Decizia civilă nr. 9884/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9884/2013
Ședința publică din data de 18 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. AL H.
JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. GREFIER: D. B.
S-au luat spre examinare recursurile promovat de recurenții I. DE P.
J. C., M. V. D. împotriva sentinței civile nr. 7.438 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., având ca obiect anulare act administrativ dispoziție destituire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurentul
M. V. D., reprezentantul acestuia, avocat D. Ilinca, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.8), pentru recurentul I. de P.
J. C., reprezentantul acestuia, consilier juridic Mureșan Cosmin, cu delegație de reprezentare depusă la dosar (f.28).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că în data de_ recurentul I. de P. J.
prin reprezentant a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurentul reclamant (f.15-19) și în data de_ recurentul M. V. -D. a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurentul pârât (f.23-27). Reprezentantul recurentului reclamant M. V. D., avocat D. Ilinca solicită instanței în probațiunea emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu solicitarea de a comunica instanței care este stadiul dosarului penal la care a făcut referire în motivele de recurs, în care reclamantul
este parte vătămată.
Curtea pune în discuție cererea formulată.
Reprezentantul recurentului I. de P. J. C., consilier juridic Mureșan Cosmin arată că lasă la aprecierea instanței pronunțarea cu privire la acest aspect.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea sus amintită, apreciind că nu este utilă soluționării recursurilor declarate.
Reprezentantul recurentului reclamant M. V. D., avocat D. Ilinca arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Reprezentantul recurentului I. de P. J. C., consilier juridic Mureșan Cosmin arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în temeiul dispozițiilor art150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentului reclamant M. V. D., avocat D. Ilinca solicită instanței respingerea recursului propriu astfel cum a fost formulat în scris, în principal modificarea sentinței recurate, cu consecința anulării dispoziției nr.40/_ ca netemeinică și nelegală. În subsidiar, modificarea sentinței cu obligarea IPJ C. la plata cheltuielilor de judecată pentru judecarea
pe fond a pricinii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Subliniază că susține criticile dezvoltate în motivele de recurs.
Reprezentantul recurentului I. de P. J. C., consilier juridic Mureșan Cosmin solicită instanței admiterea recursul declarat pentru motivele invocate în scris, pe care arată că le susține în integralitate.
Curtea reține cauza spre soluționare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7.438 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. V.
, în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. J. C. și, în consecință, s- a dispus modificarea Dispoziției sefului I.P.J. C. nr. 40/_, în sensul înlocuirii sancțiunii de destituire din poliție aplicată reclamantului, cu sancțiunea mustrării.
S-a respins cererea sub celelalte aspecte.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor parțiale de judecată de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la cererea de suspendare, instanța a retinut că aceasta a fost soluționată prin Încheierea civilă pronunțată la data de_, pentru motivarea arătată în considerentele încheierii de la termenul menționat.
Cu privire la anularea dispoziției atacate, pentru motive de nelegalitate, instanța a retinut că această cerere a reclamantului este neîntemeiată.
Astfel, s-a invocat inexistența obligației legale de raportare a participării polițiștilor la evenimentele petrecute în afara orelor de serviciu.
Instanța a reținut că Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului si HG nr. 991/2005 privind Codul de etică si deontologie al polițistului stabilesc exigente comportamentale în sarcina polițistului ce trebuie respectate în timpul si în afara programului de lucru zilnic.
Potrivit art. 41 lit.f din Legea nr. 360/2002, se prevede că polițistul este dator să acorde sprijin colegilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin urmare, fapta imputată reclamantului, respectiv privarea colegilor polițiști de informațiile cunoscute de către reclamant se poate înscrie în dispozițiile textului legal menționat, astfel încât sub acest aspect, tribunalul a apreciat dispoziția atacată ca fiind legală. Chiar dacă temeiul juridic al răspunderii, respectiv descrierea legală a faptei este generală, în concret, fapta reclamantului a fost corect descrisă, astfel încât face posibilă încadrarea faptei în textul legal.
