Decizia civilă nr. 8252/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8252/2013
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta D. G. A F.
P. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 42 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., cauza privind și pe SC L. A. SA, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr..civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Apreciază că, la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, cauza fiind în stare de judecată declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.42 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a admis excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere vizând suspendarea executării deciziei nr. 50/_ și în consecință s- a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
S-a admis cererea formulată de reclamanta SC L. A. SA, în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. B. -N. și s-a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 963/_ emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului B.
-N. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia de impunere nr.963/_ s-au stabilit în sarcina reclamantei suma suplimentară de 310.956 lei, constând în taxa pe valoarea adăugată (148.555 lei), majorări de întârziere aferentă TVA (94.740 lei), impozit pe profit (36.880 lei), majorări de întârziere la impozitul pe profit (25.661 lei), impozit pe veniturile microîntreprinderii (2.034 lei) și majorări de întârziere aferente (3.086 lei).
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație care a fost soluționată de pârâtă prin Decizia nr. 50/_, în sensul respingerii acesteia.
Prin cererea de suspendare a executării actelor administrative, reclamanta a investit prezenta instanță cu suspendarea Deciziei nr. 50/_ și a Deciziei de impunere nr. nr.963/_ .
În ceea ce privește Decizia nr. 50/_ prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere, tribunalul apreciază că aceasta nu poate face obiectul unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, deoarece ceea ce va fi pus în executare este titlul de creanță fiscal, care constă, stabilește și individualizează în sarcina reclamantei obligațiile fiscale suplimentare, urmare a inspecției fiscale realizate, respectiv Decizia de impunere nr.963/_ . Aceasta poate fi contestată potrivit dispozițiilor art.205 C.procedura fiscală (titlu care de altfel a și fost contestat pe calea recursului administrativ, fiind emisa de către organul administrativ jurisdicțional Decizia nr. 50/_ ) și aceasta reprezintă actul administrativ fiscal pe care reclamanta l-a considerat a fi vătămător drepturilor si intereselor sale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și în consecință a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 50/_ emisă de pârâta DGFP BN.
Referitor la Decizia de impunere nr.963/_, tribunalul a reținut că, actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, conform art. 2 alin.1 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă, a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
La soluționarea cauzei este necesar să se aibă în vedere și Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la_ prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanelor în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei invocată de reclamantă pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor.
Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării nu poate fundamenta prin ea însăși luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
Or, în speță, reclamanta a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, invocând că a achitat în
întregime suma contestată, deoarece prin Decizia penală nr.69/A/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a constatat că reclamanta a achitat în întregime sumele contestate, și că prejudiciul produs statului român prin activitatea infracțională a lui Ani Iliuț nu este de 257.293 lei, ci de 173.849 lei.
Specificitatea procedurii de suspendare a actelor administrative-fiscale nu permite cenzurarea temeiniciei deciziei de impunere, ci numai o verificare a aparenței dreptului din perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizarea în concret și punctual a motivelor de nelegalitate a deciziei de impunere sub aspectul datorării sumelor contestate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a consecințelor juridice ale hotărârilor pronunțate în cauzele penale, se va face de instanța investită cu cenzurarea legalității actului, deoarece procedura suspendării executării actului administrativ este caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparența dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.
Cu privire la cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, tribunalul a reținut că și aceasta este îndeplinită, având în vedere demararea formelor de executare silită în condițiile contestării cuantumului sumelor datorate prin prisma celor reținute în cuprinsul Deciziei penale nr.69/A/2011 pronunțată de Curtea de Apel C., existând posibilitatea ca reclamanta să fie executată silit pentru sume nedatorate, în contextul în care suspendarea efectelor actului administrativ nu va afecta in sens negativ drepturile organului fiscal, întrucât, dacă acțiunea de fond va fi respinsă, reclamantul va plăti și majorări de întârziere asupra obligațiilor principale, calculate si pe perioada de suspendare.
Prezintă o importanță deosebită în cauză și necesitatea asigurării unui just echilibru între interesele aflate în litigiu.
Condiția pagubei iminente este cerută de legiuitor pentru a se aprecia asupra influenței pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului celui în cauză, prin punerea sa în executare înainte de verificarea legalității actului, în contextul analizei și a condițiilor în care paguba ar putea fi acoperită în situația constatării nelegalității actului.
