Decizia civilă nr. 833/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.833/R/2013
Ședința publică din 19 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. Urs
Judecător: I. -M. L. Judecător: A. -C. Ț. Grefier: C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. A. -A., împotriva sentinței civile nr. 1133/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat, instanța este competentă a soluționa prezenta pricină, iar intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei prin care se solicită respingerea recursului.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr. 1133/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu și, în consecință :
A fost respinsă ca tardiv formulată plângerea contravențională înaintată de petentul M. A. -A., cu domiciliul în C. T., str. G., nr. 33, ap. 17, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata C. prin C., cu sediul în B., B-dul I. M., nr. 401 A împotriva procesului-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de_ sub nr. unic dosar_, prin disjungere din dosarul nr. _
, petentul M. A. -A., cu domiciliul în Cîmpia T., str. G., nr. 33, ap. 17, jud. Cluj, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. prin C.
, cu sediul în B., B-dul I. M., nr. 401 A, ca prin sentința ce se va
pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ .
În motivarea în fapt a plângerii contravenționale petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal nu a fost comunicat în termenul prevăzut de art. 14 din OG 2/2001, astfel că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale prevăzută de art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 .
La plângerea contravențională petentul a atașat copia procesului-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ (f. 5). Conform dispozițiilor art. 36 din OG 2/2001 raportat la art. 15 lit. i din
Legea nr. 146/1997 cererile în materii de contravenții sunt scutite de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2431/_ Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în soluționarea plângerii contravenționale formulată de petent și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Huedin.
La Judecătoria Huedin cauza a fost înregistrată la data de_ sub nr. unic dosar_ .
La solicitarea instanței, intimata a înaintat la dosar dovada comunicării procesului-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ către petent (f.24).
La termenul de judecată din data de_, raportat la procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0215180 din data de_ către petent, aflat la fila
24 din dosar, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii raportat la dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2011.
Raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ. instanța a analizat cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ (f. 5) petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei în baza art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din același act normativ.
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentului conform dovezii de comunicare aflată la f. 24 de la dosar, la data de_ .
Potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările ulterioare împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de_, astfel că a fost formulată după expirarea termenului legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
Analizând excepția invocată de intimată prin întâmpinare, raportat la considerentele expuse, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, a admis-o
și, pe cale de consecință, a respins ca tardiv formulată plângerea contravențională înaintată de petentul M. A. -A. în contradictoriu cu intimata C. prin C. împotriva procesului-verbal de contravenție seria R 11 nr. 0215180 întocmit de intimată la data de_ .
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs, în termenul legal, petentul M. A. -A., care a solicitat desființarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, admiterea plângerii contravenționale formulate, în motivare fiind reiterate, printre altele, referitor la chestiunea tardivității plângerii, considerentele arătate în plângerea contravențională adresată instanței de fond, legate de împrejurarea că doar la data de_, cu ocazia prezentării la
S. Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului C. T., a aflat că pe numele său a fost emis procesul-verbal de contravenție seria R11 nr.0215180 din data de_, pe care l-a atacat în termenul legal, respectiv la data de_ .
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect că plângerea contravențională este tardivă, fiind formulată după expirarea termenului legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție, prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 (respectiv de la data de_ - f.24 dosar fond).
Argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul soluției pronunțate sunt pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate, cu atât mai mult cu cât nu au fost combătute prin motivele de recurs formulate de recurent. În acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de recurs prezentate de recurent nu diferă de susținerile acestuia în fața primei instanțe.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul M. A. -A., împotriva sentinței civile nr.1133/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul M. A. -A., cu domiciliul în
C. T., str. G., nr. 33, ap. 17, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr.1133/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2013.
Președinte, P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: Matei S.