Decizia civilă nr. 9123/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9123/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurent I. T. DE M. C. și recurent I. M. împotriva Sentinței civile nr. 3193/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat SC H. I. R.
S., având ca obiect anulare act administrativ pv de cercetare nr. 17250/2011 emis de I. C. .
Se constată că la data de 20 septembrie 2013 s-au înregistrat concluzii scrise formulate de intimata-reclamantă.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.193 din 22 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.
H. I. R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții I. T. DE M. și I. M. și, în consecință s-a dispus anularea procesului-verbal de cercetare nr. 17250/_ întocmit de I.T.M. C. si a răspunsului nr. 8198/1140/_ emis de I. M., în sensul excluderii H. din categoria persoanelor vinovate de producerea accidentului de muncă din data de_ si a înlăturării sancțiunilor aplicate reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul - verbal de cercetare nr. 17250/_ întocmit de I. C. și a răspunsului nr. 8198/1140/_ emis de I. M., s-a stabilit că SC H. INFRASTUCTURE R. S., în calitate de angajator, nu a respectat prevederile din domeniul securității și sănătății în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă, situație care a condus la producerea evenimentului a cărui victimă a fost lucrătorul Ilea Constantin.
A apreciat instanța de fond că, concluziile reținute de inspectorii I. C. și confirmate de I. M. sunt netemeinice, pentru următoarele considerente:
În privința cauzei principale a accidentului, și anume, neasigurarea de către angajator a echipării corespunzătoare a motostivuitorului marca STILL, model R70-50 (respectiv ar fi trebuit să asigure dotarea motostivuitorului și cu oglinzi retrovizoare exterioare), s-a apreciat că este infirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că H. și-a îndeplinit întocmai obligația prevăzută de art. 3.1.6 Ht. d) din Anexa nr. 1 la HG 1146/2006 coroborat cu dispozițiile art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006.
Astfel, din cuprinsul cărții tehnice a motostivuitorului marca STILL, model R70-50 rezultă că dotarea cu oglinzi retrovizoare reprezintă o dotare opțională, nicidecum una obligatorie. Așadar, producătorul utilajului consideră că operarea acestuia în condiții de siguranță nu necesită dotarea obligatorie cu oglinzi retrovizoare laterale.
Motostivuitorul avea autorizație de funcționare emisă de ISCIR, scadența următoarei verificări tehnice în utilizare fiind la data de_ . Astfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 64/2008, motostivuitorul aparținând H.
, autorizat ISCIR, respecta la momentul accidentului inclusiv dispozițiile art.
3.1.6 lit. d) din Anexa nr. 1 la HG 1146/2006. Acest fapt a fost reconfirmat de inspectorul ISCIR, ing. loan Dulf, prin Procesul-verbal întocmit la data de_, așadar la câteva zile după producerea accidentului.
Mai apoi, I. M. apreciază în mod netemeinic că "chiar dacă Manases
I. ar fi claxonat la începerea manevrei de dat cu spatele, acest lucru putea fi interpretat de către victima IIea Constantin, ca o atenționare la deplasarea normală, cu fața, a unui alt participant la trafic din acel moment". Or, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă cu claritate că șoferul motostivuitorului claxona numai pentru atenționarea manevrei de mers cu spatele. De altfel, la momentul producerii accidentului lucrătorul Manases I. nu se putea deplasa cu motostivuitorul decât în spate, în fața sa fiind pachetele de foi cofrante pe care le aranja.
Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul judiciar ing. Moldan I. și necontestată de părți, precum și răspunsului expertului la precizările solicitate de I. C., la momentul producerii accidentului, motostivuitorul era dotat în conformitate cu prevederile legale, dotarea cu oglinzi retrovizoare exterioare reprezentând o opțiune suplimentară facultativă.
Prin urmare, inspectorii I. C. au reținut, în vădită contradicție cu concluziile raportului de expertiză, și fără a avea o opinie în sens contrar din partea unui specialist, că motostivuitorul nu ar fi fost dotat în mod corespunzător pentru a putea fi utilizat în condiții de siguranță iar împrejurarea că ulterior producerii accidentului, H. a hotărât dotarea motostivuitoarelor cu camere video pentru deplasarea cu spatele nu poate reprezenta o recunoaștere a culpei la momentul producerii accidentului în sensul că utilajul implicat nu ar fi fost dotat în conformitate cu prevederile legale.