Sub aspectul motivării deciziei, instanța de fond a reținut că aceasta a fost în mod detaliat motivată, chiar dacă sunt redate sub aspectul conținutului paragrafe din încheierea consiliului de disciplină. Este până la urmă si firesc să se întâmple așa deoarece ambele documente provin din același dosar al răspunderii disciplinare a reclamantului si se referă la aceeași faptă, prin urmare, este corect ca acestea să nu fie esențialmente diferite. Astfel, nu s-a putut reține nulitatea absolută a dispoziției datorită nemotivării.
Raportat la aspectele menționate, instanța de fond a apreciat că nu se impune anularea dispoziției atacate pentru nelegalitate.
Cu privire la temeinicie, s-a reținut că atâta timp cât s-a confirmat existența unei abateri disciplinare, aplicarea unei sancțiuni este întemeiată.
Cu referire la proporționalitate însă, instanța a apreciat că sancțiunea destituirii din poliție aplicată în cauză este prea aspră față de contextul general al cauzei.
Nu s-a dovedit în cauză că reclamantul a mai săvârșit si alte abateri disciplinare, reținându-se astfel că acesta este la prima abatere.
Reclamantul a fost implicat într-un incident violent, respectiv într-o altercație în care au fost implicate mai multe persoane, în noaptea de 10/_ pe str. Eroilor, faptă în urma căreia mai multe persoane au obținut certificate medico-legale constatatoare ale unor leziuni.
Este adevărat că, inițial, reclamantul nu a prezentat fapta la care a participat superiorilor sau colegilor polițiști, deși avea cunoștință sau trebuia să aibă cunoștință de împrejurarea că pentru fapta respectivă s-a procedat la deschiderea unui dosar penal. Astfel, în prima fază colegii polițiști au fost lipsiți de informațiile pe care le putea furniza reclamantul în calitate de participant la incidentul cercetat. Ulterior însă, reclamantul și-a dat concursul la identificarea persoanelor participante, în concret, fapta reclamantului neavând urmări negative.
Instanța a consultat si materialul probator, inclusiv CD-ul care a surprins înregistrarea evenimentelor din dosarul penal, însă având în vedere împrejurarea că urmărirea penală nu este publică, instanța nu se va raporta în motivarea prezentei sentințe la aspectele rezultate din dosarul penal. De asemenea, nu au fost reținute susținerile reclamantului în sensul că a avut calitatea de persoană vătămată în urma incidentului, nefiind finalizat dosarul penal, în urma căruia se vor stabili vinovățiile.
În urma cercetării însă a întregului material probator și mai ales a urmărilor abaterii disciplinare a reclamantului, instanța și-a format convingerea că sancțiunea aplicată este neproporțională, cu atât mai mult cu cât s-a constatat că la incidentul respectiv au participat și alte persoane care făceau parte din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi C., iar acestora li s-a aplicat sancțiunea avertismentului. În sarcina acestora din urmă a fost reținută tot săvârșirea unor abateri disciplinare, însă chiar dacă acestea nu sunt identice cu ale reclamantului, instanța a apreciat că se poate raporta la o sancțiune mai ușoară.
Raportat la aspectele menționate, instanța de fond a apreciat că se impune în cauză aplicarea unei sancțiuni disciplinare, însă aceasta nu poate fi aceea a destituirii din poliție, având în vedere că reclamantul este la prima abatere, fiind mai potrivită aplicarea unei mustrări.
Prin urmare, în baza art. 1,8 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis în parte cererea formulată si a dispus modificarea dispoziției atacate în sensul de înlocuire a sancțiunii de destituire din poliție aplicată reclamantului, cu sancțiunea mustrării.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, instanța de fond a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor parțiale de judecată, proporționale pretențiilor admise, de 500 lei onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs atât pârâtul I. DE P.
J. C. cât și reclamantul M. V. D. solicitând admiterea recursurilor
.
În recursul formulat de reclamantul M. V. D.
se solicită, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată si, pe cale de consecință, anularea Dispoziției Șefului I. ui de P.
J. C. nr. 40/_, iar în subsidiar, obligarea I.P.J. C. la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond a pricinii, cu plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.3041C.pr.civ. și art. 15 din Legea 554/2004, reclamantul arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei aprecieri incorecte a materialului probator administrat în cauză raportat la prevederile legale incidente.
