Decizia civilă nr. 7562/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7562/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 493 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimata SC T. SA T. având ca obiect anulare act administrativ suspendare executare act administrativ.
La data de_ se înregistrează din partea recurentului - concluzii scrise iar la data de_ se înregistrează din partea intimatei - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 493 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. T. S.R.L. T. și s-a dispus anularea Hotărârii nr. 159/_ emisă de pârâtul C. LOCAL AL M. Z. și a Raportului nr. 42122/_ emis de același pârât, la plângerea prealabilă a reclamantei, din data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit la data de 2 decembrie 2008 un contract de concesiune a terenului înscris în CF 804 Z., proprietatea privată a M. Z., pentru o perioadă de 20 de ani, în vederea desfășurării de către pârâtă a unor activități miniere de exploatare a resurselor de ghips existente. S-a convenit asupra unei redevențe de 328.800 Eur, plătibilă în rate trimestriale eșalonate pe o perioadă de 5 ani. Prin Hotărârea nr. 159/2011, pentru executarea căreia se solicită suspendarea, s-a retras dreptul de concesiune "… pentru nerespectarea clauzei contractuale de la art. 5.2 și în aplicarea clauzei contractuale de la art. 5.3 din contractul de concesiune nr. 55394/2008, iar la art. 2 din hotărâre este prevăzută și radierea din evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de concesiune înscris în CF…";. Textual, art. 5.2 din contract prevede că redevența va fi plătită "…pe baza facturilor emise trimestrial pe parcursul celor cinci ani iar termenele de plată sunt: 15 februarie pentru trimestrul I, 15 mai pentru trimestrul II, 15 august pentru trimestrul III și 15 noiembrie pentru trimestrul IV";.
Pentru neplata la termen, în cuprinsul clauzei 5.3 din contractul de concesiune, au fost stabilite sancțiunile, astfel: "Pentru neplata la termen a ratelor trimestriale se vor stabili majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală în vigoare, majorări ce se vor calcula până la data plății efective a sumei datorate; În situația în care întârzierea la plată depășește două trimestre, concedentul va proceda la retragerea concesiunii pe cale administrativă, prezentul contract încetând de drept la data adoptării de către C. local a hotărârii de retragere, fără alte formalități și fără intervenția instanței de judecată";.
Din interpretarea acestor clauze, rezultă că părțile au convenit asupra retragerii concesiunii în situația în care întârzierea la plată depășește două trimestre, adică 180 de zile, pentru întârzieri care nu depășesc două trimestre, deci 180 de zile, fiind stabilite în sarcina concesionarei S. T. S. majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală în vigoare. Conform Hotărârii nr. 159/2011, pârâtul a retras dreptul de concesiune dând eficiență prevederilor art. 6.1. lit. c) din contractul părților, acest temei contractual fiind menționat în preambulul hotărârii.
Art. 6.1. lit. c) din contractul de concesiune prevede textual "prezentul contract se rezoluționează de plin drept, fără somație, fără punere în întârziere și fără intervenția instanțelor de judecată, în cazul neachitării întocmai și în teren a obligației de plată a redevenței, în condițiile punctului 5.3 din prezentul contract";. Prin urmare, instanța a avut a verifica dacă reclamanta a înregistrat întârzieri la plata ratelor trimestriale care să depășească două trimestre.
Se constată că astfel plata ratei trimestriale aferente trimestrului I 2010, scadentă la data de 15 februarie 2010, s-a efectuat la data de 11 mai 2010, respectiv 10 mai 2010, deci cu o întârziere care nu depășește două trimestre, adică 180 de zile (f.16-18).
Plata aferentă trimestrului II 2010, scadentă la data de 15 mai 2010, s-a efectuat la data de 13 august 2010, și în acest caz întârzierile fiind mai mici de 180 de zile (f. 19-20).
Pentru trimestrul III 2010, plata redevenței a devenit scadentă la data de 15 august 2010, plata fiind făcută la data de 12 noiembrie 2010, și în acest caz cu o întârziere mai mică de două trimestre (f.21-22).
Se constată apoi că factura fiscală pentru redevența aferentă trimestrului IV 2010, cu scadența la data de 15 noiembrie 2010 a fost integral achitată la data de 14 februarie 2011, deci cu o întârziere mai mică de 180 de zile (f. 23-24).
