Sentința civilă nr. 240/2013. Contencios. Conflict de competenta.
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 240/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare conflictul de competență ivit între Tribunalul Maramureș și Judecătoria Baia Mare în ce privește soluționarea cererii formulate de reclamanta S. R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC M. I. SRL, având ca obiect conflict de competență.
Soluționarea cauzei s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.124 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a cererii pentru plata taxei de radiodifuziune introdusă de reclamanta S. R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC M. I. SRL.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că S. R. DE
pretinde că are asupra pârâtei SC M. I. SRL o creanță de 807,55 lei.
Titlul cu care este pretinsă această creanță este de taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, S. R. de R. a fost înființată ca serviciu public autonom de interes național.
Potrivit art.40 din aceeași lege:
Veniturile proprii ale Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune provin, după caz, din:
sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
taxe pentru serviciul public de radiodifuziune
, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor
datorate;
sume încasate din publicitate;
sume încasate din amenzi și despăgubiri civile;
donații și sponsorizări;
alte venituri realizate potrivit legii.
Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligația să plătească
o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepția celor care
declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio, respectiv de televiziune, și a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire de la plata acestor taxe.
Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de
întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
Sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune și pentru serviciul public de televiziune familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, asociațiile și fundațiile nonprofit, misiunile diplomatice străine și membrii acestora, persoanele fizice abonate la rețele de radioamplificare, azilurile de bătrâni, unitățile din cadrul instituțiilor care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, unitățile de învățământ de stat preșcolar, preuniversitar și universitar, căminele de copii și creșele de stat, pensionarii proveniți din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale căror drepturi au fost stabilite în baza legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, pensionarii Societății Române de R. și ai Societății Române de Televiziune, unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, precum și alte categorii prevăzute de legi speciale.
Alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune și pentru serviciul public de televiziune decât cele prevăzute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 10 alin 1 si 3 din Legea nr. 554/2004:
Instanța competentă
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la
500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
Litigiul este unul ce privește o creanță pretinsă cu titlu de taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, al cărei cuantum este sub 500.000 lei, instanța competentă fiind, conform textului legal evocat, tribunalul administrativ- fiscal.
Reclamanta a sesizat una dintre instanțele de la sediul pârâtei, anume Judecătoria Baia Mare, astfel că, față de natura juridică a creanței pretinse și raportat la art. 10 alin 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat excepția necompetenței materiale.
Conform art. 159 pct.2 C.pr.civ.:
Necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică:
2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;
Potrivit art. 1591 alin 1 si 4 C.pr.civ.:
Necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Raportat la considerentele expuse, în baza art. 158 C.pr.civ. și a textelor legale precitate, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei în favoarea Tribunalului Maramureș.
Prin încheierea civilă nr.1293 din_, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș privind acțiunea formulată de reclamanta S. R. de R., în contradictoriu cu pârâta SC M. I. SRL, și în consecință: s-a declinat competența de soluționare a acestei cauze în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
S-a constatat conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Cluj, conform art.21 Cod procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de_, sub nr. dosar_, reclamanta S. R. DE R. a chemat în judecată pe pârâta SC M. I. SRL, solicitând a fi obligată aceasta la plata sumei de 807,55 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere.
În motivarea cererii, au fost invocate dispozițiile art. 40 alin 3-4 din Legea nr. 41/1994 și ale HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a arătat că, în baza art. 5 alin1 din H.G. nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate.
Prin sentința civilă nr. 124/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a cererii pentru plata taxei de radiodifuziune introdusă de reclamanta
R. DE R. în contradictoriu cu pârâta SC M. I. SRL, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 alin 1 si 3 din Legea nr. 554/2004.
Astfel sesizat, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. dosar_ .
Tribunalul a reținut că pentru determinarea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze acțiunea reclamantei, trebuie determinată în prealabil natura juridică a litigiului, pornind de la raportul juridic dedus judecății.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune. Taxa radio se face venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor prevederi contractuale și nu potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prezenta cerere reprezintă o cerere prin care reclamanta S. R. DE
, serviciul public de interes național, a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica"
- S.A. prin filialele sale în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice. În alin. (2) al aceluiași articol din HG nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct la reclamantă.
Astfel, atâta timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligației îl constituie contractul încheiat între două societăți comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acționează în calitate de mandatar al SOCIETĂȚII ROMÂNE DE R. .
În consecință, rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența specială a instanțelor de contencios administrativ.
