Decizia civilă nr. 708/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA CIVILĂ Nr. 708/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. -F. B.

JUDECĂTOR: ANA-SS JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. P.

S-a luat spre examinare recursul promovat de către S. G. în contra Sentinței civile nr. 18149 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul M. C. N. - DP

C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

T. ul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită și s- a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Așa fiind, în baza actelor și lucrărilor dosarului, lasă cauza la pronunțare.

T R I B U N A L U L

Reține că prin sentința civilă nr.18149/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._ s-a r

espins plângerea formulată de S. G. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., prin Primar, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, oprima instanță a reținut că p

rin procesul-verbal de contravenție nr. 242/_ reclamantul S. G. a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 7 p. 15 din HCL nr. 191/2009.

S-a reținut de către agentul constatator la momentul întocmirii actului că reclamantul, în calitate de coproprietar al imobilului situat în C. -N., str.

V. Alecsandri nr. 1 jud. C., nu a întreținut și reparat fațada care se află în stare avansată de degradare.

În drept sunt aplicabile prevederile art. 7 p. 15 din HCL nr. 191/2004 potrivit cărora "Faptele săvârșite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului și al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice și juridice, constituie contravenții și se sancționează cu amendă după cum urmează: ... 15. neluarea măsurilor de conservare și reparare a imobilelor și împrejmuirilor deteriorate, cu amendă de la 500 la 2500 lei";.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia instanța retine ca au fost inserate toate mențiunile a căror lipsa este sancționată cu nulitatea absolută in condițiile art. 17 din OG nr. 2/2001.

1

Având în vedere mențiunile din procesul verbal, instanța a reținut că starea de fapt prezentată cuprinde o descriere suficientă a faptei pentru a permite verificarea legalității și temeiniciei.

Cu privire la temeinicia faptei, instanța a reținut că obligația de a întreține fațadele este o obligație solidară aparținând tuturor coproprietarilor. Astfel susținerile reclamantului referitoare la partea pe care el ar deține-o din imobil nu sunt relevante față de obiectul contravenției. Din fotografiile depuse de părți instanța a reținut că fațada imobilului din str. V.Alecsandri se află în stare avansată de degradare.

Instanța a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 7 p. 15 din HCL nr. 191/2009 și a fost în mod legal sancționată cu amendă în sumă de 1000 lei, avându-se în vedere gradul de pericol social și criteriile prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001.

Împotriva sentinței civile nr.18149/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca

a formulat în termen legal recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii. Imobilul în litigiu l-a dobândit prin moștenire, iar unul dintre coproprietari este Primăria municipiului C. -N. . Partea care este degradată face parte din apartamentul altui coproprietar. Clădirea este în formă de U, iar apartamentul pe care îl ocupă are fațada intactă.

Când a avut inițiativă să reparte fațada nu a avut acordul celorlalți coproprietari, astfel că nu i se poate imputa vreo culpă.

Analizând recursul prin prima motivelor invocate și a probelor administrate în cauză, tribunalul apreciază că acesta este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 p. 15 din HCL nr. 191/2004 "Faptele săvârșite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului și al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice și juridice, constituie contravenții și se sancționează cu amendă după cum urmează: ...

15. neluarea măsurilor de conservare și reparare a imobilelor și împrejmuirilor deteriorate, cu amendă de la 500 la 2500 lei.

Potrivit copiei CF col 1., apartamentul nr.3 situat în imobilul din C.

-N., str. V. Alecsandri, nr.1, constituie proprietatea numitei S. Florea. Reclamantul a moștenit acest apartament de la fosta proprietară prin moștenire, conform propriilor susțineri. Asupra părților indivize comune care includ și fațada reclamantul este coproprietar alături de alte 7 persoane. Din planșele fotografice depuse la dosar reiese că fațada imobilului nu este întreținută, obligație ce revine în egală măsură tuturor coproprietarilor.

Faptul că apartamentul deținut de reclamant nu este situat la stradă sau că exteriorul acestuia nu este degradat nu prezintă relevanță în condițiile în care în calitate de coproprietar nu are o cotă parte determinată din fațadă.

În ceea ce privește susținerile reclamantului potrivit cărora a propus celorlalți coproprietari refacerea fațadei, acestea nu au fost dovedite. Pe de altă parte, în cazul în care situația s-ar prezenta așa cum a susținut reclamantul avea la îndemână căi de a determina ceilalți coproprietari să procedeze la refacerea fațadei. În fine, răspunderea contravențională fiind personală, recurentul a fost sancționat pentru neîndeplinirea de către el a dispozițiilor legale învederate, ceilalți coproprietari răspunzând fiecare pentru propria faptă. Apreciind că sentința atacată este temeinică ‚și legală, prima instanță reținând corect că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de întreținere și refacere a fațadei, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.404

2

pct.9 și art.304 indice 1 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința atacată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul promovat de către S. G. în contra Sentinței civile nr. 18149 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.

-N., pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.

Președinte

Judecători

F. M.

B.

Ana S.

S.

A.

C. Ț.

Red/Dact/SS 2ex/_

Jud. Fond. D. Viorica P. ovici

Grefier

G. P.

În C.O semnează vicepreședinte tribunal

E. L.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 708/2013. Anulare proces verbal de contravenție