Facturile fiscale aferente trimestrelor I și II 2011, cu scadența la data de 15 februarie 2011 și, respectiv 15 mai 2011, au fost achitate la data de 14 iulie 2011, 18 iulie 2011 și 18 august 2011. Nici pentru aceste rate trimestriale nu s-au înregistrat întârzieri mai mari de 180 de zile (f.25-29).
Regularizarea redevenței, convenită prin contract, a fost și aceasta achitată cu întârziere, fără însă a fi depășit termenul de 180 de zile, a cărui împlinire ar fi condus la încetarea de drept a efectelor contractului. Acestea sunt și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză (f.189-196). Pârâtul formulează obiecțiuni la această expertiză, menționând că raportat la prevederile art. 5.3. din Contract, precum și la acele cuprinse în art. 115 lit. b) Cod procedură fiscală, este evident că plățile efectuate de către debitoare au stins în ordine debitele principale și accesorii cele mai vechi și nu numai pe cele principale adică redevența așa cum a menționat debitoarea
S. T. S. pe instrumentele de plată.
O altă obiecțiune vizează greșita interpretare dată de către expert art. 5.3. din contract. Pârâtul susține că este eronată interpretarea conform căreia pentru a opera sancțiunea retragerii concesiunii întârzierea la plata trimestrială a ratelor trebuie să depășească două trimestre, adică 180 de zile de la scadență. Or, interpretarea corectă a acestor prevederi este în sensul neplății redevenței aferente a două trimestre, adică la împlinirea celei de a doua scadențe, situație existentă și indicată și în raportul de expertiză, mai susține pârâtul (filele 202-203).
În ședința publică din data de 5 octombrie 2012 s-a încuviințat cererea pârâtului privind efectuarea unei completări la expertiza contabilă, având ca obiective stabilirea cuantumului creanțelor accesorii datorate, precum și dacă acestea au fost stabilite și individualizate în mod corect de către pârât, din punct de vedere al procedurii prevăzute de legea procesual fiscală.
S-a mai solicitat expertului să stabilească, în concret, cât din sumele achitate în cursul anului 2011 reprezintă redevență și cât reprezintă accesorii, având în vedere
ordinea de stingere a datoriilor, conform legii procesual fiscale. Răspunzând acestor obiective, expertul arată următoarele:
Pentru o mai temeinică înțelegere a modului de stabilire și încasare a creanțelor fiscale accesorii, în data de 24 octombrie 2012 s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției Patrimoniu a M. Z. care au listat din programul informatic modul de calcul a cuantumului creanțelor fiscale principale și accesorii încasate de pârât de la data de 12 mai 2010 și până la data de 11 august 2011. De asemenea, reprezentanții pârâtului au prezentat expertului și toate documentele reprezentând notificări și înștiințări de plată care au fost trimise reclamantei fără a fi prezentate somațiile și titlurile executorii trimise reclamantei. Menționează apoi expertul că a solicitat pârâtului explicații cu privire la modalitatea (ordinea) de stingere a creanțelor fiscale (principale + accesorii) precum și baza legală care a fost aplicată pentru stingerea fiecărei creanțe fiscale în parte. Până la data întocmirii acestui Raport nu a primit nici un răspuns la solicitarea sa. Invocând apoi prevederi ale Codului de procedură fiscală cu privire la executarea silită, expertul precizează că pârâtul i-a prezentat spre vedere două somații care întrunesc exigențele art. 145 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, concluzionând că modalitatea (ordinea) de stingere a creanțelor fiscale (principale + accesorii) de către C. Local al M. Z. s-a efectuat în mod corect, respectând prevederile legislației fiscale în vigoare. În continuare expertul prezintă în detaliu situația plății debitelor și a accesoriilor (tabel filele 226-228) și concluzionează că pârâtul a respectat ordinea de stingere a obligațiilor fiscale, în conformitate cu prevederile legislației fiscale în vigoare relevând însă, în privința procedurii propriu- zise următoarele:
Pârâtul nu a emis decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizii care sunt standardizate prin Ordinul nr. 75/2009 emis de Ministerul Administrației și Internelor privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de colectare a impozitelor și taxelor locale, desfășurată de către organele fiscale locale. Penalitățile au fost achitate cu o întârziere care nu depășește 180 de zile, mai rezultă din completarea la expertiza efectuată în cauză. Chemată să verifice legalitatea hotărârii contestate, raportat la susținerile părților și la probele administrate în cauză, instanța are a interpreta prevederile contractuale care reglementează retragerea concesiunii, respectiv art. 5.2. și art. 5.3. din contract.
