Sentința civilă nr. 14456/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14456/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. S. V. C. N. și pe pârât D. DE I. SI T. L. A M.
C. N., pârât M. C. N., pârât P. M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. Loredana Căprar, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că reclamanta a depus prin serviciul registratură cerere de modificare a acțiunii introductive de instanță, la data de_ pârâta de depus prin serviciul registratură întâmpinare.
Instanța comunică reprezentantei reclamantei întâmpinarea depusă de pârât și solicită acesteia să precizeze dacă mai susține petitul cu privire la suspendarea executării Deciziei de impunere, având în vedere faptul că nu s-a achitat cauțiunea.
Reprezentanta reclamantei arată faptul că reclamantul nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță pentru cererea d esuspendare.
Instanța în baza art. 215 CPC urmează a respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere ținând seama că reclamanta nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță pentru acest termen, element esențial pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
Instanța nemaifiind de formulat alte cereri în probațiune declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, solicită anularea Deciziei de impunere nr. 4. și a dispoziției P. ui cu consecința anulării obligației de plată a sumelor solicitate. Consideră că decizia s-a emis prin aplicarea în mod greșit a prevederilor legale deoarece reclamanta nu se obligă la plata impozitului pe clădiri deoarece este o organizație nonprofit având activitate sportivă, astfel temeiul de drept care i se aplică sunt prevederile art. 67 din Legea 69/2000, reclamant nu are calitatea de utilizator final al clădirii având în vedere faptul că, contractul de închiriere s-a încheiat cu Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu"; iar clădirea este utilizată pe o perioadă de 8 ore lunar, este o utilizare restrânsă. Utilizatorul final e Liceul teoretic
"Nicolae Bălcescu";, astfel că utilizatorului parțial nu poate fi obligat la plata impozitului chiar dacă s-ar admite achitarea impozitului, reclamanta nu poate să fie obligată să achite în ponderea precizată, ar trebui să fi achit impozitul parțial de fiecare utilizator, acest mod de calcul este utilizat și de alte Consilii L. din țară.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul C. S. "V. "; C.
N. în contradictoriu cu pârâții D. DE I. SI T. L. A M. C. N.
, M. C. N. și P. M. C. -N. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 4. /_ emisă de către D. de impozite și taxe locale C. -
N., la data de_, și a Dispoziției nr. 941/_ a primarului municipiului C. -N., cu consecința anulării obligației de plată a sumei de 2775 lei reprezentând 2219 lei taxa pe clădire, pentru perioada noiembrie 2010- decembrie 2012, 556 lei majorări de întârziere aferente, calculate până la sfârșitul anului 2012, suspendarea executării Deciziei de impunere mai sus menționate până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Decizia nr. 4. din_, D. de impozite și taxe locale C. -N. a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita taxa pe clădire, aferentă spațiului care a făcut obiect al contractului de închiriere încheiat de către C. S. "V. " cu Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din C. -N., pentru perioada noiembrie 2010- decembrie 2012.
Apreciază că această decizie de impunere este emisă de către pârâtă, printr-o aplicare și interpretarea greșită a legii, motiv pentru care am formulat, în termen legal, Contestație împotriva acesteia.
Contestația a fost respinsă prin Dispoziția primarului municipiului C. -N. nr. 941 din martie 2013, cu consecința menținerii tuturor obligațiilor de plată stabilite prin Decizia nr. 4. /_ .
Conform Actului constitutiv nu desfășurăm nici un fel de activități comerciale sau economice, care să ne aducă venit, astfel că s-ar impune scutirea noastră de la plata taxelor și impozitelor locale.
Temeiul legal al pretențiilor noastre se regăsește în Legea nr. 69/2000, ce guvernează domeniul nostru de activitate și care prevede în art. 67 alin. 5: "Structurile sportive fără scop lucrativ sunt scutite de impozite si taxe locale."
