Decizia civilă nr. 8205/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8205/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta O. C. M. împotriva sentinței civile nr. 4789 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimat C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul promovat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 6 septembrie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4789 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. C. M., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr. 376340/1/_ și nr. 376340/2/_ privind stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 2006-2011.
S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că începând cu anul 2007, reclamanta O. C. M. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 376340/1/_ și nr.376340/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011 (f.6,7).
Reclamanta atacă acum în contenciosul administrativ aceste acte administrative fiscale.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Această prevedere legală a făcut obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Această sentință a fost, însă, modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de anulare a textului legal menționat.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamanta se mai prevalează de faptul că o plată nu se poate face retroactiv, ci numai pentru viitor.
Instanța de fond a apreciat că acest aspect privește, de fapt, dreptul Casei de A. de S. a județului C. de a stabili contribuțiile și accesoriile la
FNUASS, pârâtei putându-i-se impune doar sarcina de a respecta termenul de prescripție al dreptului.
Or, art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că executarea silită poate fi realizată de casele de sănătate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 91 din acest din urmă act normativ stabilește termenul de prescripție de 5 ani, care "începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală";.
Observând că în speță pârâta a respectat termenul legal de prescripție, instanța de fond a considerat că nici acest argument al reclamantei nu este pertinent.
Pe de altă parte, a mai apreciat prima instanță, nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu este de natură a exonera reclamanta de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Referitor la Decizia de impunere din oficiu nr. 376340/2/_ , instanța de fond a arătat că în materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța de fond a apreciat că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, s- a respins ca nefondată cererea reclamantei.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta O. C. M. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și, în consecință, pronunțarea unei decizii de modificare în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta arată că la data de_ intimata C. Județeană de A. de S. C. a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS nr. 376340/1 și decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS nr.376340/2, invocând dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 95/2006 și în OG nr.92/2003.
A arătat reclamanta că deși instanța de fond a apreciat că are calitate de asigurat în virtutea legii, totuși a considerat că nu are calitatea de asigurat, întrucât nu a încheiat contract de asigurare cu intimata.
Invocând dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 care stabilesc condițiile pentru ca o persoană, cetățean român cu domiciliul în România, să devină asigurat, respectiv că acesta trebuie să facă "dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi", iar "persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator",
reclamanta subliniază că dobândirea calității de asigurat pentru un cetățean român cu domiciliul în România este condiționată de piața care urmează a se face în baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis. Legiuitorul a înțeles să lege nașterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea nici un rost. Existența obligației de plată a acestei contribuții ope legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. Așadar, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conținut doar art. 208, Iară a fi avut în conținutul său și art. 211 se putea susține caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare plata este obligatorie și în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3. De asemenea, această concluzie este susținută și de alte dispoziții din
Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la "obligația de plată a contribuției", ci la obligația de a se asigura în condițiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 și 3 (adică persoanele asigurate fără plată) "au obligația să se asigure în condițiile art. 211", adică să încheie contract.
Art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de A. de S., precum și art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuție personală și modalitățile de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Așadar, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asigurați, iar aceștia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au încheiat un contract de asigurare. De altfel, chiar și în art. 4 alin. 4 din H.G. 972/2006 se prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare cu casele de asigurări direct sau prin angajator. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, astfel că a admite că există și persoane neasigurare (adică fără respectarea art. 211) care ar datorate aceste contribuții înseamnă a recunoaște implicit și că aceste persoane nu au dreptul la informare. Cum legiuitorul a stabilit expres ce drepturi au persoanele asigurate, adică cele ce au încheiat un contract, implicit a stabilit că celelalte persoane nu sunt asigurați și nu au aceste drepturi.
Dacă Legea nr. 95/2006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuții nu ar fi trebuit să condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale.
