Decizia civilă nr. 387/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 387/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
S. AL H. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamantă M.
C., împotriva sentinței civile nr. 1509 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. de A. de S. B. -N., având ca obiect anulare act administrativ- contribuție la sistemul asigurărilor de sănătate.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Recurenta- reclamantă M. C. și intimata- pârâtă C. de A. de S. B. -N. au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata- pârâtă C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1509 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. de A. de S. B. -N. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de_, C. de A. de S. B. -N. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 3926 prin care a stabilit în sarcina reclamantei M. C. obligația achitării sumei de 11.104,34 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada_ -_ și a sumei de 5466,34 lei cu titlu
de majorări de întârziere, sume stabilite în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr. 5282/95896/_, rezultate din cedarea folosinței bunurilor, sens în care reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Apreciind că obligația de plată a contribuției, și implicit a majorărilor de întârziere, este nelegală, reclamanta a contestat decizia de impunere emisă, invocând lipsa încheierii unui contract de asigurare, împlinirea termenului de prescripție pentru o parte din suma imputată, caracterul nereal al veniturilor luate în calcul și încălcarea obligației privind informarea asiguraților.
Prin decizia nr. 3/_, C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă (înregistrată sub nr. 19156/_ ).
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate realizându-se inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor care, ca și în cazul reclamantei, realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, contribuția se plătește sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor realizate de aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revenind asiguraților.
Nu are suport interpretarea dată de reclamantă prevederilor legale incidente și potrivit căreia legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări.
Este real că potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, "persoanele care nu fac dovada calității de asigurat"; (potrivit art. 212 alin. 1 "documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul";) "beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și
cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul- cadru";.
Aceasta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
Un argument în plus al obligativității asigurării îl constituie și acela că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a documentelor justificative și a actelor de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamanta, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Or, în cauză, contrar susținerilor reclamantei, decizia de impunere contestată vizează o perioadă pentru care, la data emiterii actului administrativ-fiscal (_ ) nu era împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 91 (aceasta întrucât, pentru contribuțiile aferente anului 2006 termenul de prescripție începe să curgă de la data de_ conform modului de calcul reglementat de alin. 2 al textului de lege menționat (prin urmare acesta împlinindu-se la data de_ ).
Tribunalul a mai reținut că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
În privința susținerilor reclamantei în sensul încălcării de către pârâtă a obligației de informare a asiguraților, tribunalul a constatat ca fiind fondate apărările formulate de CAS B. -N. în sensul reținerii culpei reclamantei, care nu figura în evidențele pârâtei, neputându-i se imputa așadar acesteia din urmă lipsa înștiințărilor anterioare emiterii deciziei de impunere, câtă vreme reclamanta însăși nu și-a respectând obligația de declarare la casa de asigurări de sănătate.
Raportat la cuantumul contribuției imputate reclamantei, aspect de asemenea contestat, este real că prin Decizia nr. 335/2011, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006, așa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010, sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau
într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În cauză însă se constată că, raportat la prevederile legale care au stabilit, în mod succesiv, cuantumul salariului minim brut pe țară (HG nr. 1766/2005, HG 1825/2006, HG 1507/2007, HG 1051/2008, HG
1193/2010), pârâta nu a aplicat prevederile legale declarate neconstituționale atunci când a stabilit contribuția datorată de reclamantă, sens în care apar ca întemeiate susținerile CAS B. -N. din motivarea deciziei nr. 3/2010 în sensul stabilirii în mod legal a obligațiilor la FNUASS.
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 8/_ și a Deciziei de impunere nr. 978/_, instanța a respins, ne nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. C. solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, să se admităa cțiunea de anulare a Deciziei nr.3/_ emisă de CAS B. -N. .
În motivele de recurs se arată că instanța de fond a reținut eronat suma calculată de CAS B. -N. arătând că: "la data de_, CAS B. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr.3926 prin care a stabilit îns arcina reclamantei M. C. obligația achitării sumei de 11.104,34 lei cu titlu de contribuții de asigurari de sanatate pentru perioada_ -_ si a sumei de 5.466,34 lei cu titlul de majorari de intarziere .... ".