De asemenea, conform prevederilor art. 3 alin. 1 din I.egea nr. 69/2000 republicată: "Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului in comunitățile locale. "
Or, în contextul în care subscrisa nu realizează activități aducătoare de profit, ci doar activități de selecție și pregătire a sportivilor, apreciem că, în baza Legii 69/2000 ar trebui să fim scutiți de la plata taxei pe clădire instituită de Codul fiscal, în caz contrar această obligație de plată care este considerabilă, punându-ne în imposibilitatea de a mai derula o serie de activități sportive importante.
Pârâta susține, cu argument legale (Legea 76/2010), că singurele entități scutite de la plata taxei pe clădire sunt persoanele juridice de drept public și cum subscrisa nu deține această calitate, nici una dintre prevederile mai favorabile prevăzute în legislația care ne guvernează activitatea nu au aplicabilitate.
Așa cum însăși pârâta a menționat, conform Codului fiscal, utilizatorul final al unei clădiri este obligat, conform legii, să achite taxa pe clădire. Dar C. S. "V. ", nu poate fi considerat utilizatorul final al sălii de gimnastică a Liceului Nicolae Bălcescu întrucât folosința asupra acestui spațiu din incinta Liceului nu a fost nicidecum una permanentă.
Această folosință, s-a exercitat, așa după cum rezultă din Contractul de închiriere și din Adeverința eliberată de locatorul nostru (pe care le anexăm) doar pe parcursul unui număr de opt ore lunar, context în care apreciem că nu poate fi considerat utilizator final al unei clădiri, cel care folosește un spațiu pentru un număr de ore lunar redus, ci acela care are "folosința majoritară" asupra spațiului.
Spațiul în discuție a fost folosit așadar în cea mai mare măsură chiar de către Liceu, într-o mică măsură de către subscrisa și chiar și de către alți "chiriași" (spațiul a fost folosit și de către o persoană fizică autorizată).
Arată reclamanta că utilizator final și singurul care poate fi obligat la plata taxei pe clădire este I iceului Teoretic "Nicolae Bălcescu", care în schimbul unei sume de bani i-a permis să folosim un spațiu din incinta sa, doar atunci când conducerea unității școlare știa că nu mai are nevoie de spațiul respectiv pentru propriile activități, iar în alte intervale orare spațiul a fost folosit și de către alte entități.
Nu este admisibilă transferarea obligației de plată a taxei pe clădire, asupra unei persoane juridice, care nu folosește respectiva clădire în adevăratul înțeles al termenului de "folosință"-, termen care ar presupune un caracter de permanență, ceea ce nu este cazul în situația de față.
De altfel, se poate observa, că nu ne încadram în situația obligației de a plăti această taxă, chiar făcând noi înșine trimitere la pct. 17 ( 2) din HG nr. 50/2012, care constituie temeiul pretențiilor pârâtei față de subscrisa: "Dacă o persoană juridică concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau folosință încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru aceeași clădire cu alte persoane, taxa pe clădire va fi datorată de utilizatorul final. "
Este așadar vorba despre încheierea de contracte care vizează spațiul în integralitatea lui, este vorba despre situația existenței unui singur utilizator al unei clădiri/spațiu, fără a putea fi vorba de partajarea dreptului de folosință între mai mulți utilizatori.scutiți de obligația achitării taxei pe clădire prin prisma prevederilor art. 67 alin, 5 din Legea nr. 69/2000, iar în subsidiar și pentru că dispozițiile Codului fiscal privind obligația achitării taxei pe clădire nu se aplică în cazul concret al contractului pe care subscrisa l-a încheiat cu Liceul teoretic Nicolae Bălcescu, raportat la faptul că acest contract a conferit drepturi de folosință extrem de limitate, ce nu ne-au adus statutul de "utilizator final".