Cu prioritate, susține reclamantul, trebuie observată în concret fapta ce i-a fost imputată și care a fost calificată ca fiind abaterea disciplinară prev. de art. 57 lit. k din Legea nr. 360/2002. Fapta imputata a constat în neasigurarea sprijinului colegilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu fiind săvârșita prin raportarea cu întârziere a implicării sale, în afara orelor de serviciu, în evenimentele din noaptea de 10/_ . Ca atare, în demersul de analiză al existentei abaterii disciplinare este necesar, a priori, a se stabili existenta obligației de raportare, conținutul acestei obligații si îndatoririle specifice ce revin reclamantului cu privire la raportarea evenimentele care nu au legătura de serviciu, respectiv, care s-au petrecut în afara orelor de serviciu.
Reclamantul susține că nici hotărârea instanței de fond, dar nici Dispoziția atacată nu identifica în concret prevederile legale care impun obligația de a raporta evenimentele în care a fost implicat în afara orelor de serviciu sens în care în mod evident, nu se putea reține încălcarea acestei obligații de către reclamant care sa fi condus la o lipsire de sprijin a colegilor. De altfel, nici în cuprinsul vreunuia dintre actele încheiate pe parcursul cercetării disciplinare a reclamantului nu se indică sediul legal al obligației a cărei nerespectare se impută reclamantului și care a determinat aplicarea sancțiunii disciplinare.
În privința acestor aspecte, reclamantul arată că Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului ori Legea nr. 218/2002 privind organizarea P. i Române nu stabilesc nici o obligație în sarcina polițistului de a raporta evenimentele în care aceștia sunt implicați în afara orelor de serviciu ori termenul în care o asemenea îndatorire trebuie îndeplinită și, de altfel, nici din cuprinsul dispozitiei nu se menționează în niciun fel care sunt aceste termene sau întinderea în concret a unei asemenea obligații. Or, câtă vreme obligația de raportare nu are un continut predeterminat legal nu se poate retine săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 57 lit. k din Legea nr. 360/2002, respectiv încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. În acest mod, Dispoziția atacată încalcă în mod grav principiul legalității sancțiunii disciplinare, principiu în conformitate cu care orice sancțiune disciplinară se aplică pentru neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute de lege, acest viciu major de nelegalitate atrăgând nulitatea Dispoziției de sancționare disciplinară.
Un alt aspect, ce privește nelegalitatea hotărârii atacate, se referă la faptul că desi s-a reținut ca impediment al validării apărărilor reclamantului referitoare la calitatea sa de victima a agresiunii pe considerentul ca cercetările penale nu ar fi fost finalizate, instanța de fond nu a dat nicio eficienta acestei împrejurări.
De altfel, dovada incontestabilă a lipsei oricărei urmări a faptei imputate reclamantului este împrejurarea ca, nici la data pronunțării hotărârii de către instanța de fond, dar nici la data formulării prezentului recurs, dosarul penal format pentru cercetarea evenimentului în care a fost implicat reclamantul în calitate de victima nu este finalizat, neadoptându-se în acest dosare vreo soluție de trimitere în judecata ori de încetare, lato sensu, a urmăririi penale. În concret, fapta imputată reclamantului nu a produs niciun fel de urmări si nu a întârziat cercetările penale în cauză, de devreme ce acestea nu au fost finalizate la mai bine de 3 ani după producerea evenimentului. Ca atare, fapta imputata reclamantului nu poate fi catalogata ca fiind o abatere disciplinara, sens în care nu putea fi sancționată ca atare.