Dacă ar fi fost obligatorii, implicit mecanismul de funcționare ar fi trebuit să fie independent de faptul plății, adică persoana care nu a încheiat contract de asigurare să fi putut beneficia de serviciile medicale chiar dacă nu au contract (odată ce ar fi fost ope legis), iar aceasta să fie un simplu debitor ce urma să achite de bunăvoie sau să fie executat silit. Or, dimpotrivă art. 211 alin. 11 stabilește categoric că "asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond. Din altă perspectivă, această modalitate de reglementare este corectă, suprapunându-se noțiunii de contribuție, căci numai impozitul este o plată bănească obligatorie, generală și fără obligația statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat (art. 7 pct. 10 din Codul fiscal). Apoi, art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calității de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziție recunoaște că există categorii de persoane care nu fac dovada calității de asigurat și care totuși beneficiază de anumite servicii.
S-ar putea susține, că în această categorie ar intră persoanele ce nu realizează venituri, însă acest argument nu este susținut de modul de redactarea a acestui text și nici de condițiile din art. 211 ce stabilește modul de dobândire a calității de asigurat. Art. 220 privește generic persoanele ce nu fac dovada calității de asigurat. Dacă s-ar fi vizat strict categoria persoanelor ce nu realizează venituri trebuia să menționeze expres că "persoanele ce nu realizează venituri beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor...". Concluzia ce se desprinde este că pot fi și persoane care nu sunt asigurate, unele beneficiind de servicii medicale în virtutea legii, dar și altele care neîncadrându-se în enumerarea legală nu beneficiază de servicii medicale pentru că nu au calitatea de asigurat nici legal, nici convențional.
Art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 stabilește că persoanele care nu sunt salariate au obligația să comunice direct casei de asigurări alese veniturile pe baza contractului de asigurare. Fără îndoială, a considerat reclamanta, textul stabilește că raportul juridic are o natură contractuală ce are la bază voința persoanei, odată ce face trimitere la casa de asigurări aleasă și obligația este pe baza contractului de asigurări.
Practic, susține reclamanta, natura juridică a raporturilor existente între casele județene de asigurări de sănătate și persoanele fizice care au dobândit calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare este una contractuală, iar deciziile emise de casele județene de asigurări de sănătate în temeiul dispozițiilor codului de procedură fiscală nu au natură fiscală, deci implicit sunt nelegale, raportat la dispozițiile art. 1 alin 4. C.proc. fiscală.
Raportat la natura contractuală a contribuției de asigurări de sănătate, reclamanta arată că, CJAS C. avea posibilitatea să îi impună încheierea unui contract de asigurare prin metode specifice, respectiv prin promovarea unei acțiuni judiciare având ca obiect obligația de a face, iar apoi, în cazul în care nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată stabilită conform Legii nr. 95/2006, CJAS C. ar fi putut să o execute silit conform codului de procedură civilă, respectiv art. 2 al. 3 din C.pr.fiscală.
A mai menționat reclamanta că, această contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate a devenit o contribuție de natură fiscală, doar de la data de 1 iulie 2012, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2011 de modificare și completare a codului de procedură fiscală. Până la data menționată, casele județene de sănătate erau competente să colecteze veniturile datorate de persoanele fizice obligate să încheie contracte de asigurare în baza art. 211 din Legea nr. 95/2006, dar nu prin intermediul A.N.A.F.-ului, ci conform procedurii specificate mai sus, iar A.N.A.F.-ul, în conformitate cu art, 26.1 alin 4 din Legea nr. 95/2005, era competent sa colecteze doar veniturile datorate de angajatori - persoane fizice și juridice.
În opina reclamantei, practica caselor județene de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere bazându-se doar pe dispozițiile art. 208 din Legea nr. 95/2006, în care se prevede că "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar"; este eronată întrucât se întemeiază pe interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie, datorită necorelării dispozițiilor art. 208 cu dispozițiile art. 211 alia 1.
Pe de altă parte, reclamanta arată că faptul că nu are calitatea de asigurat și implicit obligația de plată a contribuției,- deoarece nu a încheiat contractul de asigurare, este o chestiune recunoscute tacit chiar și de C. Județeană de S.
C. care consideră ca nu beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr. 95/2006, pentru asigurați deoarece reclamanta nu a fost informată cel puțin o dată pe an asupra serviciilor la care are dreptul, nu i s-au comunicat nivelul de
contribuție personală și modalitățile de plată și nu a fost înștiințată asupra drepturilor și obligațiilor care îi revin.
