frontieră, nu este semnalizată corespunzător, nu-l exonerează pe petent de răspundere, competența recurentei

izvorând din lege iar nu din indicatoare, fiind incident principiul de drept "nemo censetur ignorare legem";. În condițiile în care petentul a avut un comportament obraznic și imoral, deși ar deține funcția de consilier județean, iar din această postură trebuind să cunoască și să promoveze legea și să se comporte în raporturile cu agenții de control cu respect, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției reținute, se impune menținerea sancțiunii aplicate acestuia.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.9 cod pr.civ., art. 34 alin.2 din

O.G. nr. 2/2001.

Petentul, prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.

Potrivit art.75 lit.d din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actele de identitate ori de a prezenta la control bagajele sau mijloacele de transport, la cererea organelor poliției de frontieră sau ale poliției, iar conform art.76 alin.1 lit.d din același act normativ, această contravenție se sancționează cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.

Potrivit art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001, polițistul de frontieră este obligat, în domeniul său de activitate, să ia măsurile necesare de înlăturare a pericolelor care amenință ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștință direct ori când este sesizat despre acestea, iar când situația impune să acționeze în afara competenței sale polițistul de frontieră procedează ca și acea autoritate în a cărei competență intră soluționarea cauzei.

Conform art.7 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 445/2002 localitățile incluse în zona de frontieră vor avea înscrisă pe panourile cu denumirea acestora mențiunea "LOCALITATE DE F. ",

Zona de competență teritorială a poliției de frontieră cuprinde și suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră, iar în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în zona de competență polițistul de frontieră este învestit cu exercițiul autorității publice și are dreptul să efectueze controlul persoanelor și al bagajelor, precum și al autovehiculelor atunci când există indicii temeinice că săvârșirea unei infracțiuni la regimul frontierei de stat este iminentă și că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată, activitate ce nu are caracterul unei percheziții prevăzute în Codul de procedură penală, aspect ce rezultă din prevederile art. 2 lit.a pct.1, art. 27 lit.e și art. 29 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea P. de F. Române.

Zona de frontieră cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, potrivit art.4 alin.2 din OUG 105/2001.

Prin Ordinul nr.116/_ emis de Instituția Prefectului J. ețului M., localitatea Vișeu de Jos este inclusă în zona de frontieră .

Din economia textelor legale invocate rezultă faptul că în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, polițistul de frontieră poate solicita unei persoane de a prezenta la control mijloacele de transport, măsură care nu este de natură să îngrădească dreptul de proprietate privată, drept ce poate fi exercitat în condițiile respectării măsurilor prevăzute de lege, măsuri al căror scop legitim este de a asigura controlul persoanelor ce pătrund în zona de frontieră.

Acest drept al polițistului de frontieră este reglementat expres de lege, conform celor arătate mai sus, reglementarea cadrului în care se realizează trecerea frontierei fiind justificată de necesitatea apărării securității naționale, a ordinii publice, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Zona de frontieră este stabilită de lege, iar lipsa mențiunii "LOCALITATE DE

F. " de pe panoul cu denumirea localității Vișeu de Jos, inclusă în zona de frontieră, nu înlătură caracterul de zonă de frontieră a acestei localități.

Conform plângerii contravenționale formulată de către petent, acesta a recunoscut refuzul său de a deschide personal portbagajul autoturismului, la cererea organelor poliției de frontieră, invocând faptul că agenții nu se află în raza lor de competență, considerând că localitatea Vișeu de Jos nu se află în zona de frontieră, neavând menționată pe panoul cu denumirea localității faptul că ar fi localitate de frontieră.

Lipsa mențiunii "LOCALITATE DE F. ", de pe panoul cu denumirea localității nu înlătură caracterul contravențional al faptei, în condițiile în care legea stabilește zona de frontieră, polițistul de frontieră acționând în zona de competență, în loc. Vișeu de Jos, iar potrivit dispozițiilor legale, acesta poate să acționeze chiar și în afara competenței sale.