Or, în speță, executarea actului administrativ de îndată, ar destabiliza justul echilibru între reclamantă și pârâtă, deoarece pentru aceasta din urmă suspendarea actului nu are consecințe negative, scopul urmărit nefiind înlăturat, ci eventual amânat până la pronunțarea cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, în timp ce, dreptul reclamantei ar putea fi afectat
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a proceda la suspendarea actului, astfel că a admis ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantă. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B.
, solicitând admiterea recursului declarat asa cum a fost formulat in scris; modificarea in parte a hotărârii recurate, in sensul respingerii cererii de suspendare formulata ca fiind neîntemeiata și pe cale de consecința sa nu se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr.963/_ emisa de către Activitatea de I. Fiscala pana la soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B. N., intrucat consideră că nu sunt indeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale, respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.
În motivele de recurs, recurenta critică soluția pronunțata de către instanța de fond ca fiind netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii respectiv fiind lipsita de temei legal si necuprinzand
motivele pe care se sprijină soluția in ceea ce privește analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare solicitând a face aplicatiunea dispozițiilor art. 304 si 304/1 C.pr.civ. in sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
In principal consideră ca prin modul cum instanța de fond a procedat la motivarea hotărârii atacate, a incalcat dispozițiile art.261 alin.(1),pct.5 C.pr.civ. întrucât sentința civila recurata nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței in a dispune o asemenea soluție, precum si cele pentru care au fost inlaturate apărările, punând astfel instanța de control judiciar in imposibilitatea de a verifica soluția adoptata prin prisma normelor de drept aplicabile spetei.
Susține că este intr-adevar cunoscut si legal faptul ca potrivit art. 14 alin.(1) si 15 alin. 1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitata de reclamant, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente fie prin cererea adresata instanței competente pentru anularea in tot sau in parte a actului atacata, fie prin cerere separata formulata pana la soluționarea acțiunii in fond, suspendarea putând dăinui pana la soluționarea definitiva si irevovabila a cauzei.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative poate fi dispusa de către instanța pana la soluționarea cererii, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente.
Apreciază ca cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiutor prin dispozițiile legale mai sus amintite nu sunt îndeplinite, cererea reclamantei neinscriindu-se in sfera cazurilor bine justificate intrucat pe de o parte reclamanta nu motivează cazul bine justificat si nici paguba iminenta, simplele îndoieli asupra legalității deciziei de impunere, respectiv a sumelor stabilite prin aceasta decizie, nu sunt suficiente si pertinente sa justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere nr.963/_, emisa de către D. G. a F. P. B. N. -Activitatea de I. Fiscala.
Mai mult, raportat la motivele invocate de către reclamanta in susținerea cererii de suspendare, se impune a sublinia faptul ca, asa cum a statuat si înalta Curte de C. si Justiție prin Decizia nr.2090/2007, nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat, aprecierile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului, acceptarea unui asemenea raționament echivalând cu o prejudiciere a fondului care privește examinarea legalității actului acestuia.
In acest sens, consideră că nu se poate retine nici un element de fapt sau de drept care sa determine îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ de natura a justifica suspendarea lui.
Cazul bine justificat care determina luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie sa il vizeze pe reclamant si poate fi analizat doar in raport cu situația concreta a celui care afirma in fata instanței de contencios ca suntem in prezenta unui astfel de caz care sa justifice măsura solicitata.
Totodată, apreciază ca imprejurarea invocata de către reclamanta referitoare la existenta unei "situatiii incadrabile in prevederile legale" nu putea fi reținuta de către instanța ca fiind un caz bine justificat.
Cat privește prevenirea unei pagube iminente, apreciază ca nici aceasta cerința legala nu este îndeplinita.
Susținerile reclamantei potrivit cărora punerea in executare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare la executare se solicita ar avea consecințe asupra activității, nu sunt întemeiate.
Consideră ca modul in care reclamanta a înțeles sa-si motiveze condiția producerii pagubei iminente rămâne doar la nivel declarativ ea nefiind susținuta de o argumentație si o probațiune care sa releve situația reclamata.
De asemenea, apreciază ca actul administrativ-fiscal se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate, astfel ca determina principiul executării acestuia din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede, in limitele si condițiile anume reglementate.
