Decizia civilă nr. 8145/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8145/2013

Ședința publică din data de 04 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 974 din data de_, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. M., având ca obiect - anulare act administrativ și suspendare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin serviciul registratură, la data de_ intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 974 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantului S.

M. și s-a dispus anularea Deciziei de revizuire nr.74/_ și a Deciziei de debit nr.4/_ emise de pârâta C. J. de P. S. .

A fost obligată pârâta la acordarea și plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite acesteia înainte de emiterea deciziei de revizuire și aplicarea majorărilor și sporurilor de care reclamanta era în drept să beneficieze începând cu data intrării în vigoare a legii ce le prevede.

A fost respinsă cererea de constatare și de obligare a pârâtei la restituirea sumei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr.43/_ a Casei Județene de P. S. s-a stabilit că începând cu luna ianuarie 2011, în conformitate cu prevederile art.11 și art.33

din Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reclamantul având funcția de execuție de inspector grad profesional asistent, treapta I, gradația 2 în cadrul compartimentului pensii internaționale se reîncadrează în funcția de execuție inspector grad profesional asistent, clasa de salarizare 39, gradația 2.

Prin Decizia nr. 74/_ a pârâtei în urma examenului de promovare în grad superior celui deținut pentru funcționarii publici, reclamantul a fost promovat începând cu_ în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, clasa de salarizare 44, gradația 2 cu salariul de bază lunar de 1978 lei.

Ulterior la data de 12 ianuarie 2012 se dispune revizuirea Deciziei nr. 74/_ în sensul că începând cu_ salariul de bază al reclamantului este de 1433 lei (f.7) iar prin Decizia nr.4/_ (f.11) se dispune recuperarea sumei de 1344 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada_ -_ .

Motivarea acestei revizuiri din partea pârâtei este că la stabilirea salariului în urma promovării s-au avut în vedere doar prevederile art.2 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personal promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat";, fără să se coroboreze cu dispozițiile Ordinului nr.77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.285/2010 "În cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.

Potrivit art.2 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011, pentru personalul nou- încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Din interpretarea textului de lege menționat, rezultă în mod cert, că pentru personalul promovat în cursul anului 2011 în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face începând cu data promovării la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Cum reclamantul a fost promovat în cursul anului 2011 în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, clasa de salarizare 44, gradația 2 cu salariul de bază lunar de 1978 lei, aceasta trebuia să beneficieze din momentul promovării de nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din cadrul instituției publice în care este încadrată, respectiv de un salariu de bază de 1978 lei.

Este adevărat că prin pct. III lit. B, teza penultimă din Anexa la Ordinul nr. 77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost definit nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare, în cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, ca fiind cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010, însă tribunalul a apreciat că aceste dispoziții contravin spiritului Legii 285/2011, care prevede că în orice moment dat toți funcționarii publici care ocupă funcții publice similare

din cadrul aceleiași instituții publice au dreptul să beneficieze de același nivel de salarizare.

Însă nelegalitatea pct.III lit.b din Ordinul comun nr.77/_ a fost constatată de Curtea de A. C., și prin decizia a I.C.C.J., astfel că în mod greșit pârâta, la stabilirea salariului reclamantei în urma promovării într-un grad și clasă superioară, a făcut aplicarea dispozițiilor pct.III lit.B teza penultimă din anexa din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.285/2010 .

Pe de altă parte prin stabilirea nivelului de salarizare pentru funcții similare ca fiind cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010 numai pentru funcționarii nou încadrați sau promovați în cursul anului 2011, nu și pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, se ajunge la crearea unei discriminări nejustificate pe criteriul modalității de încadrare.

Într-adevăr, pct. III lit. B, teza penultimă din anexa din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, detaliază articolul 2 din lege, dar în niciun caz nu poate să o modifice.

Din această perspectivă, se poate spune că dispoziția respectivă din Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și ministrului finanțelor publice nr. 77/2011 a fost concepută într-o manieră care nu respectă spiritul legii în aplicarea căruia a fost edictat acesta.

Aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 2 din Legea 285/2010, se impune și din considerente de ordin general, care privesc posibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea oricărei cauze să facă aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative.

Astfel, tribunalul a considerat că trebuie să se țină cont de actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 285/20100 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, și nu ordinul emis în aplicarea legii.

Prin urmare, Ordinul nr. 77/20011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 285/2010, astfel încât trebuia aplicat numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară.

Această soluție decurge și din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora "Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă";.

