Încheierea civilă nr. 462/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 2516
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 462/C/2013
Ședința din Camera de consiliu din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: D. C. GREFIER: C. C.
Pe rol se află verificarea cererii formulată de reclamanta SS E. ÎN C. S. , cu sediul în loc. C., nr.214, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtele A. JUDEȚEANĂ A F.
P. SĂLAJ
, cu sediul în Z., P. I. M., nr.15, județul Sălaj și A. F. PENTRU M.
, cu sediul în B., sector 6, Splaiul I., nr.294, corp A, având ca obiect obligația de a face- restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă nimeni procedura fiind îndeplinită fără citarea părților, conform art.200 Cod proc. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar, precum nici traducerea legalizată a înscrisurilor atașate la filele 9 și 10 din dosar, astfel cum i-a fost pus în vedere prin comunicarea efectuată în etapa scrisă.
Verificând cererea conform art.200 Cod procedură civilă,
T R I B U N A L U L:
Deliberând, reține că:
Prin cererea formulată la data de_ de către reclamanta SS E. ÎN C. S. în contradictoriu cu pârâtele A. Județeană a F. P. Sălaj și A. F. pentru M. s-a solicitat restituirea sumei de 3782 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data plății și până la restituirea efectivă și cu cheltuieli de judecată.
Potrivit disp. art. 197 din noul Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată.
Conform disp. art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să verifice dacă cererea îndeplinește inclusiv cerințele prevăzute de art. 197 Cod procedură civilă referitoare la achitarea taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
Instanța, văzând obiectul cererii introductive, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru în sumă totală de 39 lei. A fost stabilită și obligația de depunere a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
Prin urmare, reclamantul trebuia să procedeze, odată cu înregistrarea cererii
, la atașarea dovezii de plată a taxei judiciare de timbru.
Instanța a acordat de altfel un termen în vederea achitării taxei judiciare de timbru, punând în vedere reclamantului obligația ce-i revine, însă partea nu s-a conformat până la termenul acordat în acest sens (f. 12-15).
1
Din coroborarea textelor legale menționate, rezultă că instanța verificând îndeplinirea procedurii prealabile stabilită, prin dispoziții imperative, în sarcina reclamantului, observând că nu a fost sesizată în condițiile legii sub aspectul timbrajului, va proceda la anularea cererii, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SS E. ÎN C.
S.
, cu sediul în loc. C., nr.214, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtele A. JUDEȚEANĂ A F. P. SĂLAJ
, cu sediul în Z., P. I. M., nr.15, județul Sălaj și A. F. PENTRU
M.
, cu sediul în B., sector 6, Splaiul I., nr.294, corp A, ca netimbrată.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunal Sălaj. Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. C. | C. | C. |
DC/DC/_ /3ex
Com.1ex/_
2