Mai mult, plecând de la susținerea reclamantei potrivit căreia societatea a achitat în întregime suma contestata (257.293 lei), acest aspect fiind reținut atât in cuprinsul Deciziei nr. 50/_ .cat si in soluțiile pronunțat în dosarul penal nr._ rezulta următoarele: sunt susceptibile de suspendare, doar actele administrative apte a produce efecte juridice nu si cele care si-au produs efectele, in aceasta ultima situație nemaiputându-se ridica problema suspendării actului, ci numai a anularii acestuia; in cauza dedusa judecații, decizia de impunere nr.963/_ a cărei suspendare la executare se solicita si-a produs efectele, suma parțiala contestata in calea administrativa de către reclamanta (257.293 lei) este achitata potrivit susținerilor sale.
Recurenta apreciază că aceste aspecte au trecut însă neobservate instanței de fond, ceea ce face ca soluția pronunțata să fie netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiata, apreciind ca în speța dedusa judecații nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art. 14 si 15 din Legea nr.554/2004, întrucât prin punerea în executarea a actului administrativ- fiscal a cărui suspendare la executare se solicita, nu se poate aprecia ca reclamantei s-ar crea o paguba iminenta care sa justifice luarea unei astfel de măsuri în prezenta unui caz bine justificat.
Analizând recursul declarat de către pârâta DGFP B. - N. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei justiția a fost înfăptuită. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme confirmă că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina tribunalului, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația
instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanța a ținut cont de argumentele pe care părțile le-au prezentat în susținerea cererii formulate fiind, de asemenea, analizate și apărările susținute, soluționarea cererii fiind rezultatul analizei textelor legale incidente cauzei.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate, față de conținutul înscrisurilor depuse în probațiune, hotărârea instanței de fond apare ca motivată astfel că o încălcare a dreptului la un proces echitabil din această perspectivă apare ca fiind nefondată.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Curtea constată că prezenta cerere de suspendare este fundamentată de către reclamantă pe prevederile art.15 din Legea nr.554/2004.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că instanța de fond a reținut corect că ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispozițiile legale enunțate este întrunită.
Astfel, Curtea reține că în speță, reclamanta a justificat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii suficiente care să înlăture prezumția de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube. Împrejurarea că există neconcordanțe cu privire la sumele pretinse, la cuantumul acestora și a exigibilității lor precum și faptul că se invocă achitarea integrală a sumei contestate constituie temeiuri suficiente care să justifice un caz bine justificat.
De altfel, este cunoscut faptul că procedura de suspendare a actelor administrativ-fiscale nu permite cenzurarea temeiniciei deciziei de impunere, ci numai o verificare a aparenței dreptului din perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004, aparență care operează în favoarea reclamantei.
Curtea va achiesa statuărilor instanței de fond și va admite că analizarea motivelor de nelegalitate a deciziei de impunere sub aspectul datorării sumelor contestate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a consecințelor juridice ale hotărârilor pronunțate în cauzele penale, se va face de instanța investită cu cenzurarea legalității actului întrucât procedura suspendării executării actului administrativ este o procedură sumară, în care se verifică numai aparența dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.
Se poate conchide, așadar, că reclamanta a adus suficiente elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cere a fi îndeplinită cumulativ, respectiv cazul bine justificat astfel cum este acesta definit prin dispozițiile Legii nr.554/2004.
Cât privește paguba iminentă, Curtea va constata că potrivit art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Rezultă, așadar, că pentru a fi în prezența pagubei iminente, în înțelesul legii, nu este necesar un prejudiciu efectiv, ci doar unul previzibil, iminent, care impune luarea unei măsuri de suspendare urgente menite a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu.
În speță, prejudiciul material viitor și previzibil îl constituie, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, dubla executare a unor sume de bani consemnate în titluri contestate și despre care există indicii că au fost deja plătite.
Susținerea reclamantei potrivit căreia prin lipsirea de sumele de bani care li s-ar fi cuvenit s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert în patrimoniul acestora nu este suficientă pentru a demonstra existența celei de-a doua
condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat precum și paguba iminentă apreciat ca circumscrise noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, noțiune consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Așadar, Curtea va constata că, analizând sumar aparența dreptului, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr.554/2004, situațiile de fapt și de drept evidențiate sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat în măsură să justifice adoptarea măsurii suspendării acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată..
Trebuie subliniat că adoptarea unei astfel de soluții este, de altfel, în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr.42 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. C. M. SA M. ION
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. L.
