Decizia civilă nr. 8204/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8204/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul F. S. împotriva sentinței civile nr.13218 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimat C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat P. a A. D. în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este legal timbrat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentanta recurentului depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxelor judiciare de timbru pentru recurs și pentru fond, conform dispozițiilor instanței.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În susținerea poziției procesuale arată în principal că reclamantul nu a fost legal citat cu prilejul judecării în fond a cauzei, iar în subsidiar, motivul respingerii acțiunii pe fond este neîntemeiat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.13218 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul S. F., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a J.
C. .
S-a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin.
2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală.
Or, în prezentul litigiu, instanta a constatat că reclamantul a solicitat, direct în fața instanței de judecată anularea deciziilor de impunere din oficiu nr.362543/1/_, nr 362543/2/_, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în deciziile de impunere, fără a urma procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.
În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 2, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, cererea reclamantului de anulare a deciziilor de impunere emise de pârâta C. de A. de S. a J. C. cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în deciziile de impunere, apare ca fiind inadmisibilă.
In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. F. solicitând, casarea sentinței atacate, si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu stabilirea obligației acesteia de citare a reclamantului-recurent de la domiciliul procesual ales, situat in C. -N., str. Mihai Veliciu nr. 28
.
În motivele de recurs, reclamantul arată că a înregistrat acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar (nr._ ), in data de_ ., indicând ca domiciliu domiciliul legal, ce rezulta din actele de identitate, situat in Turda, str. Gen. Gragalina nr. 25.
Având in vedere însa faptul ca în realitate nu locuieste la aceasta adresa din Turda si observând omisiunea neindicarii adresei efective de corespondenta, la data de_, a înregistrat la dosarul cauzei o "adresa" prin care a indicat faptul ca intelege sa aleagă domiciliul procesual in C. -N., str. Mihai Veliciu nr. 28. jud. C., jud. C., intrucat aceasta din urma adresa este singura la care intră efectiv in posesia oricărei corespondente.
Cu toate ca întocmirea citațiilor în dosar s-a făcut la o data evident ulterioara înregistrării la dosar a solicitării de a fi citat de la domiciliul procesual ales, instanța a omis citarea reclamantului de la aceasta adresa, continuând sa comunice toate actele de procedura la adresa din localitatea Turda la care acesta nu locuieste si prin urmare, nu putea intra in posesia acestor acte. La aceasta adresa s-a comunicat probabil si sentința atacata.
Recurentul a luat cunostinta de faptul ca prezenta cauza s-a judecat si ca s-a pronunțat o hotărâre, abia la data de_ ., in urma consultării portalului
instanțelor de judecata. Datorita acestui aspect consideră că se află in termenul de declarare al prezentului recurs, întrucat prin comunicarea sentinței atacate la o alta adresa decât cea a domiciliului procesual ales, face ca termenul de recurs sa nu curgă fata de el, decât de la data luării la cunostiinta despre existenta hotărârii atacate.
Totodată, consideră ca prin necitarea sa de la domiciliul procesual ales - situat in C. -N. . str. Mihai Veliciu nr. 28. jud. C., jud. C., instanța de fond a
încălcat formele de procedura impuse de lege, iar actele de procedura îndeplinite în aceste condiții sunt lovite de nulitate absoluta, în condițiile art. 105 alin. 2 (vechiul) Cod de pr. Civ., cu atât mai mult cu cât acestea au pricinuit o vădita vătămare a drepturilor recurentului, ce nu se poate înlatura decât prin anularea acestor acte de procedura.
Pârâta C. de A. de S. a J. C. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, apreciind că recursul formulat este tardiv introdus
.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Recurentul afirmă că
prima instanță a realizat o greșită aplicare a normelor procesuale referitoare la citare, întrucât pe parcursul procesului recurentul a fost citat de la adresa Turda, str. Gen. Gragalina nr. 25 deși după declanșarea procesului a notificat instanța cu privire la alegerea unui alt domiciliu procesual in C. -N. . str. Mihai Veliciu nr. 28. jud. C. .
Apărarea se impune a fi validată în raport de următoarele considerente. Prima instanță a dispus citarea recurentului în conformitate cu normele
Codului de procedură civilă la adresa din Turda, str. Gen. Gragalina nr. 25, deși, domiciliul procesual al pârâtului era în C. -N. . str. Mihai Veliciu nr. 28. jud.
C. .
Judecătorul a ignorat cererea pârâtului, care a solicitat instanței ca actul de procedură să fie adresa de domiciliu din C. -N. . str. Mihai Veliciu nr. 28. jud. C. .
Măsura citării pârâtului nu respectă exigențele instituite de art. art. 785 - 107 C.proc.civ.
Necitarea participanților la proces conform Codului de procedură civilă poate fi invocată de partea care a suferit o vătămare derivând din adoptarea unei măsuri procesuale cu nerespectarea principiului publicității, contradictorialității și dreptului la apărare.
Or, din perspectiva dispozițiilor art. 85- 107 C.proc.civ, aceste principii procesuale nu au fost respectate în ceea ce-l privește pe recurent care a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la excepția inadmisibilității, în contextul în care la dosarul cauzei a fost depusă decizia nr. 206/_ ( f. 48 fond) care atestă că procedura reglementată de art. 205 și urm. din C.proc.fisc. a fost urmată.
Pentru ca apărările să fie discutate cu respectarea principiului publicității, contradictorialității și dreptului la apărare, se impune ca hotărârea primei instanțe să fie casată.
Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare ( art. 129 alin. 4 C.proc.civ).
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prima instanță nesocotind principiul procesual al rolului activ
,întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză.
Judecătorii trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Analiza silogismului judiciar conduce la ideea că rolul activ al judecătorului în procesul civil nu se poate înfățișa în ipostaza evocată de aret. 129 alin.4 C.proc.civ . Demersurile despre care fac vorbire prevederile anterior citate erau necesare pentru a se clarifica care sunt limitele judecății din perspectiva
obiectului și cauzei pe care cererea de chemare în judecată se sprijină și a interesului alegat, în contextul în care instanța nu este ținută de calificarea juridică dată de părți .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S. F. împotriva sentinței civile nr.13218 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||||
S. | AL H. | M. | B. | M. | -I. I. | A. | B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. M.