În interpretarea dată de pârât, retragerea concesiunii are loc în cazul neplății redevenței aferente a două trimestre, "adică la împlinirea celei de a doua scadențe"; (fi.203). Interpretând voința părților, atunci când acestea au stabilit că "În situația în care întârzierea la plată a depășit două trimestre, concedentul va proceda la retragerea concesiunii…"; tribunalul reține că acestea au convenit asupra retragerii concesiunii în cazul când întârzierea la plată este mai mare de două trimestre, adică depășește 6 luni, respectiv 180 de zile, prevederile contractuale fiind clare în acest sens. Părțile se referă explicit la o întârziere care "depășește două trimestre"; iar sensul acestor termeni nu poate fi extins peste voința astfel exprimată. În sensul pretins de pârât ar fi suficientă "împlinirea celei de-a doua scadențe"; pentru a se considera că există întârzieri mai mari de două trimestre, dar această interpretare este străină de termenii contractului, în clauza sa de sub art. 5.3., care trebuie interpretată prin limitarea la ceea ce părțile au convenit, de principiu fiind și că în cazul unei clauze îndoielnice, aceasta se interpretează în favoarea celui ce se obligă.
Cu privire la natura juridică a contractului părților tribunalul reține, contrar opiniei exprimată de expertul contabil, dar în concordanță cu poziția pârâtului, că acesta nu reglementează raporturi juridice fiscale ci este un contract sinalagmatic, prin care s-au stabilit drepturi și obligații pentru ambele părți, prin consimțământul lor, iar nu unilateral, de către pârât. Cum cu temei susține și pârâtul (fila 260) creanța născută din contractul de concesiune nu are natura unei creanțe fiscale, ci este o creanță bugetară nefiscală, care își are reglementarea în O.U.G. nr. 54/2006. Așa fiind, nici penalitățile aferente nu au caracterul unei creanțe fiscale, de vreme ce sunt
accesorii unei creanțe nefiscale, având același regim juridic, inclusiv în ceea ce privește procedura de executare silită.
Contractul părților stipulează că pentru neplata la termen a redevenței se vor stabili majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală, dar această prevedere nu imprimă accesoriilor cu caracter fiscal. Sensul acestei prevederi este de a stabili cuantumul majorărilor de întârziere, fără a extinde această clauză și asupra normelor care reglementează modul de stingere a creanței, respectiv de executare silită. Pentru majorările de întârziere datorate pârâtul nu a emis facturi, situație în care instanța de fond a apreciat că nici nu pot fi reținute întârzieri la plată; aceste penalități devin scadente după emiterea facturilor, în lipsa unor prevederi exprese în contract.
Apreciind astfel asupra probelor dosarului, s-a constatat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece încălcarea de către reclamant a obligațiilor de plată, deși reale, nu atrag retragerea concesiunii, raportat la condițiile și termenii contractului, lege pentru părți, în sensul statuat prin art. 969 din vechiul Cod civil, sub imperiul căruia acesta s-a încheiat. Pentru cele ce preced, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, acțiunea a fost admisă, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul C. LOCAL AL M. Z. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate, cu acordarea cheltuielilor de judecată în fond șl în recurs. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâtul arată că soluția dată de către instanța de fond cererii de suspendare este nelegală si neîntemeiată sub următoarele aspecte:
cererea examinată în ședința publică din_ a avut ca obiect anularea actului administrativ și nicidecum suspendarea acestuia, întrucât cererea de suspendare a fost soluționată atât de către instanța de fond Tribunalul Sălaj prin încheierea civilă din_ în sensul admiterii acesteia, iar Curtea de A. C. admițând recursul a modificat încheierea instanței de fond în sensul respingerii cererii de suspendare
văzând obiectul real al cererii soluționate prin Sentința civilă nr.493/_, respectiv anularea actului administrativ, termenul de recurs reglementat de art.20 alin. 1 din Legea nr.544/2004 pentru atacarea hotărârii instanței de fond este de 15 zile și nu de 5 zile cum greșit s-a prevăzut de către instanța de fond în sentința recurată.
unicul motiv reținut de către instanța de fond pentru admiterea acțiunii, în mod neîntemeiat, este neemiterea de către pârât a facturilor pentru majorările de întârziere la plată, astfel încât aceste penalități devin scadente doar după emiterea facturilor, în situația în care instanța a constatat că reclamanta și-a încălcat obligațiile de plată.
