Decizia civilă nr. 759/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA Nr. 759/R/2013
Ședința publică din data de 05 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G. C. JUDECĂTOR: I. N. B. JUDECĂTOR: S. T. GREFIER: D. B.
S-a luat sper examinare recursul promovat de recurentul M. C. N.
- DP C. împotriva sentinței civile nr. 17370/2012 pronunțată în data de_ în dosarul cu nr._ privind și pe intimatul S. M. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, tribunalul constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242(2) C.pr.civ., astfel, apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 17370/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul S. I. , cu domiciliul în C. -N.
, str. O. nr. 5, ap. 63, jud. C., în contradictoriu intimatul M. C. -N.
, DP Locală, cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3 jud. C., și pe cale de consecință.
S-a anulat procesul verbal de contravenție nr. 36681/_ încheiat de M.
C. -N., DP Locală.
A fost exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, sub nr. de mai sus, petentul
S. M. a formulat în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., DP Locală plângere contravențională prin care a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție nr. 36681/_ .
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că în data de_, autoturismul a fost parcat pe locul de abonament pe care îl deține și cu toate acestea a fost sancționat contravențional. Mai arată că nu a primit înștiințare în parbriz.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune petentul a anexat în copie, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției, precum și abonamentul de parcare pe care îl deține.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a comunicat răspuns cu privire la parcările cu abonament de la adresa din
C. -N., str. O. nr. 5.
Prin declarația depusă la fila 20 din dosar, numitul S. I. învederează instanței faptul că își însușește plângerea contravențională depusă de fiul său, S.
M. .
dosar.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse de aceștia la
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei,
instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal nr. 36681/_ de intimatul M. C. -N., D.
P. Locală, petentul S. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. c din HCL nr. 149/2009, reținându-se în sarcina acestuia că la data de_, orele 17:15, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea petentului, ocupa abuziv un loc de parcare cu abonament, contract de închiriere sau aflate în proprietatea primăriei de către o altă persoană decât titularul contractului, abonamentului sau contractului emis de Primăria mun. C. -N. .
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 36681/_, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, iar în temeiul art.1169 C.civ., sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Față de cele expuse mai sus și, în special față de faptul că, în speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta - HCL nr. 149/2009 - are caracter general, nevizând doar o categorie de persoane cu statut special, iar amenda aplicată nu are scop reparator ci scop de prevenire și pedepsire, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției.
Prin urmare, acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Relativ la prezumția de veridicitate a procesului verbal de constatare a contravenției și la forța probatorie a acestuia, instanța de fond a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
Cu privire la forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra.
Astfel, instanța de fond a reținut că petentul a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar faptul pentru că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ deținea abonament de parcare în mod valabil la data constatării contravenției (f. 6-7) pentru adresa parcării str. O. OS1-OS3, având corespondența nr. 1, 3, 5, procesul verbal de contravenție sancționând ocuparea abuzivă de către petent a locului de parcare de str. O. 3. Apoi, intimatul nu a depus în probațiune acte/planșe foto din care să reiasă faptul că petentul a ocupat abuziv un loc de parcare în alt loc decât cele pentru care deține abonament valabil de parcare. Astfel încât, în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției nu este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, nu se mai poate susține temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6.
Prin urmare, în cauza de față, procesul verbal atacat nu poate fi susținut de intimat în fața instanței prin nici un element de probă care să îi mențină prezumția de veridicitate.
În baza celor de mai sus, având în vedere faptul că procesul verbal atacat nu este susținut de nicio probă care să-i susțină temeinicia în fața instanței și care să răstoarne prezumția de nevinovăție a petentului, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în procesul verbal în litigiu nu este susținută de probele administrate în cauză, iar prezumția de nevinovăție a petentului nu a fost înlăturată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat că fiind înlăturată prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției nr. 36681/_ se impune anularea acestuia cu consecința exonerării petentului S. I. de la plata amenzii contravenționale în sumă de 300 lei aplicate prin acest proces verbal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, pentru motivulo prev. de art. 304, pct. 9 C.pr.civ., în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivare arată că, soluția atacată este nelegală, deoarece, procesul verbal de contravenție face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator și nu mai trebuie completat cu nici un mijloc de probă extrinsec, revenind petentului sarcina de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, în mod just instanța de fond a admis plângerea petentului și a anulat procesul verbal de contravenție raportat la faptul că, petentul a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar că, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, deținea abonament de parcare în mod valabil la data constatării contravenției, pentru adresa parcării, respectiv str. O. OS1-OS3, având corespondența nr.1,3,5, procesul verbal de contravenție sancționând ocuparea abuzivă de către petent a locului de parcare de pe str. O. nr. 3 din mun. C. -N. .
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 17370/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în
C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 17370/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
A. | G. C. | I. | N. B. | S. T. |
GREFIER
D. B.
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
_
Jud.fond: C. -S. N.