Atât prin raportare la cartea tehnică a motostivuitorului, cât și prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru emiterea autorizației de funcționare de către ISCIR, oglinzile retrovizoare exterioare și camerele video reprezintă dotări suplimentare opționale, iar nicidecum obligatorii.
De asemenea, a apreciat instanța de fond, nu poate fi reținută nici susținerea Inspecției M. potrivit căreia "observația că operatorul motostivuitorului trebuie să privească întotdeauna în direcția de deplasare este corectă (aspect menționat în IPSSM nr. 61), dar numai după ce s-a asigurat corespunzător, fapt care nu s-a putut realiza datorită lipsei oglinzilor retrovizoare exterioare". "Asigurarea corespunzătoare" poate fi efectuată și fără existența oglinzilor exterioare, regula prescrisă fiind una care vizează exclusiv conduita pe care trebuie să o aibă operatorul motostivuitorului, iar nu dotările motostivuitorului.
Pe cale de consecință, din cele de mai sus reiese că nu există nicio normă legală care să stabilească în sarcina H. obligația de a dota motostivuitorul cu alte dispozitive decât cele prevăzute în condițiile pentru emiterea autorizației de funcționare de către ISCIR.
A apreciat instanța de fond că reclamanta nu a încălcat dispozițiile pct.
21.1 și 12.5 din anexa 1 la HG 1091/2006 coroborate cu prevederile art. 39 al. 9
lit. j din Legea 319/2006 . Aceasta deoarece accidentul s-a produs în plan orizontal ca urmare a deplasării în condiții normale de manevrare a motostivuitorului, neexistând "riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte". Astfel, producerea accidentului de muncă nu a fost nicidecum favorizată de zona în care a intervenit, zona respectivă nereprezentând o zonă periculoasă în care să existe de plano riscul producerii de accidente de muncă. Nu se poate reține, așadar, obligația H. de a delimita în mod corespunzător această zonă ca zonă periculoasă.
Susținerile pârâtei I. M. în sensul că inspectorii I. C. ar fi avut în vedere definiția prevăzută de art. 2 lit. c) din HG nr. 1146/2006 potrivit căreia zona periculoasă ar fi "orice zonă din interiorul și/sau din jurul echipamentului de muncă în care prezența unui lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru sănătatea și securitatea sa" au fost apreciate de instanța ca fiind greșite întrucât dispoziția legală invocată nu este incidență în speța.
Apoi, în PVC nu se indică nicio normă legală care să prevadă obligația H. de a stabili și marca anumite căi de circulație în zona în care s-a produs accidentul. Textul de lege indicat de inspectorii I. C. nu stabilește care sunt situațiile în care căile de circulație trebuie marcate de către angajator, ci doar modalitatea în care acestea trebuie marcate.
Astfel, cum reiese din declarațiile martorilor și din celelalte probe din dosarul de cercetare, dispozițiile cuprinse în Anexa nr. 2 la HG 1146/2006 au fost respectate întocmai de către H. și lucrătorii săi: activitatea lucrătorului care manevra motostivuitorul și a colegilor care-l ajutau a fost organizată de către șeful de depozit la momentul desemnării membrilor echipei care să se ocupe de transportul pachetelor de foi cofrante; fiecare manevră de mers cu spatele era semnalizată printr-un claxon de către conducătorul motostivuitorului. Mai mult, motostivuitorul era dotat cu un sistem suplimentar de avertizare vizuală a manevrei de mers cu spatele; victima făcea parte dintr-o altă echipă care nu executa lucrări în zona de acțiune a motostivuitorului implicat în accident, prezența sa la locul accidentului fiind un eveniment inexplicabil și imprevizibil; zona în care era manevrat motostivuitorul implicat în accident nu reprezenta o zonă de trecere către alte zone de lucru.
