Decizia civilă nr. 7955/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 7955/2013

Ședința publică din data de 04 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul I. G. E. împotriva sentinței civile nr. 1 din data de_, pronunțată de Tribunalul B.

-N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S.

B. -N., având ca obiect - anulare act administrativ (decizie de impunere).

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de _

, apoi la_ și ulterior la_ .

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1 din data de_, pronunțată de Tribunalul B.

-N., în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale - contribuții CAS, aferente anului 2005.

Prin aceeași sentință s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamantul I. G. E.

, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N. . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut incidența dispozițiile art. 208 alin. 3 lit. e din Legea nr. 95/2006, prin care se stabilește că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, unul din principii fiind participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS.

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 211 din același act normativ precum și împrejurarea că reclamantul nu se află într-una din situațiile speciale de scutire de la plata contribuției prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. G. E.

, solicitând modificarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată.

În esență, în motivarea recursului, reclamantul a arătat că obligația de plată a contribuției de sănătate este determinată de existența unui contract de asigurare încheiat de către contribuabil cu casa de asigurări, contribuabilul fiind liber să aleagă entitatea asiguratoare de pe întreg teritoriul țării.

S-a mai arătat că nefăcându-se dovada calității de asigurat în privința veniturilor suplimentare, nu îi revine nici obligația de plată a contribuției prev. de art. 219 din Legea nr. 95/2006.

La termenul din 12 iunie 2013, reclamantul a depus la dosar decizia Curții Constituționale nr. 164/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 296/_ ,

solicitând instanței a pronunța o hotărâre în acord cu cele menționate în decizia amintită.

Pârâta C. DE A. DE S. A JUD. B. -N. a formulat întâmpinare

prin care solicită respingerea recursului. (f.14).

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate precum și în considerarea dispozițiilor cuprinse în decizia Curții Constituționale nr. 164/2013, Curtea reține următoarele

:

În susținerea poziției sale procesuale în fața instanței de recurs, reclamantul a solicitat ca această instanță să aibă în vedere dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 164/2013.

Potrivit art. 127 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au efecte imediate de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale impune aplicarea efectelor acestora tuturor situațiilor juridice existente la data publicării, inclusiv deci litigiilor existente pe rolul instanțelor judecătorești la acea dată.

În consecință, Curtea reține că decizia menționată este aplicabilă prezentei

spețe.

Cu privire la conținutul concret al deciziei Curții Constituționale se rețin

următoarele:

Prin decizia nr. 164/2013, Curtea Constituțională a reținut că: "în ceea ce privește titularii dreptului la pensie care nu plăteau contribuția de asigurări sociale de sănătate, diferența de tratament juridic criticată a fost justificată în mod obiectiv, întrucât pensionarii care realizau venituri sub limita supusă impozitului pe venit nu plăteau contribuția de asigurări sociale de sănătate, fiind într-o situație diferită față de cei care plăteau contribuții aferente veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, dar într-o situație identică celor care se încadrau în ipoteza lit. e) din același articol. În același timp, măsura impusă de legiuitor a avut un caracter rezonabil, respectiv a urmărit respectarea principiilor de bază ale sistemului de asigurări sociale de sănătate: participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pe de o parte, și solidaritatea și subsidiaritatea în constituirea și utilizarea fondurilor, pe de altă parte.";

"Nu aceleași concluzii";,

se mai arată în decizia Curții Constituționale, "pot fi reținute și în ceea ce privește situația persoanelor care, în perioada în care soluția legislativă criticată a fost în vigoare, au realizat venituri din pensii asupra cărora au plătit contribuția de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din perspectiva acestor persoane, diferența de tratament juridic dintre pensionari, pe de o parte, și celelalte persoane care au realizat veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, de cealaltă parte, apare nu doar ca fiind contrară principiului egalității în drepturi a cetățenilor, dar și principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.";

În privința reclamantului, autoritatea fiscală a reținut realizarea de venituri din activități independente în intervalul martie 2005 - decembrie 2010, interval de timp în care reclamantul avea și calitatea de pensionar.

Potrivit celor menționate în decizia Curții Constituționale, reclamantul s-ar afla într-o situație nefavorabilă dacă ar fi trebuit să fie obligat la plata CASS pentru veniturile din activitatea independentă realizată, în condițiile în care beneficiată în baza legii de scutire de la plata acestei contribuții, având în vedere calitatea sa de pensionar potrivit art. 275 alin. 1 lit. f din Legea nr. 95/2006.

În consecință, față de cele menționate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se va admite recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.

2

Instanța a avut în vedere intervalul stabilit prin decizia Curții Constituționale, respectiv cel cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006, respectiv 1 mai 2006 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 93/2008, respectiv 30 iunie 2008.

Se vor menține restul dispozițiile sentinței atacate.

Cu privire la celelalte apărări formulate de reclamant în recursul său, Curtea reține caracterul obligatoriu al contribuției la plata asigurărilor sociale de sănătate, libertatea contractuală fiind stabilită în acest caz doar în privința alegerii entității asigurătoare de către asigurat, iar în lipsa existenței unei manifestări de voință din partea asiguratului, asigurarea obligatorie acționând în temeiul legii speciale.

Obligația de plată a impozitului pe venit de 16 % achitat de către reclamant nu este singura obligație fiscală a acestuia, realizarea veniturilor generând, în același timp, și obligația plătii altor contribuții fie către bugetul de stat, fie către bugetele speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul I. G. E. împotriva sentinței civile nr. 1 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.

, pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea.

Dispune anularea parțială a deciziei de impunere nr. 6412/2011 și a Deciziei nr. 9/2012.

Exonerează pe reclamant de plata obligațiilor fiscale pe intervalul 1 mai 2006 - 29 iunie 2008.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2013.

PREȘEDINTE,

F. T.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

M. H.

GREFIER,

pt.D. C. în c.odihnă, semnează Prim grefier,

M. LENA T.

Red.M.D./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: D.E.L. .

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7955/2013. Contencios. Anulare act administrativ