Decizia civilă nr. 8740/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8740/2013
Ședința publică din data de 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol recursului declarat de reclamanții Z. C. D. și Z. E. împotriva sentinței civile nr. 3233 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul C. J. C., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenții-reclamanți prin avocat Cornelia Traistaru, lipsind intimatul-pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Instanța comunică apărătorului recurenților un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă, iar aceasta din urmă depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3233 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj și modificarea în totalitate a sentinței recurate și admiterea acțiunii precizate în sensul obligării pârâtului la emiterea unei hotărâri de trecere din domeniul public în domeniul privat al Județului C. a suprafeței de teren de 155 mp, situat în C.
-N., str. Eremia Grigorescu, nr. 60, respectiv str. I. A., nr. 12 C. Totodată arată că susține și petitul de obligare a pârâtului la atribuirea în folosință a imobilului menționat, deși apare ca prematur formulat atât timp cât imobilul se află încă în domeniul public.
Susține reprezentanta recurenților că există un interes al reclamanților în susținerea petitului de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri de trecere a terenului menționat din domeniul public în domeniul privat al județului, dat fiind că prin actele depuse la dosar s-a dovedit că suprafața de 155 mp nu este afectată de utilitate publică și nici nu este în administrarea operativă a Spitalului Clinic de boli mintale. Terenul este afectat în întregime construcției pe care reclamanții au edificat-o, cum în mod corect s-a indicat și în întâmpinare că reclamanții au dat valoare economică terenului prin efectuarea unor lucrări
subterane, de stabilizare a terenului și versantului din zona străzii Eremia Grigorescu, astfel încât pe cei 100 mp alocați de C. J. în anul 1975 să poată fi edificată construcția, îndeplinindu-se astfel scopul pentru care terenul a fost atribuit în folosință la acea dată.
La data la care reclamanții au formulat o cerere de admitere a propunerii de emitere a hotărâri de consiliu județean pentru a se demara procedura de trecere din domeniul public în domeniul privat, Serviciul Juridic de specialitate a fundamentat în mod pozitiv cerea și a redactat hotărârea, însă nu cunoaște considerentele pentru care la nivelul C. ui J. hotărârea nu a fost adoptată.
Solicită a fi respinse aspectele reținute potrivit cărora reclamanții ar dori atribuirea în folosință gratuită, întrucât pe de o parte reclamanții nu au formulat o atare solicitare, iar pe de altă parte, dat fiind caracteristica acestui teren, potrivit legii, poate fi atribuit în folosință unor terți, persoane juridice cu scop lucrativ și nicidecum unor persoane fizice.
De asemenea reprezentanta recurenților arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.233 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins cererea formulată de reclamanții Z. C. D. și
Z. E., în contradictoriu cu pârâtul C. J. C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 314/_ (f.10), reclamanților și altor doi beneficiari, le-a fost atribuită o suprafață de teren de 300 mp. în vederea edificării unor construcții.
Din raportul de expertiză întocmit în dosarul civil nr._, a rezultat că suprafața de teren a fost partajată între cei trei proprietari, reclamantului revenindu-i o suprafață de 100 mp., însă suprafața efectiv construită este mai mare decât suprafața de 100 mp. Pe terenul atribuit si pe terenul învecinat de 155 mp. care constituie obiectul prezentului dosar, au fost edificate numeroase lucrări de consolidare pentru a se asigura stabilitatea terenului. Reținând această stare de fapt, instanța de fond a reținut că primul petit formulat este nelegal.
Potrivit prevederilor art.124 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale si județene pot da în folosință gratuită pe termen limitat bunurile mobile si imobile, proprietate publică sau privată, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică. Prin urmare, atâta timp cât reclamanții nu sunt persoane juridice fără scop lucrativ si nici nu desfășoară activitățile menționate de textul legal, rezultă că aceștia nu pot benefica de folosința gratuită a terenului solicitat.
Aceeași prevedere legală este conținută si de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, instanța a reținut că nu există un temei legal care să fundamenteze pretențiile reclamanților.
Cu privire la solicitarea de a dispune obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri cu propunere de trecere din domeniul public în domeniul privat al județului asupra suprafeței de 155 mp., instanța de fond a reținut că nici acest petit nu este întemeiat. Pe de o parte, în lipsa formulării unor petite subsidiare, formularea doar al acestui petit este lipsită de interes, reclamanților fiindu-le indiferent dacă terenul se găsește în domeniul public sau privat al statului. Cât privește petitul anterior, acesta a fost considerat ca neîntemeiat.
Pe de altă parte, instanța a reținut că reclamanții nu se pot prevala în solicitarea lor de considerente legale, cererea fiind fundamentată în mod exclusiv pe considerente de oportunitate.