La pct. 2 din motivarea recursului, reclamantul a susținut că motivele avute în vedere de către instanța de fond la înlăturarea susținerilor sale privitoare
la nemotivarea Dispoziției nu au niciun suport legal. Astfel, împrejurarea ca atât Dispoziția cât si încheierea Consiliului de disciplina sunt acte emise în cadrul aceleași proceduri, nu justifică lipsa unei motivări proprii. Dimpotrivă, analiza prevederilor legale relevante conduce la concluzia existenței obligației pentru emitentul actului de sancționare de a prezenta aprecierea proprie a probelor administrate și a tuturor elementelor de fapt și a normelor de drept aplicabile cu indicarea în concret a motivelor și a probelor pe care se sprijină concluziile organului administrativ. Apoi, dispoziția atacată nu cuprinde nicio evaluare din partea emitentului, ci toate elementele din cuprinsul motivării actului administrativ sunt preluate cu minime adaptări din cuprinsul încheierii consiliului de disciplină situație în care reclamantul a fost sancționat printr-un act ce nu este prevăzut de dispozițiile legale aplicabile. Reclamantul nu a fost sancționat în baza Dispoziției emise de către persoanele îndrituite, ci în baza încheierii Consiliului de disciplină, ce emană de la persoane ce nu pot aplica sancțiuni disciplinare reclamantului și ale căror acte au un efect pur consultativ, ceea ce contravine prev. art. 62 din O.M.A.I. nr.400/2004.
Așa fiind, a opinat reclamantul, cerința motivării actului de către emitentul acesteia este una esențiala, ce tine de valabilitatea actul, cerință căreia instanța de fond nu i-a dat nicio relevanta juridică.
Referitor la cheltuielile de judecată, reclamantul apreciază că instanța de fond a procedat la o aplicare greșita a prevederilor art. 274 si urm. C.pr. Civ., deoarece prin acțiunea introductivă a învestit instanța cu capete de cerere alternative, ambele calificându-se ca fiind capete de cerere principale. Instanța de fond a admis capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate. Așa fiind, cererea principală alternativă a modificării Dispoziției în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare a fost admisă în totalitate, sens în care se impunea acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.
Chiar si în ipoteza în care ar fi acceptată poziția instanței de fond privitoare la admiterea în parte a acțiunii, reclamantul susține că nu se justifică reducerea drastica a acestor cheltuieli la valoarea acordata având în vedere ca aceste cheltuieli se refera la o procesualitate ce a durat peste 2 ani si a implicat prezentarea la peste 10 termene de judecata, aspecte care justificau acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum mai ridicat.
În recursul formulat de pârâtul I. DE P. J. C.
se solicită modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâtul a susținut că, prin faptele sale, reclamantul a încălcat îndatoririle ce-i incumbă potrivit art. 41 lit. b și f din Legea nr. 360/2002, fiind întrunite elementele constitutive al abaterii disciplinare prev. de art. 57 lit. k, teza 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și ale art. 12 lit. k, teza 1 din ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului MAI, "încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite prin lege pentru polițiști".
În continuarea motivării recursului sunt exprimate considerente referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul măsurii de înlocuire a sancțiunii disciplinare. Se învederează că reclamantul prin fapta sa a adus atingere relațiilor dintre polițiști, ordinii interioare și disciplinei, iar caracterul ilicit al faptei rezultă din neconcordanța dintre aceasta și obligațiile polițiștilor. În sprijinul acestor susțineri pârâtul a invocat o serie de acte normative, precum disp. art. 26, 28, 31 și art. 39 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea P. i Române, dispozițiile art. 6, art. 9 alin. 6 și art. 18 alin. 1 din Codul de etică și
deontologie a polițiștilor din economia cărora rezultă exigente comportamentale în sarcina polițistului ce trebuie respectate în timpul si în afara programului de lucru zilnic.
Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele
:
Prin Dispoziția Șefului I. ui de P. J. C. nr. 40 din_, s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului-recurent cu "destituirea din poliție" pentru omisiunea de a raporta, în perioada 13-_, șefilor ierarhici, implicarea sa în agresiunea ce a avut loc în 10/_ pe str. Eroilor, lipsindu-i astfel pe colegii săi de la Biroul de Investigații criminale, care efectuau în dosarul penal 2688/P/2011 activități în vederea identificării agresorului părții vătămate
P. A., de sprijinul pe care în mod obiectiv îl putea da prin oferirea de date concrete în acest scop. În cuprinsul dispoziției s-a reținut că prin această conduită reclamantul a încălcat îndatoririle ce-i incumbă potrivit prev. art. 41 lit. b și f din Legea nr. 360/2002, săvârșind abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. k din Legea nr. 360/2002.
În fapt, s-a reținut că reclamantul M. V. D., agent în cadrul P. i mun. C. N., Secția 4 P., a fost implicat în noaptea de 10/11 martie 2011 într-un conflict ce a avut loc pe str. Eroilor în urma căruia partea vătămată P.