Artă reclamanta că în Contestația și în celelalte adrese expediate Direcției de impozite și taxe locale C. -N., în Contractul de închiriere, în actul adițional la aceste contract în orice alt înscris sau comunicat, locatorul nostru nu a precizat vreodată o valoare de inventar a clădirii și în special o valoare de inventar a spațiului
care a făcut obiect al contractului nostru, iar valoarea înscrisă în Decizia de impunere pe care o contestăm este una exagerată, care nu știm nici măcar dacă vizează clădirea în totalitatea ei sau doar sala de gimnastică a Liceului Nicolae Bălcescu.
În plus, este vorba despre o valoare de inventar, înscrisă la data de_, dată la care C. sportiv V. nu mai folosea acel spațiu, Contractul de închiriere fiind reziliat, prin acordul părților încă din data de_, o valoare stabilită în mod unilateral dincolo de orice încunoștințare a reclamantei.
O astfel de modalitate de calcul ar fi corectă doar în contextul în care reclamanta ar fi avut folosința permanentă asupra spațiului închiriat, ci nu doar o folosință pe parcursul a opt ore lunar.
Obligația de achitare a taxei s-ar împărți între toți cei care folosesc în mod direct un spațiu. în speța noastră obligația ar reveni în cea mai mare măsură liceului, iar subscrisei în considerarea numărului de 96 de ore de folosință anuală.
Interpretând în mod echitabil reglementările legale, stabilirea taxei pe clădire a avut Ioc în modalitatea arătată mai sus și de către alte unități administrative- teritoriale ale României (anexăm Hotărâri ale Consiliului local Ploiești pe anul 2012).
În cazul în care considerăm că legea nu permite o astfel de calculare a taxei pe clădire am ajunge la concluzia că legea permite multipla taxare pentru același spațiu, ori acesta nu poate cu siguranță să constituie voința legiuitorului.
În situația dedusă judecății, conform celor susținute de către pârâtă, am putea fi obligați să achităm aceeași taxă pe clădire, pentru același spațiu atât subscrisa, Liceul Nicolae Bălcescu cât și orice alți utilizatori temporari cu care Liceul a încheiat contracte de folosință privind același spațiu.
Pârâta arată în motivarea respingerii contestației subscrisei că Apetența invocă o culpă proprie de necunoaștere a legii fiscale" care nu poate să o scutească de la obligația de plată și că nici faptul că acesta obligație de plată nu a fost prevăzută în contractul de închiriere nu are nici o relevanță, întrucât taxa pe clădire se aplică ex lege. dincolo de voința părților.
Dacă locatorul, care cu siguranță a încunoștințat pârâta privind contractul nostru de închiriere, ne-ar fi adus la cunoștință această obligație legală am fi reziliat imediat convenția de închiriere întrucât o astfel de obligație excede posibilităților noastre financiare.
Pârâta, pe de altă parte, a încunoștințat-o pe reclamantă asupra acestei datorii, după o perioadă de aproape doi ani, sumele care i se pun în sarcină fiind, după o astfel de perioadă de timp foarte mari.
Imediat ce a luat la cunoștință de aceste pretenții formulate împotriva noastră am reziliat Contractul de închiriere cu Liceul teoretic Nicolae Bălcescu. Locatorul a omis să încunoștințeze pârâta cu privire la acest aspect, astfel încât Decizia de impunere nr. 4. /2012 stabilește obligații fiscale în legătură cu spațiul în discuție, inclusiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2012, chiar dacă s-a reziliat contractul de închiriere încă de la începutul lunii noiembrie 2012,
Pârâtul M. C. -N. ,D. de T. și I. L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Prin cerere de chemare în judecată, reclamantul solicită instanței de judecată să dispună anularea deciziei de impunere nr. 4. /_ pentru stabilirea taxei pe clădire, emisă de M. C. -N., D. de T. și I. L. și a Dispoziției nr. 941/_ emisă de P. M. C. -N. .
În fapt, prin contestația înregistrată la D. de impozite și taxe locale din cadrul M. C. -N. cu nr.65323/_, petenta susține faptul că taxa pentru spațiul - cu destinație sală de gimnastică - cu suprafața de 139 mp, situat în C. -N.