In realitate suma in cauza, conform Decizia de impunere nr. 3926/_ este de 5638 lei, contributie de asigurari si 5.466,34 lei majorari de intarziere. Din continutul actiunii depuse la instanta, subsemnata nu am apreciat ca obligatia de plata a contributiei si implicit a majorarilor de intarziere este nelegala.
Reclamant a contestat ca veniturile nete realizate din cedarea folosintei bunurilor care au stat la baza calcularii debitului pentru care am fost impusa nu sunt reale, drept pentru care a anexat ca proba documentul extras din baza de date comunicata de ANAF, denumit "Situatia veniturilor realizate din cedarea folosintei bunurilor, care nu a fost luat in considerare si din care rezulta fara tagada ca in coloana ultima "net realizat", prezinta urmatoarele venituri: 1.Anul 2006 =23.791 lei; 2.Anul 2007=(_
)=16.835 lei; 3.Anul 2008 =(3.037+21.901)=24.938 lei; 4.Anul 2009=0 lei;
5.Anul 2010=8.657 lei 6.Anul 2011 = O lei
Arată că nu a contestat obligatia de a fi asigurata si reglementarile mentionate de instanta, prevazute in art.208;211 si 213 din Legea nr.95/2006. Argumentele instantei privind obligatiile asiguratilor prevazute de art. 212; 220;257; 259 din Legea nr.95/2006 nu au subiect in cauza.
Referitor la existenta unui contract de asigurare intre CAS-BN si subsemnata am considerat ca este obligatie legala sa existe, atat timp cat palatesc trebuie sa primesc si un pachet de servicii medicale, avand in vedere ca fondul de asigurari de sanatate conform clasificatiei bugetare nu are regimul unui impozit.
Aplicarea art.305 din din Legea nr.95/2006, nu se aplica in cauza, atat timp cat nimeni nu mi-a solicitat sa pun la dispozitia organelor de control documente contabile.
Consideră nerelevante sustinerile instantei privind drepturile paratei de a calcula majorari de intarziere la plata, deoarece nu am contestat aceste drepturi. Reclamanta in calitate de contribuabil, care nu am cunoscut
obligatia de a plati la FUNASS, cota parte din veniturile nete realizate din chirie(cedarea folosintei bunurilor), consider calculul majorarilor de intarziere la plata si o culpa a paratei. C.A.S.-BN nu si-a urmarit creantele la termenele legale, din anul 2007, data incheierii protocolului mentionat, si au fost incalcate prevederile Art. 222 din Legea nr. 95/2006, care arata ca "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale" si faptul ca parata, conform prevederilor art. 7, alin.1 din
O.G. nr. 92/2003, care prevede: "(1 )Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale." avea obligatia si interesul sa anunte contribuabilii.
Consideră că instanta in mod eronat interpreteaza prevederile art.91
, alin 1 din Ordonanta Guvernului nr.92/2003, care arata ca "Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie În termen de 5 ani, cu exceptia cazului În care legea dispune altfel". Perioada_ -_, este evident de 6 ani, iar pentru a se lua in calcul obligatiile de plata din anul 2006, perioada de 5 ani este_ -_ si nu_ .
Instanta face referire la Titlul de creanta si Titlul executor, pentru care din nou reiterează ca nu are legatura cu actiunea in cauza, facand subiectul Dosarului nr._ pe rolul Judecatoriei B. .
Recurenta a invocat prevederile Deciziei nr.335/2011 a Curtii Constituționale, referindu-ma strict la anii 2009 si 2011, cand nu am realizat venituri, iar parata a constituit o baza de calcul la nivelul salarului minim brut lunar pe tara, cu toate ca subsemnata am fost coasigurata in toata aceasta perioada prin asigurarea platiata de sotul meu M. I. .
