Încheierea civilă nr. 1851/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE nr.1851/CC/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier C. T.
S-a luat în examinare din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de_ privind pe reclamant C. L. și pe parata I. P.
J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect perimare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca prezenta cauză s-a dispus a fi soluționată în Camera de Consiliu, conform art.153 alin.3 Cod Procedura Civila, fără citarea părților.
INSTANȚA
Constată că, în prezenta cauză s-a stabilit termen de judecată pentru data de_ în vederea perimării acțiunii.
Instanța constată că pentru a se asigura finalizarea la timp a lucrărilor repartizate spre soluționare, având în vedere că titularul completului de judecată se află în concediu de odihnă, este necesar a se proceda la o reechilibrare a numărului de dosare repartizate pe ședințele de judecată urmând a se deschide o nouă ședință de judecată pentru data de_ - complet 2 C, 2C t.p.
Potrivit art. 230 CPC, termenul de judecată poate fi preschimbat, din oficiu sau la cerere, pentru motive temeinice.
În consecință, în temeiul art. 230 C.p.c, instanța va dispune preschimbarea termenului de judecată pentru data de _, sala 130, ora 8:00 și citarea tuturor părților pentru acest termen de judecată, cu mențiunea "termen de judecată preschimbat din oficiu";.
Potrivit art.153 alin.3 C.proc.civ., termenul pentru care au fost emise citații nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, cu citarea părților în termen scurt în camera de consiliu.
În consecință, având în vedere cele reținute de către instanță, în temeiul art. 153 alin. 3 C.pr.civ., instanța va dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit inițial pentru data de_ ora 8, sala 130.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit inițial, pentru data de _, sala 130, ora 8, complet 2C, termen pentru care se citează părțile cu mențiunea că s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publica din data de_ .
JUDECĂTOR GREFIER
A. M. B. C. T.
TERMEN:_ Camera 130 ora 8.00
Se citeaza reclamantul C. | L. | |||||||
Se citeaza paratul I. | P. | J. | C. - S. | P. | C. | R. | P. | DE |
C. ȘI Î. A V.