Nu în ultimul rând, a arătat instanța de fond, trebuie amintit faptul că prin Rezoluția din data de_ în dosarul penal nr. 9223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Manases I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C.pen. (ucidere din culpă în formă calificată prin nerespectarea normelor de disciplină și securitate în muncă).
Potrivit referatului care a stat la baza soluției dispuse prin rezoluție, scoaterea de sub urmărire penală s-a impus datorită faptului că "există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și anume cel prevăzut de art. 47 Cod Penai, cazul fortuit, accidentul fiind rezultatul unei împrejurări care nu putea fi prevăzută".
Rezoluția infirmă astfel concluziile inspectorilor I. C. cu privire la cauzele producerii accidentului, reținând că acesta este rezultatul cazului fortuit.
În acest context putem discuta și de incidența art. 22 al. 1 C. pr. pen deoarece există o soluție definitivă pe latura penală a faptei care indică în mod clar că "; accidentul este rezultatul unei împrejurări care nu putea fi prevăzută".
Mai apoi, în PVC s-a reținut în mod greșit că H., în calitate de angajator, ar fi parțial responsabilă pentru producerea accidentului de muncă din data de_ . În realitate, H. nu a contribuit prin acțiunile sau omisiunile sale la producerea accidentului, reclamanta luând toate măsurile prevăzute de lege pentru a asigura securitatea și sănătatea în muncă a angajaților săi.
Lucrătorii H. erau instruiți în mod corespunzător cu privire Ia normele de securitate și sănătate în muncă, iar societatea a luat toate măsurile organizatorice prevăzute de lege în acest sens.
Pe cale de consecință, în raport de toate argumentele avute în vedere mai sus, instanța de fond, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, pârâții I. T. DE M. C. și I. M. au declarat recurs solicitând admiterea acestora.
În recursul pârâtei I. M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și
9 și art. 3041C.pr.civ., se solicită casarea sentinței recurate, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta a criticat, în primul rând, faptul că instnața de fond nu a analizat cele două excepții pe care le-a invocat, respectiv lipsa calității sale procesuale pasive și necompetența materială a Tribunalului C. .
Referitor la lipsa calității sale procesuale pasive, pârâta a învederat prevederile art. 2 din Legea nr. 108/1999, republicată, potrivit cărora are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul B. . Controlul respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă se realizează de către Inspectoratele teritoriale de muncă prin personalul propriu, în speță inspectorii de muncă angajați în cadrul Inspectoratelor teritoriale de muncă și că în speță procesul verbal de cercetare contestat a fost întocmit/emis de către inspectorii de muncă din cadrul I. C. și nu de inspectorii de muncă din cadrul Inspecției M., organul ierarhic superior.
În consecință, agenții constatatori care au efectuat cercetarea accidentului de muncă și au întocmit/emis procesul verbal de cercetare a evenimentului din data de_ fac parte din cadrul I. C., instituție cu personalitate juridică, care poate sta în judecată în nume propriu.
În ceea ce privește a doua excepție - necompetență materială a Tribunalului
C., pârâta a învederat că în situația în care lipsa calității procesuale pasive va fi respinsă competența de soluționare a prezentei cauze revine Curții de Apel, Secția de contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 3 pct. 1 din c. pr. civ. coroborat cu cele ale art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 și ale art. 1 din Legea nr. 108/1999 având în vedere că I. M. este un organ de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea M. ui M., Familiei și Protecției Sociale.
Astfel, a concluzionat pârâta, faptul de a nu face mențiune în hotărârea recurată cu privire la cele două excepții sus arătate contravine prevederilor art. 261 alin.(l) c. pr. civ., precum și ale art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că judecătorul fondului a analizat situația dedusă judecății superficial, acesta nu a dat dovadă de obiectivitate, iar concluziile acestuia sunt total eronate. Astfel, cu privire la cauza principală a accidentului, și anume, neasigurarea de către angajator a motostivuitorului marca STILL, model R7O-50, cu oglindă retrovizoare exterioară, instanța de fond a susținut că motostivuitorul în cauză nu trebuia, să fie dotat cu oglinzi retrovizoare deoarece din cuprinsul cărții tehnice dotarea este una opțională și că acesta avea autorizație de funcționare emisă de ISCIR.