, str.Constanța, nr,6, deținut în baza contractului de închiriere nr.7/2010 încheiat cu Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", stabilită prin decizia de impunere nr.4. /_
, a fost calculată cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, deoarece petenta este o asociație non-profit, fără scop patrimonial, având ca obiect promovarea sportului; este scutită de la plata taxei în baza prevederilor art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000; M. C. -N. nu a ținut cont în stabilirea sarcinii fiscale de faptul că petenta folosește spațiul doar 8 ore pe lună.
Urmare analizării situației fiscale de fapt și de drept a petentei, a fost emisă de P. M. Cuj-N. Dispoziția nr. 941/_ prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă.
Prin decizia de impunere nr.4. /_, emisă de către D. de taxe și impozite locale din cadrul M. C. -N., a fost comunicat petentei faptul că aceasta figurează în evidențele fiscale ale M. C. -N. cu obligații de plată pentru perioada fiscală_ -_ constând în taxă pe clădire în cuantum de 2775 lei, calculată în baza prevederilor art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, a art. 17 alin. 2 teza finală din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal și art. 1241 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, republicată " Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădirii". Prin modificarea adusă textului legal amintit mai sus prin Legea nr. 76/2010, legiuitorul a clarificat în mod indubital sfera persoanelor care datorează această taxă, respectiv singurele entități care sunt scutite de la plată fiind persoanele juridice de drept public, petenta - în calitatea sa de persoană juridică - nefăcând dovada prin documentele anexate contestației că ar deține calitatea de persoană juridică de drept public. în plus teza finală a art. 17 alin. 2 din HG 44/2004 prevede expres faptul că dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru aceeași clădire cu alte persoane, taxa pe clădiri va fi datorată de utilizatorul final. Contribuabilii prevăzuți la alin. (2) vor anexa la declarația fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesiunea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii respective. în situația în care în acest act nu sunt înscrise valoarea de inventar a clădirii
înregistrată în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii, precum și data înregistrării în contabilitate a clădirii
respective. La act se anexează, în mod obligatoriu, un certificat emis de către proprietari, prin care se confirmă realitatea mențiunilor respective.
Din prevederile legale mai sus menționate reiese că persoanele juridice titulare ale unor drepturi de folosință temporară asupra unor clădiri aflate în proprietatea unității administrative-teritoriale sunt ținute la plata taxei pe clădire stabilită conform reglementărilor incidente. Legea fiscală nu condiționează această obligație de existența unui raport juridic direct între unitatea administrativ-teritorială și persoanele juridice și nici de modalitatea efectivă de folosire a spațiului închiriat de către locatar (care reprezintă aspecte de natură contractuală ce nu pot afecta existența obligației fiscale), iar exceptarea acestora de la plata impozitului nu are nicio o bază legală.
Obligația de a achita sarcinile fiscale pentru taxa pe clădire se aplică ex lege, fără a fi necesar să fie inserată în contractele de închiriere ce au ca obiect clădiri proprietate a unității administrative-teritoriale asupra cărora subzistă un drept de administrare în persoana locatorului, terț față de proprietarul clădirii.
Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității (art. 10 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală). Faptul că petenta invocă o culpă proprie de necunoaștere a legii fiscale, nu poate să-i creeze acesteia un drept de scutire de la plata obligațiilor fiscale legal stabilite, deoarece nemo censetur ignorarem legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii).
Art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000, invocat de petentă, nu este aplicabil în speță deoarece Codul Fiscal nu prevede expres scutirea structurilor sportive fără scop lucrativ de la plata impozitelor și taxelor locale, iar art. 1 alin.3 din Codul Fiscal instituie regula că scutirile prevăzute de alte acte normative decât Codul Fiscal nu pot prevala asupra dispozițiilor din Codul Fiscal. Conform art. 1 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 571/2003 "(1) Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariate, precizează contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri. (2) Cadrul legal de administrare a impozitelor și taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislația privind procedurile fiscale.
