Decizia civilă nr. 9561/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9561/2013
Ședința publică din data de 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul P. R. I. împotriva sentinței civile nr. 3248 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C., având ca obiect - anulare act administrativ - decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat Cleopatra Cătană, în substituirea d-nei avocat DP
G., care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent demersului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un sigur exemplar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și solicită instanței acordarea unui nou terme de judecată sau amânarea pronunțării pentru a studia întâmpinarea depusă de partea adversă.
Întrucât întâmpinarea a fost depusă la dosar doar într-un singur exemplar, iar în conținutul acesteia nu au fost invocate excepții sau aspecte noi, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată iar pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoștință de apărările formulate, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul-reclamant prin avocat Cleopatra Cătană, în substituirea d-nei avocat DP G., lipsind intimata-pârâtă.
Apărătorul recurentului arată că nu mai susține cererea de amânare a pronunțării și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3248 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii în întregime a cererii de
chemare în judecată, pentru motivele evocate în cuprinsul recursului, pe care le susține în integralitate.
Se relevă că pârâta CAS C. nu are competența de a mite decizii de impunere, iar nerespectarea competenței în emiterea actului atrage nul8itatea absolută a acestuia. Potrivit art. 41 coroborat cu art. 86 C. pr.fiscală decizia de impunere se emite doar de organul fiscal competent și doar acest act poate constitui titlu de creanță. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și a Statutului CNAS, această instituție are competența de a aplica măsurile de executare silită, legea neconferindu-i calitatea de organ fiscal în sensul art. 17 C. pr.fiscală.
Chiar dacă prin art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 potrivit căruia decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS în baza informațiilor (…), dispozițiile ordinului amintit sunt emise chiar cu încălcarea Statutului CNAS, respectiv a art. 17 și 18. Cu toate că prevederile Ordinului CNAS nr. 617/2007 sunt în vigoare, ele nu alterează dispozițiile codului de procedură fiscală și nu pot conferi competență caselor de asigurări de sănătate, întrucât potrivit art. 32 C. pr.fiscală organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text normativ, în cazul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate stabilit altă competență specială de administrare. Prin urmare o delegare de competență poate fi atribuită dosar prin hotărâre de Guvern. Față de toate aceste aspecte apreciază că decizia de impunere a fost nelegal emisă și se impune a fi desființată.
Totodată arată că nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3248 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P. R. I. în contradictoriu cu C. de A. de S. C. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că din interpretarea normelor reiese că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul
de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați. Reclamantul a arată că în același interval de timp i se reținea lunar contribuția către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pentru veniturile realizate în temeiul contractului individual de muncă, având calitatea de angajat .
Sub acest aspect, punctul de vedere al reclamantului ar putea fi corect, însă doar după data intrării în vigoare a ORDON. ȚEI DE URGENȚĂ nr. 107 din 6 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 10 decembrie 2010, care a modificat dispozițiile art.257 lit. f din Legea 95/2006.
Potivit art. 257 din Legea 95/2006, în forma modificată, (1) Persoana asigurata are obligatia platii unei contributii banesti lunare pentru asigurarile de sanatate, cu exceptia persoanelor prevazute la art. 213 alin. (1).
Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 5,5%*), care se aplica asupra: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfasoara activitati independente care se supun impozitului pe venit; daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia, aceasta nu poate fi mai mica decat cea calculata la un salariu de baza minim brut pe tara, lunar; c) veniturilor din agricultura supuse impozitului pe venit si veniturilor din silvicultura, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator si nu se incadreaza la lit. b);
d) indemnizatiilor de somaj; e) abrogată; f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar*).
Cu referire la persoanele care realizează mai multe categorii de venituri, în prezent sunt în vigoare dispozițiile art. 257 alin. 3 din Legea 95/2006, modificate prin aceeași ORDON. ȚĂ DE URGENȚĂ nr. 107 din 6 decembrie 2010.
În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
Reclamantul însă a realizat venituri anterior modificării, /f.21-26, 27-29/, potrivit art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 nemodificată, prevăzându-se în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri.
Totodatăse arată că deși în decizia de impunere se menționează că aceasta este aferentă perioadei 2006-2011, au fost stabilite contribuții și accesorii doar până în anul 2010,și prin urmare, reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile mai favorabile ale legii modificate.
Referitor la accesorii, în materia fiscală se retine că acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se
calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamantul este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.Perceperea atât a majorărilor de întârziere cât și a penalităților, este posibilă, având semnificația lor diferită, primele reprezentând echivalentul lipsei de folosință iar ultimele reprezentând sancțiunea pentru neachitarea în termen a obligațiilor.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâtei la cheltuieli de judecată ocazionate.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece casa de asigurări nu are competența de a aplica măsuri de executare silită, Legea nr.95/2006 neconferind acestei instituții calitatea de organ fiscal; nu a fost încheiat un contract de asigurări cu casa de sănătate, nu a existat un raport contractual, alegerea unei case fiind opțiunea recunoscută asiguratului.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că se ignoră dispozițiile legii ce prevăd obligativitatea contribuției.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de normele juridice incidente, de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel, un prim argument adus de recurent constă în aceea că intimata nu avea competența de a emite act fiscal de executare silită. Sub acest aspect trebuie arătat că în jurisprudența sa Înalta Curte de Casație și Justiție constant a reținut că legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă. Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Î. Curte a apreciat, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de
S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect a arătat și intimata, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Un alt argument adus constă în aceea că nu a avut un raport cu intimata respectiv un contract de asigurare, dreptul de opțiune aparținând asiguratului. Nici acest argument nu poate fi reținut. Recurentul reclamant a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate recurentul avea obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate, de existenta unui contract.n plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare cîtă vreme obligația de plată se naște din lege și nu în virtutea actelor sustinerile se vadesc nefondate și vor fi respinse.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.
Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. R. I. împotriva sentinței civile nr. 3248 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. M. F. T. M. H.
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 e./_
J. fond.M. T.