instanța de fond nu a luat în considerare singura probă elocventă administrată în prezenta cauză - raportul de expertiză contabilă care prezintă situația elocventă a plăților efectuate, debitele stinse prin aceste plăți precum și sumele restante, analiză de care depinde întrutotul aplicarea clauzelor contractuale - ale art.5.3 privind retragerea concesiunii și implicit legalitatea hotărârii a cărei anulare se solicită. Astfel, prin H.C.L. nr.159/_ s-a retras concesiunea din favoarea SC T. SA pentru întârzierea la plata sumelor datorate potrivit art.5.2 și 5.3 din contractul de concesiune, văzând totodată și prevederile art.6.1 ce reglementează încetarea contractului de concesiune în condițiile stipulate la art.5.3.
Reclamanta recunoaște că a efectuat cu întârziere plata redevenței, nerespectând nici unul din termenele de plată scadente stabilite la art.5.2 din contractul de concesiune, fapt pentru care concedentul avea dreptul să calculeze majorări de întârziere. In aceste condiții, văzând prevederile contractuale ale art.5.3 " Pentru neplata Ia termen a ratelor trimestriale se vor stabili majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală în vigoare, majorări ce se vor calcula până la data plății efective. In situația în care întârzierea la plată depășește două trimestre, concedentul va proceda la retragerea concesiunii pe cale administrativă, prezentul contract încetând de drept la data adoptării de către C. local a hotărârii de retragere, fară
alte formalități și fară intervenția instanței de judecată", precum și prevederile art.115 lit.b din Codul de procedură fiscală (forma valabilă până la data de_ modificată prin OG nr.29/2011) conform cărora se sting "b) obligațiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii", este evident că plățile efectuate de către debitoare au stins în ordine debitele principale și accesorii cele mai vechi și nu numai pe cele principale adică redevența așa cum a menționat debitoarea SC T. SA pe instrumentele de plată. A mai arătat pârâtul că reclamanta acceptă existenta penalităților de întârziere ce i-au fost aduse Ia cunoștință prin notificările comunicate, fapt pentru care a și comunicat Angajamentul de plată nr.339/_ si prin urmare a acceptat obligația de plată a acestor sume, izvorâte din convenția părților.
Apoi, a mai precizat pârâtul, instanța de fond fară a analiza situația plăților și a întârzierilor invocate de către părți și lămurite de către expert, a reținut că "încălcarea de către reclamantă a obligațiilor de plată, deși reale, nu atrag retragerea concesiunii, raportat la condițiile și termenii contractului". În opinia pârâtului această susținere a instanței de fond este neîntemeiată, întrucât aspectele reținute de instanța de fond că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, că recurentul-pârât a aplicat corect majorările de întârziere la plata facturilor, coroborate cu constatările expertului de la pag. 13, pag.22, pag.25 punctul nr.3 lit.a că redevența aferentă trimestrului IV din anul 2010 (scadentă în_ ) a fost achitată de către reclamantă în data de_ prin OP 316/_ . deci cu o întârziere mal mare de două trimestre, denotă că retragerea concesiunii s-a făcut cu aplicarea corectă a prevederilor contractuale ale art.5.3 și 6.1 din contract, astfel încât retragerea concesiunii în aceste condiții fiind o obligație și nu o facultate la latitudinea concedentului.
De asemenea, expertul a stabilit că modalitatea de calcul și de stingere a creanțelor (principale + accesorii) de către C. Local al M. Z., s-a efectuat în mod corect, în ordinea vechimii lor (conform Raportului de expertiză), creanțele accesorii-majorările de întârziere aferente debitului principal pe trimestrul IV 2010, au fost achitate în_, după data retragerii concesiunii, deci cu o întârziere de trei trimestre. În ce privește critica instanței privind neemiterea facturilor pentru majorările de întârziere, care reprezintă chiar motivul care a dus la admiterea cererii reclamantei-intimate, pârâtul susține că este neîntemeiată, instanța de fond neindicând în acest sens nici un text de lege cu privire la această obligație. Deși acest aspect nu s-a pus în discuția părților, pârâtul susține că pentru perceperea acestor majorări de întârziere este suficient contractul de concesiune în care părțile de comun acord au stipulat perceperea acestora pentru neplata la scadență a redevenței. întrucât nu există nici o prevedere legală care să reglementeze obligativitatea emiterii acestora, astfel că nu trebuie emisa factura pentru contravaloarea majorărilor de întârziere deoarece calcularea si solicitarea acestora se realizează potrivit clauzelor contractuale, iar cauza care generează calcularea majorărilor de întârziere este nerespectarea clauzei contractuale de plată a redevenței la data scadentă.