În opinia pârâtei, această motivare a instanței de fond este corectă, dar numai dacă angajatorul, în speță reclamanta, nu ar fi dotat suplimentar motostivuitorul cu cabină, pentru stivuitorist și echipamentul denumit "răcitorul cu ochiuri mari al țevii de eșapament".
Cum în speță motostivuitorul a fost dotat suplimentar cu cabină și două țevii de eșapament foarte mari care a împiedicat câmpul de vizibilitate directă a conducătorului, reclamanta trebuia să doteze motostivuitor conform cărții tehnice și cu oglindă retrovizoare exterioară pentru îmbunătătirea vizibilității de conducere si totodată pentru a se respecta prevederile legale în materie.
Acest aspect esențial sus arătat cât si prevederile art. 6, art. 7, art. 13 lit. q), art. 22 și art. 23 alin. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 319/2006 și ale art. 3.1.6. lit.
din Anexam. 1 Ia H.G. nr._ la care sau făcut referire în întâmpinare au fost ignorate de către instanța de fond,
Apoi, a mai arătat pârâta, conform cărții tehnice dacă motostivuitorul este dotat suplimentar cu cabină aceasta trebuie să fie modulară cu geam frontal, lateral și în capotă, precum și cu oglinzi retrovizoare în exterior si în interior etc. Această obligație cu privire la pericolul de accidentare din cauza vizibilității reduse este mentionată în evaluarea riscurilor (cu clasa de gravitate 7) realizată de către S.C. H. I. R. S., în calitate de angajator, si în planul de prevenire si protecție întocmit pe baza evaluării riscurilor si nerespectată de către patentă, aspect omis de instanța de fond.
Astfel că afirmația instanței de fond că nu există nicio normă legală care sa stabilească în sarcina reclamantei obligația de a dota motostivuitorul cu alte dispozitive decât cele prevăzute în condițiile pentru emiterea autorizației de funcționare de către ISCIR este total eronată si în contradictoriu atât cu prevederile legale sus citate cât și cu cerințele tehnice obligatorii din cartea tehnică a motostivuitorului.
În ceea ce privește susținerile instanței de fond că reclamanta nu a încălcat dispozițiile art. 21.1 si 12.5 din Anexa nr. 1 la H.G, nr. 1091/2006 coroborat cu cele ale art. 39. alin. (9) lit. i) din Legea nr. nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și, mai mult de atât, că aceste prevederi nu sunt incidente în speță sunt total eronat eronate.
În combaterea susținerii instanței de fond, pârâta a precizat că raportat la cauza producerii eminentului, inspectorii de muncă au avut în vedere definiția zonei periculoase, așa cum aceasta este stabilită de art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1146/2006, prevedere care definește "zona periculoasă - orice moment, din interiorul și/sau din jurul echipamentului de muncă în care prezenta unul lucrător expus îl supune pe acesta unui risc pentru sănătatea si securitatea sa".
Pentru a putea utiliza motostivuitorul astfel încât să nu se aplice restricția ISCIR PTR 1-2010, art. 125 lit. 1), (menționată în Procesul verbal de verificare tehnică nr. 655C-314/_, care specifica: "stivuitoristul este obligat să nu permită staționarea persoanelor Ia o distanță mai mică de "2500 mm"), zona de manevră trebuie neapărat delimitată și semnalizată. Panoul de semnalizare existent care atenționează cu privire Ia utilizarea în zona a motostivuitoarelor era amplasat necorespunzător, pe poarta depozitului, care în situația când aceasta era deschisă, nu era observat de nici un lucrător.
Având în vedere faptul că evenimentul s-a produs într-o zona periculoasă reclamanta avea obligația legală de a delimita corespunzător această zonă, obligație nerespectată de către societate care a condus la încălcarea prevederilor art.21.1 si 12.5 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1091/2006 coroborat cu de ale art. 39 alin. 9 lit. i din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept sus arătate, pârâta precizează că afirmația instanței de fond că aceste prevederi nu sunt incidente în speță și, mai mult, ca prevederile legale nu stabilesc care sunt situațiile în care căile de circulație trebuie marcate de către angajator, ci doar modalitatea în care acestea trebuie marcate, este total eronată si inadmisibilă.
