Decizia civilă nr. 8732/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE Nr. 8732/2013

Ședința publică din data de 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol recursului declarat de pârâta I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6647 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta G. EVA C., având ca obiect - anulare acte emise de autoritățile de reglementare stabilire despăgubiri Legea nr. 247/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 247/2005 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6647 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. Eva C. în contradictoriu cu pârâta I. P.

județului C. .

A fost obligată pârâta la înaintarea dosarului de despăgubiri al reclamantei către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere.

A fost respins ca rămas fără obiect petitul de obligare a pârâtei la emiterea referatului conținând avizul de legalitate.

A fost respinsă solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția Primarului municipiului C. -N. nr. 2891/_ privind modificarea Dispoziției nr. 9570/_ s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei G. Eva C., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

La data de_, pârâta I. P. județului C. a emis referatul nr.8088/IV/I conținând avizul de legalitate asupra dispoziției menționate.

Conform art. 12 alin. 21din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, următorul pas constă în înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în lipsa unei precizări exprese, logic este ca această înaintare a dosarului să se realizeze de îndată, neexistând nicio justificare pentru tergiversarea procedurii.

Pârâta susține că nu își poate îndeplini această obligație întrucât transmiterea dosarelor de despăgubire către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se face în baza unei proceduri stabilite de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform unei programări pentru fiecare instituție a prefectului din țară, programare ce are loc odată la 3 luni, fiind impus și un număr maxim de 25 de dosare ce pot fi înaintate.

Verificând adresa nr. 279/CND/_ emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (filele 24-26), tribunalul a constatat că aceasta nu face referire la programarea la 3 luni pentru fiecare prefectură, dar într-adevăr numărul maxim de dosare care pot fi verificate într-o zi este indicat ca fiind 25.

Această adresă nu este, însă, opozabilă reclamantei, fiind doar un act de comunicare între instituții și neavând caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr.554/2004. De altfel, adresa nici nu ar putea interveni și modifica procedura legală de acordare a despăgubirilor decât cu încălcarea ierarhiei actelor juridice reglementată de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.

Tribunalul a mai reținut că, prin cauza Faimblat c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că Statul Român trebuie să vegheze la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare.

Or, nerespectarea jurisprudenței Curții E.D.O. nu ar putea fi în vreun fel justificată prin numărul redus al consilierilor din cadrul ANRP care au competență în verificarea dosarelor, iar dreptul la despăgubiri al reclamantei nu poate rămâne unui teoretic și iluzoriu, sens în care este necesară respectarea unui termen rezonabil de acordare a unor despăgubiri în cazul în care restituirea

în natură nu mai este posibilă.

Pentru aceste considerente, apreciind că refuzul Instituției P. județului C. de înaintare a dosarului de despăgubiri al reclamantei către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este unul nejustificat, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis cererea și a dispus în consecință.

În temeiul art. 18 alin. 5 și 6 din Legea nr. 554/2004, s-a fixat un termen de executare de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere în caz de neexecutare.

Ca urmare a efectuării controlului de legalitate și a întocmirii referatului conținând avizul de legalitate, s-a respins ca rămas fără obiect acest petit.

Reclamanta solicită și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat către Soc.civ.av. Cherecheș & Cherecheș conform chitanței nr.3840/_ (fila 6 din dosarul nr._ *).

Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei nu există împuternicire avocațială care să ateste prestarea de servicii juridice din partea acestei societăți de avocați. Pe de altă parte, acțiunea a fost promovată de av. Cherecheș L. în calitate de reprezentant convențional, iar în cuprinsul procurii speciale autentificate de BNP I. L. M. sub nr. 1736/_ se menționează în mod expres că acest mandat este gratuit (fila 17).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, s-a respins solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J.

C.

solicitând modificarea Sentinței civile nr. 6647/2013 pronunțată în ședința publică din data de_, de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .

În motivare s-a arătat că în fapt prin sentința civilă menționată anterior, comunicată pârâtei la data de_, instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanta G. Eva C. și în consecință I. P. -Județul C. a fost obligata la înaintarea, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a dosarului aferent Dispoziției nr. 9570/_ modificată prin Dispoziția Primarului Municipiului C. -N. nr. 2891/_ prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei pentru apartamentele nr. 1 și 2 din imobilul situat în C. -N., str. Paris nr. 78 și pentru terenul aferent acestora, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești sub sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere.

Pentru a pronunța hotărârea recurată, instanța de fond, în urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui refuz nejustificat al Instituției P. -Județul C. de predare a dosarului de despăgubiri al reclamanților către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.l lit.i din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a rezolva cererea.