Reținându-se astfel nelegalitatea deciziei contestate urmează a se dispune anularea acesteia și a deciziei de debit emisă în baza ei și a obliga pârâta la acordarea și plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite acesteia înainte de emiterea pârâta la acordarea și plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite acesteia înainte de emiterea deciziei de revizuire respectiv la data promovării în funcție și grad și aplicarea sporurilor și majorărilor de care reclamanta era în drept să beneficieze începând cu data intrării în vigoare a legii ce le prevede, respectiv a ține cont de toate modificările legislative în ceea ce privește creșterea acestor sporuri sau majorări, de la data promovării în funcție și grad.

Admiterea cererii privind restituirea sumei reținută de pârâtă ar însemna o dublă obligație de restituire pentru aceeași sumă de către pârâtă în condițiile în care, așa cum a dispus instanța, drepturile cuvenite curg de la data promovării în funcție și grad a reclamantei și ca urmare obligarea pârâtei la plata de la această dată a drepturilor salariale include și suma reținută, fiind o dublă restituire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P.

S.

solicitând admiterea recursului potrivit dispozițiilor art. 304 lit. 9 cod procedură civilă, casarea, sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a contestației reclamatei.

În motivarea recursului pârâta a arătat că reclamantul este incadrat in funcția de inspector, grad profesional principal in cadrul Casei Județene de P.

S. .

In cursul lunii mai 2011, a avut loc Ia C. J. de P. S., examenul de promovare in grad profesional, organizat in baza dispozițiilor art. 63, 64 si 65 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici 2r, cu modificările si completările ulterioare si Legea nr. 285/2010, privind salarizarea pentru anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, la care a participat si reclamantul. In urma participării la examen, petentul a promovat din funcția publica de execuție de inspector, grad profesional asistent, in funcția publica de inspector

grad profesional principal, dupa cum se poate observa din Decizia nr. 74/_ . Prin Decizia nr. 74/_ s-a acordat un salariu de baza in cuantum de

1978 lei, salariu stabilit in baza art. 2 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice pe anul 2011.

In cursul lunii decembrie 2011, conducerea instituției s-a autosesizat ca, la întocmirea deciziei nr. 74/_ s-a avut in vedere doar prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din

fondurile publice "în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat." fara sa se coroboreze cu dispozițiile Ordinului nr. 77/20011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 "în cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010".

Din coroborarea celor doua acte normative reiese ca, pentru funcționarii publici promovați in grad profesional in anul 2011, nivelul de salarizare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate in anul 2010 si nu treptei 1 de salarizare, asa cum eronat s-a stabilit prin decizia nr. 74/_ .

Drept urmare celor spuse mai sus, solicită admiterea recursului si casarea sentinței civile atacate.

Prin întâmpinarea formulată reclamantul intimat S. M.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 7-9.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Problema de drept supusă judecății vizează modalitatea legală de salarizare a funcționarilor publici promovați în cursul anului 2011 prin aplicarea coroborată a dispozițiilor Legii nr. 285/2010 și a Ordinului nr. 77/2011 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicare acesteia.

Litigiul a fost generat de emiterea la_ de către C. J. de P. S. a deciziei nr. 74, revizuită la_ prin care s-a revenit asupra deciziei având același număr, emisă la_, prin aceasta din urmă statuându-se în sensul că începând cu data de_ reclamantul promovează din funcția publică de inspector clasa 1, grad profesional asistent, cu un salariu de bază lunar de 1.433 lei în funcția publică de inspector clasa 1, grad profesional principal, cu un salariu de bază lunar de 1.078 lei. S-a apreciat prin decizia revizuită că nu au

fost avute în vedere reglementările cuprinse în Ordinul nr. 77/2011 potrivit cărora "În cazul funcționarilor publici… promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în 2010"; și nu treptei 1 de salarizare, așa cum s-a stabilit prin decizia din_ .

Urmare a invocării de către reclamant a excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. III lit. b din Ordinul nr. 77/_ privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, prin decizia din_ dată în dosar nr._ /a1 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția constatând nelegalitatea dispozițiilor contestate, respectiv a sintagmei

"în cazul funcționarilor publici nou încadrați sau promovați nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare este cel corespunzător treptei III de salarizare utilizate în anul 2010";.

Înlăturând așadar de la aplicare dispozițiile Ordinului nr. 77/2011 a căror nelegalitate a fost constatată prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 concluzia ce se impune a fi reținută este aceea că singurele prevederi ce trebuie avute în vedere cu privire la salarizarea reclamantului sunt cele ale art. 2 din Legea nr. 285/2010, așa cum în mod corect s-a reținut prin decizia nr. 77/_, actele administrative emise ulterior cu luarea în considerare a Ordinului nr. 77/2011 impunându-se a fi anulate.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 947 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 947 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

F. T.

Judecător,

M. H.

Judecător,

D. M.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: P. R. a M. lena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8145/2013. Contencios. Anulare act administrativ