O altă critică formulată de recurentă se referă la faptul că instanța de fond a ignorat susținerile Inspecției M. cu privire nerespectarea de către reclamantă a prevederilor pct. 2 din Anexa nr. 5 la H.G, nr. 971/2006 coroborat cu cele ale art. 39 alin. (9) lit. n) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă, aceasta nefăcând mențiune sau trimitere la aceste texte de lege incidente în speță.
În concluzie, pârâta apreciază că reclamanta se face vinovată de cele menționate la capitolul k) și capitolul 1), punctele 1,1) si 1.2) din procesul verbal de cercetare nr. 17.250/_ . Mai mult, această stare de fapt este asumată de reclamantă conform Instrucțiunii Proprii de Securitate și Sănătate în M. pentru utilizarea stivuitoarelor, volelor și/sau motastivuitoarelor IPSSM Nr. 61 cap. 1, Deplasarea în marșarier cu alarmă de mers înapoi (opțional), respectiv faptul că motostivuitorul trebuia dotat și sistem de avertizare sonoră pentru mersul cu spatele nu doar cu sistem de atenționare-vizionare vizuală (lampa de culoare portocalie).
În recursul pârâtului I. T. DE M. C.
se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâtul a adus aceleași critici de nelgalitate și netemeinicie hotărârii primei instanțe pe care le-a formulat și pârâta I.T.M. referitoare la faptul că în conformitate cu cercetările efectuate la fața locului, a declarațiilor și a actelor aflate la dosarul de cercetare a evenimentului, cauza producerii accidentului este neasigurarea de către angajator a echipării corespunzătoare a motostivuitorului marca STILL, model R70-50, implicat în eveniment. Motostivuitorul era dotat cu oglinda retrovizoare interioară, dar datorită poziționării acesteia și a poziției pe scaun a stivuitoristului, în oglinda exista un unghi mort care nu permite vizualizarea întregului câmp din spatele stivuitorului.
Pârâtul a mai menționat că expertiza efectuată de d-ul I. M., în calitate de expert tehnic judiciar cu specialitatea auto relevă că: "Potrivit HG nr. 1146/2006, atunci când câmpul de vizibilitate directă a conducătorului este necorespunzător din punctul de vedere al securității, acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive auxiliare adecvate, pentru îmbunătățirea vizibilității." Măsură care trebuia luată de către reclamantă, în această situație, era aceea de a echipa cu oglinzi retrovizoare exterioare stivuitorul pentru ca "unghiuri moarte" să nu existe, iar vizibilitatea să nu fie obturată. Reclamanta nu a asigurat dotarea motostivuitorului cu oglinzi retrovizoare exterioare, deși în cartea tehnica a echipamentului, la capitolul Caracteristicile echipamentelor suplimentare (opțiuni), subcapitolul Dotarea cabinei, este specificată această dotare.
În opinia pârâtului, susținerile reclamantei și ale instanței de fond cu privire la lipsa obligațiilor pentru dotarea cu oglinzi retrovizoare exterioare, nu pot fi primite, dispozițiile imperative ale art. 3.1.6, lit.d, din anexa nr.l la HG nr.1146/2006 privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, coroborat cu prevederile art. 13 lit. q) din Legea securității si sănătății în muncă, nr. 319/2006, obligă angajatorii să adopte acele măsuri, caracterul opțional al dotărilor motostivuitorului nu poate fi invocat ca un motiv de exonerare de răspundere în luarea acestor măsuri.
În finalul motivării recursului, pârâta a mai susținut că o altă cauză care a concurat la producerea accidentului o constituie faptul ca angajatorul nu a delimitat corespunzător zonele periculoase din cadrul societății încălcându-se prevederile punctului 21.1 si punctului 12.5, din Anexa nr.l la HG 1091/2006 privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru locul de muncă, respectiv faptul că trebuiau luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja
lucrătorii care sunt autorizați sa pătrundă în zonele periculoase, iar zonele periculoase trebuie marcate clar.
Reclamanta S.C. H. I. R. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată (f.32).