Instanta in Sentinta Civila nr.1509/2012, arata: "Fata de cele ce preced, in temeiul prevederilor lega le mai sus invocate, constatand legalitatea Deciziei nr.8/27.0S.2011si a Deciziei de impunere nr.978/_, instanta va respinge, ne nefondata, actiunea in contencios fiscal formulata de reclamant" .
Cosideră ca Sentinta Civila nu se refera la Decizia nr. 3/_, privind solutionarea contestatiei si Decizia de impunere nr.3926/08._, pe care reclamanta le-a contestat in instanta, mentionand alte documente care nu-mi apartin ..
Pentru a dovedi ca parata a emis eronat Decizia de impunere nr.3926/_ in suma de 11.104,34 lei, care am solicitat sa fie anulata, aduce la cunostinta instantei emiterea de catre CAS-BN, pentru aceiasi perioada, cu exceptia anului 2006 a Deciziei de impunere nr.15592.1 /_ in suma de 4.642,00 lei si Deciziei de impunere nr.15592.3/_ in suma de 3.653,00 lei, in total 8.295 lei, fara a se anula decizia nr.3926/_ .
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 10 ianuarie 2013, C. de A. de S. B. -N. solicită respingerea recursului ca nefondat.
În fapt, arată că, contestatoarea face parte din categoria de asigurati mentionata de arte 257(2) lit.f din L.95/2006 a reformei in domeniul sanatatii, cu modificarile ulterioare, venituri, pentru care debitorul avea obligatia de depunere a declaratiilor prevazute la art.215 din L.95/2006 si de a plati contributii la Fondul unic al asigurarilor sociale de sanatate.
Cum contestatorul nu si-a indeplinit obligatia de declarare si virare a acestor contributii, functionarul cu atributii in domeniu a procedat conform art.35 din Ordin 617/2007, la individualizarea acestor sume emitand decizia
de impunere 3926/_ pe baza datelor transmise pe baza de Protocol de catre organele teritoriale ale ANAF din moment ce debitoarea nu a prezentat nicio informatie ori document din care sa rezulte o alta situatie de fapt fiscala decat cea care a fost comunicata de catre ANAF.
Impotriva acestei decizii s-a exercitat contestatia administrativa solutionata prin decizia 3/_ prin care C. de asigurari de sanatate B.
N. a respins ca neintemeiata contestatia impotriva deciziei de impunere 3926/_, nefiind gasite intemeiate niciuna din criticile formulate .
Prin motivele invocate in actiunea formulata contestatoarea a aratat, printre altele, -citam din continutul pag.3 a contestati ei - ca, "la data emiterii deciziei de impunere subsemnata nu avea incheiat contract de asigurare cu CAS BN, pentru a decurge pobligatii privind depunerea unei declaratii si obligatii de plata la FNUASS", aspecte care vizeaza insasi calitatea de asigurat, iar asupra carora insista si prin raspunsul la Intampinare, astfel ca apare neintemeiata critica sa de netemeinicie cu privire la sentinta pronuntata in sensul ca instanta, fara sa tina cont de motivele invocate, nu ar fi facut o corecta stabilire a imprejurarilor cauzei.
In raport cu aceste critici, in mod corect instanta de fond a retinut, ca plata contributiei este obligatorie in temeiul art.211(1) si (2) din lege, independent de incheierea unui contract, intrucat obligativitatea asigurarii nu da voie persoanelor vizate de lege sa opteze intre a plati sau nu contributia sub pretextul ca nu a incheiat contract cu o casa de asigurari de sanatate, iar in caz de neachitare a acesteia C. de asigurari de sanatate este obligata sa colecteze sumele cuvenite Fondului in temeiul prevederilor legale care au fost mentionate.
De asemenea, potrivit art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 se instituie obligația persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
S-a tinut cont de asemenea, de faptul ca art.257(8) din lege, "termenul de prescriptie a platii contributiei de asigurari sociale de sanatate se stabileste in acelasi mod cu cel prevazut pentru obligatiile fiscale", sumele astfel stabilite nefiind prescrise, intrueat.termemrlde prescriptie fiscala este "de 5 ani si incepe sa curga de la 1 ianuarie a anului urmator celui in care s- a nascut creanta fiscala.