(3) în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal. ". Prin urmare nu poate fi reținută susținerea petentei potrivit căreia ar fi scutită de la plata taxei pe clădire în baza prevederilor art. 67 alin. 5 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, deoarece începând cu
data intrării în vigoare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, conform art. 298 Cod Fiscal, au fost abrogate orice dispoziții contrare acestuia. Având în vedere că facilitățile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 69/2000 nu se regăsesc în Codul Fiscal și nici nu au fost restabilite prin legi speciale, ulterior intrării în vigoare a Codului Fiscal, apreciem că nu este incidență în speță această scutire.
În baza contractului de închiriere nr. 7/_, petenta a închiriat de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", (titularul dreptului de administrare asupra clădirii situate în C. -N., str. Constanța, nr. 6, având proprietar M. C. -N. ), spațiul cu destinație de sală de gimnastică în suprafață de 139 mp.
Faptul că în actul prin care petenta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului din clădirea situată în C. -N., str. Constanța, nr.6, nu era prevăzută expres obligația de a achita obligațiile fiscale aferente clădirii folosite în baza contractului de închiriere încheiat cu titularul dreptului de administrare nu poate să o scutească pe aceasta de la plata obligațiilor fiscale principale și a accesoriilor calculate, deoarece taxa pe clădire este o obligație legală, care se aplică ex lege, fără să aibă legătură cauzală cu prevederile contractuale sau cu prevederile din alte acte administrative de dare în folosință, iar calculul accesoriilor la debitul principal este reglementat de asemenea prin prevederile Codului de procedură fiscală.
Nu poate fi reținută susținerea petentei potrivit căreia taxa ar fi datorată eventual de locatorul - titular al dreptului de administrare asupra clădirii (Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu"}, în condițiile în care titularul dreptului de administrare asupra clădirii proprietatea unității administrativ-teritoriale ar datora taxa doar dacă este utilizatorul final al clădirii, ori în speță tocmai prin contractul de închiriere nr. 7/_ petenta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului în discuție și implicit calitatea juridică de utilizator final, calitate ce presupune ope legis ( art. 249 alin. 3 Legea nr. 571/2003, art. 17 alin. 2 teza finală, HG. 44/2004) obligația de a achita sarcina fiscală stabilită de prevederile art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Teza finală a art. 249 alin. 3 prevede în mod expres faptul că modalitatea de stabilire a taxei pe clădire este similară cu modalitatea de stabilire a impozitului pe clădire, respectiv art.253 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal ((1) în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii (2) Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al M. București.(3) Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.)
Mai mult de atât Legea nr. 571/2003 nu prevede nicio posibilitate de stabilire a taxei pe clădire în funcție de criteriul orelor ci doar în funcție de criteriul temporal minimal al luniilor contractuale în care se utilizează un imobil proprietate a unei unități administrativ-teritoriale.
Taxa pe clădire pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, se datorează conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea O.Gnr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu începere de la_ . în mod indubitabil, petenta este
titulara unui drept de folosință în calitatea sa de utilizator final, sintagmă prevăzută în mod expres de Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, în art. 249 alin.3, respective HG 44/2004 ( art. 17 alin. 2) drept care generează obligația corelativă de a achita taxa pe clădire, și implicit majorările de întârziere aferente.
Articolul 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege". Potrivit prevederilor exprese ale art. 120 din Codul de procedură fiscală (1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv ,iar în conformitate cu dispozițiile art. 119 din același act normativ, Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere. (2) Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. (3) Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, (art. 1241 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin decizia de impunere nr 4. emisa la data de_ de catre D. de
I. si T. L. a M. C. -N. s-a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 2219 lei reprezentand taxa pe cladiri si majorari de intarziere in cuantum de 556 lei, datorate pentru perioada_ -_ .
