Sentința civilă nr. 1220/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1220/2013
Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul
J. C.
în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Kocsis Tibor Jeno și reprezentanta pârâtei, c.j. Petrescu L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată depus la dosar de către reclamant taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 3 lei, instanța constatând acțiunea în contencios administrativ ca fiind legal timbrată.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, insistând în excepției inadmisibilității invocată de CAS B. -N., solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea formulată și depusă la dosar.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Bistrița, urmare a disjungerii unui petit din acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._, reclamantul J. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. J. de A. de S. B. -N., ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere nr. 812/_ .
În motivare arată că în baza deciziei de impunere nr. 812/_, intimata a declanșat procedura de executare silită împotriva sa, emițând somația de plată și titlul executoriu nr. 158/_
, pentru suma de 7.120,56 lei.
Reclamantul a precizat că decizia de impunere i-a fost comunicată la peste 30 de zile de la emitere, prin publicitate, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a produce efecte juridice, în conformitate cu prevederile art.45 alin.1 Cod procedură fiscală, nedevenind titlu executoriu.
În drept, a invocat prevederile art. 399 și urm. Cod proc. civilă, art. 172 și urm. din OG 92/2003.
Prin sentința civilă nr.8406/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată din oficiu de instanță. A fost declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "anulare act";, formulată de reclamantul J. C. în contradictoriu cu pârâta C.J.A.S B. -N., în favoarea Tribunalului B.
-N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că noțiunea de competență reprezintă capacitatea unei instanțe de a soluționa litigii sau de a rezolva cereri, iar competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor funcționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea și natura cerii dedusă judecății).
Potrivit art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Actul reprezentând Decizie de impunere nr. 812/_ emisă de pârâta C. J. de A. de S. B. -N., referitoare la obligațiile de plată și calculul accesoriilor, privind contribuții la
fondul de sănătate, reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod de procedură fiscală, motiv pentru care, raportat la textele legale mai sus menționate care exclud din competența judecătoriilor procesele și cererile în materie de contencios administrativ, incluzându-le în sfera de competență a tribunalelor, instanța a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. - N. .
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. -N. sub nr._ .
Pârâta C. de A. de S. B. -N.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că prin acțiunea formulată se contestă decizia de impunere 812/_ emisă de C. de A. de S. B. -N. și comunicată debitorului, ulterior demarării procedurilor de executare silită, așa cum rezultă din considerentele sentinței 5318/_ a Judecătoriei B. .
Decizia de impunere reprezintă un act administrativ fiscal emis in virtutea atribuțiilor legate de colectarea sumelor cuvenite către FNUASS in temeiul art. 256(1) din L.95/2006 care stipulează: Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate se formează din:
a) contribuții ale persoanelor fizice și juridice, precum și al.(2) al aceluiași articol:
"Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări".
Debitorul deși a realizat venituri impozabile pentru care plata contribuțiilor cuvenite Fondului de asigurări sociale de sănătate constituit in temeiul L.95/2006 este obligatorie, potrivit art.257 din L.95/2006, cu modificările ulterioare, nu a achitat la termenul legal obligațiile de plată și nici nu și-a îndeplinit obligațiile declarative menționate la art.215 din aceasta lege.
Pentru situațiile în care debitorii nu înțeleg să respecte obligația de declarare și de virare a acestei contribuții, în mod voluntar, colectarea contribuțiilor se efectuează de către C. de A. de
S. ", iar art.216 prevede că procedurile de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere se realizează în conformitate cu reglementările cuprinse în OG.92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările ulterioare.
Art. 261 din L.95/2006 incident și aplicabil la data emiterii actului administrativ din L.95/2006 stipulează dreptul CNAS de a aproba norme metodologice pentru desfășurarea activității de executare silită. Aceste norme au fost aprobate prin Ordinul nr.617/2006, in temeiul cărora casele de asigurări de sănătate iau măsuri în vederea colectării creanțelor datorate FNUASS.
Astfel, CAS BN prin Compartimentul de specialitate a emis acte de urmărire împotriva debitorului, emițând decizia de impunere menționata pe baza datelor transmise pe baza de protocol, conform art.35 din Ordin 617/2007 al CNAS.
Aceasta fiind situația de fapt, raportat la împrejurările speței, se invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii adresată direct instanței de contencios administrativ, în baza următoarelor argumente:
In primul rând trebuie menționat că ceea ce se contestă este decizia de impunere și nu o decizie pronunțată de C. de A. de S. B. -N. în soluționarea vreunei contestații administrative. Decizia de impunere reprezintă un act administrativ fiscal, al cărui fond trebuia contestat mai întâi la C. de asigurări de sănătat, având în vedere prevederile art.205 din OG.92/2003 privind Codul de procedură fiscală,cu modificările ulterioare.