De asemenea s-a retinut de catre instanta de fond ca majorarile de intarziere s-au calculat in mod corect si in conformitate cu prevederile legale incidente in materie, aspect contestat de catre debitoare dupa cum se observa din insasi contestati a administrativa a acesteia, iar contributia, de asemenea, a fost calculata in mod corect, asa cum rezulta din apararile formulate prin Intampinare la pag.3, in concordanta cu interpretarea data de Curtea Constitutionala prin decizia 1394/2010, si 335/2011.
Fata de toate acestea apreciază ca fiind neintemeiate motivele de recurs invocate.
In sprjinul acestei solutii depune decizia 650/2012 a Curtii Constitutionale relevanta in ce priveste concluziile care se desprind din examinarea in ansamblu a dispozitiilor art.257 din legea 95/2006
In ceea ce priveste deciziile de impunere 15592.11_ si 15592.3/_, acestea reprezinta acte administrative care, fara sa aiba vreo legatura cu obiectul prezentului recurs, sunt supuse regimului de contestare prevazut in materie fiscala, si pe care, persoana care se considera vatamata prin emiterea lor, o poate urma.
Analizind recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente
:
In ceea ce priveste motivul de recurs vizind retinerea eronata de catre prima instanta a cuantumului obligatiilor stabilite in sarcina recurentei reclamante cu titlu de contributie la FNUASS si majorari de intarziere la aceasta contributie prin inversarea sumelor stabilite instanta apreciaza ca aceasta inversare este o simpla eroare materiala ,eroare care raportat la prevederile art. 281 indice 2a din C.pr.civ este inadmisibil a fi invocata direct in recurs putind fi indreptata in masura in care se dovedeste intemeiata doar pe calea cererii de indreptare a erorii materiale .Totodata aceasta inversare este lipsita de orice consecinta juridica ,titlul de creanta ramind in speta decizia de impunere emisa de intimata parata si atacata in prezentul litigiu.
Asa cum arata si recurenta reclamanta in cererea de recurs aceasta nu contesta insasi obligatia de plata a contributiei la FNUASS criticind doar cuantumul venitului in functie de care s-a stabilit aceasta contributie aratind ca aceasta contributie trebuia stabilita doar in raport de veniturile comunicatae de catre ANAF paratei intimate in baza protocolului incheiat intre aceste doua institutii ,venituri anexate de catre reclamanta la cererea de chemare in judecata (f. 5 dosar fond ).
Comparind veniturile realizate de catre reclamanta recurenta conform acestei situatii cu cele indicate in decizia atacata in speta se constata ca ele sunt identice pentru anii_ ,2010 fiind diferite doar pentru anii 2009 si 2011.
Astfel pentru anii 2009 si 2011 conform bazei de date detinute de catre ANAF desi reclamanta recurenta figura cu venituri estimate din cedarea folosintei bunurilor ea nu a realizat nici un venit din aceasta sursa in acesti ani .In deciziile atacate aceste venituri au fost stabilite la nivelul salariului minim brut pe tara .
Reclamata recurenta contesta luarea in calcul a acestui venit apreciind ca acest fapt contravine deciziei Curti Constitutionale nr. 335/2011.In realitate aceasta decizie a declarat ca fiind neconstitutional textul art. 257 alin 2 lit f din Legea 95/2006 astfel cum a fost modificat de art. I pct. 4 din OUG 107/2010 in masura in care se interpreteaza ca insasi contributia la FNUASS nu poate fi mai mica decit salariul minim brut pe tara lunar .Este evident ca in speta contributia stabilita in sarcina reclamantei nu s-a stabilit in sensul de a depasi salariul minim brut pe tara lunar ,dovada fiind in acest sens cuantumul contributiilor stabilite in decizia atacata si raportarea acestui cuantum stabilit per luna la salariul minim brut pe tara lunar pentru aceeasi perioada .Ca atare nu se poate retine in speta incalcarea la emiterea deciziilor atacate a decizie nr. 335/2011 pronuntate de catre Curtea Constitutionala .