În ce privește recursul declarat de I. M. învederează că aceasta nu a solicitat în termen legal casarea încheierilor de ședință din data de_ și_ prin care tribunalul a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de necompetență materială, așa încât solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 3021lit. b c.pr.civ. în privința acestui motiv de recurs.
În susținerea poziției sale, reclamanta a arătat că a respectat întocmai obligațiile ce îi reveneau potrivit disp.art. 3.1.6 lit. d din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1146/2006, coroborate cu dispozițiile art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006.
Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea le- a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente
:
Critica recurentei I. M. prin care își exprimă nemulțumirea față de omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și excepției de necompetență materială, este neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Verificând modalitatea în care instanța de fond a înțeles să răspundă excepțiilor de procedură și de fond invocate de către pârâta I. M., se constată că prin încheierile de ședință din_ și_ ( f. 259 și 303 ), tribunalul a respins cele două excepții ridicate de această pârâtă pentru motivele expuse în cuprinsul procesului-verbal al fiecărei ședințe de judecată. Ca atare susținerea recurentei privitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra celor două excepții este infirmată de piesele dosarului.
Legalitatea dispozițiilor instanței de fond cu privire la aceste excepții poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, numai în măsura în care partea declară calea de atac în mod expres și împotriva încheierilor de ședință prin care s-au admis ori respins excepțiile de fond și de procedură.
Prin declarația de recurs formulata, recurenta I. M. a atacat in exclusivitate sentința civilă nr. 3193 din_ a Tribunalului C., neexistând nicio precizare cu privire la exercitarea aceleiași cai de atac si împotriva încheierilor din_ și_, prin care au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și de necompetență materială a tribunalului.
Având în vedere dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă raportat la art. 282 Cod procedură civilă și ca fostul alin. (3) al art. 282 Cod procedură civilă, potrivit căruia "apelul împotriva hotărârii se socotește făcut si împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. 1 pct. 93 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005, recursul formulat împotriva hotărârii instanței de fond nu echivalează cu o cale de atac declarată împotriva tuturor încheierilor premergătoare, pronunțate de către instanța de fond. Partea nemulțumită de o anumită încheiere de ședință premergătoare, trebuie să atace în mod explicit și încheierea în cauză. Faptul că
alin. (2) al art. 282 Cod procedură civilă stabilește că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății" nu justifică interpretarea extensivă, în afara cadrului legal, conform căreia calea de atac declarată împotriva unei hotărâri implică, automat și în lipsa unei precizări exprese, și o contestare a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate.
Cu titlu subsidiar, Curtea reține că în mod corect au fost respinse cele două excepții raportat la împrejurarea că actul administrativ contestat, respectiv
procesul-verbal de cercetare nr. 17250/_, a fost întocmit de o autoritate publică organizată la nivel județean - I. C. -, fapt ce atrage competența de soluționare a tribunalului conform art. 10 din Legea nr. 554/2004. De asemenea față de împrejurarea că procesul-verbal de cercetare nr. 17250/_ a fost avizat de pârâta I. M., care și-a însușit concluziile inspectorilor de muncă din cadrul I. C. și ulterior a respins plângerea prealabilă formulată, această pârâtă a dobândit calitate procesuală pasivă în cauză, legalitatea avizului - operațiune administrativă care a stat la baza emiterii actului supus judecății - fiind cenzurată în condițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 o dată cu legalitatea procesului-verbal de cercetare.
Având în vedere că, pe fondul cauzei, criticile de nelegalitate evocate de ambele recurente se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și sunt similare, Curtea le va analiza grupat și va răspunde prin aceleași considerente ambelor recurente.
Litigiul de față a fost generat de încheierea procesului - verbal de cercetare nr. 17250/_ de către I. C. prin care s-a stabilit că intimata SC H. INFRASTUCTURE R. S., în calitate de angajator, nu a respectat prevederile din domeniul securității și sănătății în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă, situație care a condus la decesul lucrătorului Ilea Constantin la data de_ .