A. a suferit mai multe leziuni vindecabile în 70-80 de zile. Fiind depusă o plângere penală la 12 martie 2013, Biroul de Investigații Criminale a declanșat investigațiile în vederea identificării participanților la acest eveniment, ocazie cu care s-a stabilit că printre participanți s-a aflat și reclamantul care în faza incipientă a conflictului a fost agresat de către partea vătămată P. A. .
Deși, în calitatea sa de agent de poliție, reclamantul a luat parte în data de 13 martie 2013 la ședința operativă de prezentare a evenimentelor comise pe raza mun. C. N., acesta nu a adus la cunoștința șefilor săi implicarea sa în acest eveniment, în contextul în care știa de înregistrarea dosarului penal pentru cercetarea infracțiunii de vătămare corporală gravă, cu autori necunoscuți.
Instanța de fond, prin sentința recurată, a constatat că reclamantul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa de către comisia de disciplină, însă a apreciat că nu se impunea aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare, respectiv destituirea din poliție, procedând la înlocuirea acesteia cu sancțiunea mustrării.
Prin recursul formulat, reclamantul reiterează susținerile evocate și în fața instanței de fond referitoare la nelegalitate dispoziției de sancționare derivând din nemotivarea acesteia și din calificarea greșită a faptei reținute în sarcina sa ca fiind abatere disciplinară.
Curtea nu împărtășește susținerile reclamantului referitoare la pretinsul viciu formal dedus din nemotivarea actului contestat de către emitent, ci asemenea instanței de fond reține că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor OMAI nr. 400/2004, având la bază încheierea Consiliului de disciplină din cadrul I. ui de P. J. C., nr. 5. din 11 mai 2011, prin care în conformitate cu prevederile art. 57 lit. k) și art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 și ale Ordinului M. ui Internelor nr. 400/2004, s-a propus sancționarea disciplinară a recurentului, cu "destituirea din poliție".
Prin preluarea în cuprinsul dispoziției de sancționare a fragmentelor privitoare la descrierea faptei și la pașii urmați cu ocazia cercetării prealabile, emitentul actului contestat nu a făcut altceva decât să își însușească concluziile Consiliului de Disciplină referitoare la materialitatea faptei comise și la respectarea dreptului la apărare, act pe care nu îl putea ignora în condițiile era convins de justețea lui, în urma propriului proces deliberativ. Fiind un act
premergător emiterii deciziei de sancționare, șeful inspectoratului era îndrituit să își motiveze dispoziția prin trimitere la încheierea Consiliului de disciplină.
Trebuie notat în primul rând că reclamantul nu contestă săvârșirea faptei ce i se impută, ci pretinde că aceasta nu poate avea conotații disciplinare în absența unei obligații legale de raportare a evenimentelor în care acesta este implicat în afara orelor de serviciu.
Această apărare nu poate fi validată cât timp art. 57 lit. k din Legea nr. 360/2002 califică drept abatere disciplinară fapta polițistului comisă cu vinovăție, constând în încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite prin lege, iar prevederile art. 41 lit. b și f din același act normativ stabilesc că polițistul este dator sa dovedească solicitudine și respect fata de orice persoana, în special fata de grupurile vulnerabile, sa își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competenta, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege și sa acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu.
Obligația de a oferi informații despre fapte și împrejurări despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în afara orelor de serviciu, de natura a contribui în mod semnificativ la identificarea autorilor unei fapte penale pentru cercetarea căreia colegii polițistului derulează o anchetă penală se subsumează cu siguranță îndatoririi prevăzute de art. 41 lit. f din Legea nr. 360/2002.
Chiar dacă acest articol de lege nu prescrie textual obligația polițistului de a raporta evenimentele in care este implicat în afara orelor de serviciu, este lesne de observat că ascunderea informațiilor pe care reclamantul le deținea cu privire la incidentul violent petrecut pe str. Eroilor din C. N. în noaptea de 10/11 martie 2011 a îngreunat în mod neîndoielnic eforturile colegilor săi de indentificare a autorilor agresiunii, lipsindu-i de sprijinul său în executarea atribuțiilor de serviciu. De altfel nu se poate pretinde legiuitorului să imagineze cu ocazia reglementării indatoririlor polițiștilor toate ipotezele concrete prin care s-ar putea aduce atingere principiilor care guvernează conduita profesională a polițistului astfel cum sunt reglementate la art. 6 lit. e și l și art. 18 din Codul de etică și deontologie a polițistului.