In ceea ce priveste stabilirea contributiilor la FNUASS in anii 2009 si 2011 prin aplicarea cotei legale a acestei contributii la venitul minim brut pe tara aceasta stabilire este legala si respecta prevederile Legii 95/2006.
Astfel sistemul asigurarilor sociale de sanatate este bazat si pe principiile obligativitatii si al solidaritatii sociale asa cum rezulta din art. 208 din Legea 95/2006.
Calitatea de asigurat o are conform art. 211 din Legea 95/2006 orice persoana care este cetatean roman si are domiciliul in Romania .Ca atare in principiu orice persoana care se incadreaza in aceasta categorie la care face referire art. 211 din Legea 95/2006 are obligatia de a contribui la
FNUASS.In art. 213 din Legea 95/2006 se prevad in mod expres categoriile de persoane care beneficiaza de asistenta medicala fara a fi obligate la plata contributiei sus mentionate reclamanta recurenta neincadrandu-se in aceste categorii .Ca atare ea are conform art. 211 si 213 alin 4 din Legea 95/2006 obligatia a achita contributia la FNUASS .
Asa cum rezulta din dispozitiile de ansamblu ale art. 208,211,213,257 din Legea 95/2006 in vederea stabilirii contributiei minime se are in vedere venitul minim brut pe tara ,venit care se are in vedere indiferent de natura venitului pe care persoana respectiva il realizeaza in mod constant respectiv venit din activitati salariale ,din activitati independente,din cedarea folosintei bunurilor ,din dobanzi etc in acest sens fiind si considerentele deciziei nr. 650/2012 pronuntata de Curtea Constitutionala(f. 20-21) .
In recurs reclamanta a invocat faptul ca pentru anii 2009 si 2011 nu era posibila luarea in considerare in privinta sa a unor venituri pe care le-ar fi realizat la nivelul venitului minim pe economia nationala intrucit in aceasta perioada a fost coasigurata prin asigurarea platita de sotul ei d-l M.
I. .
In cererea de chemare in judecata reclamanta nu a invocat acest aspect ca motiv de nulitate a deciziilor atacate in speta.Conform art. 316 corob cu art. 294 C.pr.civ in recurs nu se poate modifica calitatea partilor obiectul si cauza cererii de chemare in judecata .Ca atare atata vreme cit acest motiv de nulitate nu a fost invocat in fata primei instante el nu poate fi invocat prin cererea de recurs intrucit ar insemna analiza legalitatii deciziilor din speta din alta perspectiva decat cea realizata la fond si deci ar insemna schimbarea cauzei cererii de chemare in judecata .In plus acest motiv de nulitate nu a fost invocat nici in contestatia formulata in temeiul art. 205 si urm din OUG 92/2003 neputind fi direct invocat in fata instantei de judecata.
In ceea ce priveste invocarea de catre prima instanta a prevederilor art. 208,211,213,212,220,257,259,305 din Legea 95/2006 toate aceste prevederi au fost invocate si analizate strict din perspectiva statuarii instantei ca reclamanta are obligatia achitarii contributiei la FNUASS si nu se incadreaza in categoriile exceptate, textele de lege sus indicate pledind in favoarea acestei interpretari .Asa cum s-a aratat mai sus nu este contestata in recurs insasi obligatia de plata a contributiei la FNUASS.
Motivele de recurs vizind existenta contractului de asigurare sunt irelevante in speta intrucit aceasta obligatie de a incheia contractul de asigurare revine recurentei reclamante si deriva din obligata sa de a contribui la FNUASS asa cum rezulta din intreaga conceptie a legiuitorului asupra acestui sistem de asigurari sociale de sanatate prevazut de Legea 95/2006.Calitatea de asigurat si plata contributiei nu depind de primirea unui pachet de servicii medicale in schimb fiind posibil ca o persoana in anumite intervale de timp sa nu primeasca nimic in schimbul contributiei sale care asa cum se indica in art. 208 din Legea 95/2006 se bazeaza nu doar pe principiul obligativitatii ci si cel al solidaritatii sociale .