Pe de altă parte, obiectul acțiunii deduse judecății nu este unul specific contenciosului administrativ astfel cum prevede art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu se identifică cu niciunul dintre subiectele enumerate în alin.1-9 din art.1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, competența de soluționare a acțiunii aparține instanței de drept comun, determinată în raport cu valoarea pretențiilor deduse judecății, conform prevederilor art. 1 pct. 1 și ale art. 2 pct. 1 C. proc. Civ, respectiv Judecătoriei Baia Mare, astfel cum a fost sesizată.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Curtea, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de _
, sub nr. dosar_, reclamanta S. R. DE R. a chemat în judecată pe pârâta SC M. I. SRL, solicitând a fi obligată aceasta la plata sumei de 807,55 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere.
În motivarea cererii, au fost invocate dispozițiile art. 40 alin 3-4 din Legea nr. 41/1994 și ale HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a arătat că, în baza art. 5 alin1 din H.G. nr. 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate.
Nici Legea nr. 533/2003 pentru aprobarea OG nr. 71/2003, nici HGR nr. 977/2003 și nici Legea nr. 41/1994 nu fac trimitere la Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea litigiilor intervenite între S. R. de R. și beneficiara serviciilor publice prestate de către aceasta.
În lipsa unor dispoziții exprese imperative în legile speciale, care să atribuie instanței de contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de S. R. de R. pentru recuperarea taxei pentru prestarea serviciului public de radiodifuziune, litigiul promovat de aceasta nu este supus, de drept, regulilor instituite de Legea nr. 554/2004. Pentru a stabili dacă litigiul cade sub incidența Legii nr. 554/2004 trebuie analizate elementele acestei acțiuni prin raportare la acest act normativ, în vederea determinării naturii litigiului, ca și criteriu obiectiv principal în determinarea competenței după materie.
În ceea ce privește obiectul acțiunii în contencios administrativ, acesta este definit de art. 8 al Legii nr. 554/2004, și constă în solicitarea de a se anula în tot sau în parte actul administrativ unilateral, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Potrivit art. 8 alin 2, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.
În cauză nu se identifică un act administrativ unilateral și nici un contract administrativ, astfel că obiectul acțiunii deduse judecății nu este unul specific acțiunii în contencios administrativ.
În plus, faptul că obiectul acțiunii este acela de realizare a dreptului, respectiv de a încasa "taxa"; pentru serviciul public de radiodifuziune, nu conferă
litigiului caracterul de "contencios administrativ"; numai pentru că art. 10 din Legea nr. 554/2004 se referă la litigii, care privesc "taxe";.
Așa cum a sesizat și tribunalul, art. 10 partajează competența între tribunale administrativ-fiscale și secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, asociind criteriul valorii la criteriul naturii litigiului. Stabilirea competenței după valoare trebuie să fie subsecventă stabilirii naturii litigiului.
Din analiza și a celorlalte elemente ale acțiunii formulată de S. R. de R., respectiv a părților și a cauzei, rezultă că litigiul nu se circumscrie contenciosului administrativ.
Referitor la părțile dintr-un litigiu de contencios administrativ, Curtea reține că acestea pot fi cele enumerate în art. 1 "Subiectele de sesizare a instanței"; din Legea nr. 554/2004.
R. de R. nu se identifică cu nici unul dintre aceste subiecte enumerate în alin 1-9 ale art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Al treilea element al acțiunii civile, în general, și al acțiunii în contencios administrativ, în speță, este cauza, semnificând scopul pentru care este promovată acțiunea. Numai scopul în sine (valorificarea dreptului legitim de a încasa taxa legală de radiodifuziune) nu conferă litigiului natura de contencios administrativ.
În consecință, în măsura în care celelalte două elemente (subiectele și obiectul) ale acțiunii promovate de reclamantă nu se circumscriu specificului contenciosului administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. f din Legea nr.
554/2004, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind una de contencios administrativ, cu consecința stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, respectiv tribunalului.
Faptul că reclamanta este înființată la serviciul public autonom de interes național și că serviciul public este definit în art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004 nu atrage competența instanței de contencios, întrucât așa cum s-a demonstrat, elementele acțiunii formulate nu corespund celor specifice unei acțiuni în contencios administrativ.
În consecință instanța apreciază că litigiul nu este unul de contencios administrativ, ci unul civil, de competența judecătoriei.
Drept consecință, Curtea potrivit art. 1 raportat la art. 1 alin 1 lit. b Cod procedură civilă întemeiat pe art. 21 Cod procedură civilă, stabilește că Judecătoriei Baia Mare este competentă să soluționeze cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii înaintată de reclamanta S.
DE R. cu sediul în B. str. G. Berthelo nr.60-64, sector 1, împotriva pârâtei S.C. M. I. SRL, cu sediul în localitatea O. S. nr.405, jud.Maramureș, în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
AL H. A. B.
Red.S.AL./C.A.
4 ex./_