Or, în cazul dedus judecății, răspunsul comunicat reclamanților de către pârâtă prin adresa nr. 8113/_ prezintă procedura de exercitare a controlului de legalitate asupra dosarelor de despăgubiri, precum și programarea stabilită de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în vederea predării dosarelor de despăgubiri Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

In acest context, răspunsul nu poate fi calificat ca fiind un refuz nejustificat, neconținând o exprimare a intenției de a nu respecta prevederile legale cu privire la obligația pârâtei de a exercita controlul de legalitate și nici cu privire la obligația de predare a dosarelor către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Soluționarea unei cereri în defavoarea reclamanților sau contrar așteptărilor acestora nu reprezintă în mod automat un refuz nejustificat..

Referitor la reținerea instanței de fond cu privire la faptul că adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 279/CND/_ nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, nefiind opozabilă reclamanților, învederează că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 361/2005 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organismul de specialitate al administrației publice centrale constituit în vederea îndeplinirii atribuțiilor cu privire la aplicarea corectă și unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare. Atribuțiile stabilite în sarcina sa sunt enumerate în art. 5 al H.G. nr. 361/2005 și constau printre altele în

acordarea de sprijin și îndrumare metodologică autorităților publice locale și centrale deținătoare de imobile care formează obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001.

De asemenea, prevederile art. 16 alin.l și alin. 2A1 din cap.V- Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc în mod expres faptul că dispozițiile entităților investite cu soluționarea notificărilor, ulterior exercitării controlului de legalitate de către prefect, se predau pe bază de proces verbal de predare-primire pe județe, Secretariatului Comisiei Centrale conform eșalonării stabilite de aceasta.

In baza acestor dispoziții legale precum și a Calendarului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conținând programarea stabilită în vederea predării dosarelor de despăgubiri constituite potrivit Legii nr. 10/2001, I.

P. J. C. este obligată să respecte atât programarea stabilită de autoritate (data, ora) la care se pot preda dosarele cât și numărul maxim de dosare care se pot preda (25 dosare).

În ceea ce privește stabilirea în sarcina pârâtei a obligației de înaintare a dosarului de despăgubiri al reclamantei către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea unor penalități de 100 lei/zi de întârziere, solicită modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării acestei obligații deoarece așa cum a arătat anterior predarea dosarelor de despăgubiri se realizează doar în baza programării stabilite de autoritate, programare care rezultă atât din adresa nr. 8132/_ emisă de ANRP cât și din practica consacrată de autoritate, în cursul unui an calendaristic fiind stabilite ~4 programări la interval de 3 luni, pentru fiecare

instituție a prefectului din țară.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse apreciază că nu poate fi reținută culpa pârâtei și în consecință solicită admiterea recursului cu modificarea sentinței recurate în sensul că operațiunea administrativă de predare a dosarului de despăgubiri aferent Dispoziției nr. 9570/_ modificată prin Dispoziția Primarului Municipiului C. -N. nr. 2891/_ să se realizeze conform programării (eșalonării) stabilite de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și înlăturarea penalităților de 100 lei/zi întârziere în caz de neexecutare a hotărârii judecătorești în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței recurate.

In drept, s-au invocat prevederile: Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 361/2005, Legea nr. 247/2005, art. 299, art. 304 Cod.Proc. Civ.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește starea de drept și contextul legislativ, instanța de recurs consideră esențial să releve faptul că, între momentul pronunțării sentinței recurate și momentul soluționării prezentului recurs, a fost adoptat un nou act normativ care vizează în mod expres demersul juridic al reclamantei intimate.

Astfel, avându-se în vedere obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_ .

Noua lege corespunde necesității adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, menit să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe,

previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, prin noul act normativ, sunt instituite o serie de termene și proceduri, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege.

Pretențiile reclamantei astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze și motivele de drept ale acesteia nu se mai regăsesc în Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr.278/_ .

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea unor etape ale procedurii reglementată de Legea 247/2005 - Cap. V: Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor

La art. 16 din textul de lege menționat, se arăta:

(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.,,

Or noul act normativ care este incident reglementează o procedură diferită, CAP. V din L.247/2005 - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16-17 fiind abrogate prin lit. c) a art. 50 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013.

Astfel, se arată: … ,,articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a)-d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă.,,

În prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin urmare, în raport cu actul normativ nou apărut, Legea nr. 165/2013 se impune, în baza art. 304 alin. 1 punctul 9 și 312 din vechiul C.p.c., admiterea recursului declarat de I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6647 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta I. P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 6647 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

D. M.

Judecător,

F. T.

Judecător,

M. H.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. G. Călugăr

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8732/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare