Decizia civilă nr. 7356/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7356/2013

Ședința publică de la 20 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U. Judecător M. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. Ș., împotriva sentinței civile nr. 1166/_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul V. O. U., având ca obiect obligația de a face eliberare aviz pt.ocupare post didactic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dosar s-a depus întâmpinare un exemplar comunicându-se cu recurentul.

Acesta depune la dosar o serie de acte în probațiune, prin care face dovada confirmării încuviințării bisericii în vederea întocmirii dosarului.

Pe fond, solicită respingerea recursului. Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1166/_, pronunțată în dosarul nr._ al

  1. ui Maramureș s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. Ș. în contradictoriu cu V. O. U. .

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

    Potrivit art. 37, al. 1, lit. 1, din Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, Anexă la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5734/2008, ocuparea posturilor didactice la disciplina religie este obligatoriu ca, la cerere de înscrierea la concurs, candidatul să anexeze avizul cultului respectiv.

    Reclamantul, absolvent al Facultății de Teologie din cadrul Universității

    "Aurel Vlaicu"; din Arad, specializarea Teologie O. ă Didactică - Limba și literatura Română, nu a obținut avizul V. ui O. U. S. M. pentru a preda religia ortodoxă în loc. P. de Sub M., conform înscrisurilor depuse la dosar, pentru motive legate de conduita sa în comunitatea locală, de nestăpânirea limbii ucrainene și de faptul că nu a urmat cursurile de teologie la recomandarea V. ui O. U. .

    Instanța a apreciat că în prezenta cauză nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 lit "l"; din Legea nr. 554/2004 modificată întrucât reclamantului i s-a comunicat motivul pentru care aceasta refuză să acorde avizul respectiv.

    1

    Reținând că, criteriile pentru elaborarea avizului în discuție nu sunt stabilite prin dispoziții legale, instanța a apreciat acțiunea reclamantului ca nefondată, sens în care a respins-o conform dispozitivului prezentei.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. Ș.

    solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

    În motivare reclamantul a arătat că are dovezi, respectiv acte cum că conduita sa atât în comunitatea locală cât și la școală cu colegii, părinții și copiii a fost și este una foarte bună.

    A activat la diferite școli din localitatea P. de Sub M., în calitate de învățător și profesor de religie în anul școlar 2008-2009 cu acordul pârâtului.

    Această activitate și-a desfășurat-o începând din anul 1990 și până în anul 2009, iar din anul școlar 2009/2010 activitatea sa a încetat.

    În toți acești ani de activitate a obținut gradele în învățământ și anume: - certificat de definitivare în învățământ; - certificat gradul II în învățământ.

    La inspecții a obținut calificative foarte bine, iar cursurile teologice le-a absolvit cu recomandarea chiar de către Pr. Vicar General Pițura I. care i-a eliberat o adeverință scrisă prin care face recomandare Preotului Sofinet G. al Parohiei II din localitatea P. de Sub M., a-i elibera toate actele necesare pentru a urma cursurile teologice, iar acesta i le-a eliberat (adeverință certificat de botez și caracterizare).

    Din anul 2009/2010 activitatea reclamantului a încetat din cauza pârâtului care îi încalcă dreptul cu privire la locul de muncă favorizând preoți care dețin și parohii și ocupă posturi/catedre întregi cu 18 ore la școli, precum și alte persoane cu simple atestate la religie și persoane necalificate ocupă posturile/catedrele de religie.

    Pârâtul intimat V. O. U. a formulat întâmpinare

    prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală - fila 5.

    Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, din următoarele considerente:

    Recurentul a investit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea intimatului-pârât V. O. U. S. M. la a-i acorda avizul pentru ocuparea unui post didactic la disciplina religie ortodoxă.

    Instanța de fond a considerat că, în condițiile în care recurentului i s-a comunicat motivul refuzului, nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat.

    Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, constituie refuz nejustificat de a soluționa o cerere exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

    Prin urmare, în analiza acestui text de lege, nu este suficient ca autoritatea să își motiveze soluția de respingere a unei cereri pentru a putea concluziona că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat, ci este necesar ca refuzul să fie întemeiat pe niște motive obiective, în caz contrar fiind în prezența unui exces de putere.

    În acest context, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 489/2006, în învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.

    1. Personalul didactic care predă religia în școlile de stat se numește cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condițiile legii.

    2. În cazul în care un cadru didactic săvârșește abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.

2

În acest sens, recurentul s-a adresat intimatului cu o cerere prin care a solicitat să i se dea acordul pentru a putea ocupa un post didactic la disciplina religie ortodoxă.

Intimatul a refuzat să acorde acest aviz, motivat de faptul că nu ar cunoaște limba ucraineană și nu ar fi urmat cursurile de teologie la recomandarea V. ui O. U. .

Motivele invocate, însă, de intimat, nu pot fi apreciate ca fiind justificate, în condițiile în care, pe de o parte, în privința cunoașterii limbii ucrainene, se efectua, anterior numirii pe post, o testare orală pentru predarea în limba minorităților de către Inspectoratul Școlar al jud. Maramureș, iar, pe de altă parte rezultă din recomandarea depusă la fila 9 dosar fond că intimatul a acordat recurentului recomandarea de a urma cursurile Facultății de Teologie.

Prin urmare, Curtea constată că motivele invocate ca temei al refuzului nu sunt justificate, fiind în prezența unui exces de putere.

În ceea ce privește conduita recurentului, intimatul are posibilitatea, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 3 din Legea nr. 489/2006, de a retrage acordul de a preda religia în cazul în care reclamantul săvârșește abateri grave de la doctrina sau morala cultului.

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de C. Ș., împotriva sentinței civile nr. 1166/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o modifică în întregime, în sensul că admite acțiunea reclamantului și obligă V.

O. U. să acorde avizul pentru ocuparea unui post didactic la disciplina religie ortodoxă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

R. -R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

G. ,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: S. O.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7356/2013. Contencios. Obligația de a face