Încheierea civilă nr. 11710/2013. Comunicare informatii de interes public

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 11710 /2013Ședința publică din data de 5 august 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. I. prin mandatar B. Karol Zoltan în contradictoriu cu pârâta P. C.

B., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

      Se constată că la data de 18 iunie 2012 pârâtul a depus prin serviciul registratură întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. De asemenea, se constată că mandatarul reclamantei a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată (f.32).

      Având în vedere această cerere, instanța repune cauza pe rol și o reține în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

      T R I B U N A L U L

      Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

      Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _

      , reclamanta B.

      I.

      , prin mandatar B. Karol Zoltan a solicitat obligarea pârâtului P.

      C. B.

      la

      formularea unui răspuns la cererea de comunicare informații de interes public.

      În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 544/2001.

      Pârâtul a formulat întâmpinare prin care s a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

      Prin înscrisul sub semnătură privată depus la dosar, reclamanta B. I. prin mandatarul B. Karol Zoltan arată că înțelege să renunțe la cererea formulată (fila 32).

      Ținând cont de atitudinea procesuală a reclamantei, precum și de dispozițiile art.246 din codul de procedură civilă (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004), potrivit cărora "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă";, instanța va da eficiență actului de dispoziție al părților și va lua act de renunțarea la judecată.

      Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 raportat la art. 246 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

      PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

      Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta B. I. , prin mandatar B. Karol Zoltan, cu domiciliul în Comuna B., sat S., nr.1, jud.C., în procesul desfășurat în contradictoriu cu pârâtul P. C. B., cu sediul în Comuna B., str. N., nr.301, jud.C., având ca obiect comunicare informații de interes public.

      Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 5 august 2013.

      Președinte,

      1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red AGC /Dact LC 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 11710/2013. Comunicare informatii de interes public