Potrivit actului normativ invocat - OG nr.92/2003 împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ fiscale, precum și lipsa acestora, poate fi contestată, potrivit legii. Potrivit art.206 CPF contestația se adresează în scris și se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat. Tot astfel se prevede prin art.210 că în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie, iar decizia de soluționare poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ.
Cu alte cuvinte legea specială consacră principiul contestării actului administrativ în fața organului fiscal și apoi a atacării deciziei în soluționarea contestației, ori a refuzului de soluționare sau a cererii de emitere a actului, după caz, așa cum prevede art.205(2), în fața instanței de contencios, pentru că nu se poate analiza legalitatea unui act administrativ fără ca acesta să fie analizat în cadrul contestației administrative obligatorii.
Astfel, acțiunea așa cum a fost formulată trebuie respinsă ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 137 alin.1 C.p.civila, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte analizarea în fond a cauzei, și aflându-ne în prezența unei asemenea excepții, se solicită mai întâi soluționarea acesteia, urmând ca în funcție de această soluție să se completeze apărările pe fond.
In drept, s-au invocat disp. art.115 si urm. din C.proc.civila, 215, 257, 259 L.95/2006, art.205, 206, 210, 218 CPF.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității
invocată de pârâtă, instanța reține că prin Decizia de impunere nr.812/_ emisă de CAS B. -
N., s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată în cuantum total de 6753,46 lei, reprezentând: 3153 lei contribuție și 3600,46 lei majorări, aferente perioadei_ -_ .
Împotriva acestei decizii, precum și a actelor de executare emise în temeiul acesteia, reclamantul a formulat contestația la executare, obiect al dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B., care prin sentința civilă nr.5318/_ a admis contestația la executare, anulând titlul executoriu și somația nr.158/_ emise de CAS B. -N., iar în ceea ce privește petitul de anulare a deciziei de impunere nr.812/_ emisă de CAS B. -N., s-a dispus disjungerea și formarea unui nou dosar - nr._, dosar în care s-a declinat compentența în favoarea Tribunalului B. -N. .
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Conform aceleiași legi procesuale fiscale, contestația pe cale administrativă este soluționată de organul administrativ de soluționare a contestațiilor stabilit de lege prin decizie sau dispoziție, după caz, iar conform art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
În consecință, contribuabilul sau partea ce se pretinde vătămată în drepturile ori interesele sale legitime este obligată ca prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să urmeze procedura prealabilă a contestației reglementată de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală și, abia apoi, când obține o decizie de rezolvare a acestei contestații poate supune conflictul în fața jurisdicției judiciare, conform art.218 C.pr.fiscală.
În acest sens, este și practica instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr.409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele analizate în prezenta cauză, dat fiind modificările succesive și republicarea legii procesual fiscale), că aceste texte de lege " reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege";. Cu același prilej, s-a mai reținut că
"actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată";.
Din această perspectivă s-a constatat că nu se poate reține încălcarea, prin textele de lege analizate, a dispozițiilor constituționale ale art.21 privind accesul liber la justiție și ale art.52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Față de cele ce preced, se poate concluziona că dreptul la justiție al reclamantului este asigurat, dar că acesta era obligat să parcurgă efectiv procedura administrativă prealabilă instituită de prevederile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală.
Tribunalul mai reține că legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict. Așa cum este imaginat contenciosul administrativ român, obiectul acțiunii judiciare nu include și această posibilitate și nici soluția ce se
poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză, relevante în acest fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanța de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operațiunii administrative ori de răspuns la cerere, iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorității publice, aceasta din urmă nefiind o soluție legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiției nu înseamnă imixtiunea jurisdicției în activitatea altor puteri statale, ci sancționarea actelor și conduitelor ilicite și corectarea acestora în spiritul și litera legii.
Deși, la pct.3 liniuțele 2 și 3 din decizia de impunere nr.812/_ se menționează expres că aceasta reprezintă titlu de creanță, iar împotriva măsurilor dispuse…se poate face contestație, care se depune, în termen de 30 zile de la comunicare, la organul emitent, sub sancțiunea decăderii( mențiune conformă cu prevederile art.209(2) din OG nr.92/2003 - "Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente";), reclamantul nu a putut face dovada urmării unei proceduri prealabile fiscale obligatorii, care să deschidă calea jurisdicțională de atac, fiind indubitabil că procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale reglementată de art.205-218 C.pr.fiscală, este o procedură administrativă prealabilă, un recurs administrativ, iar nu o jurisdicție administrativă specială, în sensul art.21 alin.4 din Constituție și art.6 din Legea nr.554/2004, astfel că neparcurgerea acestei căi administrative de atac prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organele superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de le redimensiona în limitele prevăzute de lege, echivalează cu neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a acțiunii.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul J.
C. în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata C. J. de A. de S.
B. -N. .
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul J. C., domiciliat în com. Josenii Bârgăului, nr. 391, jud. B. -N. în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ /4ex