Conținutul constitutiv al contravenției reținute constă în refuzul unei persoane de a prezenta la control mijloacele de transport, la cererea organelor poliției de frontieră sau ale poliției, ori, în condițiile în care polițistul de frontieră poate acționa și în afara competenței sale, refuzul petentului pentru simplul motiv de necompetență teritorială, nu este unul justificat, astfel că în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.

Situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii

contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.

Afirmația petentului în sensul că a permis organelor de poliție accesul la portbagajul autoturismului său, nefiind necesară coborârea sa din autoturism, în condiții de ploaie, fără însă că să și probeze realitatea acelor împrejurări, nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal, iar acuzele reciproce referitoare la comportamentul lipsit de respect nu sunt susținute de vreo probă.

Așadar, în mod greșit prima instanță a considerat că "refuzul petentului de a prezenta la control mijlocul său de transport, la solicitarea organelor poliției de frontieră, motivând că nu se află într-o localitate de frontieră, localitatea Vișeu de Jos nefiind semnalizată astfel, …nu constituie fapta contravențională prevăzută de art.75 lit.d din OUG 105/2001";.

Prin urmare, fapta contravențională a fost delimitată corect, a existat, a fost consumata și constatata în momentul controlului, iar procesul verbal a prezentat starea de fapt de la momentul controlului.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, analizând și prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care arată că " sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, se reține că amenda în cuantum de 1000 lei nu este proporțională gradului de pericol social a faptei constatate.

Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice

Raportat la criteriile menționate anterior, instanța apreciază că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.

În acest context, au fost avute în vedere circumstanțele raportate la împrejurările concrete, atâta timp cât convingerea eronată a petentului, că nu se afla în zona de frontieră, a fost determinată de lipsa mențiunii "LOCALITATE DE

  1. ", de pe panoul cu denumirea localității, ori semnele de frontieră sunt în administrarea intimatei( conform art.6 din H.G. nr. 445/2002), dar și caracterul întâmplător al faptei, inclusiv faptul că petentul s-a legitimat, oprind la semnalul organelor de poliție, dar și necesitățile acțiunii întreprinse specifice unui control de

    rutină, coroborat cu posibilitatea agenților de a folosi și alte mijloace legale pentru atingerea scopului în asigurarea apărării ordinii publice.

    Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 cod.pr.civ, instanța admite recursul declarat de I. T. al P. de F. S. M., împotriva sentinței civile nr.1914/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe care o modifică în sensul că admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. G.

    ,loc. Vișeu de Sus, nr.942, M. și înlocuiește sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria KM 0. dresat de intimat la data de_, cu sancțiunea avertismentului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    DECIDE:

    ADMITE recursul declarat de I.

    T.

    al P. de F. S. M.

    , cu sediul în S. M., str. D.V.

    38, M.

    împotriva sentinței civile

    nr.1914/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe care o modifică în temeiul art.312 Cod procedură civilă, în sensul că:

    Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. G.

    ,loc. Vișeu de Sus, nr.942, M. .

    Înlocuiește sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria KM 0. dresat de intimat la data de_, cu sancțiunea avertismentului.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    M. P.

    M.

    H.

    C.

    G.

    în concediu de odihnă semnează Președintele instanței

    G. ier,

    1. O.

Red.C.G / _

Tred. A.O. / 2013_ - 2ex

J. ecător la fond Ana-M. L.

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 555/R

din 24 Mai 2013

Pentru motivele ce se vor vedea la motivarea deciziei

ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

ADMITE recursul declarat de I. T. al P. de F. S. M.

, cu sediul în S. M., str. D.V. 38, M. împotriva sentinței civile nr.1914/_ a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe care o modifică în temeiul art.312 Cod procedură civilă, în sensul că:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. G.

,loc. Vișeu de Sus, nr.942, M. .

Înlocuiește sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria KM 0. dresat de intimat la data de_, cu sancțiunea avertismentului.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

s.s indes. s.s indes. s.s. indes.

pentru conformitate,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 555/2013. Anulare proces verbal de contravenție