Încheierea civilă nr. 1378/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 1378/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 27 august 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta

S.C. C. & B. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N., având ca obiect contencios administrativ.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. C.

& B. T. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. să se dispună anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei nr. 5203/_ .

Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_, instanța a adus la cunoștința reclamantei obligația de a menționa contul său bancar, de a atașa împuternicirea avocațială, de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbrele judiciare de 0,30 lei și de a preciza dacă înțelege să conteste și dispoziția de soluționare a contestației și să se judece cu Primarul municipiului C. -N., în termen de 10 zile de la primirea înștiințării.

Potrivit dovezii de comunicare de la dosar, reclamanta S.C. C. & B. T. S.R.L. a primit înștiințarea la data de_, dar nu a înțeles să completeze cererea sub aspectele indicate.

Reținând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația fixată în termenul procedural, tribunalul va face aplicarea art. 200 alin. 3 noul Cod de procedură civilă și va dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C. & B. T. S.R.L., CIF RO 28184078, cu sediul procesual ales la cab.av. Abrudan Mihai M. n în C. -

  1. , b-dul 21 D. 1989, nr. 93, apt. 2, jud. C., având ca obiect contencios administrativ.

    Cu drept de cerere de reexaminare la Tribunalul Cluj în favoarea reclamantei în termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din data de 27 august 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red./Tehn. A.G.C./_ /3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1378/2013. Contencios. Anulare act administrativ