Instanța nu poate interveni în această situație, competența cu privire la oportunitatea adoptării unor hotărâri în legătură cu apartenența unor imobile la domeniul public sau privat al unităților administrative aparținând în mod exclusiv autorităților administrative. Reclamanții au încercat obținerea unei soluții de nelegalitate parțială a H.G. nr. 969/2002 potrivit căreia terenul în litigiu face parte din domeniul public al județului C., însă încercarea nu a avut succes, prin Decizia civilă nr. 356/_ Înaltei Curți de C. si Justiție, fiind respinsă în mod definitiv si irevocabil excepția de nelegalitate invocată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții Z. C. D. și Z. E. au declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței recurate admiterea acțiunii precizate, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei hotărâri de trecere din domeniul public în domeniul privat al Județului C. a suprafeței de teren de 155 mp. situat în C. -N., str.Eremia Grigorescu, nr.60, respectiv str.I. A., nr.12C, înscris în C.F. nr.10592 C. -N.
, precum și obligarea pârâtului la atribuirea în folosința a imobilului de mai sus.
În motivarea recursului, reclamanții au criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, în primul rând pentru faptul că s-a analizat ca petit principal cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la atribuirea către ei, în folosință gratuită a imobilului, în condițiile în care acesta este domeniu public, deși acest petit nu a fost susținut niciodată de către reclamanți. Astfel, prin cererea precizată, reclamanții au solicitat, în primul rând, obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri cuprinzând o propunere de trecere din domeniul public în domeniul privat a suprafeței de teren de mai sus și obligarea pârâtului la atribuirea în folosința (nu gratuită) a terenului.
În concret, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului casa si teren din C. -N., str.I. A., nr.12C, în urma Deciziei nr.314 din 19 iulie 1976, prin care li s-a atribuia o suprafața de teren în vederea edificării unei case de locuit. In anul 1977 s-a autorizat prin Autorizația de executare de lucrări nr.7461/522 din 7 iunie 1977, construcția casei, având la baza si Certificatul de aliniere si regim de construire nr.7451/lll din 70. .
Reclamanții au mai arătat că la data de 23 februarie 2010 au formulat către C. J. C. cerere pentru aprobarea unui proiect de hotărâre prin care terenul de 155 mp. pe care se afla edificată gospodăria lor si care face parte în prezent din domeniul public al Județului C., desi nu este folosit conform acestei destinații si nici nu poate avea aceasta utilizare, dar această cerere a fost respinsă. Refuzul aprobării proiectului de hotărâre inițiata ca urmare a existentei pe rolul Tribunalului C. a Dosarului civil nr._, le-a fost comunicat reclamanților prin Adresa C. ui J. C. cu nr. 3003/2010. In data de 30 aprilie 2010 reclamanții au depus plângere prealabila privind această decizie cu nr.6978/_, la care nici până în prezent nu au primit vreun răspuns.
În opinia reclamanților, refuzul de a emite o hotărâre în sensul celor solicitate este nejustificat, încălcându-ne astfel atât dreptul lor de proprietate asupra construcției supra edificate, neputând fi folosit niciodată în scop public. Apoi, conform expertizei efectuate în Dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.
-N. prin care reclamanții au încercat reglementarea situației juridice a terenului si în cadrul căruia au aflat cp aceastp porțiune de teren a trecut în domeniul public, s-a constatat ca proprietatea Județului C. de la adresa din C.
-N., str.E.Grigorescu, nr.60 este delimitată prin gard față de imobilul de pe str.
I.A., nr. 12 C, rezultând că terenul efectiv folosit de spital, pe porțiunea de
vecinătate cu imobilul de pe str. I. A. nr. 12 C nu include si terenul de 155 mp. Având în vedere că suprafața de 155 mp nu este în posesia spitalului, că nu este afectată folosința construcțiilor în care funcționează spitalul, precum si faptul ca atributele de folosința si posesie asupra acestui teren nu se pot exercita de proprietar, menținerea acestei suprafețe de teren în domeniul public de interes județean nu se justifică.
Bunurile aparținând domeniului public al unităților administrativ- teritoriale nu pot fi utilizate decât potrivit destinației pentru care au fost create sau dobândite potrivit legii. în situația de fata, terenul de 155 mp nu mai poate fi utilizat potrivit destinației și scopului sau.
Față de cele de mai sus, reclamanții apreciază că reținerea că cererea lor este fondată doar pe rațiuni de oportunitate, iar instanța nu poate analiza actele pârâtului sub acest aspect si nici nu poate obliga în vreun sens pârâtul pentru a emite un act al unității administrativ-teritoriale, este nefondată.
