Decizia civilă nr. 9827/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9827/2013
Ședința publică din data de 16 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul U. L. -A. împotriva sentinței civile nr. 667 din data de_, pronunțată de Tribunalul B.
-N., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții O. J. B. -N. A P. P. - D. D., P. P. - D. D. - C. N.
PENTRU S., E. ȘI L., B. N. DE C. A P. P. - D. D.
și C. LOCAL AL M. B., având ca obiect - anulare act administrativ. La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul personal, identificat cu CI seria XB nr. 3. și asistat de avocat Săsărman M., în baza împuternicirii avocațială aflată la fila
17 din dosar, lipsind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 12 lei, conform dovezilor aflate la filele 5-16 din dosar și timbru judiciar de 1 leu.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât C. LOCAL AL M. B. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică apărătorului recurentului un exemplar al concluziilor scrise depuse de intimat și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 667 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -N., în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. -N., iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii recurate și pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu menținerea respingerii excepției autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul C. Local al M. B. .
În opinia sa soluția pronunțată de Tribunalul B. -N. este nelegală în ce privește admiterea excepției necompetenței generale a instanței de a judeca petitul de constatare a nelegalității adresei nr. 15/_ emisă de O. J.
B. -N. a P. P. -D. D. .
La întrebarea instanței de a indica dacă actul respectiv este un act administrativ în sensul legii ce poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ, apărătorul recurentului arată că da, fiind un document care a stat
la baza emiterii HCL nr. 65/2012, respectiv un document din care rezultă eligibilitatea sau neeligibilitatea recurentului pentru a fi validat în mandatul de consilier municipal. Nu se poate exclude de la controlul judecătoresc un asemenea act care produce efecte asupra validării sau invalidării unui mandat. Se mai arată că documentul respectiv reprezintă un act de sine stătător, care produce efecte juridice, în absența căruia reclamantul putea fi validat în funcția de consilier local. În baza acestui act reclamantul a fost exclus de la funcția de consilier local al municipiului B. .
În opinia sa instanța de fond trebuia să analizeze veridicitatea, valabilitatea acelui act și dacă acesta poate sau nu produce efecte juridice, în contextul în care o altă hotărâre dată de partid, privind excluderea, era suspendată în perioada respectivă, conform dispozițiilor partidului. Dispozițiile statutului partidului prevăd că în momentul în care, împotriva unei hotărâri de excludere din partid se promovează o contestație, hotărârea este suspendată de drept.
În acest context și având în vedere că hotărârea de excludere a fost contestată, acel act nu putea fi valabil. Întrucât prima instanță a apreciat că nu poate analiza această stare de fapt, s-au creat anumite prejudicii prin raportare la analiza pe fond a hotărârii de consiliu local.
Adresa emisă de Partidul P. -D. D. nu se înscrise în sfera actelor de natură să conducă la pierderea calității de membru al partidului, astfel încât să devină incidente dispozițiile legii partidelor politice și nu poate fi calificat ca fiind o hotărâre de excludere, ci este un act de sine stătător ce poate fi supus controlului judecătoresc. În opinia sa acest act putea fi analizat de către prima instanță întrucât nu există nicio dispoziție legală care să interzică sau să scoată de sub controlul judecătoresc un asemenea document.
Pe de altă parte până la acest moment nu există o hotărâre de invalidare a mandatului reclamantului ci doar hotărâri de validare a mandatelor altor consilieri locali.
Apărătorul recurentului arată că susține și celelalte motive de recurs, astfel cum acestea au fost detaliate în memoriul de recurs și nu solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul personal susține că adresa emisă de O. J. B. -N. a P. P. -D. D. a fost depusă cu foarte puțin timp înainte de începerea ședințe de consiliu local, astfel încât nu a avut posibilitatea de a o contesta.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 667 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată din oficiu și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul U. L. A. în contradictoriu cu pârâții O. J. B. -N. A P. P. - D. D., PARTIDUL
P. - D. D. - C. N. PENTRU S., E. ȘI L., B. N. DE
A P. P. - D. D., în ceea ce privește petitele de anulare a
adresei nr.15/_ emisă de O.
J.
B. -N.
a P.
P.
- D.
D., a hotărârii nr.67/_
a B.
ui N.
de C.
a P.
P.
- D.
și a hotărârii nr.1/_ emisă de Partidul P. - D. D. - C. N. pentru S., E. și L. .
S-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul C. LOCAL AL M. B. .
S-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul U. L. A., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M.
B. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în condițiile art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003, dobândirea sau pierderea calității de membru a unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului.
A reținut instanța de fond că în ceea ce privește adresa nr. 15 din_ emisă de O. J. B. -N. a partidului P. - D. D., reclamantul avea la dispoziție calea de atac internă potrivit statului propriu al partidului în cauză.