Potrivit inspectorilor de muncă, cauză principală a accidentului de muncă a constat în neasigurarea de către angajator a echipării corespunzătoare a motostivuitorului marca STILL, model R70-50. În opinia acestora, motostivuitorul implicat în accident trebuia dotat și cu oglinzi retrovizoare exterioare, deoarece oglinda retrovizoare interioară prezenta un unghi mort care nu permitea vizualizarea întregului câmp din spatele stivuitorului.
Instanța de fond a înlăturat concluzia inspectorilor de muncă, validând apărările reclamantei SC H. INFRASTUCTURE R. S. care a susținut pe de o parte că la momentul producerii accidentului, motostivuitorul era dotat în conformitate cu prevederile legale, dotarea cu oglinzi retrovizoare exterioare fiind o opțiune suplimentară facultativă, iar pe de altă parte Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit prin Rezoluția din data de_ dată în dosarul penal nr. 9223/P/2011 că accidentul a fost rezultatul unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, reținând incidența cazului fortuit.
Prin cererea de recurs, ambele pârâte critică soluția la care a ajuns tribunalul, reiterând argumentele expuse la fond în susținerea culpei angajatorului în producerea accidentului ce derivă din neasigurarea motostivuitorului marca STILL cu oglinzi retrovizoare exterioare.
Curtea opinează că raportat la soluția îmbrățișată de organele de urmărire penală în dosarul penal nr. 9223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, sesizat cu investigarea cauzelor producerii accidentului de muncă ce a condus la decesul angajatului Ilea Constantin, concluziile procesului - verbal de cercetare nr. 17250/_ încheiat de către I. C. referitoare la cauza principală a accidentului se impun a fi invalidate, așa cum a decis de altfel și tribunalul.
Pentru a conchide în acest sens Curtea înțelege să dea eficiență prevederilor art. 22 alin. 1 C.proc.pen care prevăd că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fata instanței civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Chiar dacă rezoluția dată în dosarul penal nr. 9223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nu emană de la o instanță penală, ea trebuia că primească în fața instanței civile un tratament egal cu cel acordat unei hotărâri
judecătorești ce ar fi conținut o dispoziție echivalentă-respectiv achitare pentru
incidența cazului fortuit, în considerarea faptului că, potrivit cu prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 228 din Cod procedură penală, procurorul exercită atribuții similare celor ale instanței penale, atâta vreme cât legiuitorul a acordat acestuia dreptul de a aprecia asupra incidenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei și de a dispune scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale dacă rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10.
Curtea notează că împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu s-a formulat plângere în condițiile art. 228 alin. 61și art. 2781C.proc.pen, așa încât statuările cuprinse în aceasta au dobândit un caracter definitiv.
După cum se poate observa prin Rezoluția din data de_ dată în dosarul penal nr. 9223/P/2011 s-a statuat că accidentul de muncă a fost rezultatul unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, reținându-se incidența unei cauze care înlătură vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii și anume cazul fortuit. Așadar rezoluția procurorului tranșează o chestiune de fond a răspunderii penale și anume lipsa vinovăției făptuitorului datorită incidenței cazului fortuit care profită tuturor participanților.
Cazul fortuit desemnează situația în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nici urmărit și care se datorează unei energii a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută. Specific deci pentru cazul fortuit este faptul că imposibilitatea de prevedere a intervenției forței străine care a determinat producerea rezultatului periculos este una generală și obiectivă, ce ține de limitele generale omenești ale posibilității de prevedere. Datorită acestui fapt, efectele cazului fortuit se extind asupra tuturor participanților, excluzând vinovăția tuturor.
Pornind de la aceste considerente teoretice și de la împrejurarea că procesul-verbal contestat o include pe intimata în categoria participanților la producerea accidentului de muncă, Curtea urmează să extindă concluziile rezoluției procurorului, dată în dosarul penal nr. 9223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, și la intimata SC H. INFRASTUCTURE R.
S., chiar dacă cercetările penale nu s-au efectuat și în privința acesteia, efectele in rem ale cazului fortuit trebuind să îi profite și acesteia din urmă.