In ceea ce priveste motivul de recurs vizind prescriptia dreptului de a stabili creante fiscale in acesta materie conform art. 257 alin 8 din Legea 95/2006 se aplica prevderile art. 91 C.pr fiscala confom caruia termenul de prescriptie este de 5 ani si incepe sa curga de la inceputul anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala .Ca atare pentru anul 2006 termenul de prescriptie a inceput sa curga la_ si s-a implinit in_ decizia de impunere fiind emisa pentru anul 2006 si pe cale de consecinta si pe anii
urmatori in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creante fiscale .
Chiar daca sentinta recurata in cauza face referire si la aspecte generale aceasta analizeaza in concret cererea de chemare in judecata raspunzind la toate motivele de nulitate invocate de catre reclamanta atat sub aspectul existentei obligatiei de plata a contributiei ,a existentei obligatie de plata a majorarilor de intarizere ,a cuantumului veniturilor avute in vedere raportat la decizie 335/2011 a Curtii Constitutionale,sub aspectul prescriptiei dreptului de a stabili creante fiscale ,sub aspectul dreptului paratei intimate de a emite decizii de impunere etc.
In ceea ce priveste deciziile de impunere emise ulterior respectiv in anul 2012 chiar daca ele sunt emise partial pe aceeasi perioada de timp aceste aspect este irelevant in cauza intrucit actele emise in anul 2012 sunt acte administrativ fisclae distincte de actele atacate in cauza care astfel trebuie atacate separat si care nu influenteaza legalitatea actelor din speta
.(f. 6-9).
In ceea ce priveste motivul de recurs vizind obligatia reclamantei recurente de a achita majorari de intarziere Curtea retine ca potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest termen majorări de întârziere.
Rezultă, astfel, din dispozițiile legale anunțate anterior că, se datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii, fără ca legea să prevadă, în acest sens, ca o condiție prealabilă, obligația autorității fiscale de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a creanței. De altfel, dispozițiile art. 120 din același cod prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând chiar cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Astfel, interpretarea recurentei în sensul că, în lipsa unei notificări organul fiscal nu ar avea dreptul de a calcula accesorii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale nu are temei legal. Mai mult decât atât, Curtea apreciază că, în condițiile în care obligația de plată rezultă cu claritate din dispozițiile legale, ar fi excesiv să se impună obligația organelor fiscale de a încunoștința contribuabilii despre obligația de plată a acestora.
În acest context, Curtea observă că obligația de plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate era stabilită, clar și neechivoc, prin dispozițiile Legii nr. 95/2006, în sarcina persoanelor care realizau venituri din cedarea folosintei bunurilor,acte normative care prevedeau și procedura de urmat pentru stabilirea acestora.
Prin urmare, reclamanta, ca persoană care realiza astfel de venituri, era obligată, în temeiul actelor normative indicate anterior, să achite contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fără ca, în acest sens, organul fiscal să fie obligat să emită decizie de impunere sau vreo altă notificare.
Este real că, în speță, reclamanta a fost încunoștințată, pentru prima oară, despre această obligație de plată, în anul 2011, accesoriile fiind calculate pentru neplata la termen a creanței pentru perioada 2007-2011, dar nici acest aspect nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziilor de impunere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 91 Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
Este bine stiut ca nimeni nu poate invoca, în apărare, necunoașterea legii, mai ales în condițiile în care dispozițiile legale erau clare, previzibile, legea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, fiind astfel adusă la cunoștința publicului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006, si art. 7 alin. 1 din OG 92/2003 Curtea constată, contrar celor sustinute de recurenta că acestea nu impun organului fiscal, ca și condiție pentru a putea percepe penalități, obligația de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a contribuției .
Avand in vedere aceste considerente Curtea in temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ corob cu art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va mentine sentinta recurata ca fiind legala si temeinica .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamnta M. C. împotriva sentinței civile nr.1509 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. S. AL H.
GREFIER
M. V. G.
red.AAM/AC 2 ex. - _
jud.fond: M. A.