În acest context, reținând deci limitarea controlului legalității în ceea ce privește actul în discuție emanând de la un partid politic, act ce se referă la pierderea calității de membru al acelui partid în ceea ce-l privește pe reclamant, instanța de fond a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în ceea ce privește petitul menționat anterior.
Analizând mai apoi cauza din perspectiva excepției de lucru judecat, instanța de fond a reținut că în dosarul nr._ al Tribunalul Bistrița Năsăud s-a stabilit legalitatea măsurii de invalidare în calitate de consilier local al reclamantului ca urmare a retragerii sprijinului politic în urma excluderii sale din partid.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul U. L. A.
, solicitând modificarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului, cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, arătând că au fost extinse în mod nejustificat dispozițiile art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003 asupra tuturor documentelor eliberate de un partid politic, adresa respectivă nefiind un act sau document prin care se dobândește sau se pierde calitatea de membru de partid și care să fie supusă doar jurisdicției interne de partid.
Susține reclamantul că adresa în cauză este unul dintre documentele relevante în aprecierea îndeplinirii condițiilor de exigibilitate, iar excluderea din analiza pe fond a acelui document nu face altceva decât să adauge la lege.
A criticat mai apoi reclamantul recurent nelegalitatea hotărâri în cauză din perspectiva prevederilor Statului P. P. - D. D. .
În privința H.C. nr. 65/2012 a C. ui Local al M. B., recurentul arată că instanța de fond a analizat legalitatea acelei hotărâri doar prin raportare la existența adresei nr. 15/2012 și nu a întregului probatoriu administrat în cauză, existând elemente noi care puteau conduce la o altă soluție și anume:
la data respectivă recurentul avea calitatea de membru al partidului întrucât art. 16 din S. prevede că în cazul formulării unei contestații, sancțiunea se suspendă până la soluționarea contestației, fiind depuse dovezi în acest sens;
hotărârea de excludere a fost revocată;
prin hotărârea respectivă au fost validate mandatele unor terți mai înainte de a exista o hotărâre privind invalidarea mandatului recurentului.
Pârâtul C. LOCAL AL M. B. a formulat concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului (f.24).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul încearcă să pună în discuție, dintr-o altă perspectivă, o situație de fapt rezolvată anterior sub aspect juridic, cu caracter irevocabil, respectiv prin sentința civilă nr. 2192/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N. .
În acel cadru procesual a putut reclamantul să invoce argumentele sale față de faptul emiterii unei hotărâri de invalidare a sa din calitatea de consilier local, cererea din acel dosar fiind întemeiată pe dispozițiile art. 311din Legea nr. 215/2001 raportat la dispozițiile art. 9 alin. 2 lit. h1din Legea nr. 393/2004.
Rezultă cu puterea evidenței că în acel cadru procesual s-a stabilit legalitatea emiterii hotărârii de invalidare, astfel încât efectele acelei hotărârii judecătorești irevocabile prin dispoziția legii se impun în toate situațiile ulterioare în care sunt discutate aspecte legate de consecințele pierderii, ulterior alegerilor, în ceea ce-l privește pe reclamant, a calității de membru al partidului politic pentru care a candidat.
Reclamantul a formulat mai multe petite în cadrul acțiunii introductive, printre care și cel referitor la anularea adresei nr. 15/_ emisă de către partidul P. - D. D. .
Acest act nu a fost atacat textual în cadrul cererii de chemare în judecată menționată anterior, ce a fost avută în vedere ca temei al soluționării prezentei cauze, însă este cert faptul că efectele acelui act au fost avute în vedere de către consilierii locali ca temei al invalidării mandatului reclamantului.
Este cert din conținutul acelui înscris că se atestă faptul că, la data validării, reclamantul nu mai deținea calitatea de membru al partidului P. -
D. D. .
În acest context, corect a fost reținută de către instanța de fond incidența dispozițiile art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003, fiind cert că acel act este un înscris ce confirmă încetarea calității de membru pentru reclamant. Față de acesta, acel înscris își produce efectele de opozabilitate, iar față de terți pe cele de publicitate, fiind cert conținutul, respectiv declarația încetării calității de membru de partid. În privința reclamantului operează mențiunea prev. la art. 16 alin. 3 din Legea nr. 14/2003, respectiv posibilitatea acestuia de a supune legalitatea și temeinicia acelei decizii doar jurisdicției interne a propriului partid.
Nu se poate aprecia că împotriva acestei hotărâri reclamantul ar avea deschisă calea acțiunii în justiție, în considerarea faptului că acel înscris este necesar pentru emiterea ulterioară a unui act administrativ propriu-zis, respectiv validarea mandatului consilierilor aleși.
Soluția contrară ar însemna o analiză în justiție a legalității unei hotărâri de încetare a calității de membru de partid, aspect sesizat în mod corect și de către instanța de fond
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul U. L. -A. împotriva sentinței civile nr. 667 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D.E. na L. .