Reclamantul a formulat contestatie administrativa impotriva deciziei de impunere mentionate, contestatia fiind respinsa prin Dispozitia nr 941/_ a P. ui municipiului C. -N. .
Instanta remarca faptul ca reclamantul a fost identificat ca titular al sarcinii fiscale privind taxa pe clădiri in temeiul dispozitiilor art 249 alin 3 din Legea nr 571/2003 republicata privind Codul fiscal respectiv art 17 alin 2 din HG nr 44/2004 astfel cum a fost modificata prin HG nr 50/2012.
Astfel, spațiul reprezentând sală de gimnastică pentru care a fost calculata taxa impusa reclamantului are o suprafata de 139 mp și este situata in incinta Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu"; din C. -N., str.Constanța, nr.6. Clădirea se află in proprietatea M. C. -N. si in administrarea Liceului Teoretic
"Nicolae Bălcescu";.
Prin contractul de inchiriere nr 7/_ titularul dreptului de administrare a inchiriat reclamantului spatiul in suprafata de 139 mp cu destinatia sală de gimnastică, perioada contratuala fiind de 4 ani ( filele 45-46). La data de_ părțile contractante au convenit rezilierea contractului de inchiriere nr 7/2010 incepand cu data de_ .
Instanta noteaza ca pentru cea mai mare parte a perioadei supuse controlului (_ -_ ) taxa pe cladiri era reglementata de art 249 alin 3 Cod fiscal respectiv pct 17.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate
prin HG nr 44/2004.Astfel, potrivit pevederilor pct 17.2 din Normele metodologice in vigoare pana la data de_ :"In cazul cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice, concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri";.
Din circumstantele cauzei rezulta ca emiterea deciziei de impunere nr 4. din_ a fost rezultatul direct al modificarilor survenite in cuprinsul pct 17.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prin HG nr 50/2012.Urmare a intrarii in vigoare a HG nr 50/2012 ( 31 ianuarie 2012) textul pct 17.2 din Norme are urmatorul continut:"In cazul cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori folosinta, dupa caz, se datoreaza taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice, concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri.Daca o persoana juridica-concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosinta-incheie ulterior contracte de concesiune, inchiriere, administrare sau folosinta pentru aceeasi cladire cu alte persoane, taxa pe cladiri va fi datorata de utilizatorul final";.
Modificarea esentiala a vizat, asadar, titularul sarcinii fiscale, care a fost explicit identificat ca fiind "utilizatorul final";.
Instanta noteaza, raportat la succesiunea in timp a actelor normative care au stat la baza stabilirii creantei fiscale, ca este necesar a clarifica in ce masura sunt in fata unei incalcari a principiului neretroactivitatii legii data de aplicarea de catre parat a dispozitiilor unui act normativ in vigoare din data de_ unor situatii juridice nascute până la această dată.
Principiul neretroactivitatii stabileste ca legea este destinata sa guverneze numai situatiile juridice care sunt plasate, din perspectiva nasterii, modificarii sau stingerii, dupa momentul intrarii ei in vigoare. Dupa cum reiese din chiar denumirea principiului acesta este reglementat printr-o norma imperativ prohibitiva. Expresia acestei interdictii este data de prevederea art 6 alin 1 din Noul cod civil care stabileste ca legea este aplicabila atat timp cat este in vigoare si nu are putere retroactiva.Regula astfel prescrisa este intarita prin consacrarea sa la nivel constitutioanl, a perceptului inscris in art 15 alin 2 din Constitutie, conform caruia " legea dispune numai petnru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile";.Asadar, in prezent, fara vreo posibila derogare, legea civila noua nu se poate aplica trecutului.
S-a apreciat ca legile interpretative ar putea fi considerate drept o exceptie aparenta de la principiul neretroactivitatii. Exceptia nu poate fi considerata drept un a veritabila, deoarece normele interpretative nu sutn de natura sa genereze un conflict real de legi.De altfel, orice clarificare ar fi adusa prin interpretarea legala, cu privire la situatiile prevazute de legea anterioara interpretata ea nu va putea afecta in vreun fel drepturile castigate in baza unei interpretari diferite, date de organul judiciar care a solutionat raportul juridic generator.In acest sens, art 9 alin 2 din Noul Cod civil prevede fara echivoc ca:";Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor";.Acest text a fost interpretat si in sensul ca norma interpretativa nu mai face corp comun cu cea interpretata si va produce efecte numai pentru viitor.
Fiind adoptate prin hotarare a guvernului Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal constituie acte normative care, porivit Constitutiei si Legii nr 90/2011, sunt date in vederea organizarii executarii legilor. Normele metodologice de aplicare a Codului fiscale trebuie astfel concepute incat prin intermediul lor sa se realizeze exclusiv o concretizare a modului de aplicare a dispozitiilor Codului fiscal fara a se aduce atingere cu nimic sferei de reglementare a Codului. In masura in care prin Normele metodologice se aduce atingere Codului fiscal, functia de punere in executare nu mai este indeplinita iar normele devin nelegale.
Este de netagaduit dreptul statului de a percepe taxe si impozite in baza unor legi reale, disponibile intr-o redactare accesibila contribuabilului cu pregatire medie.Este de asemenea, de natagaduit dreptul oricarei persoane de a fi protejata de abuzul de drept al autoritătii.Acest conflict intre protectia unui drept privat si apararea unui interes public este cazul judiciar tipic in care principiul proportionalitatii este cel care deceleaza. In contextul in care culpa pentru inexistenta unei legislatii fiscale corespunzatoare apartine autoritatilor stabilirea retroactiva a unor sarcini fiscale apare ca o masura administrativa care incalca principiul proprotionalitatii.In acest sens este si Decizia Curții Europene în cauza C-188/09 Profaktor Kulesza, Frankowski, Jóźwiak Orłowski, extrem de relevantă în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor instituite de statele membre în materie fiscală:"În această privință, este util să amintim că, în lipsa unei armonizări a legislației comunitare în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un regim instituit prin această legislație, statele membre sunt competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate. Acestea sunt totuși obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale și, în consecință, cu respectarea principiului proporționalității"; (parag. 29).
Mai mult decat atât, orice aplicare retroactivă a unei norme de interpretare în materie fiscală este contrară principiilor certitudinii impunerii care elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale precum și principiului eficienței impunerii care presupune asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore,principii consacrate de art. 3 lit. b și c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Pe de altă parte, instanța constată că in mod nelegal pârâții au inclus in calculul creantei reprezentand impozit pe clădiri și perioada_ -_ cu toate că la data de_ raportul contractual intre reclamant și Liceul Teoretic "Nicoale Bălcescu"; a incetat amiabil, reclamantul pierzând calitatea de locatar al spatiului in suprafață de 139 mp-sală de gimnastică și implicit calitatea de "utilizator final"; și titular al sarcinii fiscale reprezentând taxă pe cladire.
Pentru toate considerentele mai sus expuse instanta stabilește că Dispozitiei
P. ui municipiului C. -N. nr 941/_ este nelegala astfel ca va dispune anularea acesteia precum si a Deciziei de impunere nr 4. /_ emisă de M.
C. -N. .
In temeiul art 453 Cod procedura civila instanta va oblige paratii sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 604,3 lei reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar mobil și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanul C. S. V. C. -N. cu sediul în C. -N., str. D. nr. 33-35, jud.C. in contradictoriu cu pârâții M.
C. -N. C. -N., cu sediul in Piața U. nr. 1, jud.C. și P. municipiului C.
-N. cu sedul in C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C.
Dispune anularea Dispoziției nr 941/_ a primarului municipiului C. -N. și anularea Deciziei de impunere nr 4. /_ emisă de M. C. -N. .
Obligă pârâții să plătescă reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 604, 3 lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 18 octombrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.tehnored MFB/ 5 ex/_