Astfel, apreciază pârâtul, susținerea instanței de fond privind stabilirea unei scadențe pentru plata majorărilor de întârziere este neîntemeiată și practic imposibilă, întrucât plata acestora se datorează întârzierii la plata facturilor, ele curg de la data scadenței obligației de plată și se sting la data plății efective. Pe de altă parte, debitele și modalitatea de calcul al acestora au fost recunoscute de către reclamanta SC T. SA, care a comunicat Angajamentul de plata nr.339/_ prin care s-a obligat să achite sumele restante ce i-au fost comunicate, până la data de_, obligație ce nu a fost respectată. Un alt aspect important este greșita interpretare a instanței de fond și a intimatei-reclamante dată prevederilor art. 5. 3 din contract în ce privește întârzierea la plata redevenței care atrage retragerea concesiunii.
Astfel, în mod eronat instanța arată că pentru a opera sancțiunea retragerii concesiunii întârzierea la plata trimestrială a ratelor trebuie să depășească două trimestre, adică 180 de zile de la scadență, deoarece interpretarea corectă a acestor prevederi este în sensul neplății redevenței aferente a două trimestre, adică la
împlinirea celei de a doua scadențe. Cu toate acestea, a opinat pârâtul, chiar și în interpretarea dată de către instanța de fond, întârzierea la plata redevenței depășește două trimestre întrucât conform constatărilor expertului redevența aferentă trimestrului IV din anul 2010 (scadentă în_ ) a fost achitată de către reclamantă în data de_ prin O.P. 316/_ .
În continuarea motivelor de recurs, pârâtul a reiterat aspectul clarificat și de către instanța de fond cu privire la natura creanței, în sensul că redevența născuta dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publica locala are natura juridica a unei "chirii", nefiind vorba de o creanța fiscala, întrucât nu deriva dintr-un raport de drept fiscal existent intre parti, ci din convenția pârtilor supusa normelor de drept privat. Prin urmare, creanța născuta din contractul de concesiune nu are natura unei creanțe fiscale, ci este o creanța bugetară nefiscală fiind reglementată de o normă specială - OUG nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și nicidecum de codul fiscal. Drept urmare, pentru încasarea acesteia s-au emis, în mod corect, facturi fiscale și nu decizii. Acest aspect a fost clarificat și prin Decizia înaltei Curți de C. și Justiție nr.390/_ .
Întrucât O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nu stabilește ci lasă la latitudinea autorității locale modul de calcul și plată a redevenței (art.4 alin.2), părțile au convenit prin contractul de concesiune ca majorările de întârziere să fie calculate la nivelul celor stabilite în legislația fiscală pentru creanțele fiscale. Iar potrivit art.55 alin.l din OUG nr.54/2006 "concesionarul își execută obligațiile potrivit termenilor și condițiilor prevăzute în contractul de concesiune." Astfel, creanța născută din contractul de concesiune nu are natura unei creanțe fiscale, ci este o creanță bugetară nefiscală.
Cu privire la anularea răspunsului la plângerea prealabilă, pârâtul a menționat că acesta nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea legii contenciosului administrativ - art.2 alin.l lit.c Legea nr.554/2004, ci reprezintă soluționarea plângerii prealabile acțiunii în contencios similară concilierii în litigiile comerciale, anularea acestuia neintrând în sfera obiectului acțiunii judiciare conform art.8 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta S. T. S.R.L. T. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică întrucât potrivit clauzelor contractului, pentru neplata la termen a redevenței s-a convenit ca în cazul în care întârzierea la plată depășește două trimestre, "… concedentul va proceda la retragerea concesiunii pe cale administrativă, prezentul contract încetând de drept la data adoptării de către C. local a hotărârii de retragere, fără alte formalități și fără intervenția instanței de judecată…";. A mai arătat reclamanta că prin hotărârea nr. 159/_ a cărei anulare a solicitat-o s-a retras în mod nelegal dreptul său la concesiune, deși în efectuarea plăților redevențelor nu au existat întârzieri mai mari de două trimestre, în condițiile în care prin contract sunt prevăzute două tipuri de sancțiuni: penalități pentru întârzieri la plată mai mici de două trimestre și retragerea concesiunii, pentru întârzieri mai mari de două trimestre.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Trebuie precizat ,,ab initio,, faptul că singura interpretare pe care instanța o acceptă și o consideră concordantă cu voința părților în ceea ce privește dispozițiile art. 5.3 din contractul de concesiune este cea potrivit căreia retragerea concesiune se dispune prin act administrativ dacă concesionarul întârzie plata concesiunii pe un interval de două trimestre de la scadență, în concret 180 de zile. Clauza este lipsită de echivoc și nu permite o altă interpretare: "Pentru neplata la termen a ratelor trimestriale se vor stabili majorările de întârziere prevăzute de legislația fiscală în vigoare, majorări ce se vor calcula până la data plății efective a sumei datorate; În situația în care în tâ rzie rea la p lat ă d ep ă șe ște d o uă trim e str e, concedentul va proceda la retragerea concesiunii pe cale administrativă, prezentul contract încetând de drept
la data adoptării de către C. local a hotărârii de retragere, fără alte formalități și fără intervenția instanței de judecată";. Orice altă interpretare denaturează cadrul contractual și se îndepărtează de la voința reală a părților care devenit legea acestora în condițiile art. 969 din vechiul cod civil, incident prin raportare la data încheierii contractului precum și a principiului unanim admis în dreptul privat ,,pacta sunt servanda,,.