În acord cu aceste texte de lege, conduita profesională a polițistului trebuie să fie guvernată printre altele de principiul disponibilității - care presupune intervenția polițistului în orice situație în care ia cunoștință despre atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul constatăr ii acesteia, capacitatea de a asculta și de a rezolva problemele celor aflați în dificultate ori de a îndruma către alte autorități cazurile care se situează în afara competenței ori atribuțiilor sale și de principiul loialității - care se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate de aceasta, adeziunea
conș tien tă man if estată de c ătre pol iț is t, d in propr ie in iț iativ ă, f aț ă de ob iec tivele
ins tituț ie i,
respectul față de ierarhia instituției, onestitate în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate, conștiinciozitate în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate, asigurarea confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.
Maniera în care a înțeles reclamantul să acționeze după implicarea sa în evenimentul violent care a avut ca rezultat vătămarea corporală a unei alte persoane este una condamnabilă și nu trebuie încurajată în niciun caz, contravenind în mod flagrant principiilor care guvernează conduita polițistului și care îl obligau să adopte o a atitudine proactivă de natură a contribui la aflarea adevărului în ancheta penală aflată în derulare.
Chiar dacă omisiunea de a pune la dispoziția colegilor săi informațiile pe care le deținea a fost limitată în timp la un interval de 4 zile, fapta în sine subzistă, iar împrejurării că aceasta a produs doar consecințe minore în conducerea anchetei penale, i s-a dat relevanța cuvenită cu ocazia individualizării sancțiunii pe care a realizat-o instanța de fond.
Prin recursul formulat, emitentul actului de sancționare, I. de
P. J. C.
, contestă dispoziția instanței de înlocuire a sancțiunii disciplinare evocând în susținerea căii de atac mai multe prevederi legale care în opinia sa imprimă o gravitate sporită abaterii disciplinare săvârșite de reclamant.
Odată invalidate apărările reclamantului privitoare la inexistența abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, se impune a se tranșa și chestiunea litigioasă referitoare la individualizarea corectă a sancțiunii disciplinare, repusă în discuție prin recursul pârâtului.
Curtea nu va achiesa la susținerea recurentului I. de P. J. C. referitoare la caracterul proporțional și adecvat al sancțiunii dispuse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Sub acest aspect, Curtea subliniază faptul că normele legale de care se prevalează recurentul-pârât, respectiv art. 26, 28, 31 și art. 39 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea P. i Române și dispozițiile art. 6, art. 9 alin. 6 și art. 18 alin. 1 din Codul de etică și deontologie a polițiștilor, nu au nicio relevanță în evaluarea gravității faptei săvârșite în concret de către reclamant, evaluarea urmând a se realiza în funcție de criteriile stabilite de art. 77 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
În conformitate cu acest text de lege " la individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi";. De prevederile acestui text de lege beneficiază și reclamantul în virtutea dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 care stabilesc că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului.
În concret, prin sentința recurată, sancțiunea disciplinară aplicată a destituirii din poliție, prevăzută de art. 58 lit. d din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, a fost înlocuită cu sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. a din lege, respectiv cu mustrarea.
Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra gravității reduse a abaterii disciplinare săvârșite, prin raportare la împrejurarea că acesta și-a adaptat conduita la exigențele legale de îndată ce abaterea sa a fost sesizată de către superiori, dându-și concursul la identificarea autorilor agresiunii ce a avut loc în noaptea de 10/_ . În mod corect a reținut instanța că urmările negative ale omisiunii de informare a superiorilor cu privire la incidentul în care a fost implicat în afara programului de serviciu au fost asanate de conduita ulterioară a reclamantului care a contribuit la identificarea agresorilor.