O soluție contrară ar contraveni puterii de lucru judecat care trebuie admisă și în privința rezoluției procurorului pentru argumentele expuse într-un paragraf anterior. Autoritatea lucrului judecat în penal asupra civilului nu reprezintă decât aplicarea efectului pozitiv al hotărârii penale în sensul că, asupra chestiunilor litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit- o și vinovăția acesteia să nu se mai poată reveni, în scopul evitării unor soluții contradictorii. În doctrină s-a considerat că, în raport de instanța civilă, hotărârea penală excelează prin funcția probatorie în al doilea litigiu, ea obligând
instanța civilă, indiferent de justețea soluției.
În concluzie Curtea nu poate schimba ceea ce s-a statuat definitiv în procesul penal, fiind obligată să rețină incidența cazului fortuit și în privința intimatei SC H. INFRASTUCTURE R. S., ca și cauză care înlătură vinovăția acesteia în producerea accidentului de muncă.
Din această perspectivă devine inutilă analizarea criticilor recurentelor privitoare la încălcarea de către intimată a prevederilor pct. 21.1 și 12.5 din anexa 1 la HG 1091/2006 coroborate cu prevederile art. 39 al. 9 lit. j din Legea 319/2006 și a prevederilor punctului 2 Anexa 5 la HG nr. 971/2006, incidența cazului fortuit lipsind de relevanță verificarea acestor împrejurări.
În subsidiar Curtea ține să sublinieze faptul că înțelege să își însușească întrutotul concluziile instanței de fond referitoare la lipsa obligației intimatei de a delimita ca zonă periculoasă perimetrul în care s-au efectuat manevre cu
motostivuitorului marca STILL și la irelevanța acestor prevederi legale în cauza de față în contextul în care accidentul s-a produs în plan orizontal ca urmare a deplasării în condiții normale de manevrare a motostivuitorului, producerea accidentului de muncă nefiind favorizată de zona în care a intervenit, ci a fost determinată de apariția intempestivă și imprevizibilă a lucrătorului Ilea Constantin în zona de acțiune a motostivuitorului.
De asemenea, coroborând prevederile art. 8 din HG nr. 971/2006 cu prevederilor punctului 2 din Anexa 5 la HG nr. 971/2006 Curtea constată că obligația marcării căilor de circulație în interiorul întreprinderilor subzistă doar în ce privește organizarea traficului rutier desfășurat în incinta unității. Prin trafic se înțelege totalitatea transporturilor de mărfuri sau de persoane care se fac pe o anumită cale de comunicație, cu anumite mijloace de transport, într-un interval de timp și în condiții precizate. Din definiția dată de DEX se desprinde concluzia că traficul presupune o activitate organizată derulată într-un timp și spațiu clar determinate.
Având în vedere că accidentul de muncă nu s-a produs cu ocazia deplasării echipamentului în perimetrul unității pe un anumit traseu, ci cu ocazia exploatării normale a acestuia în raza sa de acțiune care presu
Totalitatea transporturilor de mărfuri sau de persoane care se fac pe o anumită cale de comunicație, cuanumite mijlo ace de transport, într-un interval de timp și în condiții precizate
ART. 8
trebuie prevăzută, dacă este cazul, semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim și aerian, fără a aduce atingere cerințelor minime prevăzute în anexa nr. 5.
Marcarea căilor de circulație
Căile de circulație a vehiculelor trebuie marcate clar prin benzi continue, având o culoare perfect vizibila, de preferinta alba sau galbena, ținându-se seama de culoarea solului, în cazul în care destinația și echipamentul încăperilor impun acest lucru pentru protecția lucrătorilor.
Benzile trebuie amplasate astfel încât sa se țină seama de distanțele de securitate necesare între vehiculele care pot circula în zona și orice obiect aflat în apropiere, precum și între pietoni și vehicule.
Căile permanente de circulație situate în exterior, în zonele construite, trebuie marcate la fel. Fac excepție cele care sunt prevăzute cu trotuare sau bariere corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de pârâții I. T. DE M. C. și I.
împotriva sentinței civile nr. 3.193 din 22 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
M. B.
JUDECĂTOR,
M. -I. I.
JUDECĂTOR,
S. AL H.
GREFIER,
B.
Red.M.I.I./ .10.2013.
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.M.B. .