În final, reclamanții au susținut că în măsura în care au dovedit că proprietatea lor este pusă în pericol de actuala stare juridică a terenului, asupra căruia nu au niciun drept, instanța de fond a dat o nelegală dezlegare cererii. Mai mult, nu le poate fi indiferent dacă terenul face parte din domeniul public sau privat al Statului, pentru că regimul juridic diferă în mod substanțial, iar statutul actual al terenului face imposibilă exercitarea vreunui drept asupra terenului din gospodăria lor, astfel că solicită atribuirea în folosință a imobilului chiar cu plata unei redevențe, chirii ori prin cumpărarea acestuia.
Pârâtul C. J. C. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu există temei legal care să fundamenteze pretențiile reclamanților.(f.8)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În condițiile art. 136 al. 4 din Constituție "bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinta gratuita instituțiilor de utilitate publica.";
Au relevat probele administrate în fața instanței de fond că terenul în discuție a fost inclus în inventarul patrimoniului domeniului public al județului
, și se află în folosința unei instituții publice.
Reclamanții au formulat petitele acțunii introductive în considerarea unui interes personal, de obținere a folosinței contractuale, cu plata unei chirii, a acelui teren.
Curtea reține incidența dispozițiilor art. 874 cod civil, referitoare la posibilitatea acordării dreptului de folosință pentru bunurile proprietate publică doar în favoarea instituțiilor publice, ipoteză ce rezultă și din dispozițiile art. 124 din Legea nr. 215/2001.
Deci, în forma s-a actuală, sub aspectul regimului proprietății din care face parte, terenul în discuție nu poate fi dat spre închiriere reclamanților.
Privind problema de drept dedusă judecății din perspectiva oportunității luării măsurii de trecere a bunului imobil din domeniul public în cel privat, Curtea reține că doar legalitatea unui act administrativ sau nelegalitatea emiterii unui asemenea act poate face obiectul controlului instanțelor judecătorești, pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Solicitarea reclamantului de închiriere este o modalitate de exprimare a interesului personal, particular al reclamantului, fără a se întemeia pe un drept subiectiv recunoscut ca atare doar în favoarea reclamantului.
În favoarea reclamantului a fost stabilit dreptul de folosință pentru o anumită suprafață de teren iar realizarea unor lucrări din partea reclamantului
pe terenul proprietate publică, nu conferă acestuia un drept de proprietate asupra acelui teren ci, eventual, naște dreptul la despăgubiri. Orice alte drepturi asupra acelui teren pot fi recunoascute sau exercitate numai în acord cu legea specială ce le prevede.
Administratorul bunului proprietate publică ia dat acestuia o anumită destinație. Includerea bunului în domeniul public s-a realizat prin HG nr. 969/2002, față de care s-a formulat o excepție de nelegalitate, respinsă cu caracter irevocabil ( sentința civilă nr. 533/_, dec. civ. nr. 356/2012 ambele pronunțate în dosarul nr._ ).
Delimitarea exterioară vizibilă a terenului, realizată prin intermediul unui gard și deci eventuala separare a acestuia de terenul pe care se află clădirea instituției publice ce îl are în folosință nu poate permite concluzia lipsei de folosință, în sens juridic, atât timp cât oportunitatea măsurii de atribuire în folosință către acea instituție publică nu poate face obiectul prezentului dosar.
Potrivit art. 91 al. 1 lit. c) din Legea nr. 215/2011, consiliile județene au atribuții de gestionare a bunurilor ce fac parte din patrimoniul județului, iar "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), consiliul județean:
hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a județului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes județean, în condițiile legii;
hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a județului, după caz, în condițiile legii;";
Referitor la posesia efectivă a bunului de către reclamanți Curtea reține că nici acest argument în favoarea admiterii acțiunii nu poate fi primit. Posesia exercitată de către reclamanți, chiar și tolerată de către administratorul bunului proprietate publică, nu poate conduce la o soluție pozitivă, în favoarea reclamantului, deoarece și în aceasta situație instanța de judecată s-ar substitui atribuțiilor de administrare a bunurilor proprietate publică ce pot fi exercitate numai de către unitatea administrativ-teriotorială ce are în administrare acel bun, în cauză pârâtul.
Din perspectiva susținerilor reclamanților referitoare la faptul că terenul în discuție nu ar mai putea fi utilizat potrivit destinației și scopului său, Curtea reține că natura sa, de bun aparținând domeniului public, nu presupune un acces direct, nemijlocit, al oricărei persoane pe acel teren (acces public) ci posibilitatea de direcționare a utilității sale către un interes public și nu privat, aspect ce este dovedit în cauză.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanții Z. C. D. și Z. E. împotriva sentinței civile nr. 3.233 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
M.
JUDECĂTOR,
F. T.
JUDECĂTOR,
M. H.
GREFIER,
D. C.
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. T. .