Este în aceste condiții lipsit de orice suport probator punctul de vedere al recurentului C. Local Z. care susține în mod neîntemeiat că pentru a opera retragerea concesiunii este suficientă o întârziere de un trimestru, în concret de 3 luni. Mai mult însă, nu poate fi acceptat nici punctul de vedere al intimatului concesionar S. T. S.R.L. care într-o altă manieră de interpretare proprie a contractului cu scopul de a denatura clauzele contractuale insistă asupra faptului că la data emiterii H.C.L. 159/_ redevența pentru semestrul IV al anului 2010 era deja achitată (f. 14 dosar recurs). Din punctul de vedere al instanței acest aspect chiar dacă ar fi real este absolut irelevant deoarece prin prisma clauzelor contractuale anterior enunțate prezintă relevanță exclusiv o eventuală întârziere la plată mai mare de 180 de zile care are consecința directă a retragerii concesiunii chiar dacă ulterior împlinirii acestui termen redevența este achitată. Altfel spus, achitarea redevenței cu o întârziere mai mare de 180 de zile, chiar înainte de emiterea actului administrativ
care concretizează retragerea concesiunii nu înlătură această sancțiune.
Pornind de la această premisă, contrar considerentelor sentinței pronunțate de către prima instanță și punctului de vedere exprimat de către intimat, instanța de recurs reține în baza probelor administrate, în principal a expertizei judiciare în specialitatea contabilitate care a analizat într-o manieră completă modul în care reclamantul intimat a achitat redevența și penalitățile aferente pentru întârzierile la plată faptul că există pe parcursul derulării contractului întârzieri de la plata redevenței pe un interval mai mare de 180 de zile.
Astfel, în mod lipsit de echivoc expertul concluzionează că redevența aferentă trimestrului IV din 2010, scadent în data de _ a fost achitată în totalitate la data de _, deci cu o întârziere mai mare de 180 de zile. Expertul detaliază următoarea stare de fapt: din debitul principal de 62.133, 34 lei reprezentând redevența aferentă trimestrului IV din 2010, scadentă la_ a fost achitată suma de 45.526, 35 lei la data de_ cu ordinul de plată 53/_, iar diferența în cuantum de 16.606, 99 lei rămasă neachitată din debitul principal aferent trimestrului IV 2010 a fost achitată doar în data de_ (f. 233 față verso dosar fond). Această stare de fapt rezultă în mod lipsit de echivoc și din tabelul care realizează o detaliere a modului în care concesionarul a achitat redevența și penalitățile (f. 231 - 232 dosar fond). Astfel, la data de_, cu ordinul de plată 316/_ a fost achitată suma de
100.000 lei din care 16.606, 99 lei reprezentau o parte din redevența aferentă trimestrului IV 2010, achitată cu o întârziere de peste 230 de zile prin raportare la data scadenței,_ ( ase vedea și f. 228 - 230 din dosar fond). În baza acestor constatări, discuția legată de plata cu întârziere a unor penalități în cuantum de 996 lei devine inutilă deoarece condiția contractuală pentru retragerea concesiunii este cu prisosință îndeplinită.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 Cpc, instanța va admite recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 493 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 493 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata sumei de 1.590,88 lei cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
C. | I. D. | P. | A. | A. I. |
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: I. D.D. .
