Încheierea civilă nr. 81/2013. Contencios. Anulare act administrativ

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ /a1

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.81/CC/2013

Ședința publică de la 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.

Judecător: I. N. B. Judecător: S. T. Grefier: A. T.

S-a luat în examinare cererea de preschimbare a primului termen de judecată stabilit pentru data de_ formulată de către recurentul U. V. .

Cauza s-a luat fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează ca prezenta cauză s-a dispus a fi soluționată în Camera de Consiliu, conform art. 153 alin. 3 Cod Procedura Civila, fără citarea părților.

T. ul retine cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cererii de preschimbare a primului termen de judecată, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de_, înregistrată sub nr._ /a1, recurentul U. V. a formulat recurs împotriva încheierii fără număr din data de_ a Judecătoriei G., solicitând anularea încheierii ca fiind netemeinică și nelegală.

La data de 01 august 2013, recurentul U. V. a solicitat preschimbarea primului termen fixat aleatoriu pentru data de_, arătând că, prin fixarea termenului de judecată pentru data de_, nu se respectă principiul soluționării cu celeritate a cauzelor.

Reține că potrivit art.153 alin.3 C.proc.civ., termenul pentru care au fost emise citații nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, fără citarea părților în termen scurt în camera de consiliu.

Având în vedere motivele invocate de către recurentul U. V., instanța apreciază că cererea acesteia este întemeiată, fiind dovedită urgența judecării cauzei, astfel că o va admite și va preschimba termenul de judecată pentru data

de _ , pentru când se vor cita părțile cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea formulată de către recurentul U. V., cu dom. în mun. G., str. D., nr.48, jud. C. și dispune preschimbarea termenului de judecată în prezentul dosar pentru data de _, pentru când se citează părțile, cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

  1. B. I. N. BOCIUC S. T.

    GREFIER

    1. T.

Red.E.B/A.T.

_

4 ex.

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ /a1

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

MINUTA ÎNCHEIERII Nr.81/CC/2013 PENTRU ACESTE M. IVE,

ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea formulată de către recurentul U. V., cu dom. în mun. G., str. D., nr.48, jud. C. și dispune preschimbarea termenului de judecată în prezentul dosar pentru data de _, pentru când se citează părțile, cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2013. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 81/2013. Contencios. Anulare act administrativ