Cu privire la hotărârea instanței în sensul că reclamanta era ținută la plata accesoriilor, aceasta apreciez raționamentul instanței greșit, pentru că în ipoteza în reclamanta ar accepta că CJAS C. este organ administrativ fiscal și în speță sunt incidente normele de drept material și procedural fiscal, este aberant să se emită o decizie de plata pentru accesorii la FNUASS în contextul în care nu există o decizie privind contribuția datorată, care să fi fost comunicată în termenul legal și în care să se prevadă scadența plății, întrucât doar de la scadență se pot percepe dobânzi, majorări de întârziere și penalități Deci, sub acest aspect decizia atacată este nulă. și insecuritate a raporturilor juridice de natură fiscală.
Intimata C. DE A. DE S. A J. C. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, argumentat de faptul că reclamanta a fost identificată cu venituri realizate din profesii libere și comerciale, iar raportat la aceste venituri,
C.A.S. C. a stabilit obligația de plată către FNUASS, iar reclamanta avea obligația de a-și declara veniturile și de a plăti în mod corespunzător contribuția datorată.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Probele administrate în fața primei instanțe relevă caracterul legal și temeinic al soluției pronunțate de către judecătorul fondului și netemeinicia demersului de anulare a celor două acte administrativ-fiscale dedus judecății.
Astfel, așa cum a reținut în mod întemeiat prima instanță, ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, C.A.S. C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Decizia de impunere din oficiu nr. 376340/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. 376340/2/_ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (f. 6-7 dosar fond).
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat în baza stării de fapt și a normelor legale incidente că reclamanta-recurentă a fost beneficiara unor venituri realizate din activități independente, iar în această calitate, în virtutea prevederilor art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 îi revenea obligația plății contribuției la F.N.U.A.S.S.
Astfel, potrivit art. 208 din Legea nr.95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele acestui sistem constituie protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS. Aceasta se realizează în baza mai multor principii printre care și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS și principiul solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa arătând că: "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu principiul ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor";.
Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, Curtea reține că motivele de recurs vizând inexistența unui contract de asigurare care să constituie elementul absolut necesar în procesul de stabilire a contribuției FNUASS este neîntemeiat, urmând a fi respins. De aceea, toate considerațiile de ordin teoretic vizând natura contractului de asigurare și condiționarea calității de asigurat de încheierea acestuia, sunt nefondate, urmând a fi înlăturate. În realitate, obligația se naște
,,ex lege,, independent de încheierea vreunui contract, iar respectivul contract are valențele unei simple operațiuni materiale de ordin administrativ. Reclamanta avea obligația ca persoană care realizează venituri din activități independente de a depune la C.A.S. C. declarații privind obligațiile sale în conformitate cu prevederile art. 215 alin. 3, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o așa încât pârâta- intimată a emis deciziile menționate ce fac obiectul litigiului, din oficiu.
Corecte sunt și statuările instanței de fond în privința accesoriilor. Acestea își au izvorul în reglementarea Legii nr. 95/2006, prin trimitere la Codul de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 257 alin. (1), (2) și alin. (5) lit. b) și art. 259, în forma în vigoare pe perioada calculării sumei datorate, persoana asigurată, care desfășoară activități independente, are obligația plății unei contribuții bănești trimestriale pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceasta.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la data emiterii actului fiscal, arăta că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Totodată, art. 36 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și ale prezentelor norme metodologice";.
În materia fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale independent de existența sau inexistența unei culpe în sarcina contribuabilului, principiu edictat de prevederile art. 119 C.proc.fisc. Același cod la art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă informarea contribuabilului. Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Recurenta reclamantă a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități independente care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale aplicată asupra veniturilor impozabile. Aceasta avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 cât și de art. 215 din Legea nr.95/2006. Întrucât recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală, stabilirea obligațiilor sale fiscale și a accesoriilor s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003.
Obligația recurentei de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate subzistă independent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede Legea nr.95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare. Prin urmare în mod corect a reținut prima instanță că recurenta datorează și accesorii.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamant O. C. M. împotriva sentinței civile nr. 4.789 din 18 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.G.C. .