De asemenea, în aprecierea lipsei de proporționalitate a sancțiunii aplicate, în mod corect s-a raportat tribunalul și la comportamentul ireproșabil al autorului abaterii și lipsa altor sancțiuni disciplinare în antecedentele reclamantului, acestea constituind criterii distincte de individualizare a sancțiunii disciplinare, prevăzute de art. 77 alin. 4 din Legea nr. 188/1999. În
cauză, pârâtul nu a pretins și nici nu a dovedit că reclamantul ar fi fost anterior sancționat disciplinar sau că ar fi avut o comportare necorespunzătoare la serviciu, înainte de evenimentul care a generat prezentul litigiu.
Împrejurarea că în urma faptei omisive imputabile reclamantului, organele de cercetare penală au fost lipsite timp de 4 zile de informații apte să influențeze mersul anchetei penale, nu este de natură a conduce la concluzia că fapta reclamantului ar reprezenta "o abatere gravă", de natură a conduce la aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute de art. 58 din Legea nr. 360/2002 - destituirea din poliție, în condițiile în care nu s-a pretins și nu s- a dovedit că această faptă ar fi favorizat sustragerea autorilor agresiunilor de la urmărire penală.
Prin urmare, Curtea constată că, raportat la criteriile de individualizare prevăzute de norma legală anterior evocată, prima instanță a apreciat în mod corect asupra gravității reduse a abaterii disciplinare reținute în sarcina reclamantului, astfel că demersul acesteia de înlocuire a sancțiunii destituirii din poliție cu cea a mustrării este unul legal și absolut necesar.
În ceea ce privește critica reclamantului vizând acordarea cheltuielilor de judecată
într-un cuantum mult diminuat raportat la soluția la care s-a oprit instanța de fond, Curtea o apreciază întemeiată, hotărârea primei instanței urmând a fi reformată sub acest aspect.
Astfel, reclamantul a probat efectuarea unor cheltuieli în cuantum de 1860 lei, constând în plata onorariului avocațial, iar instanța de fond, deși a modificat în mod covârșitor dispoziția de sancționare disciplinară, modificare rezultată din înlocuirea sancțiunii celei mai grave - destituire din poliție - cu cea mai ușoară - mustrare scrisă, a recunoscut reclamantului dreptul de a beneficia de cheltuieli de judecată într-o proporție mult diminuată - respectiv doar pentru 500 lei. Raportat la miza litigiului pentru reclamant, la durata procedurii judiciare - 2 ani
- și la complexitatea chestiunilor supuse judecății, aplicarea în cauză a prevederilor art. 274 C.proc.civ nu este oportună.
Cu toate acestea nu se poate da curs nici solicitării reclamantului de acordare în întregime a cheltuielilor ocazionate de judecata litigiului raportat la împrejurarea că cererea principală având ca obiect anularea dispoziției de sancționare a fost respinsă, reclamantul obținând câștig de cauză doar cu privire la cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii disciplinare. Chiar dacă această solicitare are caracter autonom, nu trebuie omis faptul că demersul reclamantului a fost unul complex, iar perceperea unui onorariu avocațial de 1860 lei a vizat ambele solicitări adresate instanței.
Față de soluția favorabilă pronunțată de instanța de fond, care a avut drept consecință înlăturarea unei sancțiunii de natură a duce la încetarea raportului de serviciu al reclamantului, Curtea apreciază că pretențiile reclamantului au fost admise în mod covârșitor, astfel că va obliga pârâtul la plata unor cheltuieli de judecată la fond în sumă de 1.500 lei în favoarea reclamantului.
De asemenea, față de împrejurarea că recursul reclamantului a fost considerat fondat doar în parte, iar motivele de recurs formulate de pârâtul I. de P. J. C. au fost respinse în întregime, Curtea, în temeiul art. 276 C.proc. civ va obliga recurentul I. DE P. J. C. să plătească reclamantului M. V. D. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul formulat de pârâtul I. | DE P. | J. C. . |
Admite recursul declarat de reclamantul M. | V. D. | împotriva sentinței |
civile nr. 7.438 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor parțiale de judecată la fond în sumă de 1.500 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurentul I. DE P. J. C. să plătească reclamantului
M. V. D. suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. |
GREFIER, D. B. |
Dact.M.I.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: M.T. .
